21 sept. 2008

Pomenile Educatiei

Pana la 1 octombrie, liceenii saraci trebuie sa depuna cerere pentru 180 de lei/luna * "Cornul si laptele" da dureri de burta in unele scoli

Ministerul Educatiei acorda 180 lei lunar liceenilor din familii defavorizate, insa acestia trebuie sa depuna urgent cerere la scoala, daca vor sa primeasca in noiembrie banii pe septembrie.
Programul national de protectie sociala "Bani de liceu" se adre­seaza elevilor care urmeaza la zi liceul sau invatamantul profesional, scoala de arte si meserii si anul de completare, si se afla in intretinerea familiilor cu venit brut lunar pe membru de familie, realizat in ultimele 3 luni, de maxim 200 lei. Banii se acorda pe baza de cerere, formulata de beneficiari cu autorizarea reprezentantilor legali, pana la 1 octombrie, la unitatea de invatamant unde invata. Cum, insa, calendarul operatiunii se intinde pana pe 6 noiembrie, primii bani vor fi "livrati" abia dupa aceasta data. Astfel, intre 1-18 octombrie vor fi verificate cererile, pe 28 octombrie va fi publicata lista beneficiarilor, la http://banideliceu.edu.ro, iar pe 29 octombrie - in unitatile de invatamant. Pana pe 2 noiembrie se depun contestatiile, iar pana pe 6 noiembrie se rezolva.
Alocatie cu scandal
Alocatia de stat se distribuie, din acest an, prin Ministerul Muncii, astfel ca Ministerul Educatiei a scapat de "corvoada" impartirii cecurilor. Cosmarul birocratiei s-a revarsat insa asupra elevilor si parintilor, care au avut de facut un drum pana la directiile teritoriale de munca, pentru actualizarea bazei de date. Schimbarea modului de acordare a acestui ajutor banesc nu a fost lipsita si de scandal. Cei 230.000 de liceeni care au implinit 18 ani in clasa a XII-a, au constatat ca li s-a sistat alocatia. Guvernul a facut reparatia necesara abia dupa mitingurile in strada ale elevilor.
Lapte stricat la clasele primare
Un alt program social, "Cornul si laptele", de care beneficiaza elevii din clasele primare, a debutat cu stangul in acest an scolar, mai multi copii imbolnavindu-se din cauza laptelui stricat primit. Este cazul mai multor scoli din tara, dar si al scolilor generale nr. 163 din Sectorul 6 si nr. 171 din Sectorul 1. Parintii au fost nevoiti sa-si tina acasa copiii o zi, intrucat acestia acuzau dureri abdominale. Distribuirea produsului in scoli s-a oprit abia dupa cateva zile, cand a fost depistata cauza imbolnavirii copiilor. Produsele lactate se incadrau in termenul de garantie, insa depozitarea lor a fost deficitara - fie la scoala, fie la firma distribuitoare. Din octombrie, copiii ar trebui sa primeasca si miere - spre disperarea parintilor, care se asteapta ca micutii lor sa-si manjeasca hainutele si caietele cu acest produs, altfel extrem de sanatos.
Discriminare la orar
Ministerul Educatiei interzice inceperea cursurilor inainte de ora 8.00, "pentru a nu supra­solicita fizic si psihic scolarii mici", insa masura se adreseaza doar elevilor din clasele I si a II-a, de pana la 8 ani.
Restul scolarilor de 9 si 10 ani n-ar avea probleme, in opinia sefilor invatamantului, in a se concentra la lectii inainte de aceasta ora. Neputinta Ministerului Educatiei de a gasi solutii pentru functionarea a maxim doua ture la scoala este cu atat mai cinica cu cat face discriminare in randul elevilor din clasele primare. In plus, inspectoratele scolare judetene au fost anuntate abia dupa inceperea scolii ca sunt obligate sa fixeze cursurile pentru clasele I-IV numai dimineata.
Magda SEVERIN
Sursa:http://www.ziua.net/display.php?data=2008-09-22&id=243019

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare