Sindicaliştii din sistemul de educaţie se va afla, luni, pentru două ore, în grevă de avertisment, protestând astfel faţă de decizia Guvernului de a suspenda aplicarea legii privind majorarea cu 50 la sută a salariilor cadrelor didactice.
Astfel, sindicaliştii afiliaţi la federaţiile Alma Mater, FSLI, Spiru Haret şi FEN se vor afla în grevă de avertisment luni, între orele 12.00 şi 14.00.
De asemenea, luni, între 11.00 şi 14.00, sindicaliştii din educaţie vor picheta sediul Guvernului.
Lunea trecută, Federaţia "Spiru Haret" a organizat o grevă de avertisment, zeci de mii de profesori fiind prezenţi în şcoli, însă nu s-au făcut cursuri.
Pentru luni, 10 noiembrie, toate cele patru federaţii au anunţat grevă de avertisment, totodată ele avertizând Executivul că vor intra în grevă generală pe termen nelimitat din 18 noiembrie.
Camera Deputaţilor a aprobat, în unanimitate, la finele lunii septembrie, Ordonanţa Guvernului 15 din 30 ianuarie 2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, care prevede creşterea cu 50 la sută a salariilor personalului din învăţământ, Camera fiind for decizional în privinţa acestui act normativ.
Ulterior, Guvernul a amânat aplicarea acestor prevederi, motivând că nu sunt bani, ceea ce a provocat nemulţumirea sindicaliştilor din educaţie.
Între timp, Curtea Constituţională a fost sesizată de Avocatul Poporului în legătură cu aparenta neconstituţionalitate a unei prevederi din Ordonanaţa de Urgenţă a Guvernului care împiedică aplicarea Legii privind majorarea salariilor cadrelor didactice cu 50 la sută, până în luna aprilie 2009.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, care are peste 191.000 de membri de sindicat, a cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la "neconstituţionalitatea prevederilor 1, 2 şi 4 din OUG 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învăţământ în anul 2008".
Sindicatele apreciază că sunt neconstituţionale dispoziţiile menţionate ale OUG 136/2008, arătând că Legea de aprobare a OG 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în 2008 personalului din învăţământ, a făcut obiectul controlului de constituţionalitate înainte de promularea acesteia, la sesizarea Guvernului, prin Decizia 1.093 din 15 octombrie 2008.
Guvernul a decis, în 28 octombrie, prin ordonanţă de urgenţă, ca termenul de aplicare a legii privind majorarea cu 50 la sută a salariilor profesorilor să fie prorogat până la 1 aprilie 2009.
Sursa Mediafax.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu