12 nov. 2008

CCR a decis că ordonanţa ce prevede amânarea majorărilor salariale este neconstituţională

Magistraţii Curţii Constituţionale au decis că ordonanţa de urgenţă care amână până la 1 aprilie 2009 creşterea cu 50 la sută a lefurilor din învăţământ este neconstituţională.
Senatul a respins ordonanţa de urgenţă privind amânarea majorărilor salariile, şi urma să fie dezbătută de Camera Deputaţilor. Având în vedere că actul a fost declarat neconstituţional, dezbaterea în Cameră nu mai este necesară.
Curtea Constituţională a aşteptat marţi prezentarea punctului de vedere al Guvernului. Executivul a trimis însă un fax în care anunţa că a abrogat această ordonanţă, emisă pe 31 octombrie, şi că a adoptat o nouă ordonanţă, ce prevede mărirea salariilor profesorilor etapizat cu până la 28%.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia ''Spiru Haret'' au solicitat Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituţională noua ordonanţă de Guvern ce prevede majorarea salariilor cu 28%. Motivul invocat de sindicalişti este că, la elaborarea ordonanţei, nu au fost consultaţi partenerii sociali, aşa cum prevede legea.
"Guvernul nu comentează decizia Curţii Constituţionale şi aşteaptă să fie publicată în Monitorul Oficial," a declarat Camelia Spătaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului. Ea a ţinut să precizeze că Ordonanţa de Urgenţă privind majorarea salariilor dascălilor cu 28% este în vigoare.
PD-L,PSD, PRM salută decizia CCR
Emil Boc, preşedintele PD-L, a apreciat că decizia CCR privind Ordonanţa de amânare a creşterii salariilor profesorilor restabileşte raporturile constituţionale între puterile statului. "Este o decizie istorică ce pune stavilă abuzurilor guvernului Tăriceanu-Geoană, o decizie care repune în termeni fireşti raporturile dintre Parlament şi Guvern. Hotărârea Curţii Constituţionale restabileşte demnitatea Parlamentului şi umileşte un Guvern iresponsabil, care a încălcat Constituţia", a declarat liderul PD-L.
"Decizia CCR mi se pare firească. Alte comentarii nu cred că sunt de făcut", a declarat Norica Nicolai, vicepreşedinte PNL. Liderul liberal a adăugat că nu crede că va urma o altă ordonanţă de urgenţă, subliniind că este prematur să se speculeze asupra unei eventuale decizii a CCR în cazul ordonanţei ce prevede majorări salariale de 28%.
"Este o lecţie pe care o dă Curtea Constituţională care a demonstrat că în materia legislativă nu este un maidan de golănisme pentru tot soiul de şmecherii şi şmecheraşi,", a afirmat Lucian Bolcaş, vicepreşedintele PRM, atacând în termeni duri Guvernul Tăriceanu.
Cristian Diaconescu, purtător de cuvânt al PSD, a salutat decizia CCR, pe care a caracterizat-o drept "sancţionarea unui abuz de drept". "În mod clar, CCR va declara neconstituţională şi ordonanţa prin care se acordă majorări cu 28% pentru că aceasta conţine părţi din ordonanţa invalidată azi", a adăugat Diaconescu.
Sursa: Realitatea TV

4 comentarii:

  1. Pe noi ne intraba cineva daca renuntam sau nu la greva? Sau totul se decide de sus? Nu am vazut pe fluturas marire. De ce sa asteptam un nou guvern? Acum este momentul. De ce nu batem fierul cat e cald?

    RăspundețiȘtergere
  2. am amanat deocamdata in virtutea situatie actuale

    RăspundețiȘtergere
  3. si asta ce inseamna? "virtutea situatiei actuale"?

    RăspundețiȘtergere
  4. am scris in comunicatul federatiilor care sunt cele trei motive.
    Cred ca sunt suficiente argumentele ptr moment.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare