1 sept. 2008

Afaceri cu terenul şcolilor

O nouă afacere suspectă cu domeniul public dă să înflorească în Bănie: închirierea pământului şcolilor unor firme care să investească în terenuri sintetice de sport, de pe urma cărora se fac bani frumoşi.Două şcoli din Craiova au fost la un pas să piardă, cel puţin pentru cinci ani, terenurile date în administrare de primărie. Intenţia municipalităţii, la propunerea conducerii celor două unităţi, era de a aproba închirierea a 2.900 de metri pătraţi din curtea şcolilor către firme care să construiască baze de sport sintetice. Aceste societăţi urma să exploateze bazele cu scopul de a obţine profit, angajându-se numai să permită şcolii să le utilizeze pentru orele de sport. Şcolile nr. 21 şi nr. 23 au transmis primăriei adrese în care precizau că, din lipsă de fonduri, nu pot construi sau moderniza propriile terenuri de sport şi că închirierea reprezintă soluţia optimă atât pentru autofinanţare, 50% din chirie, cât şi pentru îmbunătăţirea procesului de învăţământ. Direcţia de patrimoniu a primăriei, prin Serviciul de administrare a domeniului public, a reacţionat imediat, punând pe masa consilierilor municipali două proiecte de hotărâre, la şedinţa de joi, 28 august. Consilierilor locali craioveni, singurii care au competenţa de a decide în această situaţie, nu le-a mirosit însă deloc a curat, ei considerând că primăria ar putea să construiască singură astfel de terenuri şi să-şi amortizeze apoi investiţia, aşa cum ar proceda şi firmele care ar închiria pământul.
Consilierul Pavel Badea, de pildă, este de părere că trebuie analizată cu mare grijă o astfel de propunere, întrucât oportunitatea este îndoielnică, având în vedere atât costurile, cât şi impactul asupra elevilor, în timpul cât aceştia nu au ore de sport, iar terenurile sunt folosite. Proiectele au fost retrase până când funcţionarii le vor putea susţine cu motive reale.

Cât o maşină

Şcoala nr. 21 „Gheorghe Ţiţeica“ intenţionează să închirieze prin licitaţie publică, pentru cinci ani, 2.100 de metri pătraţi, care „nu sunt folosiţi în procesul educativ“. Prin adresa transmisă primăriei în iulie 2008, conducerea şcolii îşi motivează cererea prin lipsa de fonduri. „Din cauză că unitatea noastră nu dispune de fondurile necesare pentru amenajarea şi modernizarea bazei sportive conform cerinţelor actuale, s-a propus ca această modernizare să se realizeze pe baza unui contract de închiriere cu o firmă (...)“, se arată în documentul înregistrat la primărie.
Nimic neclar până aici, numai că la primărie nu au ajuns şi demersurile anterioare pentru obţinerea de fonduri pe care orice şcoală ar trebui să le facă. Aceeaşi situaţie şi la Şcoala nr. 23, pentru 800 de metri pătraţi, unde, potrivit specialiştilor, un teren sintetic ar putea fi realizat cu 40.000 de euro. Cât o maşinuţă, ca acelea de care e plină Craiova.
Sursa:http://www.gds.ro/Societate/2008-09-01/Afaceri+cu+terenul+scolilor

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare