Deşi considerată naturală, inevitabilă şi structurantă, rivalitatea dintre fraţi devine de multe ori o problemă în familie. "Oare o să vină ziua când copiii mei n-or să se mai certe între ei?", este întrebarea pe care şi-o pun adesea părinţii.
Pedopsihiatru şi specialist în psihologie familială, dr. Sylvie Angel, autoare a mai multor cărţi care abordează problema relaţiilor interfamiliale, susţine că tocmai această competiţie între fraţi este prima şi cea mai bună lecţie în viaţă. Frăţia este însoţită de gelozie, susţin psihologii. Un amestec de dragoste şi ură, pe care copilul îl resimte atunci când are un frate.
Apare invariabil, în diferite forme şi grade imediat ce apare pe lume cel mai mic dintre copii. Cel mai mare îşi va vedea ameninţată poziţia de membru privilegiat şi astfel apar conflictele.
Gelozia între fraţi este "primul dintre sentimentele puternic conturate la un copil", susţine Sylvie Angel, "atunci când cel mic descoperă că nu mai este pentru mama sa unicul subiect al dragostei materne". Însă, este pe de altă parte şi un sentiment maleabil, care evoluează de-a lungul întregii vieţi şi care poate să reapară mai ponderat sau mai intens, în decursul istoriei personale.
Mărturisirea elimină conflictele
Există, spre exemplu, cazuri de fraţi care toată viaţa nu şi-au exteriorizat gelozia şi în cazul cărora aceasta s-a cristalizat în momentul dispariţiei părinţilor. "Gelozia este un sentiment extrem de complex şi de complicat, subliniază Sylvie Angel, pe care nu-l putem ocoli sau ignora. Face parte din viaţa fraţilor, chiar dacă uneori este reprimată, deplasată, sublimată sau intelectualizată".
Nu trebuie privită însă în niciun caz ca un defect, spun psihologii. Majoritatea părinţilor le spun copiilor lor care nu se înţeleg "nu este frumos să fii gelos pe fratele sau sora ta". Astfel, copilul îşi reprimă sentimentul care, de altfel, ar trebui exprimat făra ură, spun specialiştii.
Un alt psihanalist care a studiat acest fenomen, Danielle Dalloz, susţine că gelozia apare de îndată ce cuplul mamă-copil este perturbat de un alt element, fie tatăl, fie un alt copil. "Este dificil, explică Dalloz, pentru copil să înţeleagă că mama sa îl poate iubi în continuare, iubind în acelaşi timp şi un alt/alţi copil/copii, însă cei mai mulţi trec cu bine această provocare".
Cu condiţia însă de a lăsa posibilitatea copilului să-şi exprime această frustrare. "Trebuie ca părinţii să-i lase pe cei mici să-şi spună «păsurile», fără a fi dojeniţi pentru aceasta", explică Dalloz. În loc să le spuneţi copiilor: "Trebuie să vă iubiţi", mai bine le cereţi să vă vorbească despre sentimentele lor negative, înainte ca acestea să fie incorporate în psihismul lor. Problema care se pune este până unde putem lăsa să se exprime gelozia dintre fraţi, deoarece aceasta, uneori, poate lua forme extrem de dure.
Dacă ajutăm copilul să recunoască sentimentele de ură, o parte din energia acumulată este eliberată prin confesiunea în faţa părinţilor şi astfel evităm un conflict. Nu este uşor de "gestionat" o astfel de tensiune între fraţi, însă părinţii trebuie să pună nişte limite copilului gelos: să nu-i facă rău fratelui sau surorii sale, să aibă grijă de integritatea fizică a acestuia sau să-i încalce "teritoriul".
Gelozia este în cele din urmă o probă care trebuie trecută. Astfel, învăţăm să facem loc "altuia" în viaţa noastră. "Frăţia este prima lecţie despre cum să permiţi altuia să trăiască lângă tine, să-l recunoşti şi să-l respecţi în diversitatea lui", explică Sylvie Angel.
În versiunea ei "dinamică şi structurantă", gelozia permite copilului să realizeze că nu este "centrul universului", îi permite să înveţe să împartă totul cu alţii, începând chiar cu dragostea părinţilor. Sylvie Angel susţine că cel mai mare dintre fraţi are handicapul că este primul experiment al părinţilor care încă n-au mai avut copii.
Mezinul este însă cel mai răsfăţat şi ocrotit, lucru care generează gelozia primului dintre fraţi. Acesta va încerca să-şi delimiteze teritoriul şi să-şi apere privilegiile pierdute, iar pentru aceasta trebuie să fie foarte inventiv.
După şase ani, un frate este mai uşor acceptat
De asemenea, diferenţa de sex este un avantaj. Dacă primul copil este un băiat, acesta va prefera mai degrabă o soră, iar dacă este fată, va prefera un frate, mai degrabă decât o soră. În acest fel, rivalitatea nu mai este atât de înverşunată.
Dacă băiatul are o soră, acceptă mai uşor existenţa ei în cadrul familiei, deoarece el rămâne totuşi unicul băiat. Va avea haine, jucării, preocupări diferite de ale fetiţei. De asemenea, diferenţa de vârstă dintre cei doi fraţi este importantă. La vârsta de 18 luni, copilul acceptă mai uşor naşterea unui frate. Încă nu are amintiri conştiente şi crede că fratele sau sora abia apăruţi în universul lui familial au făcut parte de la început din familie.
De asemenea, primul născut suferă mai puţin dacă fratele (sora) lui se naşte după ce el a împlinit vârsta de 6 ani. El este acum suficient de „mare", are prieteni şi amintiri unice cu părinţii lui, pe care cel de-al doilea născut nu i le poate răpi.
Comunicarea rezolvă o parte din probleme
Dacă gelozia este ţinută sub control (fără ca primul născut să îşi manifeste în mod agresiv sentimentele), este un semn de maturitate şi echilibru. Dar dacă cel mic se izolează, este un semn că suferă excesiv şi are nevoie să fie ajutat să depăşească acest moment dificil. Uneori, părinţii întreţin în mod inconştient rivalitatea între fraţi.
Aceasta se întâmplă atunci când un părinte acordă unuia dintre copii un statut preferenţial. Posibil ca această „preferinţă" să nu fie evidentă pentru un adult, dar copilul „nedreptăţit" sesizează repede această complicitate şi suferă când o descoperă.
De aceea, discutaţi cu fiecare copil în parte, de manieră unică, nu trataţi copiii „în comun", cu un discurs egalitar de genul „vă iubesc pe amândoi la fel de mult". Copiii au nevoie, fiecare în parte, de o atenţie personalizată. Părinţii trebuie să se joace, să acorde timp şi să-l asculte pe fiecare în parte, în aşa fel încât fiecare dintre copii să simtă că este important în familie.
Este dificil pentru un copil să înţeleagă că mama sa îl poate adora în continuare, iubind în acelaşi timp şi alţi copii
Danielle Dalloz, psihanalist
Sursa:http://www.adevarul.ro/index.php?section=articole&screen=index&id=371908&newsletter=1
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu