28 feb. 2013

Întrebări și răspunsuri 28.02.2013


Sunt profesor suplinitor calificat din anul 2001 pana in prezent fara intrerupere,cu exceptia perioadei de 3 ani(anii scolari 2007-2010) cand ma aflam in concediu de crestere a copilului .Va rog sa ma lamuriti daca sunt incadrata corect pe statul de plata ,respectiv, la transa de vechime  6-10 ani.Dupa calculele mele trebuia sa fiu incadrata la 10-14 ani dar nu stiu cum se considera perioada cand ma aflam in CIC.Daca am pierdut niste bani dintr-o eroare ii mai pot recupera?Care ar fi procedura?

Conform Legii nr. 63/2011 „Perioadele în care personalul didactic s-a aflat în concediu fără plată acordat în conformitate cu prevederile legale în vigoare sau în concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, precum şi perioada în care personalul didactic a efectuat stagiul militar, după care s-a reîntors la catedră, respectiv perioadele în care personalul didactic a avut catedră rezervată în învăţământ, nu întrerup vechimea în învăţământ. Aceste perioade nu constituie vechime efectivă în învăţământ pentru acordarea sporului de stabilitate”. „Pentru personalul didactic încadrat la tranşele de vechime în învăţământ de peste 10 ani, care nu îndeplineşte condiţia de vechime efectivă neîntreruptă în învăţământ de peste 10 ani, salariile de încadrare se vor împărţi la 1,15 şi se vor rotunji la întreg. Dacă, ulterior intrării în vigoare a prezentei legi, prin împărţirea la 1,15 personalului didactic de predare trecut la o tranşă de vechime recunoscută în învăţământ de peste 10 ani nu i se poate asigura salariul de încadrare avut, acesta va fi menţinut cu acelaşi salariu de încadrare în noua tranşă până când i se poate asigura o creştere a salariului de încadrare”. Astfel, dacă vă regăsiți în situația de a fi încadrată în grilă la tranșa de vechime de peste 10 ani, dar, întrucât nu puteți beneficia de sporul de stabilitate, prin împărțirea la 1,15 salariul dvs. este mai mic decât cel prevăzut la tranșa de vechime 6-10 ani se păstrează salariul de la această tranșă.

Domnule Pop, ne puteti da si noua mai multe informatii in legatura cu ce se va intampla pe mai departe cu invatatorii suplinitori care au luat clasa pregatitoare  in 2012- 2013  ? copiii nostri la anul vor avea alta invatatoare?de ce nu se poate sa ramana aceias doamna invatatoare cu care copiii s-au obisnuit?  De ce doamnele invatatoare care nu au urmat cursuri de formare pentru clasa pregatitoare pot lua clase pregatitoare de la anul? 

Încă nu este clară situația cadrelor didactice de la clasa pregătitoare. MEN a promis că în luna martie va reglementa această situație, iar Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2013-2014 are la bază principiul continuității la catedră.

Sunt profesoara si in 2012, am devenit doctor in Filologie as vrea sa stiu daca pot primi sporul de doctorat cuvenit, avand in vedere ca stiu profesori care il primesc, dar au primit titlul in 2010.

Conform Legii nr. 63/2011 sporul de doctorat nu se mai acordă. Intră în compensații tranzitorii doar pentru persoanele care au obținut titlul de doctor înainte de 2010.


Buna ziua, as dori sa stiu daca pot sa ma titularizez conform Art.253 pe un post viabil si cu o nota peste 7,oo la examenul din 2012,fiind prof.debutant si urmand sa sustin examenul de definitivat abia in vara lui 2014?

Pentru a putea beneficia de prevederile art. 253 trebuie să aveți definitivatul. Prin urmare, anul acesta nu veți putea obține un contract pe perioadă nedeterminată în baza art. 253 din Legea educație naționale.

Sunt învățătoare cu def obținut în 2002, am participat la concursul de titularizare sesiunea 2010 și am obținut nota 8,00.Vă rog să-mi spuneți câți ani pot beneficia de continuitate în baza acestei note.

Nu se poate preciza acest lucru, întrucât Metodologia de mobilitate se modifică de la an la an. Conform metodologiei de anul acesta puteți beneficia de continuitate în baza notei obținută în anul 2010 sau 2011.

Sunt profesor-educator(Invatamant special).Anul acesta vizam pentru pretransfer un post din cele 2 de profesor educator ce au fost scoase anul trecut la concurs la Scoala Speciala si nu au fost ocupate de nimeni la titularizare,iar ulterior au fost luate la suplinire, dar constat cu uimire ca posturile nu sunt scoase  nici la suplinire anul acesta. Cum este posibil ca un director sa nu scoata niste posturi care cu un an in urma aveau o viabilitate de 4 ani.Vreau un sfat avizat.Ce pot face eu?

Puteți sesiza Comisia de Mobilitate din cadrul ISJ pentru a verifica situația posturilor.

E adevarat ca s-a hotarat la sedinta care a avut loc in week-end la Sinaia ca nu se mai poata face pretransfer intre unitati pe fractiuni de catedra?

Aceasta este prevederea din actuala Metodologie de mobilitate. Doar printr-o modificare a acesteia se va putea obține completarea normei pe durată nedeterminată și în mediul urban.

 1. Am fost repartizat pentru anul scolar 2012-2013 in patru scoli diferite astfel: 6 ore ,  4 ore,  4 ore, 4ore (in specialitatea disciplinei la care am dat concurs). Intrebarea este: la cererea de prelungire a contractului de munca pentru 2013-2014 adresata fiecarei scoli mi se poate raspunde negativ pe motivul ca nu "detin" cel putin 1/2 din catedra  in scoala respectiva? 
2. O scoala poate decide daca o norma/catedra sau fractiune de catedra rezervata sau cu viabilitate mai mica de 4 ani pentru care scoala respectiva a dat avizul pentru "continuitate" la suplinire sa nu mai participe la repartizare (pentru suplinire) la nivel de centru de concurs?

Conform art. 85 alin. 1 din Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2013-2014 „Cadrele didactice calificate, angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, participante la concursuri de titularizare în anii 2011 şi/sau 2012, care au obţinut minimum nota/media 5,00 (cinci) în specialitatea postului, care au avizul consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, care au calificativul "Foarte bine" şi care mai au cel puţin jumătate de normă didactică în specialitate, pot solicita prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2013-2014”. În mod normal trebuie să aveți jumătate de normă în specialitate indiferent în câte unități de învățământ se realizează această jumătate.

Pot opta pentru prelungirea contractului de munca in baza notei din 2011 si totodata sa ma inscriu la examenul de titularizare din 2013?Am dedus din metodologie ca ocuparea posturilor se face intai de cei care  sustin examenul anul acesta si abia apoi,de cei care au solicitat prelungirea contractului de munca.

Conform metodologiei mai întâi se ocupă posturile în baza concursului și apoi se poate obține continuitatea contractului pe perioadă determinată. Puteți participa la concurs anul acesta și să cereți continuitatea contractului pe perioadă determinată cu îndeplinirea condiției prevăzută în art. 85 alin. 1 din Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2013-2014, respectiv „Pentru a beneficia de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2013-2014, cadrele didactice care participă şi la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2013, conform prezentei Metodologii, trebuie să obţină minimum media 5,00 (cinci), potrivit prevederilor art. 56 alin. (9), la disciplina corespunzătoare postului didactic/catedrei solicitat(e).

Sunt secretara la o scoala.In anul scolar 2010/2011 am avut cadre didactice cu contract de munca pe perioada determinata(beneficiare de compensatie tranzitorie-diferenta de la sporul de zona). In anul scolar 2011/2012 au revenit pe posturi , decizia de numire fiind primita dupa 1 sept. Intrucat contractul de munca a incetat la 31 august 2011 , tb. operat si in REVISAl, conform art.11 din Legea 63/2011 , prin contractele incheiate dupa intrarea in vigoare a legii, nu au mai primit aceasta compensatie.Din neferecire pt. mine doua din aceste cadre sunt directori. Ce pot sa fac, ma forteaza sa le aplic aceasta compensatie, deoarece spun d-lor au lucrat in aceasta unitate.

Conform art. 7 din Cap. I, Anexa 5 la Legea nr. 63/2011 „(1) Personalul didactic calificat şi personalul didactic de conducere care îşi desfăşoară activitatea în localităţi izolate beneficiază de o indemnizaţie de până la 20% din salariul de încadrare prevăzut în anexa nr. 2 la lege, stabilită în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1.613/2009 privind aprobarea diferenţierii pe zone geografice şi localităţi a indemnizaţiei ce se   acordă personalului didactic calificat de predare, potrivit prevederilor pct. 4 din anexa nr. II/1.4 la Legea-cadru nr. 330/2009privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, potrivit prevederilor art. 3 din anexa nr. II cap. I lit. B la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Indemnizaţia pentru activitatea desfăşurată în localităţi izolate nu constituie bază de calcul pentru celelalte sporuri.
(2) Nu beneficiază de indemnizaţia prevăzută la alin. (1) personalul didactic de la nr. crt. 21 din anexa nr. 2 la lege.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), persoanele care beneficiau la data de 31 decembrie 2009 de un procent mai mare decât cel stabilit în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1.613/2009 primesc o compensaţie tranzitorie, calculată prin aplicarea diferenţei de procent asupra salariului de încadrare prevăzut în anexa nr. 2 la lege, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în localităţi izolate”.
Dacă luăm ad literam textul de lege nu se impune ca persoanele să aibă contract individual de muncă neîntrerupt din 2009 și până în prezent. Vă sfătuiesc să vă adresați departamentului de specialitate din cadrul ISJ.

Sunt profesor titular de 13 ani, specializarea filosofie si am dobandit anul trecut cea de-a doua specializare - limba si literatura romana. Doresc sa obtin titularizarea pe dubla specializare si, conform isj, trebuie sa fiu considerata ca fiind in restrangere de activitate, sa depun o cerere, sa depun un dosar si sa particip la sedinta publica. Precizez ca in scoala se vacanteaza, din septembrie, 9 ore de limba romana. Stiam ca e suficienta o cerere catre consiliul de administratie al scolii.

Există o prevedere în Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2013-2014 care v-ar putea ajuta. Art. 52 alin. 2 prevede: „Cadrul didactic titular într-o unitate învăţământ preuniversitar, care a dobândit prin studii două sau mai multe specializări, poate solicita, în etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, ocuparea unui post didactic/catedre vacant(e) sau trecerea într-o altă funcţie didactică, în concordanţă cu specializările dobândite prin studii, în aceeaşi unitate de învăţământ sau în alte unităţi de învăţământ, cu acordul consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ respective”.  


Mentionez ca toate raspunsurile reprezinta punctul meu de vedere.
Pentru a primi raspunsurile avizate, am trimis intrebarile cabinetului ministrului MEN.
Va multumesc pentru incredere si raman la dispozitia dvs pe adresa de email liviumarianpop@gmail.com, pentru intermedierea  solutionarii oricarei situatii.


8 comentarii:

  1. Va rog sa ma lamuri intr-o problema.Sunt profesor cu statutul de suplinitor. In 2011 am participat la concurs si am obtinut o nota peste 9. Pe baza acestei note doresc titularizarea in scoala.
    La normare, C.A. al scolii a hotarat sa scoata postul cu o viabilitate de 4 ani, dandu-mi in acest sens si 4 optionale si propunandu-l la ISJ pentru titularizare in scoala.
    In aceste conditii, deoarece etapa pentru titularizare in scoala este in aprilie iar pana atunci mai sunt si alte etape de mobilitate, acest post poate fi luat la pretransfer sau transfer?
    Am citit in art. 28 din metodologie ca, C.A.al scolii poate stabili modalitati de ocupare si conditii specifice de ocupare a posturilor in cadrul fiecarei etape de mobilitate, deci daca l-au scos pentru titularizare in scoala, mai poate fi luat de altcineva?

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt profesoara titulara pe catedra de geografie. Directorul scolii ( profesor istorie geografie) este venit prin transfer de la o alta unitate unde a primit restrangere de activitate, este corect ca la proiectul de incadrare pentru anul scolar viitor, 2013 - 2014, eu ca profesoara titulara pe catedra de geografie sa fiu incadrata pe catedra de geografie cu complectare ed. fizica si profesorul titular pe catedra de istorie sa fie incadrat pe istorie cu complectare ed. fizica, pentru a-si face directorul loc liber pe catedra de istorie geografie cu orele de la noi. Cui as putea sa ma adresez, presupun ca cei de la isj sunt mana in mana cu directorul.

    RăspundețiȘtergere
  3. Am fost pensionat pentru limita de varsta la finele anului scolar 2011-2012. La dosarul inaintat Casei de pensii Olt, am depus actele cerute, si am primit decizia in nov. 2012. Nemultumit de modalitatea de calcul, am depus contestatie, in urma careia am primit o alta decizie cu un minim de cativa lei majorare.Pana acum am primit 4 decizii cu modificarea valorii punctului de pensie .In Carnetul de munca,sunt pozitii necompletate din anii 1976, 1977 pentru care s-a luat in calcul ,,salariul minim pe economie,, de atunci, fara sa se tina seama de adeverinta eliberata de secretariatul scolii pentru perioadele respective.Mai sunt si alte pozitii din respectivul Carnet de munca ce sunt eronat completate. De la Casa de pensii mi s-a cerut sa aduc rectificari la pozitiile respective, facute in corelatie cu adv., la care doamna secretara mi-a raspuns ca nu va rectifica nimic deoarece nu a gresit ea. Fosta secretara este pensionara si nu mai poate rectifica. Cine trebuie sa opereze rectificarile ? Ce ma indrumati sa fac pentru a primi o pensie reala pentru cei 44 ani in serviciul instructiei si educatiei copiilor? Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunt profesor suplinitor calificat si indeplinesc toate conditiile in vederea titularizarii conform art.253 din LEN. Va rog sa-mi spuneti cand anume se depun cererile la secretariat in vederea titularizarii. Mentionez ca am gasit in Metodologia privind mobilitatea cadrelor din invatamant atat data de 15 martie 2013 cat si data de 15 aprilie 2013. Care se ia in considerare.Si inca o intrebare : Daca consiliul de administratie si directorul scolii nu sunt de acord cu venirea unui alt profesor titular care se incadreaza mai devreme in metodologie respectiv detasare, pretransfer etc. ce pot face? Predau la aceasta scoala de 2 ani iar in invatamant sunt de 6 ani.Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  5. Domnule Pop lamuriti-ma.Sunt suplinitor calificat avand clasa pregatitoare pe 1 an cu nota 9.17 de la concursul din august 2012.Mi s-a spus ca nu pot avea continuitate deoarece colega mea care este titulara si are clasa a 4-a va lua ea iar eu va trebui sa particip la concurs daca mai vreau sa raman in scoala fiind scos inca un post la clasa pregatitoare.Mentionez ca din 2005 si pana in 2012 am participat la toate concursurile luand cu mult pe ste 7 .8 si chiar 9 in aceeasi scoala ,dar neavand niciodata continuitate.Sincer m-a dezamagit sistemul nu mai cred in nimeni si nimic.
    In speranta ca totusi ma veti lamuri v-am adaugat aceste randuri
    Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  6. Sunt invatatoare, am nota de titularizare din anul 2010, 8,00, mai pot beneficia de continuitate in anul scolar 2013-2014?

    RăspundețiȘtergere
  7. dupa ce calendar al metodologiei ne orientam acum dupa aparitia ord .3127?

    RăspundețiȘtergere
  8. Domunule POP, va rog frumos sa luati masuri la titularizare in cazul inspectiilor la clasa, nu e posibil ca nota sa reprezinte 25% din media de titularizare, avand in vedere ca inspectia poate fi subiectiva si stiti bine de cele mai multe ori asa a fost.In primul rand predai la o clasa care nu-i cunosti nivelul, metodistii sunt numiti de inspectorii de specialitate..... de ce la noi la romani trebuie sa fie o portita pentru a crea un precedent....de ce ?
    Daca ati venit la guvernare cu intentii de a elimina coruptia atunci lucrati cu aceiasi unitate de masura .....pentru toti candidatii
    Sigur vor fi facilitati cei care predau in scolile unde sunt posturile

    RăspundețiȘtergere

Postări populare