10 nov. 2008

Senatorii au resuscitat majorările



Senatul a respins ieri ordonanţa de urgenţă prin care guvernul a amânat, pentru 1 aprilie 2009, majorările salariale de 50% acordate profesorilor. Decizia finală va aparţine Camerei Deputaţilor. Totodată, Curtea Constituţională urmează să se pronunţe astăzi asupra legalităţii ordonanţei de urgenţă, la solicitarea Avocatului Poporului.

După decizia de ieri a Senatului, profesorii pot spera din nou că vor obţine mult-râvnitele majorări salariale, înainte de alegerile parlamentare. Asta după ce, după o oră de polemici de campanie în faţa camerelor de luat vederi, senatorii PSD, PDL şi PRM au reuşit să respingă ordonanţa de urgenţă, cu 79 de voturi „pentru“, 13 „împotrivă“ şi 2 „abţineri“.

Chiar dacă au fost prezenţi în sală, senatorii UDMR nu au participat la vot. Dacă ordonanţa va primi girul Curţii Constituţionale, PSD-iştii vor să forţeze organizarea unei şedinţe a Camerei Deputaţilor, care să respingă definitiv ordonanţa. Dacă actul normativ va fi găsit drept neconstituţional, parlamentarii nu vor mai avea ocazia să-şi exprime opţiunea politică prin vot.
Sursa: www.evz.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare