22 feb. 2013

Întrebări și răspunsuri 22.02.2013 (2)


În scoala in care sunt detasata exista un post vacant, ocupat de o suplinitoare care a dat concurs in 2012. Doamna directoare sustine ca suplinitoarea a luat postul pe 2 ani si nu-l poate scoate in miscare, desi pe ordinul colegei scrie clar 1 an. Din metodologie, eu am inteles ca suplinitorii care au dat concurs si al caror post are viabilitate mai multi ani, se incadreaza la etapa de continuitate prin suplinire, dar asta nu inseamna ca postul trebuie blocat.  Si inca o problema: anul acesta s-a pensionat o profesoara de limba romana de la scoala in care lucrez ca detasata. Doamna si-a facut cerere de prelungire pe inca un an. Din metodologie, eu am inteles ca pensionarii pot ramane doar daca posturile nu sunt cerute in alte etape (restrangere, pretransfer, completare), ceea ce ar insemna ca postul trebuie pus in miscare. Doamna directoare sustine insa ca dansa intelege ca postul e rezervat pensionarei. Cine are dreptate? (Eu poate sunt subiectiva pentru ca incerc sa ma transfer in localitatea de domiciliu si parca nu-mi vine sa cred ca nu am loc de pensionari si de suplinitori, tot ei au prioritate).

Conform Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2013-2014 contractul individual de muncă încheiat pentru suplinitori are durata de cel mult un an. În ce privește posibilitatea pensionarilor sau pensionabililor de a rămâne în învățământ tot Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2013-2014 prevede, în art. 4 ordinea desfășurării etapelor mobilității, după cum urmează:
„a) constituirea  tuturor  posturilor didactice/catedrelor  ca urmare a aplicării planurilor-cadru de învăţământ şi a aprobării planurilor de şcolarizare;
b) constituirea  cu prioritate a  normei  didactice de predare-învăţare-evaluare pentru personalul didactic titular, în baza documentelor de numire/transfer/repartizare pe post/catedră;
c) întregirea normei didactice de predare-învăţare-evaluare pentru personalul didactic titular în două sau mai multe unităţi de învăţământ ori pe două sau mai multe specializări;
d) stabilirea posturilor didactice/catedrelor vacante şi publicarea acestora în vederea ocupării cu personal didactic;
e) stabilirea posturilor didactice/catedrelor rezervate şi publicarea acestora în vederea ocupării cu personal didactic pe perioada rezervării;
f) completarea normei didactice de predare-învăţare-evaluare a personalului didactic titular  căruia nu i se poate constitui catedra la nivelul unităţii/unităţilor  de învăţământ în care este titular, în baza documentelor de numire/transfer/repartizare pe post/catedră;
g) transferarea personalului didactic titular disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin
restructurarea reţelei şcolare ori prin desfiinţarea unor unităţi de învăţământ;
h) pretransferul consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar, la cerere, a personalului
didactic titular, pe criteriul apropierii de domiciliu;
h1) stabilirea personalului didactic care îndeplineşte condiţiile legale de pensionare la data de 1 septembrie 2013 şi se menţine în activitate ca titular în anul şcolar 2013-2014, în funcţia didactică, până la 3 ani peste vârsta de pensionare, raportată la data de 1 septembrie 2013, cu aprobarea anuală a
consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ, precum şi a personalului didactic care a avut calitatea de titular şi care nu a depăşit cu 3 ani vârsta de pensionare, raportată la data de 1 septembrie 2013, căruia i se recunoaște calitatea de titular, în anul şcolar 2013-2014”

Este vorba despre nota de la titularizare daca puteti sa ma ajutati cu o informatie sau un sfat.Am luat la scris 6,85 si la inspectie 10.Media este de 7,63.Nu se mai  tine cont de nota de la inspectie?  

Pentru a vă putea titulariza trebuie să obțineți note peste 7 atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecție, conform art. 53 alin. 8 din Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2013-2014.

Am baietelul anul acesta la clasa pregatitoare, doamna invatatoare de anul acesta a fost pana anul trecut educatoare, nu am nimic personal cu dumneaei,stiu ca are dubla specializare, dar ca si parinte vreau o invatatoare cu experienta pentru copilul meu, cred ca este dreptul meu. Am anuntat la scoala ca daca dansa va fi cea care il va duce pana in clasa a-IV-a imi voi muta copilul, ca mine procedand mai multi parinti.Doamna Director a cerut organizarea unei sedinte cu parintii, unde ni s-au dat niste chestionare, clasa are un numar de 13copii- parinti, 5 au fost pentru continuitate, 8 au fost impotriva continuitatii, dar doamna ignora majoritatea incapatanandu-se sa duca acesti copiii pana in clasa a-IV-a. Conform legii, ca si parinti,putem face ceva impotriva acestei doamne, sa  nu fim nevoiti sa ne mutam copiii de la aceasa scoala? Precizez ca doamna care are acum clasa a-IV-a este o doamna invatatoare cu renume si , mai ales,experienta, doreste sa ia in toamna clasa I......ACTUALA insa nu vrea sa renunte, cu riscul de a nu avea formata clasa I in toamna viitoare.

Metodologia privind mobilitatea personalului didactic promovează continuitatea cadrelor didactice la clase/grupe.

In anul scolar 2011-2012 am ocupat in sedinta publica un post de suplinitor pe catedra de biologie, care a fost scos la concurs pe o perioada de valabilitate de 2 ani. Anul trecut acelasi post nu a fost scos la concurs, desi titularul si-a dat demisia. In sedinta publica am ocupat un post de suplinitor din alta localitate, dar in urma unor vizite la insectoratul scolar am reusit sa revin la catedra pe care am profesat in anul scolar 2011-2012. 
Pentru anul scolar 2013-2014, acest post este scos iar pe o perioada de 2 ani, motiv pentru care nu pot sa ma titularizez chiar daca anul trecut am obtinut nota 7.7 la concursul de titularizare. Ce as putea face ca sa ma pot titulariza pe acest post?

Viabilitatea posturilor este decisă de conducerea unității de învățământ în funcție de efectivul de elevi.

Sunt profesor si catedra obiectului pe care il predau a intrat in restrangere, din cauza micsorarii populatiei scolare.Atat eu cat si ceilalti colegi ai mei trebuie sa ne facem dosar cu punctajul aferent activitatilor ultimilor 2 ani scolari, respectiv 2010- 2011, 2011-2012. Eu am reintrat in activitate din concediul de crestere copil, la 2 februarie 2011, (semestrul al 2-lea al primului an care intra la punctaj), fiind astfel privata de un numar de zile si activitati fata de colegii mei.Eu ce fac? pe ce perioada imi fac punctajul? Aduc punctajul jumatatii de an care nu-mi intra in calcul de dinainte de perioada intrarii in concediu crestere copil?

 Conform Anexei 2 din Metodologia cadru privind miscarea personalului didactic din invatamantul preuniversitar - OMECTS nr. 5560/2011,"Penrtu activitatea metodica si stiintifica desfasurata la nivelul scolii, judetean si national, se iau in calcul ultimii 2 ani scolari incheiati.In cazul intreruperii activitatiila catedra in perioada ultimilor doi ani scolari, se ia in considerare activitatea metodica si stiintifica din ultimii doi ani in care cadrul didactic si-a desfasurat activitatea

Buna dimineata.Va adresez o intrebare deoarece dati cele mai competente raspunsuri.In scoala mea, este o  doamna profesoara,titular pe religie.Daca la etapa de pretransfer,o colega titulara pe limba si literatura romana pleaca si postul ramane liber,colega de religie care are dubla specializare poate trece pe catedra de limba si literatura romana?Are prioritate in fata altor colegi?

Doamna ar putea ocupa postul, dacă acesta ar fi dat ca vacant tot în etapa de pretransfer consimțit. Conform art. 35 din Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2013-2014 „Cadrul didactic titular într-o unitate învăţământ preuniversitar, care a dobândit prin studii două sau mai multe specializări, poate solicita, în etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, ocuparea unui post didactic/catedre vacant(e) sau trecerea într-o altă funcţie didactică, în concordanţă cu specializările dobândite prin studii, în aceeaşi unitate de învăţământ sau în alte unităţi de învăţământ, cu acordul consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ respective”.

Va rog frumos sa ma lamuriti ,daca se poate.As vrea sa stiu daca se ia in considerare pentru a putea sa ma titularizez si nota finala,adica nota de la inspectia speciala cu cea de la proba scrisa iar cea finala a fost de 7(sapte).Momentan ocup un post viabil si titularizabil.
Conform art. 56 (8) din Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2013-2014 „Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului”

Va rog, daca timpul va permite, sa-mi spuneti care sunt conditiile in care un absolvent al Colegiului Universitar de Institutori poate ocupa un post la catedra. Se impune un master didactic de 2 ani si un an stagiu practic sau se poate inscrie la concursul pentru ocuparea posturilor vacante, la fel ca pana acum, urmand ca ulterior sa participe la concursul de definitivare in invatamant

Condițiile de ocupare a posturilor didactice le găsiți în Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2013-2014. Conform acesteia în învățământul primar sau preșcolar    absolvenţii „cu diplomă ai colegiului universitar pedagogic cu specializări în concordanţă cu Centralizatorul, care nu şi-au echivalat învăţământul universitar realizat prin colegiul universitar pedagogic, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, vor fi încadraţi în funcţia didactică de institutor

Buna seara , doresc sa stiu daca fiind in concediul de crestere copil  intru la restrangere de activitate ,.Mentionez ca  sunt titulara  pe post din 2010 (titulara a sistemului )si ar trebui sa revin la post in toamna .

Conform legislației în vigoare aveți obligația de a întocmi dosar pentru evaluare, dar indiferent de punctajul obținut nu veți intra în restrângere de activitate, având catedra rezervată.

Am absolvit in 2001 Scoala Postliceala Pedagogica dubla specializare invatatori-educatori . M-am titularizat pe post de educatoare intr-o comuna din 2001 pana in 2012.In prezent, in anul scolar 2012-2013 ,sunt invatatoare la Scoala coordonatoare din comunala clasa pregatitoare.Imi doresc sa imi duc seria pana la capat si la cererea parintilor,dar conducerea imi spune ca nu pot trece de pe post de educatoare pe post de invatator.Tin sa mai precizez o data am dubla specializare si sunt titularul comunei.

 În ce privește predarea la clasa pregătitoare, respectiv clasa I nu există încă reglementări clare. MEN a promis publicarea unui regulament sau instrucțiuni în luna martie.  Chiar și așa există o prevedere în ce privește pretransferul consimțit, la cerere, de care ați putea beneficia. Conform art. 35 din Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2013-2014 „Cadrul didactic titular într-o unitate învăţământ preuniversitar, care a dobândit prin studii două sau mai multe specializări, poate solicita, în etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, ocuparea unui post didactic/catedre vacant(e) sau trecerea într-o altă funcţie didactică, în concordanţă cu specializările dobândite prin studii, în aceeaşi unitate de învăţământ sau în alte unităţi de învăţământ, cu acordul consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ respective”.

Am si eu o intrebare daca va veti face timp pentru un raspuns simplu .Sunt invatator ( profesor invatamant primar ) si tocmai am obtinut titlu de doctor in domeniul istorie , in cazu in care sporul de doctorat va fi reintrodus eu voi avea dreptul pentru a primi acest spor 

În acest moment în sistemul de învățământ preuniversitar nu se acordă spor pentru titlul de doctor, iar dacă și în ce condiții se va acorda pe viitor nu pot să precizez.
Buna seara,doresc sa stiu daca fiind in concediul de crestere copil intru la restrangere de activitate ,cum este legal?

Fiind în concediu pentru creșterea și îngrijirea copilului aveți obligația de a întocmi dosar, dar indiferent de punctajul obținut nu puteți intra în restrângere de activitate, postul dvs. fiind rezervat.

Sunt   profesor suplinitor  chimie-fizica.In anul 2012 am obtinut la concursul titularizare chimie nota 8,30 si am ocupat un post de suplinitor in sedinta publica , de fizica-chimie, pe un an. Cu toate ca postul a fost luat in sedianta cu 18 ore, scoala mi-a acordat si am in prezent doar 13 ore: 7 de fizica si 6 de chimie.Va rog sa-mi raspundeti la o intrebare: postul nu este scos la titularizare anul acesta, dar eu as vrea sa-mi depun dosarul pentru continuitate. Mi s-a raspuns ca nu se poate sa mi se acorde continuitate din cauza dublei specializari care se acorda numai in mediul rural(mentionez ca momentan predau in mediul urban)si ca nu mai sunt decat 13 ore. Va rog sa ma lamuriti daca este posibil sa mi se acorde continuitate pe aceste 13 ore.

 Conform prevederilor art. 85 din Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2013-2014 „Cadrele didactice calificate, angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, participante la concursuri de titularizare în anii 2011 şi/sau 2012, care au obţinut minimum nota/media 5,00 (cinci) în specialitatea postului, care au avizul consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, care au calificativul "Foarte bine" şi care mai au cel puţin jumătate de normă didactică în specialitate, pot solicita prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2013-2014.   Pentru   aceasta,   se   adresează,   în   scris,   conducerii   unităţii   de  învăţământ   până   la   data   de   15   martie   2013,   care   comunică acordul/refuzul la inspectoratul şcolar, până la data de 22 martie 2013. Dacă un post este solicitat de mai multe cadre didactice, pentru departajare se va lua în calcul nota/media cea mai mare de la concursul/concursurile de titularizare susţinute în perioada 2011 - 2012. La note/medii egale, pentru departajare, se aplică, în ordine, criteriile şi punctajele din anexa nr. 2 şi alte criterii stabilite la nivelul unităţilor de învăţământ. Consiliul/consiliile de administraţie al unităţii/unităţilor de învăţământ comunică în scris cadrelor didactice solicitante motivele acordului/refuzului continuităţii prin suplinire. Pentru a beneficia de prelungirea contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2013-2014, cadrele didactice care participă şi la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2013, conform prezentei Metodologii, trebuie să obţină minimum media 5,00 (cinci), potrivit prevederilor art. 56 alin. (9), la disciplina corespunzătoare postului didactic/catedrei solicitat(e). La disciplina educaţie tehnologică pot beneficia de prelungirea duratei contractului individual de muncă pe perioadă determinată în anul şcolar 2013-2014, numai cadrele didactice cu specializarea „educaţie tehnologică”. Prin urmare, nu există nicio îngrădire în ceea ce privește dubla specializare sau mediu.

Ajutorul de somaj se considera vechime in munca pentru acordarea sporului de vechime? Eu am studiat putin problema dar mai am unele dileme. Am inteles din unele surse ca Legea 1/1991  Art. 13  ca perioada de somaj se considera vechime in munca, inclusiv pentru acordarea sporului de vechime. Asadar cei care au beneficiat de ajutor de somaj conform acestei legi beneficiaza de perioada respectiva pentru acordarea sporului de vechime. Si eu ma incadrez in aceasta situatie. Stiu, legea aceasta a fost abrogata in 2002 si conform noilor reglementari perioada de somaj nu se mai considera vechime in munca decat pentru calcularea pensiei. Nu stiu ce sa cred... Am aflat ca unii angajatori considera ca vechime in munca perioada de somaj acordata conform Legii 1/1991, altii, nu. Cine poate sa ma lamureasca?

Salarizarea cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar se face în baza prevederilor Legii nr. 63/2011. Conform acesteia, în ce privește statutul cadrului didactic „4. Perioadele în care personalul didactic s-a aflat în concediu fără plată acordat în conformitate cu prevederile legale în vigoare sau în concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, precum şi perioada în care personalul didactic a efectuat stagiul militar, după care s-a reîntors la catedră, respectiv perioadele în care personalul didactic a avut catedră rezervată în învăţământ, nu întrerup vechimea în învăţământ. Aceste perioade nu constituie vechime efectivă în învăţământ pentru acordarea sporului de stabilitate.
5. Vechimea efectivă în învăţământ reprezintă perioada în care persoana angajată cu contract individual de muncă a desfăşurat activitate efectivă de predare la catedră în cadrul unei unităţi sau instituţii de învăţământ. Constituie vechime efectivă în învăţământ şi perioada în care personalul didactic de conducere, îndrumare şi control, precum şi personalul didactic auxiliar desfăşoară activitate în cadrul unei unităţi/instituţii de învăţământ sau unui inspectorat şcolar.
6. Vechimea recunoscută în învăţământ reprezintă perioada în care persoana angajată în învăţământ, provenită din alte sectoare de activitate, face dovada că a profesat în specialitatea înscrisă pe diploma de studii, în cazul în care această persoană ocupă un post didactic în aceeaşi specialitate. Această vechime este luată în calcul numai pentru stabilirea drepturilor salariale. Pentru persoanele care beneficiază de vechime recunoscută în învăţământ, stabilirea salariului de încadrare al funcţiei didactice se va face potrivit pct. 1 lit. c).
7. Vechimea în învăţământ este formată din vechimea efectivă în învăţământ şi vechimea recunoscută în învăţământ, după caz”.
În ce privește șomajul, este clar că nu poate fi considerat vechime în învățământ, iar potrivit art. 48 din Legea nr. 76/2002 perioada de șomaj se ia în calcul la stabilirea pensiei, dar nu ca vechime în muncă la stabilirea sporului de vechime.



Mentionez ca toate raspunsurile reprezinta punctul meu de vedere.
Pentru a primi raspunsurile avizate, am trimis intrebarile cabinetului ministrului MEN.
Va multumesc pentru incredere si raman la dispozitia dvs pe adresa de e-mail liviumarianpop@gmail.com, pentru intermedierea  solutionarii oricarei situatii.




6 comentarii:

  1. Buna ziua, Domnule Ministru. Am o intrebare:in cazul in care functionez la o grupa de copii la sectia romana intr-un judet in care suntem minoritari cei de etnie română si sunt sub 10 copii inscrisi, grupa se poate desfiinta? Precizez ca este singura pe raza unei comune si situatia mea nu este singulara .
    Va multumesc anticipat pentru raspuns.

    RăspundețiȘtergere
  2. S-a desfasurat in data de 23.02.2013, olimpiada de Educatie tehnologica, faza judeteana. Imi puteti spune ce prevede regulamentul de organizare a olimpiadelor scolare privind afisarea baremului de corectare si evaluare. Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce ne pregateste educatia cu noul plan cadru? Se scot limbile straine optionalul de la clasele 1-2? Adica sa mai dispara cateva norme, sa mai pierdem cativa oameni ca ce mai conteaza, unde a desfiintat PDL mii de posturi poate sa desfiinteze si PSD-PNL cateva sute?
    Pleaca- ai nostri, vin ai nostri, noi ramanem tot ca prostii?

    RăspundețiȘtergere
  4. D-le Pop, in curand vine bac-ul. As vrea sa ne ajutati pe noi informaticienii din comisii, in sensul ca, dupa ordinul de anul trecut am fost platiti cu aproximativ 60 de lei pentru munca prestata in cele 3 saptamani de competente, in timp ce pentru probele scrise plata a fost cu mult mai mare. Am fost informatician intr-o scoala care a avut 70 de candidati, in scoala mea ei au sustinut probele de competente apoi probele scrise au fost sustinute in alta scoala. Informaticianul din scoala cealalalta a preluat de la mine toata baza de date aferenta candidatilor din scoala noastra. Eu am muncit 3 saptamani si am primit sub 60 de lei impozabil. Cel din a doua scoala a muncit aproximativ o saptamana cu cateva sute de candidati si a primit vreo 300 lei impozabil. Faceti ceva, va rog, si pentru informaticienii din prima categorie! Si noi am stat in scoala de dimineata de la 7 pana seara la 18, zile la rand, nepunand la socoteala si zilele dinaintea bacului, la fel de lungi, cand se fac simulari ala transferului securizat de subiecte. Un supraveghetor la bac a luat in doua zile de supravegheat (2zile a cate 4 ore !) mai mult decat cei aproximativ 60 lei impozabili pe care i-am primit eu. Si nimeni nu m-a iertat nici de atributiile pe cre le are in mod uzual informaticianul...

    RăspundețiȘtergere
  5. Sunt parinte al unui elev de clasa pregatitoare.
    Sunt foarte multumit de invatatoarea copilului meu, de activitatile pe care le desfasoara si de faptul ca asigura o comunicare permanenta cu noi, parintii in ceea ce ii priveste pe copii. Am aflat insa ca invatatoarea este pe un post de suplinire in scoala si ca de la anu' nu va mai avea aceasta clasa.Atat eu cat si ceilalti parinti ai clasei ne dorim continuitatea cadrului didactic la clasa, asa ca am inaintat o cerere la inspectoratul din Buzau in care am solicitat acest lucru. Mentinonez ca doamna invatatoare este debutanta, iar la titularizarea din vara a luat nota 7.6 la proba scrisa si 10 la inspectia la clasa.
    Inainte de a merge la inspectorat am mers la directoarea scolii, care ne-a spus ca a scos deja postul de titularizare pt anul viitoar si a fost ocupat la pretranfer.
    Noi, si vorbesc in numele tuturor parintilor de la acesta clasa, ne gandim chiar sa ne mutam copii la alte scoli, daca doamna nu va ramane la clasa si in anii urmatori.
    Credeti ca putem reusi ceva prin cererea la inspectorat?
    Ce am putea face pentru a o pastra pe doamna la clasa?

    RăspundețiȘtergere
  6. cine emite decizie suspendare CIM suplinitor necalificat pentru CIC pana la 2 nai?

    RăspundețiȘtergere

Postări populare