7 oct. 2008

Procentul de 6% din Produsul Intern Brut pentru învăţământ este contestat de profesori. Liderii de sindicat susţin că acesta este de fapt mult mai mic decât cel anunţat de Guvern şi consideră că legea majorării salariilor personalului bugetar nu poate fi aplicată tocmai din acest motiv. Mai mult, în cazul în care Curtea Constituţională va dispune anularea legii recent adoptate de Parlament, profesorii ameninţă cu un val de proteste fără precedent.Învăţământul din România nu are alocat de la buget 6% din PIB. De acest lucru este convinsă lidera sindicatului „Diaconu Coresi“ Braşov, Ligia Mara, care este şi vicepreşedinte al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) la nivel naţional. Ea susţine că banii alocaţi sunt de fapt mult mai puţini decât afirmă reprezentanţii Guvernului. „Avem 6% din PIB. Dacă este real ceea ce se spune, 1% ar fi arhisuficient pentru majorarea salarială. Sunt bani şi pentru investiţii, mai ales că multe primării fac şcoli din fonduri europene”, a declarat Ligia Mara, lider sindicat „Diaconu Coresi”.„Dacă Guvernul va sesiza Curtea Constituţională pe motiv că legea aprobată de Parlament nu indică sursa de finanţare, iar Curtea Constituţională nu ne va da câştig de cauză, vom începe ample acţiuni de protest”, a adăugat Mara. Potrivit acesteia, în acest moment, un salariu pentru un profesor preuniversitar, cu peste 40 ani de vechime, cu toate gradele luate plus doctorat, e de 2.013 lei, iar pentru unul debutant e de 617 lei, incluzând sporurile de stres şi fidelitate. Liderii de sindicat din învăţământ spun că în cazul în care legea ar fi pusă în aplicare, retribuţiile angajaţilor din sistem ar ajunge la un nivel „acceptabil”.
Sursa:http://www.bzb.ro/index.php?page_name=stire_detalii&id_stire=43971

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare