17 sept. 2017

Caracatița auxiliarelor

Demersul meu legal, de a pune în aplicare Legea Educației Naționale (LEN) privind manualele școlare și auxiliarele didactice, a stârnit foarte multe dezbateri, mai ales în mediul on-line. Mă bucură acest lucru pentru că dreptul elevului la educație este garantat de Constituția României, iar educația de calitate este una dintre prioritățile programului nostru de guvernare.
Este de asemenea, pentru prima dată, în ultimii 5 ani (de la intrarea în vigoare a LEN), când elevii din actuala clasă a 5-a primesc la început de an școlar manuale și nu auxiliare (anul trecut și acum doi ani acele auxilare NU AU FOST AVIZATE de Ministerul Educației Naționale ).
Până în acest an școlar elevii primeau zeci de auxiliare la începutul anului școlar,  iar manualele le parveneau abia în semestrul al doilea sau deloc. De ce? Simplu, caracatița auxiliarelor cu tentacule până în minister trebuia hrănită cu bani negri sau gri, iar cum cifra de afaceri anuală a acestor edituri este, din analiza unora, de peste 100 de milioane de euro, interesul pentru această temă este unul pe măsură.

De ce se revoltă unii acum? Simplu, ei nu au nevoie de reglementare și avizare, ceea ce își doresc este să facă bani cu orice preț din educația gratuită a elevilor. Mai mult, fără nicio emoție, unele edituri specializate numai în auxiliare imprimă pe coperta acestora, AVIZAT MEN, fără să aibă acest aviz.
Nu voi intra în detalii cu privire la cum funcționează caracatița auxiliarelor. Știu acest lucru: o parte dintre editori, o parte dintre autori, o parte dintre jurnaliști, o parte dintre patronii din media,  o parte dintre profesori, o parte dintre directori, o parte dintre inspectori, o parte din minister, unii foști miniștri sau secretari de stat și alții. Cât de mică sau mare este această parte, vom vedea în viitor.

Până atunci lupta mea cu această caracatiță continuă.
Mâine, 18 septembrie 2017, voi continua acest demers. Voi notifica două dintre edituri despre abuzurile pe care le fac prin menținerea AVIZULUI MEN pe auxiliarele de clasa a III-a și a IV-a. (menționez că pentru clasele acestea, MEN nu a avizat niciun auxiliar) precum și de adresele pe care le fac în continuare la nivelul unităților de învățământ. De asemenea, voi sesiza atât Ministerul de Finanțe cât și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului pe aceste aspecte.

Elevii din România au nevoie de educație de calitate, iar de aceasta răspunde Ministerul Educației Naționale. Celor care uită acest aspect, le reamintesc ceea ce spune LEN la art 69:  în unitățile de învățământ de stat sau particulare se utilizează manuale școlare și alte auxiliare didactice aprobate de Ministerul Educației Naționale.

O ultimă precizare: pentru cei aproape 180 000 de elevi din actuala clasă a 5-a situația licitațiilor manualelor în ultimii 3 ani arată astfel:

 - când au fost în clasa a IV-a, anul școlar 2016/2017, licitația a fost deschisă în 05.09.2015 și finalizată în 25.08.2016, ultimele manuale fiind distribuite în 19.12.2016 (adică aproape la finalul semestrului I)

- când au fost în clasa a III-a, anul școlar 2015/2016,  licitația a fost deschisă în 23.04.2015 și finalizată în 24.02.2016, deci elevii nu au avut manuale, ci doar auxiliare NEAVIZATE.

- când au fost în clasa a I-a, an școlar 2013/2014 și în clasa a II-a, an școlar 2014/2015, licitația a fost deschisă abia în 19.04.2014 și finalizată în 20.01.2015.
Cine cuantifică astăzi sacrificiul parinților și al elevilor din această perioadă? Dar profitul unor edituri?

Mulțumesc dascălilor devotați care s-au sacrificat în această perioadă și îi asigur de tot sprijinul meu în creșterea calității învățământului.

Celor implicați în caracatiță le spun încă o dată: STOP! VĂ AJUNGE! Mă voi lupta mereu cu caracatița pentru dreptul elevului la o educație de calitate.

Este de interes ceea ce urmează cu privire la auxiliare



14 comentarii:

  1. Domnule ministru,eu salut cu respect si felicitari aceasta decizie a dumneavoastra deoarece fiica mea eate acum in clasa a III a,ajunsesem sa urâm amandoua scoala.Aveam la culegeri de sincer nu mai stiam din ce avem teme pentru acasa.Ghiozdanul avea zilnic 6 kg fetita avand 24.La scoala lucrau de pe manual unul sau doua exercitii iar acasa făceam teme chiar si 4 ore.Ajunsesem sa petrecem cu tot cu scoala cam 9 ore de scris si teme...ca la serviciu.Mentionez ca fiica mea nu este un elev slab la invatatura (din 35 elevi este cam pe locul 9...10).Ajunjese sa planga si sa zică "mami dar chiar nu mai pot"...Parerea mea este ca daca vrem performanta putem si altfel sa o obtinem.Acum ce sa spun....avem timp si pentru inot ...prima ei dragoste....Va multumim,cu respect o mamică cu "HTA normala" dupa excludere auxiliarelor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca manualele existau si erau de calitate nu mai apela nimeni la auxiliare. Veniti cu idei creative si faceti ceva util. Propuneti, dati exemple, produceti si nu mai faceti liste cu interdictii. In manuale sunt cate 2 exercitii si acelea cu erori. Abordarea integrata la CP-II facuta cu manuale concepute diferit la disciplinele unei clase, negandite pentru integrare, auxiliare facute pe baza manualului castigator la clasa (ca o completare ce ar fi trebuit sa fie in manual)deh!..interese comerciale, parinti care nu mai inteleg nimic din denumirile disciplinelor ... si cate si mai cate. Mergeti o zi la CP in mediul rural. Vorbiti.ne sincer apoi. Cum ati face fata revoltei unui parinte caŕe a avut un copil in generatia 2012.2017 si continua cu grozavia de la clasa V, iar al doilea copil incepe CP cu alte neclaritati de organizare in sistem? FACETI CEVA imediat, ca se termina iar un semestru. Urgentati demersurile si lasati cadrele sa-si faca treaba la clase. Actionati legal editurile cu probleme, dar nu perturbati mai mult activitatea la clasa. Faceti precizari pentru CP.

    RăspundețiȘtergere
  3. Probleme sunt la toate clasele cu manuale de matematicasi romana depasite. V-ati uitat din curiozitate cum arata cel de cl. A VI-? Descompunerea in factori primi, cmmmc si cmmdc nu s-au facut in a V-a. In manual sunt tratate ca o recapitulate. Banuiesc ca stiti ce inseamna un capitol dedicat divizibilitatii. In clasa a V-a s-a lucrat dupa auxiliar, care era foarte bine structurat. Pe capitole, teorie, exercitii si probleme de diferite grade de dificultate. In acest moment profesorul lucreaza dupa un manual execrabil, iar eu ca parinte lucrez cu el acasa suplimentar ca sa priceapa ceva. Si lucrez din acelasi auxiliar. Ce invatamant de calitate promiteti? Va bateti joc de copiii astia.Puneti mana pe un auxiliar de matematica Mate 2000+ sau Clubul matematicienilor si faceti o comparatie cu manualul. Ingreunati munca profesorilor, a mea ca parinte si mai ales a copilului caruia i-am furat weekend-ul facand matematica asa cum trebuie.

    RăspundețiȘtergere
  4. In locul Dvs as fi început cu un alt motto : “Sa nu faci rău, din dorința de a face bine !” Toată lumea plânge clasa a V-a , din prisma lipsei manualelor cu excepția celui ... de sport. Uitați-va la ce se întâmpla la clasa pregatitoare. După cum știți, la pregatitoare NU EXISTA manuale. Învățătorii se bazau pe acele auxiliare. Învățătorii nu se duc la edituri sa verifice dacă acel “Avizat de MEN conform ordinului ...” este valabil/legal sau nu. Știu ca ați fost lider de sindicat in toată aceasta perioada . Doar un orb nu putea sa vadă ceea ce este in spatele acestei afaceri. Ca manualele sunt in așa fel concepute încât sa facă indispensabile materialele auxiliare. Apropo’... nu mai folosiți sintagma “manuale auxiliare” fiindcă va faceți de ras. Doar un orb nu putea sa vadă ca 80% din manuale si auxiliare au ca autori INSPECTORI ȘCOLARI IN FUNCȚIE !!! Vreți sa intram in amănunte ??? Nu cred ca v-ar conveni deloc ! In timp ce dvs “va războiti” cu editurile, învățătorii de la pregatitoare, care după cum știți, NU AU NICIUN FEL DE MANUAL, stau și fac fise zilnic (acestea cât de avizate/autorizate sunt ?) pentru a-și face onorabil frumoasa meserie. Lor de ce nu le cereți chitanțele pentru tot ce cheltuie ? Va bazați pe buna lor credință ? Daca eram in locul lor mergeam in instanța pentru acuzația ca “iau 20% comision de la edituri”. Cunoasteti asemenea cazuri ? Dacă da, mergeți mai departe ! Dacă nu, cereți-va scuze ! Repet, Nu face rău, din dorința de a face bine ! Înainte sa dați un ordin, gândiți-va la ce efecte colaterale va avea !

    RăspundețiȘtergere
  5. Domnule Ministru, ce manuale au primit elevii din clasa a 5-a la inceput de an scolar? Educatie Fizica (pt ca aveati interesul ca EDP avea manual declarat castigator), Limba materna maghiara si Religie cultul catolic.Asta inseamna ca elevii claselor a 5-a au primit manuale? Pe cine credeti ca pacaliti?
    Considerati ca o cruciada impotriva editurilor este mai importanta pt dvs decat solutionarea mai rapida a contestaiilor la clasa a 5-a ? La ce preturi ofera Ministerul la clasele I-IV la manualele scolare imi e greu sa cred ca s-ar putea imbogati editurile.
    Un cadru didactic indignat de unele afirmatii ale dvs

    RăspundețiȘtergere
  6. Dar să ai un copil căruia i se dă pe vacanța de vară să lucreze 3 culegeri la Română și 1 la Matematică, cum este ? Ați înebunit copiii cu atâtea auxiliare și acelea cu grave greșeli. Stau părinții ore în șir să dezlege greșelile din faimoasele culegeri și manuale. Consider că trebuie să se revină la vechea formulă, Academia și Ministerul să verifice corectitudinea textelor și problemelor din manuale și culegeri. Am rezolvat probleme dintr-o singură culegere de Gheba și am ieșit generații de oameni intelectuali iar acum ajung copiii și părinții să consulte pshihologi că nu mai fac față oboselii.

    RăspundețiȘtergere
  7. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  8. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  9. Sper să dispară din școală și revista ,,Terra Magazin” că sunt sătul să dau bani copilului ca să ia o revistă pe care nu o citește, dar care îi aduce puncte în plus la nota de la geografie. Nu inteleg cum ati avizat-o anii trecuti pentru difuzare prin scoli, ca așa scrie pe toate exemplarele!!!

    RăspundețiȘtergere
  10. Domnule ministru înainte de a generaliza ”criza auxiliarelor” doresc să vă aduc la cunoștință o serie de aspecte pe care nu le cunoașteți deloc. Poate ar trebui să vă consultați cu cineva din minister care cunoaste bine situația din învățământul tehnic. La filiera tehnologică a învățământului preuniversitar deoarece sunt foarte multe module, sunt foarte puține manuale care au ajuns în școli (exemplu la clasa a X a profil electronică-automatizări nu sunt manuale de electronică la două materii de 8 ore pe săptămână). În schimb sunt multe auxiliare (gratuite) în format electronic care au fost realizate cu fonduri Phare prin programe Phare pentru care ministerul nu a plătit nimic. Toate aceste auxiliare curriculare și materiale de predare, învățare, evaluare au fost avizate de ministerul educației. Postez doar două link-uri care vă rog să le accesați (http://cndiptfsetic.tvet.ro/ , http://tvet.ro/Anexe/4.Anexe/Aux_Phare/Aux_2006/ ). Eu predau electronică și nu am manuale în schimb am acces la multe auxiliare și materiale didactice online și gratuite după care îmi pot face fișe de documentare și de lucru pentru elevi. Ce fac în această situație? Aștept să apară vre-un ordin clar sau utilizez materialele la care am acces? Dacă prin programe Phare cu bani europeni s-au realizat atât de multe materiale didactice care sunt gratuite și în format electronic de ce trebuie ”aruncate” sau revizuite pe banii ministerului? Aștept un răspuns din partea dumnevoastră.

    RăspundețiȘtergere
  11. Eram sigur ca n-o sa publicati postarea mea ! :-)))

    RăspundețiȘtergere
  12. Felicitari pentru decizia d-voastra.La gradinita -NU SUNT NECESARE ACESTE AUXILIARE...

    RăspundețiȘtergere
  13. ENGLISH MY LOVE22.09.2017, 09:26

    Stimate domnue ministru,
    Va aduc la cunostinta ca manualele de limbi moderne (limba engleza, franceza) distribuite gratuit in licee de catre Ministerul Educatiei sunt foarte vechi. Exemplu: English my Love este in aprobat din 1996, altele din 2003, iar la limba franceza din 2004. Nu pot fi utilizate pentru pregatirea probelor de competente lingvistice din cadrul examenului de bacalaureat deoarece nu respecta programa de examen, nu au lectii pentru toate competentele cerute atat la acest examen cat si la examenele pentru obtinerea certificatelor de competente linvistice internationale:Cambridge, DELF etc. Nu au nici CD atasat, fiind produse educationale demult expirate. Profesorii de specialitate au gasit de mai multi ani solutii: lucreaza dupa alte manuale care s-au dovedit a fi utile, dar nu sunt gratuite si nici avizate/acreditate. Va rugam urgentati avizarea/acreditarea acestora, deoarece in acest an scolar BAC-UL INCEPE MAI REPEDE! Va multumim.

    RăspundețiȘtergere
  14. Ați spus ca joi va fi aprobata metodologia auxiliarelor și de vineri vor putea fi folosite la clasa. Aveți precizări suplimentare? Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere

Postări populare