30 sept. 2012

Studenții în prim-plan

De astăzi începe un nou an universitar, evoluție firească a procesului educațional în crearea „omului”. Poate lumea este obișnuită să acorde mai multă importanță începutului de an școlar, dar și Universitatea este la fel de importantă pentru cei care își hotărăsc acum drumul în viață.

Acest nou an va fi primit de studenți, dar mai ales de cei proaspăt ieșiți din băncile liceelor, cu entuziasm și curiozitate și de ce nu, cu emoție. Este o nouă etapă a vieții tinerilor, importantă în formarea lor profesională dar și personală, acesta fiind momentul în care vor intra într-o lume altfel pentru ei: colegi noi...profesori noi...un alt mod de a învăța.

Așa că nu pot decât să vă doresc, vouă studenților dar și vouă profesorilor, mult succes și frumoase împliniri în noul an universitar!

28 sept. 2012

Mechel Câmpia Turzii

Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Marian Pop, a purtat o serie de discuţii cu Yurii Guschin, coordonatorul Mechel pe România, pe tema vânzării întreprinderilor româneşti Mechel.

Pentru a nu lăsa zvonurile să-i dezinformeze pe cei direct implicaţi în această situaţie, informăm faptul că vânzarea întreprinderilor româneşti Mechel nu presupune închiderea producţiei acestora.

În urma şedinţei Consiliului de Administraţie OAO Mechel, unde s-a decis oferirea spre vânzare, printre altele, a uzinelor siderurgice din România, mai exact Mechel Câmpia Turzii, Ductil Steel Buzău, Ductil Steel Oţelu Roşu, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila, s-a decis ca acestea să funcţioneze în continuare normal. Grupul Mechel, interesat în asigurarea valorii capitalizate a activelor sale din România, asigură că va depune eforturi maxime spre păstrarea uzinelor în stare funcţională şi va duce tratative cu potenţialii investitori interesaţi în păstrarea şi dezvoltarea uzinelor româneşti Mechel.

Mechel va respecta planul existent de optimizare a producţiei şi personalului. La întreprinderea Mechel Câmpia Turzii va fi conservată o parte a capacităţilor neutilizate în procesul de producţie, în scopul păstrării lor în stare de funcţionare şi va funcționa, în întregime, secția de trăgătorie de oțel a întreprinderii.
Scopul principal al companiei în momentul de față, și care coincide cu dorința Guvernului, este păstrarea integrității întreprinderilor.

Dialogul social în România, de când a fost preluat de către ministrul Liviu Marian Pop, a funcționat în adevăratul sens al denumirii sale. Atât actualele probleme, cât și eventual viitoare, întâmpinate de întreprinderile românești Mechel, au fost analizate și discutate în repetate rânduri în cadrul întâlnirilor oficiale dintre ministrul delegat Liviu Pop și reprezantanții Mechel.

În plus, ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Marian Pop, informează că, în ajutorul celor 820 de persoane disponibilizate de la Mechel Câmpia Turzii şi Mechel Service, a fost gândit un proiect finanţat din fonduri europene. Proiectul a fost demarat pentru zona Câmpia Turzii – Turda, de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, Instituţia Prefectului Judeţului Cluj şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Din cele 820 de persoane, 753 sunt din Mechel Câmpia Turzii iar restul de 67 de persoane rămase fără locuri de muncă provin din Mechel Service. Sunt vizate 95% din totalul persoanelor concediate din combinatul Mechel, iar peste 80% din valoarea acestui proiect va merge spre acestea. Mai exact, din cei 95%, targetul de ocupare a forței de muncă prin înființarea unui combinat social este de 50%. Acest combinat social este format din patru asociații înființate în baza Legii 26/2000, una dintre asociații este de producție de metal, una de plastic, una de materiale textile iar a patra este centrul de coordonare pentru cele trei. În ceea ce privește restul de 45%, vor fi ajutați prin alte măsuri de ocupare forței de muncă, cum ar fi PFA-uri, cursuri de calificare gratuite sau prin identificarea locurilor de muncă. Fără niciun dubiu însă, toți cei disponibilizați vor fi consiliați și ajutați să depășească acest moment critic al existenței lor.




27 sept. 2012

Întâlniri de lucru, joi 27 septembrie

Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Marian Pop, s-a întâlnit joi, 27 septembrie, cu cu reprezentanţii Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Produselor şi Serviciilor din România, cu reprezentanţii Consiliului Investitorilor Străini, cu reprezentanţii American Chamber of Commerce şi cu reprezentanţii Alianţei Confederaţiilor Patronale din România. Discuţiile purtate cu aceştia au fost axate, în principal, pe tema propunerilor primite de la cele cinci confederaţii sindicale şi de la cele patru confederaţii patronale referitoare la modificarea Legii Dialogului Social din România.

S-au punctat anumite aspecte, cum ar fi nivelul de negociere, reintroducerea contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional, reglementarea conflictelor de muncă şi a grevei, reprezentativitatea sindicatelor, patronatelor şi a organizaţiilor afiliate la acestea, aplicabilitatea principiului „erga omnes”, încheierea de contracte multianuale.

Un alt subiect dezbătut, propus de participanţii întâlnirilor de joi, a fost legat de faptul că deja se ia în vedere modificarea Legii 62, implementată abia anul trecut, în 2011, Astfel, în urma discuţiilor s-a propus să fie modificate numai acele aspecte din Lege care produc blocaje.

Ministrul Liviu Marian Pop le-a precizat participanţilor că propunerile primite de la cele cinci confederaţii sindicale şi de la cele patru confederaţii patronale referitoare la modificarea Legii Dialogului Social din România au fost transmise către Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană, urmând ca după primirea răspunsului lor să se demareze alte întâlniri de lucru cu toţi cei implicaţi.

Ministrul Liviu Pop si reprezentantii Aliantei Confederatiilor Patronale din Romania



Ministrul Liviu Pop si reprezentantii American Chamber of Commerce



Ministrul Liviu Pop si reprezentantii Consiliului Investitorilor Straini


26 sept. 2012

Agenda, joi 27 septembrie 2012

Întâlnirile programate pentru joi, 27 septembrie 2012.

Ora 8:30 – Întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Produselor şi Serviciilor din România.

Ora 9:30 – Întâlnire cu reprezentanţii Consiliului Investitorilor Străini.

Ora 11:00 – Întâlnire cu reprezentanţii American Chamber of Commerce.

Ora 12:30 – Întâlnire cu reprezentanţii Alianţei Confederaţiilor Patronale din România.

24 sept. 2012

PDL îşi pune ambiţia cu românii

Membrii Partidului Democrat-Liberal vor să se joace de-a Opoziţia însă domniile lor au înţeles greşit această noţiune iar dacă au impresia că rolul lor se rezumă la a contrazice actuala Guvernare şi la a depune din când în când, de plictiseală, moţiuni de cenzură, se înşală amarnic. Rolul Opoziţiei, la fel ca cel al Puterii, este acela de a apăra românul şi de a-l reprezenta la nivel înalt, nicidecum de a pune beţe în roate doar din ambiţie. Prin moţiunea de cenzură pe Legea Educaţiei, domnii de la PDL doresc distragerea atenţiei de la problemele reale cu care se confruntă România la ora actuală, probleme pe care nu numai că nu le-au rezolvat când au avut ocazia, dar pe care le-au şi provocat. Le reamintesc democrat-liberalilor că au avut la dispoziţie opt ani. Opt ani în care ar fi putut, dacă ar fi existat voinţă, să pună ţara pe roate, în toate domeniile, nu numai în ceea ce priveşte sistemul de învăţământ.
Înainte de a depune moţiunea de cenzură, cei de la PDL ar trebui să îşi citească Legea Educaţiei, pe care Guvernul Boc şi-a angajat răspunderea, iar când vor înţelege că această lege împiedică toţi copiii din România să meargă normal la şcoală, s-ar putea să renunţe la acţiunea lor împotriva elevilor români. Doamna vice-preşedinte PDL Raluca Turcan descrie haosul creat în sistemul educaţional de partidul din care dânsa face parte, ca fiind „minuţios organizat”. Să impună clase pregătitoare fără a asigura spaţii, mobilier, materiale şi cadre didactice este o organizare minuţioasă în viziunea domniei sale. Să fii incapabil să organizezi, în patru ani de zile, un concurs pentru postul de inspector sau director de unitate şcolară, lăsându-i în funcţii pe cei care stăteau la pixul partidului este, în opinia doamnei Turcan, o încurajare a sistemului educațional. Învăţământul profesional intră de asemenea pe lista marilor „ţepe” pe care Guvernul Boc a încercat să îl includă în Lege fără a mai face un pas spre normala sa desfăşurare, uitând de cifra de şcolarizare pentru învăţământul profesional, Hotărârea de Guvern care prevedea o plată pentru aceşti elevi dar şi pentru angajatorii care aveau contracte cu şcoala.
Ştiu că cei de la PDL sunt disperaţi însă vreau să le precizez că AMR-ul Guvernului Ponta nu este de 77 de zile, este de cel puţin 4 ani şi 77 de zile, pentru că după finalizarea alegerilor din 9 decembrie vom avea tot un Guvern condus de premierul Victor Ponta. Un Guvern care va avea un singur atuu faţă de cel actual: un timp suficient de lung pentru a îndrepta toate greşelile din ultimii opt ani. Asigurăm de faptul că modificarea Legii Educaţiei Naţionale, care se află în Senatul României, va pune la punct marea majoritate a problemelor lăsate de PDL în urma lui.

21 sept. 2012

Funeriu, omul care a pus sare pe rana educaţiei româneşti

Observ că domnului Daniel Funeriu îi place să compare sistemul de învăţământ din România cu sistemele din Uniunea Europeană. Fostul ministru nu s-a gândit să compare şi „realizările” din perioada mandatului său cu cele ale omologilor săi europeni. Dacă ar fi făcut asta, ar fi înţeles, aşa cum noi toţi am făcut-o, că ar fi putut împrumuta multe alte idei bune şi în interesul elevilor români, în afara clasei pregătitoare. Domnul Funeriu a luat acest model şi l-a lăudat cum că ar fi fost aplicat în 25 din cele 27 de state europene. Şi atât.

Problema clasei pregătitoare este un subiect sensibil şi constat că fostul ministru al Educaţiei nu ştie ce acte normative a semnat, ba chiar mai grav, nici ce lege şi-a asumat prin răspundere. Voi evidenţia două puncte esenţiale ale acestei chestiuni: în primul rând, nu a fost realizat niciun studiu de impact legat de ceea ce priveşte clasa pregătitoare, iar în al doilea rând, Legea Educaţiei nu specifică unde să se desfăşoare activitatea clasei pregătitoare, spune doar că această clasă se află în zona învăţământului primar. În schimb, ordinul de ministru dat de domnul Funeriu spune că obligatoriu, clasa pregătitoare trebuie făcută la şcoală.
Normal este însă ca părinţii, împreună cu profesorii, să decidă unde este mai bine pentru copiii lor să funcţioneze iar acest lucru trebuie făcut în baza unei discuţii, unei dezbateri publice la nivelul şcolilor, grădiniţelor, nicidecum printr-un ordin de ministru dintr-un Cabinet din care nu se ştie cu adevărat faţa învăţământului. Ca urmare, mutarea clasei pregătitoare pentru a funcţiona la grădiniţă sau la şcoală nu cred că este o problemă iar unde va funcţiona pe viitor această clasă cred ca se poate decide plecând de la realitate, mai exact, să se realizeze o analiză după primul semestru pentru a vedea dacă condiţiile în care se desfăşoară clasa pregătitoare, programa şi toate materialele sunt bune.
În altă ordine de idei, nu ştiu la ce vârstă a început domnul Funeriu şcoala, însă copiii de 7 ani, în 90% din cazuri, sunt în clasa I. Ca urmare, teoria sa, cum că grădiniţele din România cuprind copii cu vârste cuprinse între 3 şi 7 ani, este incorectă. În ceea ce priveşte rata de cuprindere a copiilor la grădiniţă, aceasta nu a crescut cu absolut în nimic, putem spune chiar că nu sunt aşa de aglomerate. Mai mult, e absurd să compari generaţia din anul 2000 cu cea din 2012 ca număr de copii şi să spui că în prezent sunt cu un milion mai puţini în clasele I-VIII, mai ales dacă ţii cont de faptul că rata de natalitate din România este într-o continuă scădere.

Îi cer imposibilul lui Funeriu: să îmi arate programele şcolare europene

Am tot auzit afirmaţia potrivit căreia ar fi fost cadre didactice pregătite special. Când s-au pregătit special? Lucrările au fost întârziate încă din luna februarie, chiar dacă Ministerul Educaţiei era condus, la acea vreme, de domnul Funeriu. Programele europene de care dânsul spune că le-ar fi avut din fonduri europene să le caute şi să ni le arate şi nouă. Ştiu că îi cer „imposibilul”, pentru că nu există aceste programe, pentru că tot ce susţine domnia sa este o minciună clară, grosolană. Dacă dânsul găseşte un program european cu grup ţintă profesorii care trebuiau să lucreze la clasa pregătitoare, chiar îl rog să îl facă public. În caz contrar, tăcerea şi aplecarea capului ar fi de aplaudat.
Pentru că văd că dezinformarea continuă din partea domnului Funeriu, în ceea ce priveşte cele opt licitaţii pe opt euro-regiuni, reamintesc că, în momentul în care eu am preluat Ministerul Educaţiei, nu exista decât o singură regiune în care s-a pus caietul de sarcini pentru licitaţie publică. Toate celelalte erau într-o amânare şi o întârziere impardonabilă iar dacă nu se făcea această contractare directă, la nivelul fiecărei şcoli, cu siguranţă nu am fi avut, nici în 17 septembrie, mobilierul şcolar necesar.

Cu toate acestea, numai domnul Funeriu ne poate explica de ce o licitaţie ce trebuia finalizată în luna august, cu bani în buget încă din luna ianuarie, a fost ridicată abia în luna mai. Chestiunea aceasta cu anularea a fost cauzată de întârzierea inexplicabilă a procedurilor de către ministrul Funeriu. Pe de altă parte, nu cred că unităţi şcolare şi consiliile de administraţie sunt, în momentul de faţă, incapabile să achiziţioneze direct mobilierul necesar clasei pregătitoare, mai ales că părintele şi profesorul şi directorul sunt direct interesaţi să creeze cele mai bune condiţii pentru copii. În altă ordine de idei, putem discuta şi despre banii pentru materiale şcolare, bani pentru care nu s-a făcut absolut nimic. Cu greu am aprobat Hotărârea de Guvern undeva la mijlocul lunii mai, ceea ce dovedeşte, încă o dată, că la nivelul ministerului Educaţiei, pe durata mandatului lui Funeriu nu a fost nici un interes pentru implementarea clasei pregătitoare.

Încă un lucru pe care vreau să-l precizez este cel legat de programele şcolare, care au fost cu întârziere pregătite, mult prea târziu iar efectul acestui program va fi cuantificat abia la mijlocul acestui an şcolar. Nu mai vreau să aduc în atenţie decât faptul că în perioada ianuarie-februarie, profesorii erau nevoiţi să facă recensământul elevilor, în condiţiile în care exista o bază de date la nivelul autorităţilor locale, inclusiv la nivelul Ministerului Muncii. Aici putem discuta, de asemenea, de o lipsă de profesionalism, pentru că implementarea clasei pregătitoare trebuia să înceapă din prima zi a publicării în Monitorul Oficial a Legii Educaţiei Naţionale sau chiar în prima zi în care Guvernul Boc, împreună cu Funeriu, şi-au angajat răspunderea pe această lege. S-a constatat că nu s-a făcut nimic în afara programelor şcolare pentru clasa pregătitoare iar dacă domnul Funeriu este aşa preocupat de programele din clasa pregătitoare eu îl rog public să explice părinţilor din România de ce Ministerul Educaţiei, sub patronajul domniei sale nu a scris nicio frază, nicio propoziţie, din ceea ce înseamnă noile programe şcolare care trebuiau implementate pentru clasa a V-a anul trecut şi pentru a VI-a şi a IX-a anul acesta. Dacă s-a dorit, într-adevăr, reforma sistemului de învăţământ, de ce nu a fost capabil să scrie aceste programe şcolare atunci când şi-a asumat răspunderea pe această lege? Această lege, în forma ei actuală, trebuie radical modificată în punctele ce ţin de programe şcolare, ciclu şi structură de învăţământ.

Întrebare adresată domnului Daniel Funeriu

Un ultim lucru vreau să punctez, în privinţa declaraţiilor năucitoare din partea aceluiaş domn Funeriu legate de bacalaureatul profesional. Îl rog să explice, dacă ştie, dacă nu, îi punem la dispoziţie materiale, câte tipuri de bacalaureat sunt în Franţa şi poate, cu această ocazie, aflăm şi care este tipul de bacalaureat pe care l-a susţinut domnia sa. Îl informez că în Franţa există trei tipuri de bacalaureat, noi cu greu am adoptat a doua formă în România şi cred că, până la finalizarea Legii Educaţiei în Senatul României, vom asista şi la alte modificări în zona examenelor de bacalaureat, de admitere.

20 sept. 2012

Intrebari si Raspunsuri

1. Cum se aplica metodologia in cazul art.254 alin 13?(pasii care trebuiesc urmati)

Daca ati ocupat un post didactic prin concurs validat de consiliul de administratie si, ulterior ati dobandit definitivarea in invatamant, directorul unitatii de invatamant incheie contract individual de munca pe durata nedeterminata, in baza deciziei de repartizare a inspectoratului scolar.

2. Sunt absolventa a cursurilor Universitatii de Arte "George Enescu" Iasi, specializarea Design, promotia 2007, durata studiilor de 4 ani la zi.( mentionez ca nu am studiat modulul Pedagogic in timpul facultatii). In anul 2007-2008 am sustinut modulul de Pedagogie la Facultatea de " Istoria si Teoria Artei" din cadrul Universitatii Nationale de Arte - Bucuresti (cu taxa), pe care din motive personale nu l-am putut finaliza.
In anul scolar 2010-2011 am predat la Liceul de Arta "Hariclea Darclee" din Braila, in anul scolar 2011-2012 nu am predat, urmand ca la examenul de titularizare din august 2012 sa obtin nota 7,20 si post de profesor in cadrul aceluiasi liceu.
Dorindu-mi finalizarea modulului de Pedagogie, am contactat Universitatea Nationala de Arte - Bucuresti in vederea procedurilor de urmat. Raspunsul primit in urma solicitarii mele a fost negativ, argumentandu-se faptul ca legislatia in vigoare prevede doua nivele de pregatire initiala fata de unul cum era in vigoare in anul 2008.In urma raspunsului primit am contactat secretariatul Universitatii "Dunarea de Jos" Galati pentru a reincepe modulul conform legii in vigoare. Raspunsul primit a fost ca nivelul 1 al modulului pedagogic a intrat in restrangere si nu se pot face inscrieri.Va rog sa-mi comunicati o modalitate prin care sa pot continua/reincepe modulul pedagogic in vederea sustinerii examenului de definitivat si implicit asigurarea continuitatii in sistemul de invatamant.


Pentru continuarea modului pedagogic, trebuie sa va adresati Universitatii "Dunarea de Jos" din Galati, avand ca temei legal Ordinul ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului 5745/13.09.2012 publicat in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 657/17.09.2012.

3. Ce reglementare legala am in cazul in care vreau sa refuz transferul unui elev cu probleme (nota 7 la purtare, medii mici la discipline)la scoala mea, tinand cont ca elevii de la scoala mea au rezultate scolare deosebite, iar scoala este una de prestigiu; pot cere de la scoala de unde provine un profil psiho-educational parafat de psihologul scolii sau de diriginte/ director; Va multumesc foarte mult.

art. 21 alin. 2 din Legea nr. 1/2011 prevede acordul unitatii primitoare (hotararea consiliului de administratie); prin urmare, daca in regulamentul intern sunt prevazute conditii speciale (asa cum rezulta din art. 146 al OMEC nr. 4925/2005), profilul elevului poate fi solicitat, si transferul poate fi refuzat, dupa caz.

4. As dori sa stiu daca pot fi titular atat in preuniversitar,cat si in
universitar. In Legea 1 nu exista o interdictie in acest sens.


Atat in invatamantul preuniversitar, cat si in invatamantul universitar, posturile didactice se ocupa prin concurs; in urma castigarii concursurilor, veti fi incadrata ca si cadru didactic titular, prin incheierea contractelor individuale de munca.

5. M-am titularizat anul acesta si am vrut sa ma detasez deoarece postul meu este foarte departe;in sedinta publica,am aflat ca nu ma pot detasa pentru ca nu am definitivatul;totusi am inteles ca in alte judete s-a putut.La ISJ -ul de care apartin, nu mi s-au dat decat doua variante:sa ma duc la postul meu sau sa renunt la titularizare si sa ocup un post la suplinire.Va rog mult,spuneti-mi daca este legala aceasta masura;va deranjez pentru ca nu am gasit nicaieri un raspuns clar.Ce fel de examen de titularizare am promovat,daca suntem considerati suplinitori in curs de titularizare si nu avem nici-un drept al titularilor?Am inteles ca si pe decizii scrie-:pentru suplinire.

Daca nu ati dobandit definitivarea in invatamant, dar ati ocupat un post didactic prin concurs validat de consiliul de administratie, contractul individual de munca se incheie pe perioada determinata, de cel mult un an scolar (art. 254 alin. (14) din Legea nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare) ; din acest text de lege rezulta faptul ca nu este posibila detasarea, pana cand nu se incheie contract individual de munca pe perioada nedeterminata.

6. Este legal sa fie numit un profesor de mecanica(subinginer)in functia de director la o scoala gimnaziala, fara ore de profil (mecanica)prin detasare de la un liceu din Bucuresti? Detasarea se incearca sa se faca in perioada 10-17 septembrie 2012, dupa expirarea termenului legal de detasari. In scoala exista cadre didactice compatibile cu functia de director (profesor grad I,expert manager).

Detasarea a fost pentru asigurarea conducerii unitatii de invatamant, cu raportare la pdispozitiile art. 254 indice 1 din Legea educatiei nationale nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare.

7. Sunt debutant in invatamant si voi lua clasa pregatitoare. In aceasta saptamana am fost la formare unde am aflat ca programa nu mai contine obiective (cadru, de referinta) ci competente. Eu, ca orice debutant, pana la sustinerea definitivatului trebuie sa fac proiectele de lectie pentru fiecare disciplina. Problema este ca la formare nu s-a explicat cum vom intocmi aceste proiecte de lectie, avand in vedere ca continuturile nu mai sunt centrate pe obiective. Neclaritatea mea este ce anume vom mai operationaliza? Competentele cu siguranta nu, nici nu le putem masura pe toate! Atunci eu cum imi fac un proiect de lectie? Tin sa precizez ca am pus problema in timpul cursului de formare, dar formatorul nu m-a lamurit, am discutat cu colegii de la alte centre de formare, dar nici ei nu au fost lamuriti, pt ca nici formatorii nu au fost informati cu referire la acest aspect. Eu ce fac in aceste conditii? Cand vine cineva in inspectie si imi cere proiectul de lectie, eu ce ii voi arata, daca nu am primit un raspuns clar la formare in legatura cu intocmirea acestuia? Daca obiectivele cadru au fost inlocuite cu competente generale, cele de referinta cu competente specifice, obiectivele operationale le putem inlocui? Daca da, cu ce? Va rugam sa le solicitati celor care se ocupa cu formarea noastra sa elaboreze o scrisoare metodica cat mai curand in care sa lamureasca aceste aspecte. Asteptam o structura clara a proiectului didactic/ de lectie.

Proiectul de lectie ramane doar pentru situatia in care exista un inspector sau evaluator care solicita acest lucru (inspectia curenta/de specialitate) si se pastreaza operationalizarea obiectivelor. Doar in planificare semestriala si planificarea tematica-macroproiectare se opereaza cu competente.


Mentionez ca toate raspunsurile reprezinta punctul meu de vedere.
Pentru a primi raspunsurile avizate, am trimis intrebarile cabinetului ministrului MECTS.
Va multumesc pentru incredere si raman la dispozitia dvs pentru intermedierea solutionarii oricarei situatii


18 sept. 2012

Apel la luciditate

Suntem conştienţi că vor fi tot mai multe conflicte sociale, pentru că probleme nerezolvate au tot fost amânate, iar decontul acestora îl facem noi, pentru că am deschis uşa dialogului social.
Indiferent cum se cheamă metoda prin care locurile de muncă au fost aduse într-o formă sau alta de blocaj, generator de nemulţumiri şi de proteste, indiferent cum se cheamă metoda prin care liderii sindicali au fost reduşi la tăcere în anii vechiului regim, noi vom continua pe calea dialogului social, hotărâţi ca pe lângă sindicate, patronate pentru reaşezarea pe temelii corecte a societăţii româneşti să atragem şi sociatatea civilă.
Toate problemele reclamate de sindicate în ultima vreme sunt sub atenta observaţie, analiză şi preocupare a guvernului. Acolo unde s-a încălcat legea, instituţiile abilitate vor lua măsuri pentru pedespsirea celor cu adevărat vinovaţi.
Doresc să fac apel la luciditatea liderilor sindicali, să nu se lase atraşi în jocurile de campanie electorală, disponibilitatea noastră de a ne întâlni şi găsi soluţii la problemele oamenilor rămâne aceeaşi, dorind să dovedim că noi chiar ne ţinem de cuvânt!

Ministru delegat pentru dialog social,
Liviu Marian POP
18 sept. 2012

16 sept. 2012

Scrisoare deschisă


Dragi elevi, părinți și profesori,

Deschiderea anului școlar este, și va fi întotdeauna, o sărbătoare și fiecare cetățean, fie că este părinte sau bunic, fie că este cadru didactic sau persoana însărcinată cu problemele administrative ale școlii, graviteaza în jurul acestui eveniment unic, anual.

Chiar dacă a întârziat cu o săptămână, noul an școlar și-a redeschis porțile pentru a primi, cu mic, cu mare, pe fiecare dintre voi. Acest an aduce cu el și ceva nou, mai exact clasa pregătitoare, care sperăm să îi ajute pe cei mici să treacă mai ușor de la grădiniță la clasa I dar și un nou tip de examen pentru cei ce își petrec ultimul an în liceu: bacalaureatul profesional, pentru tinerii care vor să intre direct pe piața muncii, fără a mai urma studiile superioare. Dincolo de politică, dincolo de administrație, dincolo de probleme, ajunsuri sau neajunsuri, elevii, din toate formele de învățământ, studenții, profesorii, sunt actorii principali ai evenimentului iar sărbătoarea lor nu trebuie stricată de niciun discurs politic, de nicio umbră de reproș sau de vreo atitudine negativă.

Doresc să vă anunț pe această cale că vă voi fi alături, ca și până acum și că voi încerca să vă ajut în orice nelămuriri aveți legate de noul sistem. Chiar dacă mai sunt multe de rezolvat în ceea ce privește sistemul educațional din România, treptat, cu răbdare și cu sprijinul vostru, sunt convins că vom reuși să-l aducem pe calea dreaptă și normală. Eu, dincolo de funcția de ministru, ca om al cărții, ca om al școlii, ca om care se implică cu toată ființa, de peste 15 ani, pentru ca educația să devină prioritate națională și care luptă pentru ca cei implicați să primească respectul cuvenit, nu fac altceva decât să urez, cu această ocazie specială, tuturor elevilor, parintilor, profesorilor, să fie sănătoși, să fie bucuroși că e o toamnă frumoasă și să se încreadă că există multă bună credință, dorință de mai bine și capacitate de a aduce acest bine în școala românească.

Le urez elevilor mult succes în nou an pe care să-l termine cu rezultate excepționale, dar și profesorilor și părinților deoarece contribuie, în mod egal, în formarea viitorului țării noastre.

13 sept. 2012

Despre Oltchim

In data de 18 septembrie se va anunta castigatorul licitatiei. Pana in prezent exista 12 cumparatori pentru caietele de sarcini, inclusiv cei 4 din prima etapa (asta-primavara).
Dupa 18 septembrie se va negocia contractul cu castigatorul, iar apoi va trebui sa mai treaca un timp, 1-2 luni, pana la clarificarea unor chestiuni legle obligatorii - aspecte privind concurenta, chestiuni de mediu, conditiile preluarii rafinariei Arpechim.
Este importanta asigurarea unor structuri functionale de conducere executiva in perioada de privatizare.
Managementul executiv a devenit functional din 11 septembrie. Consiliul de Administratie a delegat exercitiul atributiilor de Director General catre dl. Radu Olaru, director general adjunct si director de productie si investitii. Cererile de eliberare din functie a celor 16 directori executivi care se alaturasera d-lui Constantin Roibu au fost respinse (incluzandu-l pe dl. Olaru). Demisia d-lui Constantin Roibu a fost acceptata. Ceilalti directori ai Oltchim trebuie sa ramana in combinat sa asigure securitatea bunurilor statului si sa faciliteze reluarea activitatii prin obtinerea unei finantari bancare pentru capitalul de lucru.
Dreptul la libera exprimare trebuie respectat, dar nu putem incuraja demersuri extreme - precum greva foamei - care pun in pericol sanatatea unor oameni care si asa au avut de suferit. Totodata, nu incurajam forme de presiune nedemocratica asupra sindicatului. Daca membrii sindicatului nu au fost reprezentati corect, daca interesele lor au fost neglijate si subordonate unor interese particulare, atunci salariatii se vor exprima si prin vointa lor, prin vot, vor numi noi organe de conducere in sindicat, care sa ii reprezinte mai bine.
Se fac intalniri zilnice cu bancile comerciale, pentru identificarea unor solutii de finantare in ajutorul Oltchim.
Luni, a avut loc o intalnire cu principalele 3 banci comerciale si cu unul din partenerii comerciali cei mai mari ai Oltchim, o firma puternica din Austria.
Marti, Vice Prim- Ministrul Romaniei, Ministrul Economiei, au avut consultari cu toate marile banci prezente in Romania, pe tema problemelor din economie si punctual pe tema Oltchim.
Miercuri, la Ministerul Economiei, ne-am intalnit din nou cu banci si cu furnizori ai Oltchim.
Exista deja solutia ca Oltchim sa nu fie deconectata de la sistemul energetic national, cu ajutorul Consiliului Judetean Valcea si CET Govora. Cel putin puterea necesara pentru alimentarea la cota de avarie va continua sa fie furnizata. Cautam in continuare solutii tehnice si economice pentru a se putea creste puterea furnizata Oltchim in momentul reluarii activitatii.
Speram ca in colaborare cu furnizorii de materii prime si cu beneficiarii produselor Oltchim sa putem incepe cu contracte de procesare, in cadrul carora partenerii Oltchim sa asigure materia prima si sa primeasca in schimb produse. Aceasta ar diminua substantial, cu circa 50%, efortul financiar necesar pentru repornire. Bineinteles, este necesar ca procesarea sa poata fi facuta in conditii de rentabilitate economica, sa nu se mai lucreze in pierdere ca pana acum. In ultimele luni, Oltchim a lucrat intentionat in pierdere - circa 7 milioane Euro / luna.

Trebuie identificate toate cauzele acestei anti-performante economice. Se stie ca lucrul sub un anumit grad de incarcare a capacitatilor de productie scade randamentele tehnologice si economice. Noi vrem sa stim si celelalte cauze pentru care Oltchim are aceste rezultate. Chiar si pentru perioada cand a inregistrat profit, se poate aprecia ca nu tot profitul a fost realizat la Oltchim. Nu este suficient ca un agent economic sa aiba un profit contabil oarecare, pentru a spune ca managementul este cel optim. De asemenea, cei care au inchis ochii la problemele Oltchim si care nu au luat masuri atunci cand inca se mai putea redresa fara consecinte sociale, sunt responsabili impreuna cu cei care au cauzat problemele. Acum, la Oltchim nu au mai putut fi ascunse problemele si, cand au izbucnit, reactia capitanului de vas a fost sa fuga primul de pe corabie. Noi ne vom preocupa de salariati si de redresarea activitatii. Speram sa o reusim in timpul cel mai scurt. Speram ca si privatizarea sa asigure Oltchim un viitor indelungat, in beneficiul economiei nationale, al judetelor Valcea si Arges.

12 sept. 2012

Notă de informare cu privire la: derularea procesului de lichidare a Societăţii Comerciale FORTUS S.A. Iaşi si a Societăţii Comerciale REMIN S.A. Baia Mare


Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Marian Pop, a cerut Corpului de Control al Primului-ministru să efectueze o verificare la Casa de Insolvenţă Transilvania SPRL pentru cazul societăţii SC ROMPLUMB SA - Baia Mare, vă aducem la cunoştinţă următoarea notă de informare:

1. Analiza activităţii SC FORTUS SA precum si a îndeplinirii obligaţiilor administratorului judiciar si a administratorului special:

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), a efectuat un control la sediul S.C. FORTUS S.A. Iaşi, cu privire la analiza activităţii societăţii, precum si modul de îndeplinire a obligaţiilor administratorilor judiciari si a administratorului special, de la data intrării societăţii in insolvenţă, conform Legii 85/2006.
Cu ocazia controlului, s-au constatat următoarele nereguli:
I. SC FORTUS SA, aflata in procedura de insolvenţă, in baza Sentinţei Comerciale nr. 110/S din 11 martie 2008, nu are un Plan de reorganizare conform art. 94 si art. 95 din Legea 85 / 2006.
In conformitate cu art. 94. Alin (5), „nerespectarea termenelor prevăzute la art. 94 alin (1) lit b, conduce la decăderea parţilor respective din dreptul de a depune un plan de reorganizare si, ca urmare, la trecerea, din dispoziţia judecătorului sindic, la faliment”.
II. Nereguli in activitatea de supraveghere a operaţiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului:
a) Administratorii judiciari desemnaţi, au procedat la evaluarea patrimoniului societăţii fără ratificarea ofertei financiare si a raportului de evaluare de către Comitetul Creditorilor;
b) Ratificarea ofertei financiare si a raportului de evaluare precum si propunerea de vânzare in bloc nu a fost aprobata in adunarea comitetului creditorilor din data de 11.05.2010;
c) Nu au fost supuse evaluării toate mijloacele fixe vândute, au fost sustrase de la evaluarea un număr de 12 mijloace fixe din Pachetul Principal B si 985 ( din totalul de 1.258 ) mijloace fixe din Pachetul principal A;
d) Mijloace fixe supuse evaluării au fost subevaluate;
e) O parte din mijloacele fixe au fost vândute la valoarea evaluata, acestea fiind subevaluate au fost vândute sub preţul de piaţa, o parte dintre ele au fost vândute cu un preţ de vânzare mai mic decât valoarea evaluata, iar o parte din ele au fost vândute cu un preţ de vânzare mult mai mic decât s-a dovedit a fi preţul de piaţa;
f) Administratorii judiciari desemnaţi, au procedat la vânzarea in bloc a bunurilor mobile ale debitoarei SC FORTUS SA, prin licitaţie publica cu strigare, fără a avea aprobarea Comitetului creditorilor si fara a fi confirmata de către judecătorul sindic, cf art. 20 ( 1) lit.(n) si 49 alin (2), este lovit de nulitate cf art. 46 lit (1).
III. Nereguli referitoare la nerespectarea precizărilor exprese ale judecătorului sindic cu privire la atribuţiile administratorului judiciar si la condiţiile de efectuare a plaţilor din contul averii debitorului:
a) Administratorii judiciari au angajat personal in vederea îndeplinirii atribuţiilor sale, plata acestora a fost făcuta din averea debitoarei, fără a avea aprobarea comitetului creditorilor.
b) Deşi in perioada octombrie 2010 – mai 2012 au fost efectuate 3 concedieri colective prin care au fost disponibilizaţi un număr total de 443 angajaţi, au fost încheiate un număr de 13 CIM si un număr de 28 contracte cu PFA;
c) In perioada insolvenţei societatea SC FORTUS SA, prin Director Executiv Chelu Marinela, a încheiat, cu buna ştiinţa, o serie de contracte comerciale in pierdere.
Faţă de această situaţie, AVAS a înaintat Nota de control către organele competente:
- Guvernul României – Aparatul de lucru al Primului Ministru prin adresa nr. P/9307/08.08.2012,
- Directia Naţională Anticorupţie prin adresa nr. P/8190/07.08.2012,
- Ministerul Finanţelor Publice prin adresa nr. P/8190/07.08.2012,
- Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala prin adresa nr. P/8190/07.08.2012,
pentru a dispune verificări de specialitate in ceea ce priveşte aspectele sesizate in urma controlului efectuat, de către echipa de control, la societate.
Totodată AVAS a făcut demersurile necesare in vederea preluării creanţei SC FORTUS SA Iaşi de la ANAF prin Ordonanţa de Urgenta.
In urma iniţiativei legislative a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, in şedinţa de guvern din data de 05.09.2012, a fost luata decizia de a prelua creanţa de la ANAF de către AVAS, acesta devenind principal creditor, pentru o mai buna gestionare a situaţiei in care se afla societatea precum si pentru o politica de administrare unitara in scopul unei mai bune valorificări a societăţii prin procesul de privatizare.
AVAS a declanşat procedurile legale de înlocuire a administratorului judiciar Casa de Insolvenţa Transilvania. Procedura de faliment este suspendata provizoriu prin încheierea nr. 60C/ de Curtea de Apel Târgu Mureş, societatea aflându-se in continuare in procedura de observaţie.

2. Procedura insolventei CNMPN REMIN SA Baia Mare

Prin sentinţa civila nr. 246 din 02.02.2009, in dosar. Nr. 32/100/2009 al Tribunalului Maramureş a fost deschisa procedura generala de insolvenţa fata de CNMPN REMIN SA nefiindu-i ridicat dreptul de administrare. In prezent situaţia se afla in perioada de observaţie conform art. 3 pct. 15 din Legea nr. 85/2006.
Administratorii judiciari desemnaţi si confirmaţi de instanţa sunt Pareto Grup IPURL si Pro Insolv IPURL.
Conform tabelului preliminar al creanţelor AVAS a fost admisa la masa credală cu o creanţa garantata in cuantum de 31.921.627,63 lei, reprezentând 5,512% din totalul creanţelor.
In data de 01.08.2012 s-a întrunit Comitetul Creditorilor având ca ordine de zi:
- prezentarea de către administratorii judiciari a raportului cuprinzând evaluarea si metoda de valorificare a stocului de produs finit concentrat de pirita aurifera arsenicoasa cu conţinut ridicat de arsen tip Suior, proprietate a debitorului CNMPN Remin SA si a regulamentului de vânzare corespunzător modalităţii de vânzare propuse;
- poziţia membrilor comitetului creditorilor si formularea unei recomandări cu privire la raportul ce cuprinde evaluarea si la metoda de valorificare a stocului de pirita aurifera arsenicoasa;
- formularea unei recomandări cu privire la remuneraţia administratorilor judiciari;
- informarea privind intenţiile exprimate si ofertele de cumpărare depuse la CNMPN Remin SA cu privire la stocul de pitita aurifera arsenicoasa.
Conform procesului verbal al şedinţei Comitetului Creditorilor din data de 01.08.2012, creditoarele AVAS si ANAF au solicitat prorogarea discutării raportului de evaluare si a metodei de valorificare cat si a remuneraţiei administratorilor judiciari, restul creditorilor prezenţi la şedinţa (Municipiul Baia Mare prin Primar, salariaţii CNMPN Remin SA si SC Electrica Furnizare Transilvania Nord SA) au fost de acord cu aprobarea raportului si a metodei de valorificare.
Având in vedere voturile exprimate in cadrul Comitetului Creditorilor, s-a stabilit Adunarea Generala a Creditorilor in data de 16.08.2012, având aceeaşi ordine de zi cu şedinţa Comitetului Creditorilor din data de 01.08.2012. In cadrul Adunării Generale a Creditorilor, creditorul majoritar DGFP Maramureş a formulat obiecţiuni cu privire la Regulamentul de vânzare, iar in şedinţa Adunării Creditorilor din data de 04.09.2012 a fost aprobat Regulamentul de vânzare al stocului de produs finit concentrat de pirita aurifera cu conţinut ridicat de arsen tip Suior.
La data de 08.08.2012 s-a transmis de către administratorii judiciari Planul de reorganizare al CNMPN Remin SA.
In data de 23.08.2012 AVAS a comunicat administratorilor judiciari precizările cu privire la modificarea Planului de reorganizare al debitoarei cu următoarele:
- includerea ca modalitate prioritara de stingere a creanţei AVAS – proporţional cu valoarea imobilului, prin darea in plata a activului „Centrala Minelor” aflat in proprietatea CNMPN Remin SA, câtre Primăria Municipiului Baia Mare.
- înscrierea provizorie in tabelul definitiv al creanţelor, a creanţei AVAS in suma de 5.603.282,9 lei, reprezentând CAS aferent punctelor de lucru Exploatarea Miniera Turt – CUI 12474750 si Exploatarea Miniera Rodna – CUI 15495820, pana la soluţionarea irevocabila a contestaţiei.
In acest sens AVAS a propus următoarele:
a) Reevaluarea stocului de pirita tip Suior;
b) Introducerea in caietul de sarcini a obligaţiilor de mediu care rezulta după îndepărtarea stocurilor ce fac obiectul contractului având in vedere impactul asupra mediului;
c) sa se tina cont de cele solicitate de AVAS la şedinţa Comitetului Creditorilor din data de 22.08.2012, respectiv:
- preţul de vânzare sa fie ferm, conform formulei de calcul internaţionale, ajustabil doar in condiţiile in care apar modificări in funcţie de cotaţiile publicate la LME pentru Au si Ag, precum si de parametrii cantitativi reprezentând conţinutul de Au, Ag si As pe tona metrica uscata;
- finalizarea preţului de vânzare se va efectua la cotaţie necunoscuta stabilita de comun acord in cadrul contractului;
- obligativitatea comparatorului de a finaliza contractul din punct de vedere cantitativ, prin masuri asiguratorii pentru daune interese.
Ţinând cont de gradul mic de recuperare a creanţei prin aceasta metoda, solicitam introducerea in planul de reorganizare de masuri administrative suplimentare astfel încât gradul de recuperare sa fie superior.
Un element important in acest sens îl constituie, in accepţiunea AVAS, evaluarea licenţelor de exploatare in perimetrele aflate in patrimoniul debitoarei.
Precizare cu privire la caracterul contractului încheiat de CNMPN Remin SA cu SC CONVERSIM SA:
Societatea CONVERSIM SA este societate cu capital integral de stat desemnata cu verificarea, urmărirea si avizarea lucrărilor de închidere a minelor din portofoliul REMIN SA, efectuate de către SC ECONORD , societate cu acţionariat de stat.
Având in vedere cele menţionate mai sus, solicitam susţinerea creditorului majoritar ANAF in cele solicitate.

3. Suplimentar:
Procedura insolvenţei S.C. “ROMPLUMB” S.A. – Baia Mare,


in cadrul Dosarului nr. 729 / 100 / 2012 aflat pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, cu termen de judecata in data de 27.11.2012.
Administratorul judiciar al societăţii este Casa de Insolvenţa Transilvania SPRL.
Deschiderea procedurii insolvenţei in forma simplificata s-a făcut prin Încheierea civila nr. 842 / 09.02.2012, publicata in BPI nr. 4460 / 27.03.2012. AVAS s-a înscris la masa credală cu o creanţa de 79.300 lei, reprezentând fonduri de restructurare – creanţa APAPS, creanţa ce nu a fost înscrisa de administratorul judiciar in tabelul preliminar al creanţelor debitoarei.
Împotriva acestei masuri dispuse de administratorul judiciar, AVAS a promovat contestaţie la tabelul preliminar, contestaţie ce face obiectul dosarului nr. 729 / 100 / 2012 / a5, dosar conexat prin Încheierea nr. 4120 / 19.06.2012, la dosarul nr. 729 / 100 / 2012 / a2, cu termen de judecata in data de 02.10.2012.

La întocmirea prezentei au fost consultate: Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Ministerul Justiţiei si Corpul de Control al Primului - ministru.

Agenda zilei de marţi, 11 septembrie 2012

Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Marian Pop, s-a întâlnit marţi, 11 septembrie 2012, cu reprezentaţii Sindicatului Naţional Tehnic TAROM şi cu reprezentanţii Sindicatului FORTUS Iaşi pentru a discuta principalele probleme care împiedică buna funcţionare a acestor două societăţi.



Cum se ocupa posturile in invatamantul preuniversitar dupa data de 17 septembrie

Metodologia de organizare si desfasurare a concursurilor de ocupare a posurilor pe parcursul anului scolar 2012-2013-  Ordinul ministrului educatiei, cercetarii,tineretului si sportului nr.5624 din 31.08.2012

11 sept. 2012

ORDIN nr. 5635/31.08.2012 privind structura anului şcolar 2012 – 2013

ORDINUL nr. 5635/31.08.2012 privind structura anului şcolar 2012 – 2013 il gasiti AICI
Cursurile semestrului I al anului şcolar 2012-2013 se vor desfăşura începând din 17 septembrie până vineri, 21 decembrie.
Elevii claselor din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă în perioada 5 - 11 noiembrie.
Vacanţa de iarnă va fi cuprinsă între 22 decembrie (sâmbătă), când se vor încheia cursurile semestrului I, şi 13 ianuarie (duminică). 

Semestrul al doilea va începe luni, 14 ianuarie, iar vacanţa de primăvară va fi cuprinsă între 5 aprilie (vineri) şi 14 aprilie (duminică).
Anul şcolar se va încheia pe data de 21 iunie.

Vacanţa de vară va începe sâmbătă, 22 iunie 2013, şi se va încheia duminică, 15 septembrie, urmând ca luni, 16 septembrie, să înceapă anul şcolar 2013-2014. 


Săptămâna 1 - 5 aprilie 2013 va fi dedicată activităţilor educative extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit ''Să ştii mai multe, să fii mai bun!''. În această săptămână nu se vor organiza cursuri conform orarului obişnuit al unităţii de învăţământ, iar programul ''Să ştii mai multe, să fii mai bun!'' se va desfăşura în conformitate cu un orar special.

Analizam situatia celor 4 combinate Mechel

Guvernul analizeaza toate cele patru combinate Mechel detinute de un investitor rus, nu doar pe cel din Campia Turzii, din cauza problemelor financiare, a declarat ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, pentru Business24.

Unul dintre creditorii investitorului, o banca din Rusia, ii
pune conditia sa inchida companiile din Romania daca nu respecta indicatorii de performanta.

Cea mai mare nemultumire a companiei ruse este legata de obligatia de a cumpera energie direct de pe bursa, nu de pe piata libera, ceea ce o face mai putin competitiva decat principalii competitori, producatorii de pe piata turca.

Pentru a veni in ajutorul investitorului, Liviu Pop vrea ca exportul de fier vechi sa se suprataxeze, astfel incat sa nu mai fie exportat in zona euro, in special Turcia, decat la preturi aproximative cu cele din Uniunea Europeana.

Suspiciunile guvernului privind nerespectarea unor clauze in contractul de privatizare sunt legate doar de Mechel Campia Turzii sau de toate combinatele administrate de investitorul rus?

In momentul de fata avem in atentie nu numai Mechel Campia Turzii, ci toate cele patru combinate pe care le administreaza investitorul rus.

Cererea de investigare a privatizarii combinatului a fost facuta de sindicatele de la Mechel Campia Turzii in intalnirea pe care am avut-o cu acestea in cadrul comisiei de dialog social de ca Campia Turzii din data de 28 august. Atunci, acestia au cerut explicatii pe cateva puncte din contract, iar verificand aceste puncte nu pot sa spun decat ca totul a fost respectat. De fapt, erau conditii pentru cinci ani de zile dupa privatizare, adica perioada 2003-2008, perioada care a fost verificata si atunci de catre organele statului si s-a constatat ca a fost respectat contractul de privatizare.

Aici este vorba de investitii, pastrarea locurilor de munca si toate celelalte si putem spune ca, vis-a-vis de privatizare, nu mai exista nicio problema. Exista cateva intrebari din partea sindicalistilor, pe care le-am primit pe 6 septembrie, in care acestia au cerut o verificare a modului de infiintare a Mechel Reparatii Targoviste punct de lucru Campia Turzii, daca se respecta concilierea colectiva de personal, iar prefecturii au cerut limita de competenta legata de daunele provocate de pierderile locurilor de munca.

Care sunt clauzele care nu au fost respectate in cadrul contractului de privatizare la Mechel? Despre ce pagube este vorba?

Nu putem discuta in momentul de fata de anumite pagube pana nu finalizam tot ce este in acest grup. Pot sa spun doar faptul ca, intr-adevar, au de primit, in toate cele patru puncte de lucru, TVA de la stat, insa, in acelasi timp, trebuie sa vireze TVA la stat. In mare, grupul este pe linia de plutire.

Cum ar putea fi recuperate pierderile de la Mechel si cine se face responsabil de o asemenea situatie: statul - pentru ca a permis pastrarea unui investitor care nu si-a respectat obligatiile sau compania care a preluat Combinatul Industria Sarmei in 2003?

Nu cred ca putem spune ca este cineva vinovat sau responsabil de aceasta situatie, pentru ca atunci cand a fost privatizat combinatul, in 2003, au fost anumite conditii. Intre timp am aderat la Uniunea Europeana si automat au aparut reguli europene. Astfel, suntem intr-o zona de influenta economica intre euro si non-euro. Pana la urma aici este miezul problemei, pentru ca sunt reguli europene iar aici vorbim de o companie ruseasca si cred ca important este sa gasim linia de mijloc intre cele doua zone de influenta economica.

Ca urmare, am avut o intalnire cu ambasadorul Rusiei, marti, iar acesta mi-a asigurat o intalnire cu cei patru de la companiile Mechel din Romania iar, dupa data de 20 septembrie, incerc o intalnire cu finantatorul companiei din Rusia, despre care se stie ca, in momentul de fata, are probleme cu un credit pe care l-a luat atunci cand a dezvoltat investitiile in Romania, banca rusa punandu-i conditia sa inchida companiile din Romania daca nu respecta anumiti indicatori de performanta.

Fapt pentru care, pentru urmatoarele doua luni de zile, atentia Guvernului va fi si pe zona aceasta, pentru ca intalnirea este foarte importanta, nu numai cu acest investitor, ci si cu alti investitori din zona Federatiei Ruse, aceasta fiind linia principala pe care am discutat-o cu ambasadorul.

Care sunt nemultumirile reprezentantilor companiei Mechel?

In fapt, cei de la Mechel acuza cresterea pretului la energie, din cauza faptului ca o achizitioneaza direct de pe bursa si nu mai iese la vanzare, ei avand pana acum undeva la 216 lei KW iar in ultima luna au cumparat la 260 lei KW.

Am discutat acest subiect la Ministerul Economiei si speram sa gaseasca solutia pentru a putea cumpara de pe piata libera electricitatea. Cea mai mare problema insa este legata de vanzarea produselor, pentru ca este o competitie puternica intre produsele pe care le face acest combinat si piata turca, deoarece ei vindeau produsele pentru autostrazi, pentru drumuri.

Care sunt solutiile gasite pentru a "multumi" companiile?

Companiile care lucreaza pentru Romania cauta preturi mai ieftine, adica sa importe din Turcia. Aici am gasit o solutie si am facut o propunere in acest sens ministrului de Finante, ca pentru exportul de fier vechi sa se suprataxeze, in asa fel incat sa nu mai fie exportat in zona euro, in special Turcia, decat la preturi aproximative cu cele din Uniunea Europeana.

Se stie ca pentru exportul in Uniunea Europeana nu se pot pune taxe decat cele convenite la nivelul Uniunii, insa in zona non-euro fiecare stat poate sa-si puna propriile taxe. Asta ar insemna sa descurajam exportul de fier vechi la preturi mici si automat, daca se topeste acest fier, sa se topeasca in Romania.

Prefectura Cluj a facut o intalnire cu posibilii clienti ai Mechel Campia Turzii, cred ca modelul de buna practica o sa-l implementam si in alte judete ale tarii, la nivelul parlamentarilor din Cluj li s-a facut un model de modificare a Ordonantei 29, in asa fel incat sa se creeze o protectie sociala pentru cei disponibilizati, daca se va ajunge la disponibilizari.

La nivelul AJOFM am avut o discutie cu directorul institutiei pentru a infiinta un asa zis incubator de afaceri pe platforma industriala, il asteptam pe saptamana viitoare, luni, la o discutie pentru a finaliza proiectul pe care l-am gandit, impreuna cu doamna ministru Campeanu iar odata finalizat acest proiect urmeaza sa vedem daca obtinem finantarea europeana, absolute necesara implementarii incubatorului de afaceri.
Sursa: http://www.business24.ro/guvern/ministri/liviu-pop-analizam-situatia-celor-4-combinate-mechel-interviu-1518598

5 sept. 2012

Agenda - Joi 6 septembrie 2012

09:00 Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor “Pro Lex”

10:00 Asociaţia Patronală a Reţelelor de Comerţ

11:00 Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare Constanţa

13:00 Federaţia Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor din România “Al. I. Cuza”

14:00 Federaţia Sanitas din România

15:00 Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului

3 sept. 2012

Titularizare 2012 - Decat profesor, mai bine...NU!

Titularizare 2012 – Decât profesor, mai bine… NU!
De 5 ani încoace am fost profesor de română la 7 școli din oraș și de la țară. De 5 ani încoace mă gândesc să mă las. Am fost ca acei fumători înrăiți, care știu că țigara îi distruge, îi îmbolnăvește, dar, cu toate că sunt conștienți că le face rău, continuă să fumeze și să găsească o oarecare plăcere maladivă în asta.
După o facultate de Litere de 4 ani, cu peste 10 examene pe sesiune, după o licență pe Nichita Stănescu și un master în lingvistică încheiat cu o disertație pe poetică lingvistică aplicată pe opera aceluiași mare scriitor, după cursuri de didactică în care am fost învățat cum să predau doar unei clase ideale, m-am trezit la o catedră cu un catalog în mână, în fața unor elevi ce credeau că Nichita e o femeie care face circ la tv și că eu sunt un clovn care trebuie să îi distreze pe ei, de care ei trebuie să se distreze în circul din clasă.
Profesorul de astăzi nu mai are absolut niciun statut. Elevii știu cu cât e remunerat cel de la catedră. Unii mi-au spus în față că ei pentru un asemenea salariu derizoriu nu s-ar da jos din pat să vină măcar până la școală… ,,ce să mai și predea la toți nebunii…!”. Și de aici cred că pleacă totul. Dacă stăm să ne gândim, care sunt profesiile ce oferă practicantului un statut social de rang înalt, care te fac să fii bine văzut și respectat? Cele bine plătite. Cu cât o meserie oferă un câștig bănesc mai mare, cu atât sporește și respectul de care se bucură titularul ei. Profesorii câștigă puțin, fapt bine cunoscut, ceea ce le conferă și puțin respect. Puținul respect din partea societății se traduce prin ignorarea lor temeinică și sistematică atunci când vine vorba de orice. Puținul respect din partea superiorilor ierarhici, prin desconsiderare. (Au fost directoare care mi-au spus în prima zi de școală că dacă nu îmi convine salariul din învățământ să mă duc repede, că angajează barman în barul de la colț, nu cumva să pierd postul!) Puținul respect de care se ,,bucură” profesorii din partea elevilor se traduce de multe ori prin batjocură, zeflemisire,
miștocăreală, atacuri verbale și – uneori – fizice. Elevul de mijloc din ziua de azi (nu vorbesc despre puținii elevi care au bun-simț și
vin la școală pentru ca să învețe), elevul mediu, de rând, nu olimpicul, premiantul sau ,,tocilarul”, vine la școală ca la film.
Mănâncă popcorn, scuipă semințe și se așteaptă să se distreze copios de prestația fraierul de la catedră, care e pus acolo pentru deliciul
publicului școlar. Ei îi observă actorului-profesor de ,,stand up comedy” orice fel de ,,defect”, pe care îl caricaturizează apoi în
tușe groase și lipsite de bun simț, câteodată pe la spate, alteori pe față, spre încântarea profesorului ce trebuie să înghită în sec și să se facă că nu aude și nu vede. Fiindcă, dacă se enervează, audiența se bucură și-și dă silința de a-l scoate din minți, pentru sporirea distracției minților luminate din bănci. Dacă le întoarce vorba batjocoritoare, profesorul este acuzat imediat de jignirea elevului și e sancționat aspru. Dacă
raportează mai departe, la diriginte sau director, incidentele sau injuriile, riscă inspecții doveditoare și sancțiuni ulterioare.
Fiindcă de tot ce se întâmplă într-o școală, întotdeauna, profesorul este de vină! Dacă elevul nu vine la școală, profesorul este de vină,
nu a făcut ora destul de atractivă pentru a-l determina pe bietul elev să se trezească dimineața și să ia drumul școlii. Așadar, profesorul
riscă sancțiuni. Dacă elevul vine la școală dar nu învață, din nou vina profesorului, că nu îl determină prin măsuri ,,specifice” să învețe,
că nu își impune voința, că nu a predat cum trebuie, ș.a.m.d. Din nou, posibile sancțiuni! Dacă elevul vine la școală și înjură profesorul, își bate colegii, scuipă, distruge, urlă în oră și face ca toți dracii, din nou, e vina profesorului că nu știe să se impună, să controleze clasa. Sancțiuni din nou, sancțiuni! Dacă elevul de la țară plonjează nevinovat în haznaua din curte, profesorul este vinovat, dacă îl doare măseaua sau capul, dacă în curtea școlii e soare sau plouă, dacă e zi sau e noapte, dacă găinile vecine curții școlii cotcodăcesc prea tare sau nu se ouă, profesorul e vinovat și trebuie neapărat sancționat!
În învățământul românesc elevul are numai drepturi, iar profesorul numai obligații. Și, cum nu îți poți duce la bună îndeplinire obligațiile fără a te bucura de anumite drepturi care să îți faciliteze exercitarea îndatoririlor, rezultă că elevii au numai drepturi iar profesorii numai vinovățiile de a nu-și putea îndeplini exemplar obligațiile. Am întrebat la un moment dat o doamnă directoare, dacă elevii au atâtea drepturi, inclusiv dreptul de a ne insulta fără a fi exmatriculați (fiindcă nu mai e permisă exmatricularea, sunt obligatorii 10 clase), dreptul de a trece clasa fără să învețe nimic (fiindcă elevul e trecut pe bază de ochi frumoși pentru a nu se descompleta efectivele claselor, și așa reduse), și toate drepturi imaginabile și inimaginabile, cu bun-simț sau lipsite de orice fel de măsură și bun-simț, atunci, totuși, noi, ca profesori, ce drepturi avem? Și răspunsul a fost sec: ,,Voi aveți dreptul de a vă face treaba exemplar, Florine!” Ei bine, pe salariul în miniatură pe care mi-l scuipă pe card școala românească lună de lună, eu renunț a-mi mai exercita acest drept!
Unui profesor i se cere să dea din el totul, pe lângă cele 4-5 ore de la școală se cer nenumărate ore din zi și din noapte de pregătire temeinică a lecțiilor, a evaluărilor, pentru corectarea lucrărilor și întocmirea vastelor și marilor consumatoare de timp maculaturi școlare, planuri de lecții, planificări anuale, semestriale, calendaristice, pe unități de învățare, pe lună și pe soare. Cadrul didactic trebuie să fie zilnic actor pe o scenă, să ofere o prestație în același timp și doctă și atractivă, iar la finalul spectacolului, primește de la spectatori, nu aplauze și ovații, ci priviri arogante și sfidătoare, aplauzele pot fi înlocuite cu bătăi de pumni în bancă iar ovațiile cu înjurături de mamă. Când ajungi acasă, după câteva ore de școală, tumultul clasei îți mai răsună încă câteva ore în urechea minții. Te culci epuizat și auzi reverberate în somn larma și invectivele de peste zi.
Și pentru toate acestea, primești 7-800 de lei pe card și o postură socială ingrată de profesor, pentru care doar cei mai în vârstă, trecuți prin școala comunistă, te mai respectă, restul, mai tineri, te consideră doar un pierde-vară, ce lucrează 18 ore pe săptămâna, iar vara freacă menta, un incapabil ce altceva mai bun nu poate să facă în viață, decât să se dea profesor!
Ei bine, eu pot mai mult de-atât! Refuz să îmi mai irosesc gândirea și talentul cu oameni care nu au nevoie și nu știu să aprecieze munca și eforturile mele de a le lumina mintea! Mâine e examen de titularizare. De 5 ani, în fiecare an mă gândesc să mă las și de fiecare dată continui. De data asta însă nu voi mai merge. Să predea la clasă Boc și Băsescu pe salariile neînsemnate – 25%! Să predea toți miniștrii învățământului postdecembriști, care au distrus acest sistem! Să predea ei după proasta programă ,,care este”, după proastele manuale alternative ,,care nu este”, după legea și regulamentele din învățământ ,,care este tâmpite”, motiv pentru care școala românească scoate – și oameni deștepți, de obicei autodidacți, dar și mulți tâmpiți!
>>Refuz să mai duc în spate neplătit sistemul public de învățământ, să fac muncă voluntară la școală în folosul unei comunități care nu-i vede folosul și însemnătatea. Învățământul românesc e un sistem ruinat ce scoate minți ruinate… sau tâmpite (după cum spunea ,,intelectualul” nostru președinte ce tocmai a primit un vot de blam de la 7 milioane și-un pic de români). Dar adevărații tâmpiți nu sunt cei scoși de școală, ci aceia care generează sistemul, adevărații tâmpiți sunt cei de la vârf! Peștele de la cap se-mpute iar eu m-am săturat să lucrez într-un pește împuțit! Decât profesor, mai bine…nu!

P.S. asa cum se vede in etichetare este un text pe care l-am primit pe email. Nu imi apartine

2 sept. 2012

Scrisoare deschisă adresată ministrului Educației, Ecaterina Andronescu


Stimată doamnă ministru, salut decizia dumneavoastră de a întârzia, cu o săptămână, începutul anului școlar 2012-2013 și sper să existe timpul necesar pentru a rezolva problemele moștenite odată cu asumarea Legii Educației Naționale. Fără îndoială, una dintre cele mai mari probleme, căreia i-am acordat maximă atenție în perioada interimatului meu, a ridicat-o implementarea clasei pregătitoare în învățământul românesc, în acel moment neexistând niciun pas făcut în acest sens. Sunt cunoscute problemele pe care le-a întâmpinat noua implementare a Legii Educației, cauza principală fiind abordarea ilogică a predecesorilor din Cabinetele Boc și Ungureanu, precum Daniel Funeriu sau Cătălin Baba, care au anunțat înființarea acestei clase pregătitoare, fără să aibă programe școlare, mobilier și spații adecvate și învățători pregătiți. Privind și din această perspectivă, a fost absolut necesară amânarea debutului anului școlar.

În ceea ce privește calendarul anului școlar, consider că programul „Școala Altfel”, trebuie păstrat, acesta fiind primit cu mare interes de elevi, părinți și profesori, atunci când a fost implementat, prima oară anul trecut. Însă, pentru a avea succes, acesta trebuie regândit, îmbunătățit și adaptat fiecărei unități în parte. Dacă până acum programul „Școala Altfel” se desfășura într-o singură săptămână, în întreaga țară, o modificare indicată ar fi ca inspectoratele, împreună cu școlile, să decidă când să organizeze săptămâna „Școala Altfel” pe parcursul unui an școlar.

Totodată, ar trebui avut în vedere corelarea sărbătorilor pascale cu cele din semestrul al doilea, lucru nefăcut de ministrul Cătălin Baba atunci când a elaborat ordinul.

Nu în ultimul rând, Legea Educației Naționale are neapărat nevoie de o ajustare, pentru o bună funcționare iar rescrierea tuturor programelor școlare, formarea corpului profesoral în baza noilor programe, introducerea manualelor electronice, compatibilizarea construcției de unități școlare cu programul de microbuze școlare, verificarea și controlul investițiilor, deblocarea posturilor, finalizarea legislației secundare a Legii Educației Naționale, organizarea concursurilor pentru funcțiile de conducere și reorganizarea rețelei școlare sunt câțiva dintre factorii care ar ajuta la corectarea acesteia. Toate aceste întârzieri trebuie rezolvate în perioada imediat următoare pentru a facilita o schimbare simplă, necesară și eficientă a sistemului de învățământ din România. Sunt convins că doar așa se va reuși o stabilizare a sistemului de învățământ preuniversitar absolut necesar în acest moment. Vă asigur de toată disponibilitatea, susținerea și expertiza mea, care, împreună cu dialogul social, esențial și în domeniul Educației, va duce la o creștere a calității școlii românești.

Postări populare