20 oct. 2008

Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş nu susţine decizia FEN

Ieri, Consiliul Naţional al Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN) a luat decizia de a demara un referendum la nivel naţional pentru declanşarea grevei generale.
Referendumul ar putea avea loc pe 27 octombrie. Până atunci, fiecare organizaţie ar trebui să strângă semnăturile membrilor, necesare pentru declanşarea protestului. FEN cere Guvernului să pună în aplicare legea, dar de asemenea, susţine şi majorarea salariilor personalului nedidactic. Decizia FEN agită spiritele în rândul celorlalte sindicate din învăţământ, care consideră că e o măsură politică. "Ceea ce a decis acum Consiliul Naţional al FEN mă duce cu gândul la faptul că suntem martori la o decizie cu scop politic. FEN este afiliat politic şi doreşte declanşarea unei greve generale în timpul campaniei şi, implicit, atragerea de voturi de la alegători. Până acum, FEN nu a susţinut în vreun fel iniţiativele noastre, iar noi nu ne dorim o grevă generală în timpul campaniei electorale", punctează secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ şi preşedintele SLI Maramureş, Liviu Marian Pop.
Sursa: Glasul

Un comentariu:

  1. Buna seara! As dori sa-mi raspundeti la o intrebare. Intr-un municipiu, care are 2 scoli generale cu peste 600 elevi fiecare scoala si un colegiu, de asemenea, cu peste 600 elevi, este posibil sa fie comasate aceste scoli? Adica scolile generale sa treaca la colegiu?! D-l Insp. Gen. sustine ca scolile care au sub 1000 de elevi se comaseaza. Exista o asemenea prevedere actuala? Cu multumiri, un cadru didactic.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare