16 sept. 2012

Scrisoare deschisă


Dragi elevi, părinți și profesori,

Deschiderea anului școlar este, și va fi întotdeauna, o sărbătoare și fiecare cetățean, fie că este părinte sau bunic, fie că este cadru didactic sau persoana însărcinată cu problemele administrative ale școlii, graviteaza în jurul acestui eveniment unic, anual.

Chiar dacă a întârziat cu o săptămână, noul an școlar și-a redeschis porțile pentru a primi, cu mic, cu mare, pe fiecare dintre voi. Acest an aduce cu el și ceva nou, mai exact clasa pregătitoare, care sperăm să îi ajute pe cei mici să treacă mai ușor de la grădiniță la clasa I dar și un nou tip de examen pentru cei ce își petrec ultimul an în liceu: bacalaureatul profesional, pentru tinerii care vor să intre direct pe piața muncii, fără a mai urma studiile superioare. Dincolo de politică, dincolo de administrație, dincolo de probleme, ajunsuri sau neajunsuri, elevii, din toate formele de învățământ, studenții, profesorii, sunt actorii principali ai evenimentului iar sărbătoarea lor nu trebuie stricată de niciun discurs politic, de nicio umbră de reproș sau de vreo atitudine negativă.

Doresc să vă anunț pe această cale că vă voi fi alături, ca și până acum și că voi încerca să vă ajut în orice nelămuriri aveți legate de noul sistem. Chiar dacă mai sunt multe de rezolvat în ceea ce privește sistemul educațional din România, treptat, cu răbdare și cu sprijinul vostru, sunt convins că vom reuși să-l aducem pe calea dreaptă și normală. Eu, dincolo de funcția de ministru, ca om al cărții, ca om al școlii, ca om care se implică cu toată ființa, de peste 15 ani, pentru ca educația să devină prioritate națională și care luptă pentru ca cei implicați să primească respectul cuvenit, nu fac altceva decât să urez, cu această ocazie specială, tuturor elevilor, parintilor, profesorilor, să fie sănătoși, să fie bucuroși că e o toamnă frumoasă și să se încreadă că există multă bună credință, dorință de mai bine și capacitate de a aduce acest bine în școala românească.

Le urez elevilor mult succes în nou an pe care să-l termine cu rezultate excepționale, dar și profesorilor și părinților deoarece contribuie, în mod egal, în formarea viitorului țării noastre.

13 comentarii:

  1. Mulțumim! Sănătate, putere de muncă și succes și dvs!

    RăspundeţiȘtergere
  2. Tuturor un an scolar fructuos, cu liniste si profesionalism, fara sincope!

    RăspundeţiȘtergere
  3. Multumim pentru urari,la inceputul acestui an scolar!Sa speram ca va fi mai bine pentru toti:elevi,parinti,profesori.Succes si dvs.in tot ce va doriti sa faceti !

    RăspundeţiȘtergere
  4. Vă mulțumim, domnule Ministru, dar... cu cei ce au susținut CNU în 2 august 2012 și au obținute cu mult peste 5, dar nu au fost repartizați, ce se va întâmpla??? Pentru că, deocamadată, pe site-urile ISJ-urilor, nu mai sunt afișate listele cu posturile vacante / libere - rezervate, în prezent... Am susținut degeaba CNU, anul acesta???

    RăspundeţiȘtergere
  5. Traditia a statuat ca la 15 sept incepe scoala. De ce noi tot trebuie sa introducem urmele trecerii noastre aducand noi si ni modificarii???
    Sa zic altfel nici Cerul nu a vrut sa incepem la 1 sept!!!
    Depuneti eforturi si reveniti la traditie.

    RăspundeţiȘtergere
  6. Este important pentru noi sa fii acolo unde esti.Un an scolar mai bun ca precedentul!

    RăspundeţiȘtergere
  7. Multumim pentru urari!
    Avem si multe nemultumiri, din pacate. Este primiul an in care ma duc cu sila, efectiv, la scoala. Noul director - incadrare facuta abuziv, comportament dictatorial. Consiliul Profesoral prezidat de primarul localitatii pentru a face liniste si pt a intimida. Sesizare la ISJ facuta cam degeaba din moment ce Inspectorul General ii spune Sefa primaritei. Consiliu de Administratie constituit total abuziv, fara respectarea legii, au fost alese numai rude.... Prostiile continua! Ce putem face? Care este calea de solutionare a acestui conflict?

    RăspundeţiȘtergere
  8. Multumim domnule Ministru. Am vrea totusi sa stim ce se mai intampla cu cei care au luat titlul de doctor dupa 31 decembrie 2009. Pentru ei nu se gaseste nicio solutie in ceea ce priveste sporul de doctor? Va rugam, daca puteti, sa ne dati un raspuns in acest sens.

    RăspundeţiȘtergere
  9. DISCIPLINA SCOLARA ? Calitate fara disciplina scolara ?

    RăspundeţiȘtergere
  10. 16 ore (FARA DREPTUL LA ORE SUPLIMENTARE PENTRU CEI CARE ACCESEAZA ACEASTA FACILITATE) la peste 25 de ani vechime !

    RăspundeţiȘtergere
  11. Multumim pentru urari! Va uram, de asemenea, multa sanatate si reusite, putere de munca si... rabdare!

    RăspundeţiȘtergere
  12. Buna dimineata,domnule ministru!Geografia va saluta!Asa sa dea Dumnezeu!!!!Sa avem cu totii un an mai usor,cu finalitati pozitive iar colegilor profesori,le doresc rabdare,putere si multa bafta!Sus inima!!
    O zi buna!

    RăspundeţiȘtergere

Postări populare