Sunt profesor suplinitor de limba franceza,in
mediul,rural,obtinand acest post prin concurs anul trecut,adica in 2012.Este
primul an in care predau deci,sunt profesor debutant,absolvind facultatea in
anul 2010.Am o intrebare la care as avea urgent nevoie de un raspuns.Dl
director din scoala mi-a spus de prima de instalare.Conform unei legi mai vechi
,cei care erau in primul an de invatamant si in termen de 5 ani de la
absolvirea facultatii,primeau aceasta prima in cuantum de un salariu.Astazi mi
s-a spus de la scoala ca,liderul sindical din Inspectoratul judetului nostru a
spus ca eu nu am dreptul la aceasta prima pentru ca nu sunt in primul an in
invatamant IMEDIAT dupa ce am sustinut licenta.Cum este de fapt?In alte judete
am inteles ca s-ar fi aprobat aceasta prima…Va rog,din suflet,as dori un
raspuns:beneficiez sau nu?As dori si temeiul legal…Parerile sunt impartite si
am impresia ca aceasta noua lege este interpretabila…
Începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2011 (februarie
2011) nu se mai acordă prima de instalare, fiind abrogată prevederea care dădea
acest drept.
Va rog sa-mi spuneti daca documentele anexate se aplica si in
cazul meu ,eu sunt suplinitor calificat cu titularizare in sistem cu nota 7.20
si lucrez la un liceu tehnologic cu norma intreaga si anul acesta sunt inscris
la examenul de definitivat.
Pentru
a beneficia de titularizare conform art. 253 din Legea 1/2011 trebuie să aveți
definitivatul. Eventual la anul după ce veți avea definitivatul veți putea
beneficia de aceste prevederi.
In august 2012 am obtinut la concursul de titularizare media
7,80.Am fost repartizata pe un post de invatator pe durata determinata la
o scoala din comuna.In luna septembrie am venit la scoala cu PJ (coordonatoare).Acum
la vacantare postul pe care am fost repartizata in august(scoala din comuna)
este dat titularizabil. Pot sa ma titularizez conform art. 253,desi eu
sunt la scoala de centru?
Puteti să vă titularizați ori la centru ori la structuri.
Va rog sa-mi spuneti
cate acorduri pt ocuparea postului la restrangere poate da o scoala daca are
post vacant la o specializare si mai multe persoane aflate in restrangere din
alte unitati scolare solicita postul respectiv? din metodologie reiese ca se
acorda celui cu puctajul cel mai mare. deci se da un singur acord la o
specializare. Asa e?
Da, se dau atâtea acorduri câte posturi vacante are unitatea
de învățământ.
Sunt o suplinitoare de 17 ani din Rm.Valcea. Anul trecut la
concursul de titularizare pe fizica am obtinut media de departajare (nu de la
concurs) 7.07. Am ore in 2 scoli, dar pe catedre diferite: fizica 6 ore
+chimie -4 ore , acestea intr-o scoala, iar in alta scoala 12 ore informatica
-optional. Am vreo posibilitate sa ma titularizez cu legea 253?Am
terminat Facultatea de Fizica si am un postuniversitar de informatica. Am
gr. I.
Trebuie
să aveți notă mai mare de 7 la concursul de titularizare (2008, 2009, 2010,
2011) în baza căruia ați obținut postul în anul școlar 2012-2013
Sunt titular in invatamant interesat de etapa de pretransfer cu
consimtamantul ambelor unitati scolare. in scoala in care doresc pretransferul
sunt cel putin doua posturi viabile pe care le-as putea accesa eu sau alti
titulari doritori. conform LEN, metodologiei si reglementarilor in
vigoare, CA sau directorul unitatii primitoare pot amana scoaterea la concurs a
posturilor in etapa ulterioara a pretransferului, desi este clar ca posturile
exista, convenabil pentru a titulariza pe aceste posturi suplinitorii cu
note peste sapte, concurs 2012 ori a pastra pe post titular pensionabil?
Conform prevederilor
art. 4 alin. 1 din Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic
din învățământul preuniversitar în anul școlar 2013-2014 așa cum a fost
modificat prin OMEN nr. 3104/2013 „Etapele de mobilitate a personalului
didactic din învăţământul preuniversitar se organizează şi se desfăşoară
conform prezentei Metodologii şi sunt, în ordine,
următoarele:
a) constituirea
tuturor posturilor didactice/catedrelor ca urmare a aplicării
planurilor-cadru de învăţământ şi a aprobării planurilor de şcolarizare;
b) constituirea
cu prioritate a normei didactice de predare-învăţare-evaluare
pentru personalul didactic titular, în baza documentelor de
numire/transfer/repartizare pe post/catedră;
c) întregirea normei
didactice de predare-învăţare-evaluare pentru personalul didactic titular în
două sau mai multe unităţi de învăţământ ori pe două sau mai multe
specializări;
d) stabilirea
posturilor didactice/catedrelor vacante şi publicarea acestora în vederea
ocupării cu personal didactic;
e) stabilirea
posturilor didactice/catedrelor rezervate şi publicarea acestora în vederea
ocupării cu personal didactic pe perioada rezervării;
f) completarea normei
didactice de predare-învăţare-evaluare a personalului didactic titular
căruia nu i se poate constitui catedra la nivelul unităţii/unităţilor de
învăţământ în care este titular, în baza documentelor de
numire/transfer/repartizare pe post/catedră;
g) transferarea personalului didactic titular disponibilizat
prin restrângere de activitate sau prin
restructurarea reţelei şcolare ori prin desfiinţarea unor
unităţi de învăţământ;
h) pretransferul consimţit între unităţile de învăţământ
preuniversitar, la cerere, a personalului
didactic titular, pe criteriul apropierii de domiciliu;
h1) stabilirea
personalului didactic care îndeplineşte condiţiile legale de pensionare la data
de 1 septembrie 2013 şi se menţine în activitate ca titular în anul şcolar
2013-2014, în funcţia didactică, până la 3 ani peste vârsta
de pensionare, raportată la data de 1 septembrie 2013, cu aprobarea anuală a
consiliilor de administraţie ale
unităţilor de învăţământ, precum şi a personalului didactic care a avut
calitatea de titular şi care nu a
depăşit cu 3 ani vârsta de pensionare, raportată la data de 1 septembrie 2013,
căruia i se recunoaște calitatea de titular, în anul şcolar 2013-2014
i) modificarea duratei
contractelor individuale de muncă ale cadrelor didactice netitulare din
perioadă determinată în perioadă Astfel, nu poate fi ținut postul pentru
etapele prevăzute la lit. h1) sau i fără a fi scos pentru etapa
de pretransfer consimțit între unități de învățământ.
Sunt invatator titular
intr-o scoala speciala. Absolvent de Liceu Pedagogic,Colegiu de Institutori si
ulterior Psihologie la Spiru Haret,promotia 2009,in litigiu pentru obtinerea
diplomei. Am urmatoarea problema: mi se spune de catre directorul scolii
ca trebuie sa intru in restrangere de activitate pentru a mi se schimba decizia
(decizia actuala este de profesor psihopedagog pe catedra de
invatator),intrucat catedra de invatator nu mai exista in centralizatorul
actual.,in concluzie ,postul pe care functionez nu mai exista(doar nominal). Ce
trebuie sa fac?
Un post poate fi
pierdut dacă se desființează. Toate drepturile și obligațiile unui profesor
titular sau suplinitor se regăsesc în Legea educației naționale și actele normative
care vin în completarea ei.
Sunt profesor calificat,suplinitor si am participat la concursul de titularizare in 2009,la care am luat nota 8.50 obtinand post pe perioada determinata si in 2012 la care am luat nota 9.10 obtinand tot post pe perioada determinata, scoala scotand numai posturi pe 1 an .Cum voi fi angajata anul viitor stiind ca scoala nu vrea sa scoata post pe 4 ani,ci numai pe 1 an (anul viitor este al cincilea an in care posturile sunt scoase numai pe 1 an)? Eu nu pot sa ma titularizez si peste 2 ani voi da iar concurs? |
Răspunderea pentru viabilitatea
posturilor revine unității de învățământ. Dacă considerați că decizia școlii
privind viabilitatea unui post nu e conformă cu realitatea puteți sesiza ISJ-ul
și MEN-ul.
Mentionez ca toate raspunsurile reprezinta punctul meu de vedere.
Pentru a primi raspunsurile avizate, am trimis intrebarile cabinetului ministrului MEN.
Va multumesc pentru incredere si raman la dispozitia dvs pe adresa de e-mail liviumarianpop@gmail.com, pentru intermedierea solutionarii oricarei situatii
DE CE ACEASTA DISCRIMINARE CU DEFINITIVATUL,PENTRU PROFESORII DEBUTANTI?
RăspundețiȘtergerehttp://www.petitieonline.com/inlaturarea_conditiei_definitivatului_din_articolul_253
RăspundețiȘtergereBuna ziua!!!
RăspundețiȘtergereSunt invatatoare titulara de 11 ani si in anul 2011 am intrat in concediu ingrijire copil. Eram inscrisa la grad I, in toamna anului 2012 urmand sa sustin lucrarea stiintifica, insa nu am apucat (fiind in concediu). Acest concediu s-a prelungit inca 1,6 ani, cu concediu ingrijire copil 2. In august 2014 urmeaza sa ma intorc la catedra. Pot relua de unde am ramas? Trebuie sa ma inscriu iarasi, urmand sa sustin colocviu, insp de inscriere etc? Va multumesc!
BUNA ZIUA!
RăspundețiȘtergereDE CE SE FAC ACESTE MODIFICARI IN LEGEA EDUCATIEI ASA TREPTAT SI DOAR ATUNCI CAND SE OBSERVA PROSTIILE CELOR DE LA FOSTA GUVERNARE ? CHIAR NU SE POT MODIFICA TOATE ODATA IN FOLOSUL TUTUROR CADRELOR DIN SISTEM? DE CE ACEASTA DICRIMINARE LA ART.253,SUNT DEBUTANTA INSCRISA ANUL ACESTA LA DEFINITIVAT ,AM SUSTINUT EXAMEN DE TITULARIZARE IN 2012, AM LUAT NOTA PESTE 7, AS INDEPLINI TOATE CONDITIILE DE OCUPARE A POSTULUI DAR NU AM EXAMENUL DE DEF,IL VOI SUSTINE IN VARA ACEASTA. IN ACEEASI SITUATIE A FOST SI SOTUL MEU ANUL TRECUT NU A PUTUT OCUPA UN POST DE ED.FIZICA IN LOC.DE DOMICILIU DIN CAUZA CA NU A AVUT FAIMOSUL DEFINITIVAT.ASTEPT UN RASPUNS CARE SA MA LAMUREASCA.VA MULTUMESC PTR.INTELEGERE.