de Melania MANDAS VERGU | 11 SEPTEMBRIE 2007
Legile Educaţiei au ajuns la final
Dezbaterile „fierbinţi” pe marginea patrimoniului, finanţării şi desemnării conducerii universităţilor din România au atins, la sfârşitul săptămânii trecute, punctul culminant, dar, din fericire, şi-au găsit cel puţin deocamdată şi o rezolvare.
Întâlnirea de la Costineşti, la care au participat liderii organizaţiilor studenţeşti, biroul CNR, liderii „Alma Mater” şi, bineînţeles, conducerea MECT, s-a finalizat „măcar cu un punct de vedere comun asupra principiilor, pe care se va axa viitoarea lege a învăţământului superior”, după cum spunea ministrul Adomniţei.
Sâmbătă, timp de 12 ore, cei 10 reprezentanţi ai ANSOR şi UNSR „au dialogat” constructiv cu cei 10 reprezentanţi ai Consiliului Rectorilor, dar şi cu ministrul şi secretarul de stat, chiar dacă studenţii de la UNSR cer demisia acestuia din urmă. N-au lipsit, evident, nervii întinşi, săgeţile mai mult sau mai puţin ascuţite, ca şi părăsirea mesei de către secretarul de stat Dumitru Miron, din cauză de meci.
Dacă despre dezbateri s-ar putea spune câte-n lună şi-n stele, despre textele finale ale articolelor de lege nu se poate spune altceva decât ceea ce a reieşit şi s-a adjudecat, ca formă finală.
Conducerea executivă a universităţilor – şi prin vot, şi prin concurs
Adepţi ai desemnării conducerii universităţilor prin vot s-au dovedit a fi, în principal, reprezentanţii „Almei Mater”.
Răzvan Bobulescu, liderul federaţiei sindicale, spune că doar această manieră poate asigura un management performant. De cealaltă parte, unii dintre rectorii prezenţi au spus că, totuşi, concursul poate duce la o profesionalizare a acestei funcţii.
MECT a susţinut în continuare varianta desemnării prin concurs a conducerii executive, dar, până la urmă, s-a optat pentru ca această dilemă să fie rezolvată de Carta universitară, care va decide cum se desemnează conducerea executivă, adică rectorul, prorectorul, biroul executiv al universităţii, facultăţii, catedrei sau departamentului. De asemenea, s-a decis că pentru funcţia de rector pot candida numai cadrele didactice cu titlul de profesor, din ţară, dar şi din străinătate, că numirea acestuia este confirmată de către Senat şi că acesta încheie cu reprezentantul desemnat al Senatului contractul de performanţă şi contractul de muncă. Rectorul poate fi demis cu votul a 2/3 din Senat.
Pentru funcţiile de prorectori, decani, directori de departamente, şefi de catedre pot opta numai cadrele didactice cu titlu de profesor sau conferenţiar.
Un consens aproape total a întrunit şi numărul de mandate pe care îl poate exercita cel ales în funcţiile de conducere executivă: 4 ani, nu mai mult de 2 legislaturi consecutive. În Senatul unei universităţi, studenţii vor reprezenta 25% din numărul total al membrilor. De asemenea, Senatul se alege pentru o perioadă de 4 ani.
Finanţarea universităţilor – pe cicluri de studii, finanţarea studenţilor – prin credite bancare
Preşedinta CNR, Ecaterina Andronescu, a susţinut punctul de vedere al rectorilor, pledând pentru o finanţare pe cicluri universitare, deşi nici actualul tip de finanţare, anual, nu reprezintă un impediment în calea mobilităţii studenţilor. Finanţarea se va face din veniturile proprii ale universităţilor, care venituri pot proveni din fonduri publice şi din alte fonduri.
Din păcate, nu s-a lămurit în nici un fel obligativitatea existenţei fondurilor direct de la bugetul de stat. Conform proiectului de lege, pentru finanţarea învăţământului superior se constituie 10 fonduri, dintre care fondul pentru finanţarea granturilor de studiu (n.m. – unde nu se face nici o precizare privind obligativitatea constituirii acestui fond prin contribuţia bugetului de stat) şi fondul de garantare a creditelor obţinute de studenţi de la bănci, pentru finanţarea programelor de studiu. Adomniţei a promis studenţilor că se va înfiinţa chiar şi o agenţie de garantare a acestor împrumuturi, când aceştia au obiectat că, până acum, deşi această prevedere există, nici o bancă din România nu a acordat credite pentru studii vreunui student. Deocamdată, la MECT, nu este foarte clar cum va funcţiona această agenţie, dar există voinţa de a fi înfiinţată. Grantul de studiu înseamnă „suma de bani alocată universităţii, per student, din fonduri publice pentru întreaga durată a ciclului de studii, pentru acoperirea unui program de studiu”. Nu s-a lămurit nici acum, la această discuţie, obligativitatea statului de a finanţa un număr de granturi de studii, în schimb s-a renunţat la acordarea parţială a grantului de studii, adică la împărţirea banilor veniţi din fonduri publice pentru un student, la mai mulţi studenţi.
Într-o confuzie totală, proiectul vorbeşte despre posibilitatea transferurilor granturilor de cercetare de la o universitate la alta, la propunerea directorului de grant, fără a face distincţia necesară între grantul de studii şi grantul de cercetare.
Universităţile particulare sunt nemulţumite de proiect
Cei mai nemulţumiţi de forma actuală a proiectului sunt reprezentanţii învăţământului particular acreditat.
Dna Corina Dumitrescu, rector al Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”, prezentă la Costineşti, pentru a susţine punctul de vedere al universităţilor particulare, a declarat că aceste instituţii nu pot accepta prevederile proiectului legate de patrimoniu, fiindcă nu sunt preluate prevederile actuale ale legii, care spun că, în cazul dizolvării unei universităţi, fondatorii pot dispune de întregul patrimoniu, nu doar de cel iniţial. De asemenea, nici prevederea pensionării la 65 de ani şi a obţinerii dreptului de a preda, dar nu ca titular, ci ca profesor emerit, şi inexistenţa unei prevederi exprese despre preşedintele universităţii, ca ordonator de credite, nu sunt acceptabile, din punctul de vedere al universităţilor particulare.
Deşi, duminică la prânz, toată lumea a plecat de la Costineşti cât de cât mulţumită, ieri, liderul „Alma Mater” a declarat că nu e mulţumit că desemnarea rectorului nu se face doar prin vot, iar liderul UNSR, deşi a participat împreună cu reprezentanţii ANOSR la capitolul special rezervat studenţilor, a declarat că este nemulţumit că MECT cere studenţilor să-şi prezinte punctele de vedere în scris.
Profesorii care primesc „nesatisfăcător” de două ori în 5 ani pot fi daţi afară din învăţământ
În urma discuţiilor de la Costineşti, au apărut noi modificări şi în proiectul Statutului Personalului Didactic. Dacă până acum sporul de stabilitate era acordat cadrelor didactice cu 10 ani vechime, în noua variantă sporul se acordă şi cadrelor didactice cu o vechime de 5 ani la catedră, sporul fiind în valoare de 10% din salariu. După 10 ani, sporul ajunge la 15% din salariu. Prima de instalare creşte de la nivelul unui salariu la trei.
Prima de vacanţă va fi acordată cu o lună înainte de concediu, având valoarea unui salariu de bază. Orele de dirigenţie urmează să intre în norma didactică a profesorului, sporul de 10%, ce era până acum acordat dascălilor pentru dirigenţie, urmând să fie acordat pentru alte activităţi, cum ar fi organizarea şedinţelor cu părinţii.
Consiliul local va plăti chiria profesorilor, care predau în altă localitate decât cea în care locuiesc, dacă aceştia nu pot face naveta. În ceea ce priveşte distincţiile şi premiile, banii pentru acestea vor fi prevăzuţi în bugetul MECT.
Până acum, profesorii premiaţi aşteptau banii de la consiliile locale. Se propune, pentru creşterea calităţii procesului educaţional, salarizarea diferenţiată. Sindicatele au propus ca profesorii performanţi să poată primi un salariu cu până la 50% mai mare. Apar, însă, şi noi sancţiuni. Unui cadru didactic care a obţinut de două ori, în interval de 5 ani, calificativul „nesatisfăcător” i se va putea desface contractul de muncă. (M.C.)
Si tot de aici
Ligia învăţământului
de Melania MANDAS VERGU | 11 SEPTEMBRIE 2007
S-a întors lumea cu susul în jos. Azi dimineaţă, la ora 9,00, a început şedinţa cu Ligia. Acum, la ora 9 seara, tot Ligia ne spune cum este cu învăţământul superior. Studenţii aştia nu au limite”. Vorbele aparţin unuia dintre cei mai serioşi şi bătăioşi rectori ai şcolii superioare româneşti. Le spunea, cu năduf, dar şi cu umor, la Costineşti, săptămâna trecută, după şedinţa maraton de 12 ore, în care, alături de ministrul Educaţiei şi de secretarul de stat, cei 10 rectori membri ai biroului Consiliului Naţional al Rectorilor şi liderii de la „Alma Mater” s-au întâlnit cu reprezentanţii studenţilor.
Mărturisesc că afirmaţia mi-a atras atenţia abia în momentul în care ceilalţi rectori „expiraţi”, cum s-au autodefinit, prezenţi la discuţie, l-au completat, de data aceasta pe un ton extrem de serios. „Pe vremea noastră nu îndrăzneai să vorbeşti astfel în faţa unui profesor universitar. Copiii ăştia nu mai au măsură”.
Deşi văzusem şi ascultasem cu toţii acelaşi lucru, înţelesesem clar, fiecare, altceva. Ligia Deca, lidera ANOSR, nu mai reprezenta doar punctul de vedere al organizaţiilor studenţeşti, ci căpătase, brusc, valoarea de simbol al generaţiei sale, la fel cum onorabilul rector nu se mai exprima doar pe sine, ci devenise glasul greilor din învăţământul românesc. Nou şi vechi. Trecut şi viitor.
Am înţeles, brusc, de ce orbecăim de peste 17 ani şi nu reuşim să scoatem şcoala din griul cenuşiu al mediocrităţii. De ce, în ciuda tuturor declaraţiilor europenizante, corecte şi orientate, nu reuşim să aplicăm nici mobilitatea studenţilor, nici eliminarea cursurilor inutile, nici formarea pentru piaţa muncii a studenţilor.
Nu ceea ce spuseseră studenţii era important, ci faptul că vorbiseră, că se exprimaseră. Şi, mai cu seamă, că ministrul Educaţiei, ieşit de relativ scurt timp din facultate, îi consulta la orice nou articol al proiectului de lege. Nici măcar faptul că studenţii nu dovedeau că ar şti cu siguranţă ce vor, şi ce cer, nu părea important pentru universitarii mei. Cel mai grav şi cel mai rău li se părea a fi faptul că studenţii erau puşi în centrul atenţiei.
Când cer să poată părăsi o facultate în care cursurile sunt prost predate, ori sunt inutile şi vechi, studenţii lovesc în dreptul sacrosanct, „istoric”, al universitarului de a decide ce-l învaţă pe învăţăcel. Zdrobesc credinţa intimă a dascălului că numai el ştie ce-i mai bine pentru un tânăr viitor specialist. Sfidează anii grei de trudă academică pe care dascălul i-a parcurs pentru a ajunge să facă el jocurile.
Am, uneori, impresia că, dacă nu s-ar teme că vor fi catalogaţi drept retrograzi şi dictatori, mulţi universitari i-ar trage cu plăcere de urechi pe studenţii lor. Ne dorim – în mentalul colectiv universitar – să fim trataţi ca magisteri, să ni se care servieta, să fim adulaţi ca monştri sacri. Nu se întâmplă aceasta pentru că universitarii noştri ar fi incompetenţi sau răuvoitori, ci pentru că „profii” nu-şi înţeleg noul rol. Ei au ucenicit pe lângă dascălii lor, le-au sorbit vorbele, disciplinaţi şi încrezători, şi mai ales nu le-au ieşit din cuvânt şi, iată, au ajuns oameni mari. De ce nu vor „deştepţii” ăştia tineri să facă acelaşi lucru?
Unde Dumnezeu s-a mai pomenit ca vânătorul să negocieze cu vânatul? Fiindcă, din păcate, aici stă cheia prăpastiei înfiorătoare dintre studenţi şi dascălii lor: în mentalitatea vânătorului ce dispune de putere discreţionară asupra vânatului. Am înţeles, la Costineşti, că cea mai importantă schimbare pe care ar trebui s-o facă şcoala românească este atitudinea. Studenţii nu pot exista fără dascălii lor, dar nici aceştia fără studenţi. Ligia are dreptul să spună ce crede ea, ce doreşte ea de la dascălii şi facultatea ei, pentru că ea este subiectul acestei şcoli, pentru că reuşita ei în viaţă va însemna şi că profesorii ei au ştiut s-o înveţe. Dacă Ligia şi-ar copia întocmai dascălii, lumea n-ar merge înainte.
melania.vergu@gandul.info
sursa www.gandul.info
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu