Foto (1) | |
"Este în creştere numărul studenţilor care îşi iau joburi de vară în domeniul în care se pregătesc şi, de cele mai multe ori, găsesc o metodă să rămână în companie în timp ce îşi continuă studiile şi chiar după terminarea lor. Astfel, job-urile de vară sunt, de multe ori, primul pas în carieră. Pe de altă parte, sunt şi studenţi care îşi iau slujbe sezoniere, ca să mai strângă bani, dar şi ca să petreacă vacanţa la munte sau la mare", a declarat, pentru NewsIn, preşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor din România, Gabriel Petrea.
La Târgul Start Internship România, organizat la iniţiativa Guvernului, aproape 6.000 de studenţi din Capitală au aplicat pe 700 de posturi oferite de companii de top cu sediul în Bucureşti. Studenţii acceptaţi au început deja practica şi beneficiază de salariu, de un tutore din companie care se ocupă exclusiv de ei, precum şi de evaluări şi recomandări din partea companiei. Salariile se situează între 500 şi 1.000 de lei.
"Studenţii români sunt din ce în ce mai preocupaţi de carieră, marea majoritate a celor din asociaţia noastră şi-au găsit joburi în domeniul în care se pregătesc. De exemplu, de la Facultatea de Psihologie preferă să se angajeze asistenţi în cabinetele de psihoterapie, consilieri în grădiniţe sau să-şi găsească job-uri în companiile de recrutare", spune coordonatorul Departamentului de recrutare din Asociaţia Studenţilor din Facultatea de Psihologie, Silvia Purel.
Studenţii care aleg să-şi petreacă vara pe litoral lucreză ca ospătari, cameriste, ghizi turistici sau promoteri.
"Sunt locuri de muncă din belşug pe litoral. Avem chiar un deficit de angajaţi, deşi salariile se situează undeva la 400-500 de euro, cât câştigă un chelner, de exemplu. Este adevărat că foarte mulţi dintre cei care se angajează sunt studenţi, însă în ultima vreme, şi sudenţii dar şi celelalte categorii sociale care se angajează, vara, pe litoral, pleacă pe litoralul altor ţări", a precizat preşedintele Patronatului Hotelier "Mamaia", Nicolae Bucovală.
Alţi studenţi sunt însă tentaţi să lucreze, sezonier, în străinătate. Aproximativ 6.000 de candidaţi au fost aleşi să lucreze, în această vară, prin programele Work&Travel USA, prin care primesc viză temporară de muncă în Statele Unite. Astfel, pot lucra ca dealeri în cazinouri din Las Vegas, salvamari în Hawaii, îngrijitori de parc în Yellowstone sau chelneri în California. Salariile pe care studenţii români le obţin în SUA sunt între şapte şi doisprezece dolari pe oră.
Potrivit reprezentaţilor Best Jobs - unul dintre cele mari site-uri de recrutare din România, în timpul verii, creşte oferta de joburi part-time, astfel că destul de mulţi studenţi din primii ani aleg slujbele care le aduc venituri rapid şi într-un mod cât mai comod. Astfel, cei care lipesc autocolante sau distribuie fluturaşi promoţionali primesc în jur de 15 euro pe zi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu