De ce sunt bine-venite tezele unice?

de Melania MANDAS VERGU | 03 SEPTEMBRIE 2007



De ce sunt bine-venite tezele unice?
Spun cei care s-au supărat foc şi pară pe ministrul Adomniţei, că a avut „curajul”, „tupeul” să înlocuiască testele naţionale cu tezele unice, că măsura este proastă, fiindcă... Ei, aici e aici! În locul argumentelor se prezintă păreri, cugetări, panseuri şi ziceri. N-am citit nicăieri o opinie bazată pe argumente şi, mai ales, pe litera legii. Deh, se vede treaba că atunci când interesele o cer, obligaţia profesională de a te documenta pe subiect poate fi omisă şi se mai vede – deşi nu credeam că se va întâmpla asta vreodată – că despre Educaţie poţi scrie ca despre fotbal sau politică – după ureche.

Lăsând gluma, cred că decizia MEC este bine-venită. Primul argument: numai noi, din toată Europa, avem un examen de ierarhizare şi diferenţiere a parcursului educaţional, în cadrul învăţământului obligatoriu. Doi: numai noi ţinem cu dinţii la primatul evaluării punctuale – prin examen – în locul evaluării continue pe care aceeaşi Europă - „fraieră, nu?” - a decretat-o ca principiu educaţional. Trei: numai noi vrem să evaluăm cantităţi de cunoştinţe, şi nu felul în care elevii învaţă să înveţe. Patru: cum putem scoate corupţia din şcoală, altfel decât renunţând la a mai da valoare şi importanţă unui examen? Nu ştie toată lumea că elevii români învaţă doar pentru examene, şi nu pentru a şti, pentru a înţelege, pentru a folosi ceea ce ştiu ca să facă faţă vieţii de dincolo de zidurile şcolii?

Dând şase teze cu subiect unic, elevul are posibilitatea să înveţe cu adevărat ceea ce face la şcoală. Cantitatea de informaţii este mai mică, atunci e firesc să nu-i mai pui meditator, ci tu, părinte, să-i ceri doar să fie atent la ore, fiindcă nu mai are de pregătit materia din V-VIII, ci doar materia din semestrul clasei în care se află. Apoi, două note spun mai mult despre ceea ce ştie cu adevărat copilul, decât una singură. În plus, emoţia pentru teză nu-i atât de mare ca aceea pentru un examen despre care toţi îţi spun că dacă-l pierzi ajungi la şcoala de „corecţie”, adică la SAM.

Legea învăţământului, la care se lucrează acum, propune ca după clasa a IX-a să se facă trecerea – chiar şi prin examen – la liceu, care va avea trei sau patru ani, în funcţie de filieră. În cazul fericit în care aceste propuneri vor deveni lege, din septembrie 2008, elevii care sunt în clasa a VII-a acum nu vor mai fi condamnaţi să ajungă la SAM, ci vor putea urma liceul (teoretic, tehnologic şi vocaţional), după ce-şi vor încheia studiile obligatorii de zece ani.


Dacă decizia va fi corelată cu salarizarea dascălilor în funcţie de rezultatele semestriale ale elevilor şi dacă Statutul va prevedea sancţiuni severe pentru profesorii care pretind sau primesc „atenţii“ pentru activitatea de la clasă, avem o şansă să scoatem caracatiţa corupţiei din şcoală. Când nu vom mai pune accentul doar pe rezultatele unui examen, ci pe rezultatele şcolare ale elevului pe tot parcursul ciclului de învăţământ, atunci nu vom avea nici pentru ce să ne batem în „şpăgi“ ca să fim primii.

Vom ajunge, în sfârşit, la a învăţa pentru a şti să înveţi.

Nu spune nimeni că este uşor. Dar nu sunt de acord nici cu cei care spun că este imposibil. Şi cu atât mai puţin sunt de acord cu cei care nu vor să vadă în decizia MEC o măsură tranzitorie bine-venită şi mult mai aproape de ceea ce ne dorim să devenim, decât de ceea ce avem. Chiar uităm cu toţii că de cel puţin 7 ani batem apa-n piuă cu nevoia de a schimba Legea învăţământului? Cât ne mai putem permite să multiplicăm un sistem educaţional învechit şi depăşit?

melania.vergu@gandul.info
Sursa www.gandul.info