Din 2008, numărul elevilor care beneficiază de programul laptele şi cornul aproape s-a dublat, după ce Ministerul Educaţiei a decis că şi copiii din clasele V-VII trebuie să primească gustarea.
Chiar şi aşa autorităţile locale nu s-au grăbit să-şi aleagă furnizorii. De altfel, în majoritatea judeţelor nu s-a făcut nici prezentare ofertelor, iar licitaţiile sunt stabilite pentru sfârşitul acestei luni. De lingura de miere nici nu se aude. Chiar dacă Ministerul Educaţiei a anunţat că, din toamnă, elevii din clasele I-IV vor primi şi câte 60 de grame de miere de albine săptămânal, autorităţile locale spun că nu au primit încă reglementarea legală.
Ministerul Sănătăţii a mai avut o propunere, să interzică vânzarea în şcoli a dulciurilor şi a mâncărurilor grase. Deşi legea pentru o alimentaţie sănătoasă în şcoli a intrat în vigoare incă de pe 2 iulie, lista alimentelor interzise nu a fost aprobată nici acum. Nutriţioniştii spun că măsura este absolut obligatorie deoarece in România sunt tot mai mulţi copii care suferă de obezitate. Ministerul Sănătăţii nu a dat vreo explicaţie în ceea ce priveşte întârzierea în aprobarea documentului şi nici nu a comentat ipotezele lansate de nutriţionişti.
OJPC Bistriţa Năsăud vrea ca elevii să nu mai primească brânză topită
Brânza topită e obţinută cu ajutorul unor aditivi alimentari care nu ar trebui să facă parte din alimentaţia zilnică a copiilor. Cel puţin aşa consideră inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bistriţa-Năsăud, care au cerut Consiliului Judeţean ca toţi cei peste 38.000 de elevi care vor fi incluşi anul acesta în program să primească lapte şi corn, nu brânză şi biscuiţi.
"Fiecare consumator poate să aleagă ce vrea să mănânce, dar în această situaţie copiii nu pot alege, ei trebuie să primească acest produs, prin urmare considerăm că trebuie eliminat din programul laptele şi cornul", a spus şeful OJPC Bistriţa Năsăud, Lorica Şut.
Reprezentanţii Consiliului Judeţean, cel care organizează licitaţia pentru declararea firmelor care vor furnizarea celor două produse, susţin că vor încerca să ţină cont de recomandarea OJPC.
Licitaţia pentru programul laptele şi cornul e programată, în Bistriţa-Năsăud, în 25 august. La licitaţia pentru furnizare de lapte s-au înscris două firme din alte judeţe.
Sursa: Realitatea TV
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu