23 sept. 2017

Câteva considerații despre proiectul Legii manualului școlar

Legea reglementează regimul manualului şcolar în învăţământul preuniversitar, ca bun de interes public.
Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) asigură, în condiţiile legii, manuale şcolare îconformitate cu programele şcolare în vigoare, pentru fiecare disciplină/modul de pregătire, pentru învățământul obligatoriu de stat și privat acreditat/autorizat.
În toate unităţile de învăţământ preuniversitar se utilizează doar manuale şcolare avizate de către Ministerul Educaţiei Naţionale.
Elaborarea acestor manuale școlare se realizează de către autori/ grupuri de autori, în urma unor selecții de manuscrise prin proceduri transparente, în vederea asigurării calității. Examinatorii vor fi grupuri de experți ai Centrului de Evaluare și Examinare și ai Institutului de Științe ale Educației. 

Manualele școlare se prezintă astfel:
1. în format letric (la solicitarea scrisă a elevului, părinților sau a profesorului cu minim 6 luni înaintea începerii anului școlar);
2. în format pdf;
3. în variantă digitală interactivă.

Toate cele 3 variante de manuale sunt proprietatea MEN. Manualele de la punctele 2. și 3. vor putea fi accesate și de pe site-ul MEN (www.manuale.edu.ro), înființându-se astfel Biblioteca Școlară Virtuală necesară în procesul instructiv educativ.
Înainte de retipărire, din 4 în 4 ani, fiecare manual va fi reevaluat de grupuri de experți, profesori și elevi. Aceeași procedură de reevaluare este obligatorie anual și pentru manualele în format pdf și în variantă digitală interactivă. 
MEN asigură manuale în limbile tuturor minorităţilor naţionale de pe teritoriul României, precum şi manuale adaptate gradului și tipului de dizabilitate al elevilor cu deficiențe.
Aștept cu deosebit interes argumentele și contraargumentele dumneavoastră pe  aceste considerații. 
Săptămâna viitoare MEN va lansa în dezbatere publică Legea manualului școlar.

22 sept. 2017

Declaratie de presa

Declarația de presă de astăzi are rolul de a vă informa asupra deciziilor luate, în ultimele zile, de Guvern și de Ministerul Educației Naționale privind creșterea calității învățământului și a performanțelor școlare. Ministerul Educației Naționale urmărește asigurarea unui învățământ performant, în interesul elevilor și în sprijinul profesorilor. Țin să mulțumesc în mod special învățătorilor și profesorilor care, în ultima vreme, și-au exprimat susținerea față de inițiativele noastre.
În ultima perioadă, mai multe acțiuni sau proiecte ale Ministerului Educației Naționale au stârnit reacții și controverse publice. Se află în sarcina mea de ministru atât asumarea deciziilor politice și executive în domeniul educației, cât și oferirea de argumente privind deciziile și acțiunile noastre. Din nefericire, comercializarea de manuale și de alte materiale didactice a devenit o afacere profitabilă pentru unii, dar nu și pentru copii și părinți. S-a ajuns la o supraîncărcare de cărți, cărțulii și caiețele, care nu au nicio justificare pedagogică, ci doar aceea a profitului gras. Presa a scris de-a lungul timpului despre o mafie a manualelor și, din păcate, această sintagmă se apropie de adevăr. Edituri și persoane au beneficiat și beneficiază în continuare de poziția de putere pe care o ocupă în sistemul de educație, pentru a acumula profituri. Este imoral și este, cred eu, ilegal.
Aud repetându-se acuzația că aș dori instituirea unui monopol în ceea ce privește publicarea de manuale. Ca și cum, în prezent, am avea o competiție liberă sau șanse egale între agenții economici care activează în acest domeniu de activitate... Nu avem competiție, avem oligopol, complicitate, rețea de pile și influențe. Ca să distrugi răul trebuie să îl tai de la rădăcină. Această mafie nu poate fi destructurată decât prin soluția propusă de asumare a publicării manualelor. Nu este soluția ideală, dar este o soluție corectă.
Deși, în România, există de mulți ani manuale alternative, totuși nivelul calității educației a scăzut dramatic iar testele de performanță la care participă elevii noștri arată acest lucru. Prin urmare, putem să ne punem un semn de întrebare: de ce avem rezultate slabe la învățătură și care este relația dintre calitatea acestor manuale și performanța măsurabilă a copiilor?
Am văzut numeroase reacții în spațiul public cu privire la această temă, unele critice, altele pozitive. Am un respect deosebit pentru oamenii de litere, oamenii de cultură, chiar dacă unii dintre aceștia și-au exprimat dezacordul față de propunerile ministerului. Îi consider bine intenționați. Din păcate, nu cunosc la fel de bine ca mine putregaiul care se ascunde în această afacere publică. Sunt sigur că, dacă oricare dintre domniile lor s-ar afla în funcția de ministru al Educației Naționale, și-ar schimba radical punctul de vedere.
1. Auxiliarele didactice 
Guvernul a adoptat, ieri, o hotărâre prin care Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE) primește atribuții în domeniul avizării și evaluării auxiliarelor didactice.
Potrivit ordinului de ministru semnat la începutul lunii august, așa-zisele auxiliare didactice existente nu mai sunt valabile.
S-a spus că am interzis „Gazeta matematică”. Nu eu am interzis-o. Din păcate, „Gazeta Matematică”, revistă de prestigiu, s-a pierdut în mulțimea de materiale auxiliare care le-a fost băgată pe gât elevilor în locul „Gazetei Matematice”.
Așteptăm astăzi publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii de Guvern de modificare a HG 1401/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Centrului Național de Evaluare și Examinare, iar prin ordin al ministrului Educației Naționale vor fi aprobate atât Metodologia-cadru privind reglementarea utilizării auxiliarelor didactice în unitățile de învățământ preuniversitar, cât și Metodologia-cadru privind asigurarea omologării utilizării mijloacelor de învățămânr în învățământul preuniversitar.
Vechea metodologie fusese aprobată printr-un ordin al ministrului din 2002 și era în concordanță cu vechea lege a educației. Ea se referea doar la utilizarea mijloacelor de învățământ, nu și a auxiliarelor. Nu exista deci, până acum, o metodologie privind auxiliarele didactice conform Legii Educației Naționale din 2011.
Din data publicării în Monitorul Oficial a ordinului privind metodologia, pentru o perioadă de 10 zile se vor depune la CNEE, în format electronic, propunerile de auxiliare didactice. După această perioadă de depunere, în termen de 30-60 de zile, comisiile de aprobare și avizare a auxiliarelor didactice vor stabili ce auxiliare didactice îndeplinesc criteriile de conformitate prevăzute de metodologie, conform unei proceduri ce va fi publicată pe site-ul CNEE, ca urmare a publicării metodologiei în Monitorul Oficial. Lista auxiliarelor didactice aprobate prin ordin al ministrului Educației Naționale sau avizate prin decizia secretarului de stat cu atribuții în domeniu va fi publicată pe site-ul CNEE și, din acel moment, vor putea fi utilizate în unitățile de învățământ conform prevederilor ROFUIP.
Sunt invitate toate cadrele didactice sau editurile să depună proiecte de auxiliare la CNEE sau la minister.
2. Manualele școlare
În prima zi de școală, 11 septembrie 2017, toți elevii au avut manuale pe bănci, cu excepția unor manuale pentru clasa a V-a. Termenul inițial de finalizare a programelor școlare pentru clasa a V-a a fost noiembrie 2016, dar conducerea de atunci a ministerului a prelungit acest termen. Imediat după adoptarea acestor programe, în luna martie 2017, a fost lansată licitația pentru manualele școlare de clasa a V-aDin 26 loturi de manuale licitate, în ziua începerii anului școlar 7 erau distribuite în școli. Alte 5 loturi, mai precis Istorie, Informatică și TIC, Educație tehnologică și aplicații practice, Limba modernă 1- Limba engleză, studiu intensiv și Limba modernă 2 - Limba engleză vor fi livrate până la data de 11 octombrie.
Pentru loturile Limba și literatura română, Limba modernă 1- Limba Engleză, Limba modernă 2- Limba franceză, Limba modernă 1/Limba modernă 2/ Limba modernă 1- studiu intensiv Limba germană, Matematică, Biologie, Educație socială, Geografie, Religie- Cultul ortodox, Educație plastică, Educație muzicală și Consiliere și dezvoltare personală, în cazul în care nu se vor mai depune contestații, acordurile-cadru se pot încheia pe 2 octombrie 2017. Ulterior acestei date se vor încheia contractele cu operatorii economici și manualele școlare vor fi livrate în unitățile de învățământ.
Toate aceste întârzieri sunt cauzate de faptul că legea achizițiilor publice nu prevede un termen-limită pentru finalizarea contestațiilor sau reluarea licitațiilor.
Pentru ca elevii și profesorii să nu fie afectați, conducerea MEN a decis să fie realizate și distribuite în școli compendii introductive pentru primele săptămâni de școală la clasa a V-a, iar efectele au fost benefice, în avantajul elevilor și al profesorilor, deopotrivă.
3. Manualele de Educație Fizică
În momentul în care am preluat mandatul de ministru al Educației Naționale, licitația pentru manualul de Educație Fizică era deja lansată și nu putea fi oprită decât cu încălcarea art. 212 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Prin urmare, decizia de a introduce manuale școlare la disciplina Educație Fizică rezultă din obligația prevăzută la art. 69 din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, care nu prevede excepții pentru nicio disciplină referitor la introducerea manualelor școlare. Sigur, putem discuta despre calitatea acestor manuale și tocmai din acest motiv ne dorim ca pe viitor să nu mai întâmpinăm astfel de probleme.
Acesta este motivul pentru care lansăm în dezbatere publică, săptămâna viitoare, Legea manualului școlar. Ne dorim competiție între autorii de manuale, pentru că am văzut timp de 20 de ani competiție între edituri și vedem care este calitatea învățământului din România acum. În primul rând, elevii sunt cei care au pierdut, iar baronii manualelor s-au îmbogățit. Toate măsurile pe care le-am luat sunt pentru binele elevului.
4. Proiectul privind formarea cadrelor didactice din învățământul primar și gimnazial: „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” (CRED)
În urma aprobării de către Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman a fișei de proiect depuse de Ministerul Educației Naționale, proiectul „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” (CRED) este în faza de prelansare. În cadrul acestuia vor fi formați, în următorii 4 ani, 55.000 de profesori din învățământul primar și gimnazial (15.000 - primar și 40.000 - gimnazial) pentru a preda în conformitate cu noile planuri-cadru și programe școlare aferente celor două cicluri de învățământ.

17 sept. 2017

Caracatița auxiliarelor

Demersul meu legal, de a pune în aplicare Legea Educației Naționale (LEN) privind manualele școlare și auxiliarele didactice, a stârnit foarte multe dezbateri, mai ales în mediul on-line. Mă bucură acest lucru pentru că dreptul elevului la educație este garantat de Constituția României, iar educația de calitate este una dintre prioritățile programului nostru de guvernare.
Este de asemenea, pentru prima dată, în ultimii 5 ani (de la intrarea în vigoare a LEN), când elevii din actuala clasă a 5-a primesc la început de an școlar manuale și nu auxiliare (anul trecut și acum doi ani acele auxilare NU AU FOST AVIZATE de Ministerul Educației Naționale ).
Până în acest an școlar elevii primeau zeci de auxiliare la începutul anului școlar,  iar manualele le parveneau abia în semestrul al doilea sau deloc. De ce? Simplu, caracatița auxiliarelor cu tentacule până în minister trebuia hrănită cu bani negri sau gri, iar cum cifra de afaceri anuală a acestor edituri este, din analiza unora, de peste 100 de milioane de euro, interesul pentru această temă este unul pe măsură.

De ce se revoltă unii acum? Simplu, ei nu au nevoie de reglementare și avizare, ceea ce își doresc este să facă bani cu orice preț din educația gratuită a elevilor. Mai mult, fără nicio emoție, unele edituri specializate numai în auxiliare imprimă pe coperta acestora, AVIZAT MEN, fără să aibă acest aviz.
Nu voi intra în detalii cu privire la cum funcționează caracatița auxiliarelor. Știu acest lucru: o parte dintre editori, o parte dintre autori, o parte dintre jurnaliști, o parte dintre patronii din media,  o parte dintre profesori, o parte dintre directori, o parte dintre inspectori, o parte din minister, unii foști miniștri sau secretari de stat și alții. Cât de mică sau mare este această parte, vom vedea în viitor.

Până atunci lupta mea cu această caracatiță continuă.
Mâine, 18 septembrie 2017, voi continua acest demers. Voi notifica două dintre edituri despre abuzurile pe care le fac prin menținerea AVIZULUI MEN pe auxiliarele de clasa a III-a și a IV-a. (menționez că pentru clasele acestea, MEN nu a avizat niciun auxiliar) precum și de adresele pe care le fac în continuare la nivelul unităților de învățământ. De asemenea, voi sesiza atât Ministerul de Finanțe cât și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului pe aceste aspecte.

Elevii din România au nevoie de educație de calitate, iar de aceasta răspunde Ministerul Educației Naționale. Celor care uită acest aspect, le reamintesc ceea ce spune LEN la art 69:  în unitățile de învățământ de stat sau particulare se utilizează manuale școlare și alte auxiliare didactice aprobate de Ministerul Educației Naționale.

O ultimă precizare: pentru cei aproape 180 000 de elevi din actuala clasă a 5-a situația licitațiilor manualelor în ultimii 3 ani arată astfel:

 - când au fost în clasa a IV-a, anul școlar 2016/2017, licitația a fost deschisă în 05.09.2015 și finalizată în 25.08.2016, ultimele manuale fiind distribuite în 19.12.2016 (adică aproape la finalul semestrului I)

- când au fost în clasa a III-a, anul școlar 2015/2016,  licitația a fost deschisă în 23.04.2015 și finalizată în 24.02.2016, deci elevii nu au avut manuale, ci doar auxiliare NEAVIZATE.

- când au fost în clasa a I-a, an școlar 2013/2014 și în clasa a II-a, an școlar 2014/2015, licitația a fost deschisă abia în 19.04.2014 și finalizată în 20.01.2015.
Cine cuantifică astăzi sacrificiul parinților și al elevilor din această perioadă? Dar profitul unor edituri?

Mulțumesc dascălilor devotați care s-au sacrificat în această perioadă și îi asigur de tot sprijinul meu în creșterea calității învățământului.

Celor implicați în caracatiță le spun încă o dată: STOP! VĂ AJUNGE! Mă voi lupta mereu cu caracatița pentru dreptul elevului la o educație de calitate.

Este de interes ceea ce urmează cu privire la auxiliare



15 sept. 2017

Despre auxiliarele din sistemul de învățământ

Se pare că unii nu au înțeles demersul meu legal și corect cu privire la auxiliarele din sistemul de învățământ preuniversitar de stat și privat.
Legea Educației Naționale din 2011 prevede la art. 69  alin (1) În unitățile de învățământ de stat sau particulare se utilizează manuale școlare și alte auxiliare didactice aprobate de Ministerul Educației Naționale.
 
alin (5) Auxiliarele curriculare sunt constituite din ghiduri metodologice care, prin conținut, sunt în conformitate cu prevederile legale în vigoare și pe care cadrele didactice le pot selecta și utiliza la clasă, în baza libertății inițiativei profesionale, în scopul îmbunătățirii calității procesului educațional.

art 94 alin (2) Ministerul Educației Naționale exercită, în domeniul învățământului preuniversitar, următoarele atribuții: i) asigură omologarea mijloacelor de învățământ;

În baza unui ordin de ministru din 2002 destinat exclusiv mijloacelor de învățământ (care existau și în vechea lege) au fost aprobate și  auxiliarele care au fost introduse în lege doar din 2011. O parte dintre ele, cele din 2013-2016, le gasiti AICI
Am abrogat acel ordin tocmai pentru a pune capăt acestei ilegalități.

Proiectele metodologiilor privind aprobarea/avizarea auxiliarelor didactice în învățământul preuniversitar, respectiv omologarea utilizării mijloacelor de învățământ în învățământul preuniversitar îl găsiți AICI Acestea vor fi aprobate prin ordin de ministru, după ce săptămâna viitoare Guvernul va adopta o hotărâre prin care Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE) va primi atribuții în domeniul avizării/evaluării auxiliarelor didactice (vezi AICI proiectul de HG)

10 sept. 2017

La început de an școlar!

Orice început de an școlar debutează cu speranţe şi emoții. Fie că sunt ele din partea învăţăceilor care păşeşc timid pentru prima dată pe treptele unei şcoli, a elevilor încrezători deja obişnuiţi cu sălile de clasă, a părinţilor sau a noastră, a dascălilor. Înainte de a fi ministru, am fost profesor aşa că vă ştiu vouă, cadrelor didactice, bucuria de a preda. Dar, înainte de a fi profesor, am fost elev, apoi student, aşa că vă cunosc şi vouă şcolarilor dorinţa de învăţare. Însă, experienţa acestor ani m-a ajutat să înţeleg că doar sub îndrumarea profesorului elevul poate atinge cele mai înalte culmi ale educaţiei, dar şi că fără sprijinul elevului profesorul nu poate duce procesul de învăţare la nivelul optim. 
Dragi școlari de toate vârstele, noi: părinți şi profesori vă garantăm că sunteți cei mai importanți pentru noi. De aceea facem toate eforturile pentru a vă crea condițiile optime pentru ca voi să vă puteţi concentra forţele pentru a învăța și a ne demonstra că sunteți mai buni ca noi. Voi lupta pentru a reduce şi chiar elimina lipsurile sistemului. Vreau să vă văd în şcoli primitoare, în siguranţă şi cu manuale pe bancă. Îmi doresc ca acest nou an școlar să reprezinte rampa voastră de lansare către îndeplinirea viselor voastre.
Stimați părinți, mă adresez cu marea rugăminte de a veni în sprijinul copiilor, dar altfel decât ați făcut-o unii până acum: supravegheați-i, dar nu-i încorsetați, iubiți-i, dar nu-i sufocați, ajutați-i, dar nu le faceți temele integral. Copiii noștri sunt mult mai inventivi decât ne imaginăm, aşa că vă provoc să le daţi șansa să-și pună în practică imaginația și să le oferiţi uneltele necesare pentru a construi o lume, dacă nu perfectă, cel puțin mai bună decât cea pe care am construit-o noi, părinții lor. Vă doresc ca noul an școlar să aducă în fiecare zi bucuria calificativelor de foarte bine sau a notelor de zece cu care vin copiii de la școală, iar disciplina, numită bună purtare, să fie exemplară atât la școală, cât și acasă, pentru că astfel veți fi cei mai fericiți părinți.
Dragi și stimați colegi, vă adresez cu cea mai înaltă considerație un simplu mesaj: este menirea voastră, a profesorilor să le insuflaţi elevilor iubirea de carte, să-i ajutaţi să descopere acest vast univers al cunoaşterii. Educaţia este cea care ne ajută să fim mai buni, mai performanţi, abili în a deveni un stâlp de bază al unei societăţi moderne. Iubiti-l și respectați-l pe elev oferindu-i ceea ce ne-au oferit de-a lungul timpului generații de dascăli. Sănătoși să fiți și deschiși oricăror provocări didactice menite a eficientiza învățământul românesc.

Liviu Marian Pop
Ministrul Educaţiei Naţionale

Postări populare