Funcţionez ca profesor calificat la două
şcoli, câte o 1/2 normă didactică la fiecare dintre cele şcoli, amplasate în
zone diferite, respectiv zona IV şi o zonă III.Problema este că mi s-a acordat sporul
de zonă de 10%, specific zonei IV, deşi, funcţionez cu 1/2 normă didactică şi
la şcoala din zona IV. Nedumerirea mea s-a accentuat în condiţiile in care la
angajari similare s-a acordat sporul de 15%.Deşi am făcut o cerere în
acest sens, din luna martie 2013, nu am primit nici un răspuns. Întrebare: cum
ar trebui stabilit sporul de zonă la încadrarea mea?
Consider că întrucât pentru fiecare unitate de
învățământ aveți contract individual de muncă și salariul ar trebui să vi se
calculeze pentru fiecare contract în parte fără a se ține cont de celălalt
contract. Astfel, sporul de mediu ar trebui să vi se acorde aferent fiecărui
contract la valoarea stabilită prin HG pentru localitatea respectivă.
Care este
data limita pentru efectuarea celei dea doua inspectii de definitivat ,cea din
metodologie sau 31.mai.2013?
Data corectă este cea din Calendarul anexă la
Metodologie, respectiv 20 iunie.
Cf.
art.29 alin.5, personalul didactic auxiliar si nedidactic poate beneficia intre
5-10 zile de concediu, stabilite de comisia paritara de la nivelul unitatii
scolare. Se pot acorda aceste zile sau mai trebuie invocata vreo metodologie a
dialogului social?
E suficient articolul
din Contractul Colectiv de Muncă invocat de dvs. Eventual, la nevoie se poate
invoca art. 133 alin. 1 lit. c din Legea dialogului social:
„Clauzele contractelor
colective de muncă produc efecte după cum urmează:
c) pentru toţi
angajaţii încadraţi în unităţile din sectorul de activitate pentru care s-a
încheiat contractul colectiv de muncă şi care fac parte din organizaţiile
patronale semnatare ale contractului”.
M-am
titularizat in 2011 la nivel national iar anul acesta in etapa de pretranfer cu
consimtamant intre unitati am ocupat un post in judetul meu dar nu in localitatea
de domiciliu.Sunt detasata prin concurs specific in orasul meu,post luat in
sedinta publica .Pot beneficia de continuitate la detasare? Mentionez ca sunt
in al doilea an de detasare.
Consider că ați putea beneficia de continuitate
la detașare.
Am
participat anul trecut la titularizare obtinand 8,95Nu am beneficiat de art
253, postul nefiind viabil din diferite motive.Intrebare mea este:as putea
beneficia anul urmator de acest articol 253, mentionez ca am continuitate pe
post, neparticipand la concurs 2013.
Dacă se mențin
actualele prevederi legale ați putea beneficia de art. 253.
Eu as dori sa va intreb care este data limita
pentru efectuarea ultimei inspectii pentru definitivat, deoarece in metodologie
este specificata data de 20 iunie, dar la inspectoratul scolar mi s-a spus ca
data limita este 31 mai
Am verificat și pe site-ul MEN, dar nu se
specifică o altă dată decât cea din Calendarul anexă la metodologie, respectiv
20 iunie.
Sunt
titular pe o catedra de limba si literature romana. Doresc sa ma detasez la
cerere pe o catedra de invatatori(absolventa si de liceu pedagogic). Pentru a
avea posibilitatea de a allege un post inaintea celor cu punctaje m-am inscris
la concursul de titularizare 2013. Risc ceva? La ce sedinta publica trebuie sa
merg pentru detasare? Din ce data? Banuiesc data din calendar dar trebuie sa am
si punctual dumneavoastra de vedere!
Așa e. Data din calendar este cea la care veți
participa pentru detașare, respectiv 16-20 august pentru înregistrarea
cererilor.
In judetul
de origine nu sunt posturi titularizabile vacante pe catedra de limba si
literatura romana, drept pentru care am decis sa depus dosar in alt
judet. In eventualitatea obtinerii la examenul de titularizare a unui post in
respectivul judet, este nevoie sa mai fac un dosar in judetul de origine?
Mentionez ca intrebarea este legata de o viitoare detasare in judetul
provenienta !
Veți depune dosar doar dacă veți dori
detașarea, în etapa respectivă.
Cum
calculati indicele de inflatie pentru a actualiza sumele din hotarari?
Noiembrie 2008 - decembrie 2009= 14 luni Pe site-ul INSSE selectati perioada
curenta ianuarie 2012 (anul in care au inceput sa se plateasca aceste hotarari)
si perioada de referinta noiembrie 2008- decembrie 2009? E corect asa? Nu prea
sunt lamurita cu actualizarea sumelor cu indicele de inflatie
La perioada curentă se selectează luna
când plătiți efectiv hotărârile.
Ma
adresez dumneavoastra deoarece nu stie nimeni sa imi lamuresca problema. Eu
sunt titulara in invatamntul de stat la o scoala din Galati.Urmeaza sa ma
casatoresc si sa ma mut in Pitesti. Am participat la etapa de pretransfer din
aprilie 2013, dar fara noroc. Daca ar fi sa gasesc un post liber, la o unitate
particulara autorizata, pot ocupa postul, chiar daca nu se incheie anul scolar?
Sau trebuie sa astept urmatoarea periaoda de pretransfer? Dar exista riscul ca
postul liber de la privat sa se ocupe intre timp. Ce pot face?
Metodologia de
mobilitate prevede:
Art. 4 alin. 2 Prevederile prezentei Metodologii se aplică atât
unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, cât şi unităţilor de
învăţământ preuniversitar
particular acreditate sau autorizate care solicită ocuparea posturilor
didactice/catedrelor vacante/rezervate în etapele de mobilitate a personalului
didactic din învăţământul preuniversitar prevăzute la alin. (1), cu condiţia
publicării acestora în perioadele stabilite
în Calendarul mobilităţii personalului didactic din învăţământul preuniversitar
pentru anul şcolar 2013-2014, prevăzut în anexa nr.19, denumit în continuare
Calendar. La propunerea unităţilor de învăţământ particular, cadrele didactice,
participante la aceste etape, pot
ocupa şi posturi didactice/catedre vacante/rezervate în aceste unităţi de
învăţământ, cu avizul unităţii de învăţământ sau fără nici o restricţie,
cu respectarea prevederilor prezentei Metodologii.
Art.
100 (1) Mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar
particular se desfăşoară conform prevederilor Legii nr. 1/2011 cu modificările şi
completările ulterioare şi prevederilor prezentei Metodologii.
(2) Încadrarea personalului
didactic în unităţile de învăţământ preuniversitar particular se realizează cu
respectarea prevederilor Legii nr. 1/2011 cu modificările şi completările
ulterioare, prevederilor prezentei Metodologii şi prevederilor
Centralizatorului.
(3) Unităţile de învăţământ
preuniversitar particulare autorizate pot propune pentru angajare pe perioadă
nedeterminată şi catedre vacante incomplete până la cel puţin 1/2 normă. În
unităţile de învăţământ preuniversitar particulare autorizate, în etapele de transferare pentru restrângere de
activitate sau de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, pot fi
ocupate şi catedre vacante incomplete până la cel puţin 1/2 normă.
(4) Unităţile
de învăţământ preuniversitar particular pot organiza concurs pentru ocuparea
posturilor didactice/catedrelor
vacante/rezervate, conform Calendarului, în baza prezentei Metodologii sau pe tot parcursul anului şcolar, în condiţiile publicării
acestora la sediile unităţilor de învăţământ şi inspectoratelor şcolare, precum şi în presa locală şi centrală, cu cel puţin 30 de zile înainte
vacante/rezervate, conform Calendarului, în baza prezentei Metodologii sau pe tot parcursul anului şcolar, în condiţiile publicării
acestora la sediile unităţilor de învăţământ şi inspectoratelor şcolare, precum şi în presa locală şi centrală, cu cel puţin 30 de zile înainte
de
organizarea concursului şi informării Ministerului Educaţiei, Cercetării,
Tineretului şi Sportului - Direcţia Generală Management, Resurse Umane şi Reţea Şcolară.
Dacă am înțeles eu
bine, dvs. doriți să vă pretransferați la unitatea particulară. Acest lucru se
realizează în termenii stabiliți de Metodologia și Calendarul de mobilitate.
Este pentru prima data cand particip la examenl de
titularizare. am gasit in orasul meu doar doua posturi incomplete a cate 9 ore
fiecare, disciplina economie educatie anteprenoriala. in metodologie scrie ca
pentru aceasta disciplina se pot cumula posturile pentru formarea unei catedre.
in aceste conditii, ce sanse am si cum pentru a ma titulariza pe aceste posturi?
Într-adevăr metodologia prevede că „Pentru disciplinele: logică, argumentare şi comunicare, filosofie, psihologie,
sociologie, cultură civică, studii sociale, economie aplicată, economie, educaţie antreprenorială, limba
latină, limba greacă veche, limba neogreacă, educaţie muzicală, educaţie plastică,
educaţie artistică, istoria şi tradiţiile minorităţilor naţionale, religie
baptistă, religie adventistă, religie penticostală, religie reformată, religie
unitariană, religie greco-catolică, religie romano-catolică, ştiinţe se pot
constitui catedre vacante/rezervate pentru concurs în două sau mai multe unităţi de
învăţământ sau din două sau mai multe discipline, pentru orice nivel de
învăţământ, în concordanţă cu Centralizatorul, prima disciplină, având ponderea cea mai mare de ore în
catedră, constituind şi disciplina de concurs. Pentru ocuparea catedrelor vacante/rezervate
constituite din două discipline, candidaţii trebuie să aibă
specializarea/specializările corespunzătoare posturilor didactice/catedrelor
respective conform Centralizatorului şi susţin în cadrul concursului proba
scrisă la disciplina care are ponderea cea mai mare de ore în catedră”. Prin urmare, aveți
șanse să vă titularizați pe catedra formată în două școli.
Va
rog sa ma lamuriti in urmatoarea situatie: sunt profesor debutant, m-am
titularizat conform art.253(aprilie 2013) si voi sustine DEF-ul anul acesta. In
caz ca nu voi lua definitivatul voi pierde titularizarea? Precizez ca este
prima data cand dau definitivatul. Trebuia sa-mi fac dosar de continuitate sau
sa particip la concursul de titularizare din anul acesta pentru siguranta?
Conform Metodologiei „În situația în care
cadrele didactice debutante repartizate pe posturi didactice/catedre vacante
publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, începând cu 1 septembrie
2012, înscrise la examenul național pentru obținerea definitivării în
învățământ, sesiunea 2013, nu promovează examenul național de definitivare în
învățământ, acestea rămân angajate cu contract individual de muncă pe perioadă
determinată în unitățile de învățământ în care au fost repartizate începând cu
1 septembrie 2012”.
Am
absolvit programul de masterat in 2010 al Univ.Spiru Haret , sustinand examenul
de dizertatie in anul 2010 .Desi au trecut 3 ani nu, ni s-a eliberat diploma de
dizertatie pe motiv ca cei de la Ministerul Invatamantului nu le-au pus la
dispozitie "cartoanele" ptr a le putea completa(masterul este
acredidat, neexistand nici un motiv care sa impiedice eliberarea diplomelor, urmand
cursurile la zi ale progarmului de masterat) .Sunt pusa in situatia de a pierde
sansa de a da un examen la ANFP din cauza acestui scandal dintre Universitate
si Minister,v-as ruga daca puteti sa imi spuneti cui ma pot adresa ptr a
rezolva aceasta situatie pt a intra in posesia diplomei.
Diploma se eliberează de către universitate.
Dacă aceasta susține că ministerul este cel care întârzie eliberarea diplomelor
puteți să vă adresați MEN pentru a verifica aceste susțineri și pentru a
solicita sprijin în eliberarea diplomei.
Mentionez ca toate raspunsurile reprezinta punctul meu de vedere.
Pentru a primi raspunsurile avizate, am trimis intrebarile cabinetului ministrului MEN.
Va multumesc pentru incredere si raman la dispozitia dvs pe adresa de email liviumarianpop@gmail.com, pentru intermedierea solutionarii oricarei situatii.
buna ziua! as dori o lamurire . sunt suplinitoare calificata pe un post de educatoare obtinandu-l in sedinta publica cu nota 7, 15 de la concursul din 2012( media cu inspectia speciala fiind 7,86).pentru anul scolar 2013-2014 am obtinut acordul scolii pentru continuitate, insa am observat ca postul pe care am primit continuitate este trecut cum ca am nota minim 5 sau intre 5 si 7.Stiu ca daca postul nu este trecut pentru continuitate candidatul avand nota minim 7 o sa imi fie ocupat in sedintele anterioare.ce trebuie sa fac?cui sa ma adresez pentru a corecta eroarea facuta ?va multumesc si astept un raspuns! o zi buna!!
RăspundețiȘtergere