Sindicatul Independent din Invatamantul Preuniversitar Sector 4 (SIIPS 4) a sarbatorit, la inceputul saptamanii trecute, 18 ani de la infiintare. Cu acest prilej, a fost organizat, in perioada 16-18 iunie, Simpozionul sugestiv intitulat „SIIPS 4 la puterea... 18”, eveniment care a reunit peste 120 de participanti: membri fondatori ai SIIPS 4, lideri de sindicat, directori ai unitatilor de invatamant din sectorul 4, inspectori scolari, colegi de la celelalte sindicate din Capitala afiliate la FSLI. Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti a onorat asistenta, fiind reprezentat la cel mai inalt nivel, prin inspectorul scolar general, Stelian Fedorca. Amintiri, emotii, bucurii. Astfel ar putea fi caracterizata intalnirea cadrelor didactice membre ale FSLI, desfasurata in Statiunea Venus. A fost un moment bine ales, la sfarsit de an scolar, inainte de o perioada grea – examenul de bacalaureat. Atmosfera a fost completata prin realizarea unei expozitii de fotografii care prezenta principalele momente ale activitatii SIIPS 4: lupta sindicala, intruniri ale Biroului Operativ si ale Colegiului liderilor, formarea continua, simpozioane, premii, distinctii... La 18 ani de la infiintare, a fost pentru membrii SIIPS 4 un moment de reflectie, in care se poate privi critic la ceea ce a fost si, in acelasi timp, la ceea ce va fi. Multi alti profesori membri ai SIIPS 4 au fost cu gandul si cu sufletul alaturi de participanti, fapt demonstrat de numeroasele mesaje transmise. Unul, foarte scurt, mi-a ramas intiparit in memorie si nici nu cred ca am sa-l uit prea curand. Spunea cam asa: „Sunt prieteni care iti fac din anumite zile adevarate sarbatori. Dar sunt sarbatori care iti arata cine iti sunt adevaratii prieteni”. Iar evenimentul despre care vorbim a demonstrat ca SIIPS 4 are multi, foarte multi prieteni.
„Am faurit istoria miscarii sindicale din invatamant”
SIIPS 4 este o organizatie sindicala afiliata la Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant si reuneste peste 3.000 de membri din gradinite, scoli, licee si cluburi sportive. Este o organizatie sindicala puternica nu numai prin numarul mare de membri, ci mai ales prin nivelul de pregatire a acestora. Totul a inceput in februarie 1990, la scurt timp dupa Revolutia din decembrie 1989, cand se constituia Sindicatul Independent Invatamant Preuniversitar Sector 4, Bucuresti. „Atunci, trei cadre didactice, Elisabeta Rosu, Victor Nicolae si Teodor Filip, au avut ideea construirii unui sindicat”, a explicat prof. Mariana Becic, presedintele SIIPS 4, inainte de prezentarea unui scurt documentar care a cuprins momente din istoria sindicatului. Domnia sa a adaugat ca „in acesti 18 ani ne-am afirmat ca un sindicat puternic si responsabil din invatamantul bucurestean. Am demonstrat ca valorile care ne-au reunit sunt profesionalismul, calitatea actului didactic, competitivitatea si eficienta”. Dincolo de toate performantele stau munca si efortul celor care au avut ambitia infiintarii si afirmarii SIIPS 4. „A fost o perioada grea. Imi aduc aminte de ceea ce a insemnat miscarea sindicala in anii 1990 sau 1991, cand eram de-abia la inceput. Le multumesc doamnelor Mariana Becic si Doina Leca pentru tot ceea ce am invatat de la domniile lor”, a marturisit prof. Victor Nicolae. In tot acest timp, alaturi i-a fost prof. Teodor Filip, care a adaugat: „Am adus, incetul cu incetul, 120 de membri la SIIPS 4. Nu aveam un sediu si nu aveam statut. Anul ’90 a insemnat inceputul luptei sindicale. Atunci invatam primii pasi ai democratiei. Eram incepatori, dar pot sa afirm ca noi am faurit istoria miscarii sindicale din invatamant”. Cel de-al treilea membru fondator al SIIPS 4 a tinut sa sublinieze faptul ca „fiecare initiala a fost castigata printr-o lupta acerba. Nu va puteti da seama ce greu a fost. Pentru fiecare drept al cadrelor didactice s-a luptat la sange”.
Deviza SIIPS 4: Democratie, incredere, independenta
Ca intotdeauna, inceputul este cel mai greu. Dupa aceea, totul a decurs de la sine. Cel mai important lucru este acela ca SIIPS 4 a reusit sa realizeze si sa impuna un stil de munca dinamic, bazat pe o buna comunicare, mutand centrul de greutate al activitatii la nivelul grupelor de sindicat. Nu trebuie uitata o alta latura a activitatii de sindicat, poate cea mai importanta – cea a apararii intereselor salariatilor prin organizarea diferitelor forme de lupta sindicala si prin reprezentarea lor in cadrul grupurilor de dialog social sau in cadrul federatiei. Maturitatea si capacitatea SIIPS 4 s-au dovedit si pe linia organizarii activitatilor de formare continua, de perfectionare a liderilor de sindicat. O atentie deosebita s-a acordat cunoasterii si a modului de aplicare a legislatiei. De asemenea, sunt rezultate bune in privinta asigurarii locurilor pentru odihna, tratament, de petrecere a timpului liber. Toate acestea s-au datorat, asa cum a afirmat Doina Leca, presedinte de onoare al FSLI Sector 1, „unor oameni deosebiti, a caror activitate s-a desfasurat si continua sa se desfasoare sub deviza «democratie, incredere si independenta», promovata de prof. Aurel Cornea, presedintele FSLI“. Acest lucru a fost confirmat si de un alt invitat la simpozion – Manole Chiriac, presedintele SLI Bacau: „Ma inclin cu tot respectul in fata fondatorilor SIIPS 4. Acest sindicat s-a impus ca o forta in lupta pentru drepturile oamenilor din invatamant, datorita independentei, increderii si unitatii care au guvernat fiecare actiune desfasurata“.
„Sectorul 4 a fost port-drapelul FSLI in Bucuresti“
„Sectorul 4 a fost port-drapelul FSLI in Bucuresti. Sa nu uitam ca este sindicatul care a stat la baza constituirii FSLI (care in momentul de fata are peste 185.000 de membri, fiind cea mai mare federatie profesionala din
Cristiana MIU
sURSA: http://www.tribunainvatamantului.ro/d_art.php?id=726&cat=81
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu