http://stiri.rol.ro/content/view/159012/2/
Majoritatea românilor, mai exact 70% dintre ei, nu ar accepta un loc de muncă în învăţământ nici dacă salariile cadrelor didactice vor fi majorate cu 50%, potrivit unui sondaj, citat de NewsIn.
Din rândul celor care refuză nu ar lucra în învăţământ, 65% sunt persoane care îşi caută un loc de muncă, iar restul de 5% sunt persoane care nu ar renunţa la serviciul actual pentru unul la catedră. Cei mai mulţi dintre cei care nu ar accepta să lucreze în învăţământ , un procent de 80%, sunt tineri cu vârste între 18 şi 35 de ani. Dintre cei care au spus că ar lucra în învăţământ, 75% au peste 35 de ani.
Potrivit aceluiaşi sondaj, mai mult de jumătate dintre cei care au răspuns că ar lucra în învăţământ, mai precis 67%, sunt femei.
"Motivele pentru care nici persoanele care îşi caută un loc de muncă nu ar accepta să lucreze în învăţământ ţin, pe de o parte de stresul pe care îl presupune lucrul cu copiii, contactele cu părinţii acestora şi necesitatea unei continue formări profesionale, şi pe de altă parte, vinovate sunt veniturile mici, care, pentru un profesor debutant, nu depăşesc 800 de RON", explică psihologul Clara Ruse.
Sondajul a fost realizat în perioada 30-31 octombrie, pe un eşantion de 4.000 de persoane.
În prezent, cadrele didactice se pregătesc pentru grevă de avertisment şi grevă generală, pentru a protesta faţă de amânarea legii prin care salariile ar urma să fie majorate cu 50%.
Sursa: ROL.ro
6 nov. 2008
Majoritatea romanilor nu ar lucra in invatamant nici daca salariile ar creste cu 50%
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări populare
-
1. Activitatea didactică .... 630 ore (18 ore x 35 săpt. = 630 ore) 2. Transport către diverse activităţi obligatorii (cercuri pedagogice...
-
Calculator *rezultatele calculatorului au caracter orientativ si se aplica pentru cadrele didactice cu peste 6 ani vechime în învățământ
-
Rugaminte pentru cei care aveti particularitati: un email pe fsli@fsli.ro pentru a va raspunde oficial conducerea FSLI. Multumesc pentru int...
-
Metodologia de miscare de personal 2012-2013 o puteti descarca de AICI pentru cei care nu reusesc se poate descurca de pe www.slimm.ro
-
Anexă la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6239/14.11.2012 METODOLOGIA - CADRU PRIVIND MOBILITATEA P...
-
Gasiti cateva modele pentru subiectele de la examenul de titularizare 2012 AICI Pana la inceputul saptamanii viitoare vor mai aparea si alt...
-
O R D I N pentru modificarea şi completarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în ...
-
" Art. 277.(1) Copiii personalului didactic şi didactic auxiliar aflat în activitate sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere la con...
Pai...asta cam asa este..eu am colege care nu ar intra in invatamant exact din aceste motive..oamenii se trezesc si vor sa fie platiti pentru ceea ce fac...iar un profesor are de intocmit mormane de hartii pentru care nici nu-l apreciaza nimeni mai mult si nici nu stiu foarte multi de existenta acestor "indatoriri"...
RăspundețiȘtergereTraim in Romania...