27 feb. 2009
Scrisoarea comuna adresata de federatiile sindicale reprezentative din invatamant Prim-Ministrului Romaniei, domnul Emil Boc.
Informare FSLI 27 februarie 2009
Astăzi, 27.02.2009, la sediul Ministerului Finanțelor Publice, a avut loc ședința Comisiei de Dialog Social de la nivelul acestui minister. În mod surprinzător, pe ordinea de zi a ședinței trebuia să se analizeze un proiect de Ordonanță de urgență a Guvernului privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar. Conform acestui proiect de act normativ, unul dintre domeniile cele mai afectate ar urma să fie învățământul. Astfel, Guvernul Boc intenționează să elimine anumite drepturi salariale și să modifice sau să abroge anumite acte normative:
- salariul de merit;
- acordarea de premii cu excepția premiului anual;
- plata orelor suplimentare;
- modificarea articolului nr.1 din Legea nr.315/2006 privind stimularea achiziționării de cărți, în sensul că acest ajutor financiar să se acorde cadrelor didactice și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de stat, care au vârsta de până la 35 de ani la data depunerii solicitării;
- abrogarea Legii nr.291/2006 privind modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995, în sensul eliminării de la finanțarea de bază a cheltuielilor pentru transportul elevilor, cheltuielilor pentru navetă, respectiv a celor 6 călătorii pe cale ferată, pentru cadrele didactice de predare și didactice auxiliare;
- abrogarea Legii nr.149/2007 pentru completarea art.44 din Legea nr. 128/1997, ceea ce ar însemna că toate orele de educație fizică din învățământul primar vor intra din nou în norma didactică a învățătorilor/institutorilor;
- abrogarea Legii nr.258/2007 privind practica elevilor și studenților.
În aceste condiții, reprezentanții CSDR-FSLI – domnii: Iacob Baciu, Aurel Cornea și Simion Hancescu – prezenți la această ședință, au refuzat discutarea acestui proiect de ordonanță și, după discuții tensionate cu reprezentanții M.F.P., au părăsit ședința. Aceeași atitudine au avut-o și reprezentanții celorlalte confederații sindicale prezenți la acestă ședință. Reprezentanții CSDR-FSLI au solicitat o altă întâlnire la care să participe miniștrii Gheorghe Pogea și Marian Sârbu și în cadrul căreia să se prezinte stenograma negocierilor purtate în vederea stabilirii măsurilor anticriză, din luna ianuarie 2009.
Reamintim faptul că în timpul acestor negocieri pe care reprezentanții confederațiilor sindicale le-au avut cu cei ai Guvernului, în urma solicitării domnului președinte Aurel Cornea, șeful Executivului domnul Emil Boc, s-a angajat că neacordarea salariului de merit, a premiului de 2% și neplata orelor suplimentare nu vizează personalul din învățământ.
Ceea ce s-a întâmplat astăzi demonstrează faptul că și actualul Guvern este duplicitar atâta timp cât angajamentele asumate sunt abandonate după scurt timp.
De asemenea, măsurile pe care intenționează să le adopte Guvernul României denotă faptul că și actuala Putere manifestă o atitudine de dispreț față de angajații din învățământ.
Departament Comunicare,
Claudia PUZDREA
București, 27.02.2009
Gradatii de merit Maramures
Credeam ca o sa terminam in aceasta saptaman. Insa mai avem si maine cateva dosare si s epare ca si luni.
Urmeaza dupa aceea confruntarea cu punctajele comisiilor consultative.
Tinem legatura
Am primit pe email
2. descentralizarea este asteptata cu interes de catre toti oamenii scolii, dar poate ca nu s-a gandit si asteptat nimeni sa apara o asa situatie , sa se profite de libertatea de a lua decizii fara a tine seama ca angajatul , domnul profesor din scoala x este in primul rand om si daca tu ca director iti bati joc de el punandul-l sa pazeasca intrarea ca orice simplu paznic si esti luat la amenintari de fata cu elevii cand ai iesit din sala aia de clasa (ca nu poti sta lipit acolo 6-7 ore), cum sa mai ai autoritate in fata elevilor? Tensiunile create in acest colectiv de profesori in urma masurilor enumerate mai sus, stresul si starea de epuizare la care se ajunge, sunt in detrimentul muncii de calitate la catedra caci nu te poti concentra si preda linistit si cu placere in aceste conditii.Am peste 20 de ani vechime la catedra si incep sa am un gust amar, nu vreau sa-mi fac munca in sila datorita conditiilor inumane in care stam de la un timp,sigur ca solutia personala este sa ma mut la o alta scoala desi sunt obisnuita aici de multi ani ,dar asta nu rezolva situatia din acea scoala si in timp multi vor claca si calitatea actului educational va fi praf si pulbere. MI-am spus oful pe acest blog in speranta ca ne va auzi totusi cineva care sa aiba un cuvant autoritar de spus in limitarea abuzurilor directorilor de scoli.
26 feb. 2009
Inatlnire MECI
Vreau doar sa va spun ca am readus pe tapet problema Ordonantei( cu absolventii PIPP, transfer indiferent de mediu).
O alta problema a fost legata de salarizarea acestora.
Probeleme legate de abslventii cu dubla specializare de la Universitatea din IASI, dubla specializare.
In rest o sa aflati din comunicatele celro 4 federatii.
Pot spune doar ca se anunta vremuri grele. Si pentru noi si pentru ei.
Procedura privind echivalarea în credite profesionale transferabile a unor activităţi de perfecţionare/formare continuă a cadrelor didactice din învăţ
Echivalarea în credite profesionale transferabile a unor activităţi de perfecţionare/formare continuă a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar se face după următoarea procedură:
Art.1. Echivalarea în credite profesionale transferabile a activităţilor de perfecţionare/formare continuă derulate la nivel naţional se face anual, pentru anul şcolar precedent.
Art.2. Echivalarea în credite profesionale transferabile se poate face la solicitarea cadrelor didactice pentru participarea la activităţi de perfecţionare/formare continuă, prevăzute în Anexa 2, începând cu anul şcolar 2005-2006.
Art.3. Cadrul didactic depune la responsabilul cu dezvoltarea profesională din unitatea de învăţământ în care funcţionează un dosar care va conţine copii în conformitate cu originalele (vizate de directorul instituţiei de învăţământ) ale adeverinţelor/diplomelor care atestă participarea la activităţile pentru care solicită echivalarea în credite profesionale transferabile.
Art.4. Solicitantul/Responsabilul cu dezvoltarea profesională din unitatea de învăţământ depune la casa corpului didactic, în intervalul stabilit de fiecare casă a corpului didactic, cererile respectiv, dosarele cadrelor didactice care solicită echivalarea în credite profesionale transferabile a unor activităţi de perfecţionare/formare continuă.
Art.5. La nivelul fiecărei case a corpului didactic se constituie o comisie pentru echivalarea în credite profesionale transferabile a activităţilor de perfecţionare/formare continuă a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar.
Art.6. Comisia este alcătuită din directorul casei corpului didactic, inspectorul responsabil cu perfecţionarea şi formarea continuă din inspectoratul şcolar judeţean şi dintr-un profesor metodist de la casa corpului didactic.
Art.7. Comisia de echivalare, constituită la nivelul casei corpului didactic, se întruneşte în intervalul 1-15 septembrie al fiecărui an şcolar şi analizează dosarele cadrelor didactice care solicită echivalarea.
Art.8. În urma analizei dosarelor de către Comisia de echivalare, casa corpului didactic din judeţ eliberează cadrelor didactice solicitante Certificatul de echivalare, prevăzut în Art.5 al prezentului ordin
Art.9. Începând cu anul şcolar 2009-2010, activităţile de perfecţionare/formare continuă prevăzute în Anexa 2 a prezentului ordin, se vor supune avizării înainte de desfăşurare. Solicitările şi proiectele activităţilor vor fi depuse de instituţia/structura iniţiatoare la Direcţia Generală Managementul Resurselor Umane din Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
Art.10. Direcţia Generală Managementul Resurselor Umane transmite anual caselor corpului didactic, lista activităţilor avizate de MECT care pot fi echivalate în credite profesionale transferabile.”
FSLI IASI are blog
25 feb. 2009
am depasit 100 de mii de vizitatori
desi suna ciudat.
acest blog a depasit 100 000 de vizite.
Nu pot decat sa sper ca aceste vizite au si folosit celor care au navigat pe aceasta pagina.
Va astept in continuare cu sugestii, observatii, critici si laude.
Numai impreuna putem reusi.
Comisia de învăţământ a respins ordonanţa lui Tăriceanu de îngheţare a salariilor profesorilor
INFORMARE FSLI 25 februarie2009 Contract Colectiv de munca
În această săptămână au continuat negocierile la Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învățământ.
Până în acest moment au fost negociate următoarele capitole:
- Dispoziții generale;
- Încheierea, modificarea, suspendarea și încetarea contractului colectiv de muncă;
- Timpul de muncă și timpul de odihnă;
- Sănătatea și securitatea în muncă (parțial)
La solicitarea reprezentanților federației noastre care au participat la negocierea C.C.M.U.N.R.Î. (Ioana Purcărea, Liliana Glință, Simion Hancescu, Liviu Marian Pop), capitolul „Salarizarea și alte drepturi salariale” se va negocia, începând de mâine, 26 februarie 2009, în prezența doamnei ministru, Ecaterina Andronescu.
Menționăm că, până în prezent, majoritatea propunerilor comune ale federațiilor sindicale au fost acceptate.
Simion HANCESCU
27 de primarii date in judecata pentru nedecontarea navetei
Pe langa salariile mici si lipsa fondurilor din educatie, profesorii maramureseni se confrunta si cu problema recuperarii banilor de naveta, multe primarii din judet avand restante financiare in acest sens.
“In acest moment avem procese deschise cu 27 de primarii, din acestea unele avand restante la decontarea banilor catre dascali de mai bine de trei ani de zile”, a declarat pentru citynews.ro presedintele Sindicatului Liber din Invatamant Maramures, Liviu Marian Pop.
Nici banii aferenti salariului al 13-lea nu au ajuns inca la profesorii maramureseni. Doar unele primarii, care au reusit sa aloce sume din bugetul propriu, cum ar fi Dragomiresti si Viseu de Sus au acordat pana acum acest drept banesc. “Atata timp cat nu au fost stabilite bugetele locale nu avem parghiile legale pentru a forta primariile sa dea bani personalului din invatamant. Al 13-lea salariu se acorda in acest moment in functie de disponibilitatile fiecarea administratii locale in parte”, a mai adaugat Liviu Marian Pop.
Tania Purcaru
24 feb. 2009
forumul LMP are 100 de membri inregistrati
Agenda FSLI
Responsabil departament,
vicepreşedinte FSLI,
prof. Amariei Violeta
Detalii suplimentare pe www.fsli.ro , la finalizarea lucrărilor.
CCM ramura Invatamant se negociaza in continuare
Negocierile incep de la art 28.
Voi reveni cu amanunte
22 feb. 2009
Agenda FSLI
21 feb. 2009
Liviu Marian Pop a fost reales preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ
* El va reprezenta încă cinci ani interesele profesorilor din judeţ | ||
Ieri, la Teatrul Municipal din Baia Mare, peste 200 de sindicalişti din judeţ s-au întâlnit în şedinţă ordinară. În cadrul întrunirii pe ordinea de zi au fost discutate cinci puncte: prezentarea raportului de activitate a SLI Maramureş pe perioada 2004-2009, prezentarea raportului Comisiei de cenzori ai sindicatului pentru anul 2008, modificarea statutului, dar şi prezentarea stadiului de execuţie a centrului de formare şi instruire sindicală a organizaţiei sindicale de la Ocna Şugatag. Ultimul punct pe ordinea de zi a fost alegerea preşedintelui SLI MM, deoarece lui Liviu Pop i-a expirat mandatul în această lună, fiind preşedinte în perioada aprilie 2004-februarie 2009. În cei 5 ani de activitate, Biroul Operativ al Sindicatului şi Colegiul Liderilor au acordat o atenţie deosebită acţionării în instanţă a administraţiei ori de câte ori nu s-au respectat drepturile membrilor de sindicat. SLI MM a intentat în numele membrilor de sindicat acţiuni în instanţă pentru: reducerea normei didactice la învăţători şi educatoare cu peste 25 de ani vechime în învăţământ şi gradul didactic I, ajutorul ce se acordă urmaşilor cadrului didactic decedat, indemnizaţia de naştere conform contractului colectiv de muncă, tranşe suplimentare de vechime pentru membrii de sindicat care au o vechime mai mare de 30 de ani, diferenţe salariale 2001-2004, decontarea navetei etc. În Maramureş, SLI numără 8.000 membri Totodată, sindicatul a demarat construcţia unui centru de formare, odihnă şi agrement la Ocna Şugatag, care în acest an va fi dat în folosinţă. Aceasta este prima şi singura construcţie făcută de o organizaţie care reprezintă personalul din învăţământul din Maramureş. Liviu Pop ne-a declarat: “Am parcurs împreună o perioadă marcată de confruntări şi schimbări atât în viaţa politică a ţării, cât şi în viaţa organizaţiei noastre. Sindicatul maramureşean, convins de marea răspundere pe care o poartă pentru cei 8.000 de membri ai săi, şi-a continuat drumul încă din anii 1990-1991, afirmându-şi interesul. Prin munca noastră, a tuturor membrilor de sindicat şi a liderilor de unităţi, a federaţiei din care facem parte, sindicatul a devenit, în mod real, un partener influent, un autentic purtător de cuvânt al celor care lucrează în învăţământul maramureşean”. 199 de voturi “pentru” din partea celor 200 de lideri prezenţi Liderii de sindicat au hotărât ca şi în următorii 5 ani să fie reprezentaţi de Liviu Marian Pop. De fapt era de aşteptat, deoarece acesta s-a implicat în toate acţiunile şi le-a fost alături la bine şi greu membrilor de sindicat. Drept dovadă, au votat “pentru” 199 din cei 200 lideri prezenţi, Liviu Pop rămânând în continuare preşedintele sindicatului. “Vă mulţumesc că aţi ales să mergem împreună mai departe. Promit că voi fi alături de dumneavoastră pe parcursul următorilor 5 ani şi vă voi sprijini în toate acţiunile. Şi pentru că am acordat o atenţie deosebită segmentului de formare şi perfecţionare a liderilor noştri, în viitor voi continua să dezvolt acest sistem”, a precizat Liviu Pop. | ||
Anca Dindiligan Sursa |
Liviu Pop, inca 5 ani la sefia Sindicatului din Invatamant
Sindicalistii din invatamantul maramuresean si-au ales astazi presedintele pe urmatorii cinci ani. Candidat unic pentru aceasta functie, liderul Liviu Pop a obtinut 199 de voturi “pentru” si doar unul “impotriva” adjudecandu-si astfel cel de-al doilea mandat in fruntea Sindicatului Liber din Invatamant (SLI) Maramures.
“Ultimii cinci ani au trecut foarte repede, mai ales ca am avut de a face cu noi forme de protest. Cu bune si rele noi suntem multumiti ca am reusit sa solutionam macar o parte dintre problemele cu care s-au confruntat pana acum angajatii din invatamantul maramuresean”, a declarat intr-un interviu acordat citynews.ro Liviu Pop.
Chiar daca anul 2009 va fi unul de criza, presedintele SLI Maramures nu crede ca acest lucru va afecta in mod acut invatamantul romanesc, avand in vedere ca acest domeniu va primi de la bugetul de stat 6% din PIB: “Ultimii 20 de ani au fost toti ani de criza in invatamantul romanesc. Recesiunea actuala va afecta poate doar partial sistemul educational, insa acest lucru nu este o problema pentru noi, deoarece vom aveam, prin lege, procentul de 6% din PIB. Daca acum in perioada de criza ne dau acesti bani, pe cand anul trecut am beneficiat de doar 4% din PIB, situatia financiara va fi practic cam aceeasi. Ramane sa vedem cum vor fi administrati banii, pentru ca in sistemul de invatamant avem o problema mare: pe de o parte sunt bani putini, iar pe de alta parte ei sunt administrati deficitar”.
Aici inregistrare video
Sursa
18 feb. 2009
Comisia de lucru privind criteriile de performanta si progres scolar
Acest material a fost realizat pe parcursul a trei sedinte de lucru la care au participat reprezentantii MECI, ARACIP si ai federatiilor sindicatelor din invatamant.
Acest instrument reprezinta o propunere a comisiei mai sus mentionate si urmeaza sa fie inaintat ministrului educatiei.
17 feb. 2009
Inca un sindicat afiliat la FSLI, are site
Felicitari colegilor din Bistrita Nasaud pentru noul site.
Bine ati venit in lumea internetului si cati mai multi utilizatori sa foloseasca informatiile din pagina dumneavoastra de internet.
AICI GASITI PAGINA DE INTERNET
Scuze pentru absenta
imi cer scuze pentru cei care au transmis emailuri si nu au primit raspuns.
Incerc in cateva zile sa raspund la cele peste 400 de emailuri care asteapta in adresele de email si pe cele doua forumuri.
13 feb. 2009
direct ANTENA 3 11.02.2009
Apar si eu pe acolo.
Imi cer scuze daca am deranjat pe cineva.
Apar rar la Tv si am , uneori, emotii.
12 feb. 2009
Mărțișoare de la Madrid
de durere si neputinta
Stiu ca nu am dreptul sa va rapesc timpul.
Am vazut tarziu ca sunteti Secretraul General al FSLI pe tara.Poate intr-o zi ,cand tipul nu va trece ca acum cu atat durere si disperare pentru mii de oameni care nu au ce pune pe masa ,o sa auziti si un scicet de durere si neputinta a sute de oameni care au crezut in destinul lor si au sperat ca intr-o zi pe pamantul tarii lor vor rasari flori si pomi si altceva decat disperare, umilinta si tristete .Sunt fata unu fost socialist-comunist idealist care a crezut in adevar ,cinste si corectitudine si in compasiune .Am fost crescuta in cultul muncii ptr tara mea si norodul tarii mele M-am nascut aici in depresiunile Munteniei din parinti orfani si muncitotri ,poate prea habotnici si nedrept de corecti.Idealisti,credului si naivi ca si mine .Sunt un om in varsata dar nu batran si senil ci poate doar idelist si revolutionar catoti marii idelisti.Am mucit ,nu prin hartii si plnuri cincinale ci doar ptr a arata copiilor mei ca sunt samanta unui popror obidit ,slugarit si umilit de toate scursorile fanarului si alte natii venite aici ,omenite si haine ,care m-au jefuit doar ptr ca eu nu am stiut dect atunci cand pruncul mi-a fost luat si trimis sa apere pamanturi care nu erau ale mele si nici ale pruncului meu .Am trecut prin timp ,zdrentaros si rupt la Cotul Donului ,in M-tii Tatra si am facut mii de Km pe afetul unui tun ca sa ma intorc acasa la toti ai mei ptr care eram un mort.Am facut puscarii si am crezut ca intr-o zi va fi mai bine si ptr mine .O data ,cand am inteles cu mintea mea ca stiinta de carte ma va aduce sa fiu egalul omuli cu carte care imi vindea iluzii (poate adevaruri ptr ca era un idealist ca si mine0mi-am dat copilul la scoala sa ajunga altceva decat mmancator de stevie si mamaliga .L-am invatat sa nu fure ,sa nu intarzie ,sa nu minta ,sa nu umileasaca ,sa nu omoare sufletul unui om prin minciuna ,sa-si apare tara si ,,nevoile si neamul" ca era pruncul acestui pamant ca si mine .Am citit ca sa nu fiu un prost si sa nu ma fac de ras ,am citit din iubire Tagore ,Turgheniev si chiar Solohov alaturi de Tolstoi si pe Creanga al pamantului meu si pe Eminescu si.........ptr ca asa am crezut eu ca pot fi un dascal .Intr-o zi am muncit mai mult decat in alta si m-am revoltat cand am fost pus sa fac ceva impotriva crezului meu si al fiintei mele ,nu mi-am vandut neamul si semenii ca sa-mi fie mie bine ,am fost dincolo de hotarele tarii mele si cand altii au incercat sa-mi demonstreze ca nu sunt egalul lor m-am razboit si mi-am invatat pruncii sa lupte ptr adevar si neamul lor .I-am invatat sa nu fie slugi si nici servitotori ,sa creada in bine si sa lupte ptr adevar .Am crezut in neamul meu si in destinul neamului meu .Am muncit ptr ca asa am crezut ca trebui ,am aparat adevarul impotriva cerintelor vremurilor ,am fost cercetata de securitate in urma unor denunturi ,am fost umilita doar ptr ca parintele meu a crezut in ce credeti si dumneavoastra astazi ,,ca trebiu aparat cel fara de aparare si tot omul are un drept pe pamant"in fata celor care detin painea si cutitul.Nu m-au invins comunistii ,nici cei care au incercat sa-mi puna in spate prin manipularea tinerilor mei elevi tot felul de pacate (sunt dura la clasa adica nu le dau voie sa vina oricum imbracati ,nu accept sa moticvez 500 de absente intr-un semestru unui elev de patron si alte lucruri de astea ....0 si am luat atitudine impotriva subiectivismelor si incalcarilor de lege si statut .Am luat premii la Olimpiade 5 ani de zile la rand (judetene si nationale 0 ,am facut lucruri ptr care nimeni nu ar fi avut curajul sa le faca impotriva unui sistem anchilozat in hartii si minciuna .Nu sunt un Erou sunt doar o femee car mi-a placut enorm sa fac carte si educatie cu elevii.Adica mi-am iubit meseria asa cum si-au iubit-o dascalii mei profesori emeriti si recunoscuti ca valori .Asa am fost eu crescuta si educata .Am facut si multe greseli (n-am predat astazi lectia la o clasa ptr ca baietii veneau murdari si dupa chef si vomitau in clasa si erau din medii sociale ...cum sunt satele Moldovei acum0 si i-am invatat sa se spele ,sa se respecte ca oameni si alte lucruri de zi cu zi .Poate am gresit poate nu dar de furat nu am furat si nici bani nu le-am cerut ptr nimic .Mi-a fost rusine sa le cer bani ptr meditatii sau sa-i repetenti .Mi-a fost rusine de mine si mi-am facut mii de procese dece un eelev nu stie anumite lucruri predate de mine .UNde oare am gresit ? am considerat ca e vina mea .Am reluat lectiile in ore suplimentare cu clasa intraga pana am fost multumita eu .Poate am gresit ?11111Am luat o metoda noua si mi-am predat disciplina ca sa poate dupa liceu sa tina o evidenta contabila orice copil ,adica sa poata muncii undeva conform pregatirii lui .Am facut laboratoare din sponsorizari si am aplicat ,,metoda invatarii si instruirii prin firme simulate "fara sa fiu trimisa la seminarii n ci doar prin intuitie si observatie.Am fost sustinuta de elevii mei .Au suferit din cauza mea dar au luptata de f multe ori mai mult decat mine .Astazi am fost infranta si umilita de sistem prin minciuna si paragrafe de lege care sunt anulate .ASA cere MECI sa nu dam prelungire de activitate celor care sunt ptr pensionare .Avem tineri suplinitori care trebui sa munceasca nu sa le platim somaj dupa terminarea facultatii .NU a contat nimic nici diplomele obtinute cu elevii mei in tara si strainatate nici fondurile bugetare de zeci de mii de lei prin care am facut toate .Nimic nu a contat .Nu am avut 100 de afeverionte cu activitati axtrascolare si nici adeverinte din facultai si nici masterate si nimic .SUNT UN OM care incurc sistemul .Am tineri in scoala pe care i-am invitat sa munceasca ore si poate zile intregi alaturi de elevii lor si ai mei ca sa reprezentam liceul in tara si strainatate .Nimic nu i-a putut apropia de munca fcauta cu pasiune si daruire .Totul era prea greu su nu merita ptr ca nu luau ei diploma ci elevii sau echipa .Nu am scris toate acestea pentru repros dar azi am MURIT invinsa de sistemul HARTIILOR si al MINCIUNII si ARGUMENTELOR IN NUMELE LEGII si al dreptului la munca ptr tinerii someri.In scoala mea sunt sute de ore date unor oameni care citesc cartea de ani de zile si care sunt in toate comisiile posibile pentru adeverinte si diplome .Nu elevii au diplome ci ei de ..tot felul de fotbal (prof de fizica ) de romana (prof de chimie ) de contabil autorizat de ........ .Nu regret decat un singur lucru ,,DE CE N_AM PUTUT SA FIU SI EU SLUGARNICA SI COCOSATA SI SA MA UMPLU DE HARTII adica sa dau ceva si eu acolo ca sa mi se fabrice si mie 100 de hartii sa am in dosar .eu nu am avut o 100 de hartii am avut diplome ale elvilor si premii si comunicari stiintifice si ziare in care se facea cunoscuta activitatea elevilor si a liceului .CE NU am stiut sa fac DOMNULE POP ?
NU vreau un raspuns dar SUNT UN OMM care avea dreptul sa fie mai putin umilit .
BUNA SEARA SI SA VA AJUTE DUMNEZEU SA VA ajute sa nu fiti invins de sistem si sa sperati mereu .
Cand uitam sa visam si sa speram suntem morti .
BUNA SEARA
PS Nu cer nimic nimanui .Am fost un om daruit profesiei lui si DOAR MA DOARE SI ATAT
CASA MEA NU MA MAI VREA asta e
10 feb. 2009
INFORMARE FSLI
Este surprinzător şi revoltător faptul că, acest ordin conţine prevederi contrare celor pe care le-am negociat cu reprezentanţii M.E.C.I., în data de 29.01.2009.
Conform ordinului sus menţionat, sumele acordate pentru cei care fac parte din aceste comisii, au fost menţinute la nivelul celor din Ordinul 2853/19.12.2007. De asemenea, au fost excluţi de la plată, pe nedrept, preşedinţii de comisii.
Vă reamintim faptul că, faţă de sumele prevăzute în Ordinul 2853/19.12.2007, convenisem cu reprezentanţii M.E.C.I. ca, prin noul ordin, acestea să crească cu procente cuprinse între 20% şi 25%.
În aceste condiţii, F.S.L.I. solicită ministrului Educaţiei anularea Ordinul nr. 3094/30.01.2009 şi emiterea altuia, care să ţină cont de solicitările federaţiei noastre.
Prim-vicepreședinte FSLI,
Simion HANCESCU
Plata teze unice 2008-2009 :((
9 feb. 2009
Marti 10 februarie 2009 sediu ISJMM
tema principala: Aprobarea continuitatilor pentru perosanele care implinesc varsta standard de pensionare.
Adresa FSLi catre MF cu privire la salariu de merit
Rezultate partiale negocieri CP SLIMM-ISJMM
Astfel se va face un plan de actiuni pe durata intregului an calendaristic astfel ca incepand cu 1 septembrie si apoi 1 ianuarie sa avem o alta retea scolara la nivelul judetului.
Acest plan va avea in vedere urmatoarele aspecte:
- raportul calitate/cantitate in cadrul orelor extarcuriculare precum si a centrelor de excelenta
- reorganizarea scolilor cu personalitate juridica
- reorganizarea centrelor de executie bugetara
- etc.
Pentru maine ISJMM s-a angajat sa emita o nota in teritori prin care sa anunte scolile ca nu se face reducere de activitate in nici o unitate scolara.
Totodata SLIMM a inaintat o adresa liderilor de unitati unde am specificat care sunt conditiile ca sa se produca o concediere individuala sau o modificare de Contract de munca
8 feb. 2009
REALITATEA.NET - Profesorii şi pensionarii au dat Guvernul în judecată pentru nerespectarea legii
"În momentul de faţă nu am pregătit proteste, aşteptăm cu decenţă şi bun simt, ca întotdeauna, ca lucrurile să rse rezolve pe cale legală. Din nefericire, un lucru pe care de altfel nu ni-l dorim, în condiţiile în care nu se va intra într-o situaţie de normalitate, împreună cu colegii noştri din teritoriu şi cu reprezentanţii de la celelalte federaţii, vom stabili şi măsuri care să ducă la forme de luptă sindicală extreme, legale", a declarat astăzi Aurel Cornea, preşedinte FSLI.
Legea adoptată anul trecut prevedea şi ca majorările să se facă retroactiv, din octombrie 2008, aceasta fiind şi promisiunea făcută de reprezentanţii PSD-ului înainte de alegeri. Profesorii mai au de primit, după creşterile salariale acordate de guvernul Tăriceanu, majorări de 33% în sistemul preuniversitar, şi de 50% pentru cei din învăţământul superior.
Comisie paritara ISJMM-SLIMM
Principala problema pe ordinea de zi este reducerea numarului de norme in Maramures precum si reteaua scolara din judetul Maramures.
7 feb. 2009
Criterii de evaluare a activităţii la ore prima propunere MECI
A. Evaluarea competenţelor de comunicare şi relaţionale:
1. Atmosfera de învăţare (comunicarea cadru didactic – elev):
- realizarea interacţiunii principiale dintre profesor şi elevi/ elev-elev;
- stimularea elevilor pentru exprimarea şi susţinerea ideilor, opiniilor şi a punctelor de vedere proprii;
- crearea unei atmosfere de învăţare, care să solicite participarea tuturor elevilor la discuţie, prin accesibilizarea informaţiilor cu caracter instructiv-educativ;
- utilizarea unor strategii adecvate de formare a grupurilor, flexibile, adaptabile la fiecare tip de lecţie;
- valorificarea teoriei inteligenţelor multiple în realizarea activităţilor în echipă şi asigurarea succesului şcolar al fiecărui elev;
- respectarea diversităţii culturale a elevilor;
- motivarea elevilor în vederea implicării lor în activitatea de învăţare pe tot parcursul vieţii;
- asigurarea igienei activităţii intelectuale şi fizice practicate în activitatea şcolară;
2. Comunicarea între cadrele didactice care predau la aceeaşi clasă/ şcoală
<colaborarea cu celelalte cadre didactice pentru asigurarea continuităţii între anii de studiu/ciclurile de învăţământ;
<preluarea informaţiilor relevante despre evoluţia fiecărui elev de la celelalte cadre didactice, pentru a determina integrarea elevilor în mediul şcolar şi social;
<comunicarea permanentă cu celelalte cadre didactice pentru a identifica cele mai potrivite metode în vederea eficientizării demersului didactic;
3. Comunicarea cadrului didactic cu familiile elevilor
<informarea periodică a familiei despre evoluţia şcolară a elevului, comportamentul social al acestuia etc.
<solicitarea de date suplimentare despre comportamentul copilului în mediul familial, atitudinea acestuia faţă de învăţare, alte informaţii suplimentare, pentru o cunoaştere complexă a personalităţii acestuia;
<dezvoltarea parteneriatului şcoală – familie pentru înlăturarea eşecului şcolar şi pentru asigurarea integrării sociale a elevului;
<informarea familiei cu privire la crearea la elevi a unei motivaţii adecvate pentru învăţare;
<prezentarea modelului social la care se raportează şcoala, în activitatea de predare – învăţare – evaluare;
<tratarea familiei elevului ca pe un partener în educaţie şi consilierea acesteia cu privire la relaţia dintre factorii educaţionali: şcoală – societate – familie;
B. Proiectare şi planificare:
- întocmirea documentelor de planificare – proiectare cu respectarea programelor şcolare în vigoare;
<utilizarea strategiilor de învăţare prin cooperare;
<asigurarea caracterului interdisciplinar în activitatea de predare-învăţare-evaluare;
- monitorizarea şi ajustarea instruirii în funcţie de nevoile/posibilităţile elevilor;
- adaptarea manualelor la specificul colectivului de elevi (propunerea unor materiale ce facilitează aplicarea curriculum-ului, făcându-l mai accesibil pentru elevi);
- utilizarea unor mijloace diverse pentru proiectarea activităţilor de învăţare, în vederea stimulării creativităţii elevilor;
- identificarea resurselor umane şi informaţionale adecvate conţinuturilor;
- stabilirea clară a obiectivelor fiecărei activităţi didactice şi monitorizarea îndeplinirii acestora, prin gestionarea judicioasă a bugetului de timp;
- utilizarea în activitatea de predare-învăţare a materialelor didactice adecvate şi existente/confecţionate;
- aplicarea inovării în domeniul didacticii disciplinei;
- folosirea tehnicilor de tratare diferenţiată şi de individualizare a predării – învăţării – evaluării;
- urmărirea realizării competenţelor-cheie, în funcţie de fiecare disciplină de studiu;
- asigurarea ofertei de curriculum opţional pe baza solicitărilor elevilor, prin valorificarea competenţelor cadrului didactic;
C. Asigurarea şi valorizarea resurselor:
<utilizarea mijloacelor de învăţământ, a materialului didactic şi a auxiliarelor didactice adecvate particularităţilor de vârstă ale elevilor, nivelului de dezvoltare intelectuală şi conţinuturilor activităţilor planificate
<elaborarea/confecţionarea materialului didactic, a mijloacelor de învăţământ şi a auxiliarelor didactice, având în vedere funcţiile pe care acestea trebuie să le îndeplinească;
<amenajarea mediului educaţional în conformitate cu tipul de activitate desfăşurată, pentru asigurarea unei activităţi eficiente
<adaptarea demersului didactic în vederea asigurării progresului şcolar prin valorificarea potenţialului individual al fiecărui elev;
<implicarea familiei şi a comunităţii în activităţi de amenajare a spaţiului educaţional;
<stimularea copiilor în vederea participării la propria lor formare şi dezvoltare;
<identificarea şi aplicarea măsurilor adecvate de diminuare a eşecului şcolar şi pentru stimularea performanţelor individuale, raportate la potenţialul propriu fiecărui copil;
<colaborarea directă între cadrele didactice de la clasă pentru respectarea echilibrului între munca independentă şi timpul liber al elevului;
<respectarea curbei de efort a elevilor în cadrul orelor de curs;
<alcătuirea şi gestionarea eficientă şi permanentă a bazei de date privind elevii;
<centrarea activităţii didactice pe elev;
<aplicarea unor tehnici adecvate de comunicare cu elevii care manifestă probleme speciale (copii cu cerinţe educaţionale speciale, copii provenind din grupuri dezavantajate etc.).
D. Evaluarea
<elaborarea criteriilor şi modalităţilor de evaluare adecvate atât conţinuturilor, cât şi obiectivelor propuse;
aplicarea tipurilor de evaluare adecvate, asigurând cuantificarea periodică a progresului şcolar individual şi susţinerea motivaţiei pentru învăţare;
<utilizarea unor tehnici alternative de evaluare (co-evaluarea şi autoevaluarea);
<consemnarea cu regularitate şi obiectiv a tuturor elementelor importante din fişa psihopedagogică individuală a fiecărui elev, în vederea monitorizării dezvoltării şcolare a acestuia;
<corelarea cerinţelor programelor şcolare cu modalităţile de evaluare;
<monitorizarea progresului şcolar, în funcţie de potenţialul individual al fiecărui elev;
<regândirea demersului didactic şi ajustarea acestuia în funcţie de rezultatele obţinute de elevi în procesul de evaluare;
<aplicarea unor tehnici de evaluare adaptate elevilor cu cerinţe speciale, cu respectarea standardelor programei şcolare;
<asigurarea unei evaluări cu respectarea principiilor docimologice şi a eticii profesionale; .
3 feb. 2009
inca o runda de discutii
Maine, miercuri 4 februarie,2009 ora 13.00 va fi o noua intalnire cand o sa se finalizeze proncipiile care stau la baza descentralizarii competentelor in invatamantul preuniveritar.
E. Boc: Am adoptat proiectul de buget pentru 2009
În privinţa componentei sindicale, Guvernul a convenit:
* după 15 aprilie să se declanşeze, împreună cu partenerii sociali, mecanismul de consultare pe tema creşterilor salariale pe anul 2009 în sistemul public, în funcţie de performanţele economice ale trimestrului I şi a prognozelor pentru perioada următoare.
* până la 15 aprilie 2009, Guvernul şi sindicatele să poarte discuţii în vederea elaborării legii salarizării unice a personalului bugetar.
* pentru anul 2009 se va prelungi perioada ajutorului de şomaj cu trei luni
* până la 1 martie 2009, prin Ordonanţă de Urgenţă, se va promova modificarea prin care comitetele sectoriale devin instituţii de utilitate publică
* se instituie pensia socială minimă de 350 de lei în două tranşe
În privinţa sporurilor, a premiilor sau stimulentelor, Guvernul a convenit cu sindicatele elaborarea unui act normativ pentru reglementarea acelor sporuri care vor fi diminuate sau eliminate.
Premierul a precizat că vor fi luate în discuţie:
sporul de 75% pentru persoanele care lucrează cu fonduri europene - acesta va fi de 75% numai pentru acele persoane care au legătură directă cu fondurile europene şi se va acorda pe criterii de performanţă
* eliminarea sporului de 20% pentru participarea în comisiile de concurs - participarea va fi tratată ca atribuţie de serviciu
* eliminarea sporurilor pentru cei care lucrează cu gestionarea unor împrumuturi externe - atribuţia va fi considerată îndatorire de serviciu
* indemnizaţia de 25% pentru auditul public din cadrul instituţiilor publice - va fi considerată atribuţie de serviciu
* sporul de 15% sau 20% pentru utilizarea unei limbi străine - atribuţie de serviciu
* indemnizaţia de conducere, de până la maximum 55% - se va acorda în continuare, dar se va face diferenţiat, în funcţie de performanţă.
Potrivit premierului Emil Boc, în privinţa componentelor economice legate de patronate s-a decis:
* operaţionalizarea fondului de garantare a creditelor pentru IMM-uri şi înfiinţarea fondului de
* contragarantare a creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii
* neimpozitarea profitului reinvestit începând cu trimestrul al II-lea al anului 2009
* adoptarea legii parteneriatului public privat în primul trimestru al anului 2009
* accelerarea procedurii de atragere a fondurilor europene şi modificarea legii achiziţiilor publice pentru flexibilizarea acestei proceduri
*modificarea tarifului de utilizare a infrastructurii feroviare publice, având ca indicatori de referinţă tona per kilometru transportat.
Sursa:Realitatea TV
2 feb. 2009
prima sedinta a comisiei de lucru privind procesul descentralizarii sistemului educational preuniversitar
Maine, marti, 3 februarie,2009 ora 14.00 va fi o noua intalnire, iar miercuri 4 februarie 2009 la ora 11.00 din nou.
Maine s-a decis, de comun acord, discutarea si convenirea asupra principiilor care stau la baza proiectului strategiei pentru imbunatatirea modului de exercitare a competentelor descentralizate in invatamantul preuniversitar .
De asemenea, maine, ne propunem sa identificam punctele pe care ni le asumam conform proiectului de strategie si punctele divergente, pe cele 4 domenii: management educational, curriculum, resurse umane si retea scolara, finantare .
ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR 2008 - 2013 propuse de M.E.C.I
a) Autonomie instituţională. Descentralizarea presupune dezvoltarea progresivă a autonomiei şcolii, a capacităţii acesteia de a lua decizii adecvate.
b) Răspundere publică. Toate unităţile / instituţiile care furnizează servicii educaţionale, indiferent de statutul lor juridic, vor fi răspunzătoare, în mod public, pentru calitatea acestora.
c) Democratizare instituţională prin coparticipare la procesul decizional, transparenţa actului de decizie şi accesul la informaţiile de interes public;
d) Valorizarea resursei umane urmăreşte realizarea unei formări iniţiale şi continue de calitate a personalului didactic şi dezvoltarea în carieră ca factor esenţial al dezvoltării comunitare. La nivelul instituţiei şcolare, managementul educaţional se va profesionaliza progresiv, iar directorii vor fi pregătiţi ca manageri, pentru a exercita eficient funcţiile care le revin.
f) Subsidiaritatea presupune transferul şi asumarea responsabilităţii decizionale la nivel local, pentru a apropia decizia de factorii direct vizaţi / interesaţi de aceasta.
g) Diversitate culturală. La nivelul unităţilor / instituţiilor educaţionale se vor asigura condiţii pentru exprimarea elementelor identitare ale diverselor grupuri socioculturale care fac parte din comunitatea respectivă.
h) Etica serviciilor educaţionale - adoptarea şi aplicarea codurilor deontologice pentru personalul didactic, precum şi pentru cel din sistemele de management, monitorizare, evaluare.
Obiectivul general al strategiei: creşterea calităţii serviciilor educaţionale din învăţământul preuniversitar prin continuarea procesului de descentralizare
Obiective specifice:
OS1. Redefinirea competenţelor şi a structurii instituţionale la nivel central, judeţean, local.
OS2. Dezvoltarea capacităţii instituţionale pentru preluarea şi exercitarea noilor competenţe de către unităţile / instituţiile de învăţământ.
OS3. Instituirea unui sistem de standarde de cost şi de calitate care să asigure satisfacţia beneficiarilor şi performanţa serviciilor educaţionale.
OS4. Optimizarea sistemului de monitorizare, control şi evaluare a activităţii din învăţământul preuniversitar.
OS5. Asigurarea unei comunicări eficiente în vederea creşterii gradului de înţelegere şi participare în procesul de descentralizare a învăţământului preuniversitar.
IV. COMPETENŢE CARE URMEAZĂ SĂ FIE DESCENTRALIZATE/RECONFIGURATE
În acest capitol sunt prezentate competenţele care vor fi exercitate la nivelul şcolii sau al autorităţilor administraţiei publice locale în domeniile: management educaţional, curriculum, resurse umane, reţeaua şcolară, finanţare.
Încă de la început trebuie precizat că, în conformitate cu prevederile Legii-cadru a descentralizării nr. 195/2006, descentralizarea reprezintă transferul unor competenţe administrative şi financiare de la nivelul administraţiei publice locale, sau către sectorul privat. În consens cu prevederile legii-cadru a descentralizării MECT a întreprins o serie de măsuri care au condus la transferul unor competenţe de la nivel central (MECT şi structurile din sistemul MECT) şi judeţean (IŞJ) la nivelul administraţiei publice locale şi al unităţilor de învăţământ preuniversitar. Această problematică a fost prezentată la capitolul II din Strategie şi din aceasta trebuie reţinut că învăţământul preuniversitar are o serie de elemente specifice, care nu pot fi ignorate de Strategie. Astfel, în România, dar şi în majoritatea statelor membre ale UE, curriculumul, asigurarea calităţii, evaluarile şi examenele sunt proiectate şi gestionate la nivel naţional. Mai mult, unele politici comunitare (libera circulaţie a persoanelor, bunurilor şi serviciilor) presupun compatibilizarea sistemelor educative şi promovarea unor măsuri comune, transnationale. De aceea, MECT trebuie să exercite în continuare o serie de competente, iar pentru învăţământ trebuie să existe o politică educaţională naţională.
În ceea ce priveşte transferul de competenţe către administraţia publică locală trebuie menţionat că unele pot fi direcţionate către consiliul local, dar altele nu pot fi repartizate decât unităţilor / instituţiilor de învăţământ preuniversitar, pentru că în cadrul consiliului local nu sunt specialişti pentru domeniile respective (curriculum, educaţie, evaluarea personalului didactic, etc).
De fapt, în cadrul autonomiei locale, întărirea autonomiei şcolii este tot un proces de descentralizare care ţine cont de specificul activităţii din învăţământ. De asemenea, prezenţa în procent de 40 % a reprezentanţilor primăriei, consiliului local, a stockholderilor în structurile administrative şi de conducere creează cadrul adecvat pentru descentralizare şi pentru existenţa şcolii în şi pentru comunitate.
În acelaşi timp, aşa cum rezultă şi din propunerile de descentralizare / reconfigurare din prezentul capitol, o serie de competenţe vitale pentru existenţa unităţilor / instituţiilor de învăţământ (patrimoniu, finanţare, mijloace de învăţământ, dezvoltarea profesională a elevilor, oferta educaţională, resurse umane etc).
4.1 Management educaţional
- preluarea de catre CA a competenţelor de decizie şi conducere a unităţii;
- constituirea consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ conform noilor competenţe şi a noii componenţe: 60% reprezentanţi ai unităţii de învăţământ şi 40%, reprezentanţi ai părinţilor, elevilor, ai autorităţilor administraţiei publice locale, ai agenţilor economici etc.;
- exercitarea conducerii executive a unităţii de învăţământ de către director, în conformitate cu noile responsabilitaţi şi atribuţii, având şi calitatea de ordonator terţiar de credite;
- organizarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director, director educativ şi, după caz, de director adjunct la nivelul unităţii de învăţământ în baza unei metodologii elaborate de Consiliul de administraţie, cu respectarea criteriilor generale ale MECT;
- evaluarea directorului unităţii de învăţământ de către inspectoratul şcolar, cu avizul Consiliului consultativ al directorilor şi al autorităţii publice locale, iar evaluarea directorului adjunct şi a directorului educativ la nivelul unităţii de învăţământ cu avizul Consiliului profesoral şi aprobarea Consiliului de administraţie;
- asumarea, de către Consiliul de administraţie, a răspunderii publice pentru serviciile educaţionale prestate;
- implicarea comunităţii locale, a elevilor şi părinţilor în actul decizional privind aspectele ce vizează asigurarea calităţii, dezvoltarea personală şi profesională.
4.2 Curriculum
- elaborarea de CDS şi CDL de către unitatea de învăţământ şi monitorizarea aplicării curriculum-ului naţional şi a CDS / CDL;
- achiziţionarea manualelor la nivelul unităţii de învăţământ.
4.3 Resurse umane şi reţea şcolară
- ocuparea posturilor didactice titularizabile şi a celor netitularizabile, de predare, de consiliere şi de terapie educaţională, precum şi cele de documentare şi informare se face prin concurs organizat la nivelul unităţii / instituţiei de învăţământ / grupuri de unităţi de învățământ;
- eliberarea din funcţie a personalului didactic de către conducătorul unităţii / instituţiei de
învăţământ care a dispus numirea;
- evaluarea personalului didactic de predare de către unitatea / instituţia de învăţământ, conform unei metodologii proprii, elaborată în baza criteriilor generale stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului;
- elaborarea planurilor de formare în funcţie de nevoile de formare identificate la nivel local şi la nivelul unităţii de învăţământ şi monitorizarea rezultatelor şi impactului formării;
- organizarea de către unităţile şi instituţiile de învăţământ, la cererea factorilor interesaţi şi pe bază de contract, a cursurilor de formare profesională continuă, a cursurilor de educaţie a adulţilor, precum şi a altor servicii educaţionale, cu respectarea legislaţiei specifice formării continue a adulţilor;
- trecerea absolvenţilor de gimnaziu la liceu prin concurs / examen, pe baza unei metodologii elaborată de unitatea de învăţământ;
- stabilirea şi organizarea reţelei şcolare pentru învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial de stat de către autorităţile administraţiei publice locale, cu avizul inspectoratelor şcolare;
- stabilirea şi organizarea reţelei şcolare pentru învăţământul liceal şi terţiar non-universitar de către consiliul judeţean / consiliul general al municipiului Bucureşti, cu avizul conform al inspectoratului şcolar judeţean / municipiului Bucureşti;
- stabilirea unităţilor de învăţământ în care se organizează filiera tehnologică a liceului de către consiliile judeţene, cu avizul conform al inspectoratelor şcolare judeţene / al municipiului Bucureşti pentru învăţământ preuniversitar, după consultarea autorităţilor administrației publice locale şi a partenerilor sociali, în conformitate cu tendinţele de dezvoltare socială şi economică şi cu recomandările documentelor strategice regionale, judeţene şi locale.
4.4 Finanţare
- alocarea fondurilor privind finanţarea de bază, complementară şi compensatorie prin Consiliul Local şi gestionarea lor de către unitatea de învăţământ;
- gestionarea, de către unităţile de învăţământ, a fondurilor corespunzătoare planurilor de formare;
- asigurarea de către autoritatea administraţiei publice locale a fondurilor pentru creşterea siguranţei elevilor şi a personalului din sistemul educaţional în unităţile de învăţământ şi în perimetrul acestora.
V. ACTIVITĂŢI ŞI REZULTATE
OBIECTIV SPECIFIC 1: REDEFINIREA COMPETENŢELOR ŞI A STRUCTURII INSTITUŢIONALE LA NIVEL CENTRAL, JUDEŢEAN ŞI LOCAL
A.1. Elaborarea de documente strategice şi acte normative cu privire la alocarea competenţelor descentralizate
RA1. Noi acte normative în domeniul educaţiei elaborate;
Acte normative specifice învăţământului preuniversitar modificate;
Cadru legislativ nou creat compatibilizat cu obiectivele generale şi specifice ale descentralizării administrative;
Funcţii, roluri, responsabilităţi, atribuţii redefinite şi adecvate domeniilor şi competenţelor descentralizate;
Relaţionare proactivă şi circuit decizional eficientizat la toate nivelurile şi între toţi factorii implicaţi;
Manuale de proceduri editate.
A.2. Transferul ponderii decizionale de la nivel naţional şi judeţean la nivel local pentru întărirea autonomiei locale /a unităţilor / instituţiilor de învăţământ
RA2. Atribuţii MECT concentrate la nivelul politicilor şi strategiilor educaţionale;
Atribuţii ale inspectoratelor şcolare centrate spre coordonarea, monitorizarea, controlarea şi evalurea aplicării politicilor şi strategilor naţionale şi regionale;
Management educaţional al unităţilor / instituţiilor de învăţământ reorganizat, trecerea de la focalizarea conducerii pe aspectele administrative la focalizarea pe toate aspectele manageriale şi asigurarea unui leadership centrat pe performanţele elevilor;
Relaţionare proactivă şi circuit decizional eficientizat la nivel instituţional şi interinstituţional;
Centrul de Formare în Management Educaţional Preuniversitar constituit şi funcţional;
Comisia Naţională pentru Managementul Învăţământului Preuniversitar constituită şi funcţională;
Persoane cheie formate.
A.3. Revizuirea politicii în domeniul curriculumului prin reconsiderarea regimului disciplinelor opţionale
RA3. Metodologia cadru privind activitatea comisiei de curriculum de la nivelul unităţii de învăţământ aprobată;
Metodologia privind regimul disciplinelor opţionale aprobată;
Proceduri şi mecanisme instituţionale privind implementarea CDŞ şi CDL stabilite.
A.4. Achiziţionarea manualelor şcolare la nivelul unităţii de învăţământ
RA4. Metodologia de aprobare şi achiziţionare a manualelor şcolare elaborată;
Metodologia privind regimul manualelor şcolare în învăţământul preuniversitar elaborată;
Procedura de selecţie a manualelor configurată şi funcţională.
A5. Organizarea şi derularea concursurilor de ocupare a posturilor didactice titularizabile şi a celor netitularizabile, la nivelul unităţii / instituţiei de învăţământ / grupuri de unităţi de învăţământ şi la nivelul inspectoratelor şcolare
RA5. Acte normative noi adoptate;
Compatibilizarea cadrului legislativ creat cu obiectivele generale şi specifice ale descentralizării managementului resurselor umane din educaţie.
A6. Organizarea reţelei şcolare şi a fundamentării / realizării planului de şcolarizare
RA6. Reţeaua şcolară pentru învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial de stat stabilită şi organizată de către autorităţile administraţiei publice locale;
Reţeaua şcolară pentru învăţământul liceal şi terţiar nonuniversitar stabilită şi organizată de consiliul judeţean / consiliul general al municipiului Bucureşti, cu avizul conform al ISJ / ISMB;
Trecerea absolvenţilor de gimnaziu la liceu realizată prin concurs / examen de către unitatea de învăţământ pe baza unei metodologii elaborată conform criteriilor MECT.
A.7. Definirea competenţelor şi atribuţiilor instituţionale privind finanţarea serviciilor educaţionale în învăţământul preuniversitar
RA7. Autonomia financiară la nivelul unităţii de învăţământ consolidată;
Manageri responsabilizaţi pentru atragerea resurselor necesare finanţării unităţilor / instituţiilor de învăţământ;
Raspundere publică asumată privind utilizarea fondurilor publice destinate serviciilor educaţionale.
OBIECTIV SPECIFIC 2: DEZVOLTAREA CAPACITĂŢII INSTITUŢIONALE PENTRU PRELUAREA ŞI EXERCITAREA NOILOR COMPETENŢE DE CĂTRE UNITĂŢILE / INSTITUŢIILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT
A.1. Restructurarea managementului instituţional pentru preluarea şi exercitarea noilor roluri şi funcţii
RA1. Sistem de indicatori privind starea învăţământului preuniversitar stabilit;
Funcţii „executive” delimitate de cele „deliberative”;
Relaţii intra-instituţionale şi inter-instituţionale definite;
Metodologii / proceduri de adoptare a deciziei, comunicare şi raportare aprobate;
Nevoi de formare a directorilor identificate;
Formarea membrilor CA, a directorilor şi a şefilor de comisii şi catedre, realizată;
Metodologii / proceduri privind managementul strategic al unităţii de învăţământ (planificare strategică, elaborare politici, comunicare, monitorizare, auto-evaluare şi evaluare) adoptate;
Competenţe manageriale ale directorilor dezvoltate;
Sisteme de comunicare, proiectare, monitorizare, control şi evaluare elaborate;
Instrumente de comunicare, monitorizare, control şi evaluare a rezultatelor obţinute de managementul unităţilor / instituţiilor de învăţământ într-un mediu descentralizat funcţionale;
Proiecte de dezvoltare în parteneriat educaţional (intern şi extern) în derulare;
Proceduri operaţionale stabilite şi aplicate;
Mecanisme de asistenţă managerială, juridică şi financiară pentru management asigurate;
Modalităţi de motivare a personalului identificate;
Strategii de marketing şi PR elaborate;
Standarde ocupaţionale de formare şi de evaluare, pe categorii de personal de conducere şi de predare, elaborate;
A2. Dezvoltarea unui sistem de formare şi dezvoltare profesională, corelat cu nevoile şi cu interesele beneficiarilor
RA2. Nevoi de formare identificate şi ierarhizate;
Competenţe formate şi dezvoltate în concordanţă cu nevoile identificate;
Furnizori de formare acreditaţi;
Procedură publică de selecţie a furnizorilor;
Sistem coerent de recunoaştere a activităţilor de formare;
Bază de date privind participarea cadrelor didactice la grade didactice / perfecţionare şi formare continuă actualizată;
Oferte de formare pentru adulţi diversificate;
Programul de formare a resurselor umane din unitatea de învăţământ şcolară finanţat local;
Unităţile de învăţământ preuniversitar –centre de formare continuă a adulţilor;
Sistem de monitorizare elaborat şi aplicat;
Studii de impact la nivel local / regional privind eficienţa programelor de formare în procesul didactic;
A.3. Optimizarea pregătirii profesionale a personalului privind utilizarea fondurilor publice destinate educaţiei
RA3. Personal calificat şi specializat profesional pentru domeniul finanţării învăţământului preuniversitar asigurat;
Seminarii de instruire pentru grupurile-ţintă realizate;
Manuale şi ghiduri de proceduri privind sistemul de finanţare în învăţământul preuniversitar editate;
A.4. Instituţionalizarea mecanismului de consultare şi implicare a factorilor cu atribuţii în educaţie şi dezvoltarea de parteneriate educaţionale
RA4. Proceduri specifice de consultare şi implicare a factorilor interesaţi stabilite şi puse în practică;
Bune practici identificate şi preluate;
Consilii şcolare şi comisii de evaluare şi asigurare a calităţii funcţionale;
Politici coerente de administrare a şcolilor într-un mediu descentralizat;
Elevi şi părinţi implicați în actul decizional;
Întâlniri periodice şi focus-grupuri cu mediul de afaceri realizate.
OBIECTIV SPECIFIC 3: INSTITUIREA UNUI SISTEM DE STANDARDE DE COST ŞI DE CALITATE CARE SĂ ASIGURE SATISFACȚIA BENEFICIARILOR ŞI PERFORMANŢĂ SERVICIILOR EDUCAŢIONALE
A.1. Înfiinţarea, organizarea şi asigurarea funcţionalităţii CNFIP ca organism cheie în descentralizarea finanţării unităţilor / instituţiilor de învăţământ preuniversitar
RA1. CNEFIP înfiinţat şi operant;
Standarde de cost şi de calitate elaborate;
Metodologii de utilizare, monitorizare şi evaluare a standardelor de cost operaţionalizate;
Bază de date pentru standardele de cost şi de calitate existentă;
Instrumente şi proceduri de monitorizare şi evaluare a utilizării standardelor de cost operaţionale.
A. 2. Dezvoltarea mecanismelor şi procedurilor de finanţare şi de raportare într-un sistem educaţional descentralizat
RA2. Formula de alocare financiară stabilită;
Finanţare adecvată şi echitabilă, în beneficiul elevului;
Sistem transparent de alocare şi utilizare a fondurilor publice destinate serviciilor educaţionale, operaţional;
A3. Compatibilizarea standardelor de cost cu nevoile educaţionale specifice ale elevilor
RA3. Nevoi educaţionale specifice ale elevilor identificate;
Programe şi ofertă şcolară adecvate zonei / regiunii;
Proceduri de finanţare standardizate, orientate spre alocări de resurse compensatorii;
Proceduri şi instrumente de evaluare a satisfacţiei beneficiarilor (elevi, părinţi, angajatori, comunitate), operaţionale.
A.4. Corelarea standardelor de cost cu standardele de calitate şi reflectarea acestora în performanţele / rezultatele unităţilor / instituţiilor de învăţământ
RA4. Autoevaluare / evaluare centrată pe realizarea standardelor şi indicatorilor de calitate;
Sistem naţional de standarde de cost, corelat cu standardele şi indicatorii de calitate.
A.5. Identificarea şi promovarea, la nivel local, a bunelor practici privind elaborarea de resurse didactice inovative şi susţinerea de activităţi didactice prin care se valorifică resursele sau specificul local
RA5. Broşuri, volume colective, CD-uri, DVD-uri, colecţii de produse ale elevilor, site-uri realizate.
A. 6. Dezvoltarea şi gestionarea bazei de date naţionale privind finanţarea învăţământului preuniversitar
RA6. Baza de date specifică descentralizării învăţământului preuniversitar.
OBIECTIV SPECIFIC 4 : OPTIMIZAREA SISTEMULUI DE MONITORIZARE, CONTROL ŞI EVALUARE A ACTIVITĂŢII DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
A. 1. Dezvoltarea procedurilor, mecanismelor şi instrumentelor de monitorizare, control şi evaluare în învăţământul preuniversitar
RA1.
Proceduri de monitorizare pe niveluri decizionale elaborate;
Rapoarte de autoevaluare / evaluare a unităţilor / instituţiilor de învăţământ elaborate;
Rapoarte anuale privind starea învăţământului întocmite;
Acces garantat la informaţiile de interes public;
Planuri, programe de îmbunătăţire şi dezvoltare elaborate în baza concluziilor monitorizării, controlului şi evaluării.
A. 2. Stabilirea de fluxuri, circuite şi proceduri prompte şi eficiente de comunicare între unităţile / instituţiile de învăţământ şi evaluatori / monitori / inspectori
RA2. Fluxuri şi circuite de comunicare operaţionale
OBIECTIV SPECIFIC 5 : ASIGURAREA UNEI COMUNICĂRI EFICIENTE ÎN VEDEREA CREŞTERII GRADULUI DE ÎNŢELEGERE ŞI PARTICIPARE ÎN PROCESUL DE DESCENTRALIZARE A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR
A.1.Elaborarea strategiei naţionale de comunicare prin valorificarea rezultatelor aplicării strategiei de comunicare pentru judeţele pilot
RA1. Strategie naţională de comunicare elaborată şi implementată;
Structura de comunicare (serviciu de asistenţă) privind descentralizarea funcţională.
A. 2. Crearea unei reţele funcţionale de comunicare la nivelul sistemului de învăţământ
RA2. Sarcini clar definite între serviciul de asistenţă central, cel judeţean şi cel de la nivelul unităţii de învăţământ;
Baza de date de contact funcţională cu toţi utilizatorii din MECT, unităţi / instituţii de învăţământ, mass-media;
Pagini web funcţionale.
A3. Promovarea strategiei de descentralizare
RA3 Informare sistematică privind procesul de descentralizare;
Materiale de informare şi promovare elaborate şi distribuite;
Comunicate de presă, conferinţe de presă, interviuri, dezbateri, realizate.
1 feb. 2009
Ordonanta 1 din 2009
11,11% de la 1 aprilie
restul pana la 33,44% de la 1 septembrie
ce facem????
sau nu mai facem nimic?
forumul LMP la doua luni de la lansare
va multumesc pentru sustinere si va astept pe forumul LMP
transfer in alt judet
R. Puteti participat la sesiunea de transfer.
Nu o sa aveti prioritate in fata celor din judetul in care va transferati indiferent de punctaj
Postări populare
-
1. Activitatea didactică .... 630 ore (18 ore x 35 săpt. = 630 ore) 2. Transport către diverse activităţi obligatorii (cercuri pedagogice...
-
Calculator *rezultatele calculatorului au caracter orientativ si se aplica pentru cadrele didactice cu peste 6 ani vechime în învățământ
-
Rugaminte pentru cei care aveti particularitati: un email pe fsli@fsli.ro pentru a va raspunde oficial conducerea FSLI. Multumesc pentru int...
-
Metodologia de miscare de personal 2012-2013 o puteti descarca de AICI pentru cei care nu reusesc se poate descurca de pe www.slimm.ro
-
Anexă la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6239/14.11.2012 METODOLOGIA - CADRU PRIVIND MOBILITATEA P...
-
Gasiti cateva modele pentru subiectele de la examenul de titularizare 2012 AICI Pana la inceputul saptamanii viitoare vor mai aparea si alt...
-
O R D I N pentru modificarea şi completarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în ...
-
" Art. 277.(1) Copiii personalului didactic şi didactic auxiliar aflat în activitate sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere la con...