29 dec. 2012

Raspunsuri la intrebarile adresate prin email

O parte dintre raspunsuri la intrebarile adresate pe adresa liviumarianpop@gmail.com le gasiti in paginile blogului meu la adresa:

http://liviumarianpop.blogspot.ro/search/label/Intrebari%20si%20raspunsuri

Sau mai simplu CLICK STANGA AICI

Sper ca in curand sa reusesc sa raspund si la cele ramase.
Va multumesc pentru intelegere.

24 dec. 2012

Crăciun Fericit și Sărbători luminate alături de cei dragi!


De sfintele Sărbători, să deschidem ușa pentru oaspeți dragi și inima pentru speranță, bucurie și lumină. Să fim mai buni și să privim înainte cu încredere, știind că având credință, drumul din fata noastră va fi presărat cu împliniri. Credința face orice posibil, speranța ne dă putere să continuăm, dragostea face ca orice să fie frumos. De Crăciun, vă urez să le aveți pe toate! Crăciun Fericit și Sărbători luminate alături de cei dragi!

 
                                                                                                                Cu mult drag,
                                                                                                              Liviu Marian Pop

Craciun in Maramures, 22 decembrie, la Muzeul Satului din Baia Mare



Senatorul Liviu Marian Pop, prezent la eveniment, a vorbit despre necesitatea unei legi care sa vina in sprijinul protectiei si al conservarii traditiilor maramuresene.

“Fara traditii, fara istorie suntem departe, de aceea e nevoie ca in cel mai scurt timp sa venim cu elemente suplimentare la lege, sa facem legea privind protectia, conservarea si pastrarea traditiilor din Maramures, pentru ca avem traditii unice la nivel national si international, pe care trebuie sa le conservam si sa le extindem”, a precizat Liviu Marian Pop.

21 dec. 2012


Mandatul meu de ministru delegat pentru dialog social în Cabinetul Ponta s-a încheiat. Consider aceste 7 luni de mandat o experienţă inedită, frumoasă, în urma căreia am învăţat şi am înţeles multe lucruri noi.  

Apreciez decizia premierului de a menţine portofoliul dialogului social, absolut necesar în Guvernul oricărei ţări, mai ales în momentele de criză economică, unde dialogul social este singura soluţie a problemelor dintre patronate şi sindicate. Sper ca noul ministru al dialogului social, doamna Doina Pană, să reuşească să ducă mai departe proiectele pe care le-am conceput la nivelul Guvernului, cele legate de modificare a Legii Dialogului Social, dar şi cele privind menţinerea unei relaţii echilibrate între partenerii de dialog social. Îi doresc mult succes şi reuşite şi o asigur de tot suportul meu în acest domeniu esenţial.

Totodată, am considerat că este normal să pot instrumenta procesul cu ANI, care începe în ianuarie, fără a ridica semne de întrebare si fără a aduce prejudicii de imagine noului Guvern al României. Consider înţeleaptă decizia, atât a premierului Victor Ponta cât şi a mea, de a nu mai face parte din noul Executiv şi vă asigur că acest proces va beneficia de o transparenţă totală, cel puţin din punctul meu de vedere.

Aşa cum am mai spus, mişcarea sindicală şi sistemul de învăţământ vor beneficia şi de acum înainte de toată susţinerea mea şi sper ca din postrura de senator să pot adăuga un plus de valoare acestor două domenii atât de necesare unei democraţii autentice.  

                                                             Sărbători Fericite!

Liviu Marian Pop,
Senator 

14 dec. 2012

Mesaj pentru maramureșeni


Dragii mei maramureșeni, sunt încântat că mi-ați acordat încrederea prin votul dumneavoastră!

De duminica pînă astăzi, promisiunile din campanie  sunt agenda mea de lucru, sunt noua mea misiune pentru următorii ani.

Vă mulțumesc și vă asigur că voi purta cu mine în Parlamentul României atât grijile, nevoile și preocupările oamenilor din Maramureșul Voievodal, cât și mândria că vă reprezint!

                                                            Al dumneavoastră senator,cu drag
                                                                        Liviu Marian POP

7 dec. 2012

Haideți să arătăm că ne pasă!


V-ați săturat să fiți sclavi în propria țară? Sunteți sătui de sărăcia și greutățile de zi cu zi? Vă doriți un trai decent? Dacă răspunsul este "Da", atunci haideți să ducem schimbarea până la capăt. Nu stați de o parte. Nu vă mai lăsați călcați în picioare. Exprimați-vă părerea și VOTAȚI, acesta fiind un drept constituțional pe care nu are nimeni dreptul să vi-l ia.

Sighetul, Vișeul și Borșa nu sunt doar cele trei mari localități reprezentative ale Maramureșului Voievodal. Aici nu este locul unde se "agață harta în cui". Este locul unde natura a încununat frumusețea patriei. Este locul unde Dumnezeu a dat înțelepciune oamenilor. Este colțul de rai încărcat de tradiție, datini și obiceiuri. Tot aici sunt oameni harnici care au demonstrat și încă arată că sunt mândri că sunt români. Pentru ei, noi, toți cei care îi vom reprezenta în Guvernul României trebuie să facem tot ce ne stă în putere pentru a-i ajuta.

Nepăsarea celor de la PDL și "gașca" lor, care acum se ascund sub sigla ARD, au distrus tot ce mai era cândva în picioare: agricultura, sistemul medical, învățământul, infrastructura. Și-au bătut joc de întreg poporul nostru. Pentru propriile interese au închis școli, au inchis spitale, au tăiat din pensiile oamenilor care au muncit ani la rând cu speranța că vor avea bătrâneți liniștite. Nu le-au mai dat această șansă. În schimb, românii au primit îndemnul: "Să trăiți bine!"

Mai există o șansă. USL este proiectul care redă românilor încrederea pentru un trai decent, pentru o viață mai bună. Împreună cu voi putem învinge. Doar cu sprijinul vostru putem să demonstrăm că politica nu înseamnă doar promisiuni deșarte. Colaborarea între instituții și respectarea oamenilor capabili, este șansa pe care o avem de a scoate România din impasul economic și social în care se zbate azi.

Vă aștept la vot, duminică, 9 decembrie. Împreună vom demonstra că ne pasă! 

Traian Băsescu – vocea ARD în campania electorală




Domnul presedinte Traian Băsescu este foarte supărat și acuză USL că-l implică în campania electorală. Dânsul nu realizează, sau se preface că nu înțelege faptul că, prin aparițiile sale zilnice s-a implicat singur, fiind vocea ARD-ului în această campanie electorală.
De real interes pentru români ar fi, dacă într-una din ieșirile sale, să ne spună când și unde le-a cunoscut pe doamnele sale, respectiv Elena Undrea, Anca Boagiu, Roberta Anastase și Sulfina Barbu, dar și care au fost pașii profesionali care le-au propulsat pe acestea în asemenea funcții și în viețile cetățenilor.
           Sunt convins că fiecare român ar avea câte o întrebare pentru domnia sa, însă Traian Băsescu nu le va oferi o asemenea ocazie, fiindu-i frică de vocile României. Chiar dacă s-ar ivi o astfel de oportunitate, nu ar exista niciun răspuns și nicio explicație logică și de bun simț, din partea lui Traian Băsescu, care să justifice tot răul făcut acestei țări și românilor de către dânsul și acoliții săi. 

Întrebări și răspunsuri


Am o intrebare in legatura cu diferentele salariale conf legii 221\2008 .Eu sunt
educatoare si in 2008 aveam gradul def si transa de vecheme 10-14.Nu stiu exact cati bani am de
primit.Luna trecuta in oct 2012 am primit 122 impozabil.Daca puteti sa ma ajutati.

 Potrivit O.U.G. nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază, salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, respectiv cu 8% începând cu 1 iunie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012 şi cu 7,4% începând cu 1 decembrie 2012 faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012. Cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, care se stabileşte în conformitate cu prevederile Legii nr.63/2011, se majorează în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. De menţionat că potrivit Legii nr. 63/2011 cuantumul brut al salariului de încadrare pentru personalul didactic şi didactic auxiliar este cel prevăzut în anexele 2 şi 3b, după caz, iar prin contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii ori alte drepturi băneşti care excedează prevederile acestei legi.

Va rog foarte mult sa-mi spuneti si mie daca personalul nedidactic are dreptul la un spor si daca are ce proceduri exista pentru a-l lua.Stim ca exista un spor de penibilitate,praf,etc si cred ca ar fi normal sa-l ia pentru ca ei muncesc in conditiile cele mai grele legate de aceste probleme in scoli.Personalul auxiliar a luat acel spor pentru conditii toxice(ecran,etc) pe baza unor adrese facute.Normal este sa aiba si acesti oameni niste sporuri pt ca au si cele mai mici salarii.Va multumesc anticipat pentru un raspuns!

Salariul personalului  nedidactic este prevăzut de Codului Muncii şi este compus din salariul de baza, îndemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri şi se stabileşte prin negocieri individuale între angajator şi angajat.

Buna ziua,  sunt cadru didactic in invatamantul preuniversitar. Revin cu aceeasi intrebare la dumneavoastra acum cand a fost semnat CCM: "Am nascut anul acesta si nu am primit ajutorul de nastere, pot sa depun o cerere la unitatea unde profesez pentru a primi acesti bani?" Daca este posibil va rog sa imi oferiti informatii cu privire la ceea ce ar trebui sa contita aceasta cerere adresata unitatii.

Ajutorul material pentru nastere acordat din partea angajatorului se poate obtine numai daca acest lucru este prevazut in contractul colectiv de munaca.In caz contrar nu se poate beneficia de acest ajutor. In ce priveste cererea ,aceasta se adreseaza angajatorului (se inregistreaza la registratura) si va cuprinde solicitatarea de acordare a acestui drept.La cerere trebuie sa atasati si o copie a certificatului de nastere a copilului.Daca angajatorul nu da curs cererii dvs.si nu va acorda ajutorul pentru nastere aveti posibilitatea sa il actionati in justitie.


Este posibil ca dintr-un premiu dat de primarie de 250lei, sa mai luam rest de plata 137 lei pe fluturas se specifica urmatoarele: contributii angajator  54 lei; suma bruta cuvenita 1% aj. somaj angajat 0,5 %CAS angajat 10,5% asig.sanat. angajat 5,5% impozit 16% rest de plata 137 intrebare  ce reprezinta contributii angajator?

Legea nr. 294/2011 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2012 şi Legea nr. 293/2011 a bugetului de stat pe 2012 mentioneaza ca de la 1 ianuarie 2012, contribuabilii care au personal angajat cu contract individual de muncă vor aplica cotele precizate mai jos:
"Pentru angajat:
- contribuţia individuală de asigurări sociale - 10,5%, indiferent de condiţiile de muncă;
- contribuţia individuală de asigurări de sănătate - 5,5%;
- contribuţia individuală datorată la bugetul asigurărilor pentru şomaj - 0,5%."
Solicitati angajatorului dvs.sa va arate baza legala a felului in care a procedat



Mentionez ca toate raspunsurile reprezinta punctul meu de vedere.
Pentru a primi raspunsurile avizate, am trimis intrebarile cabinetului ministrului MECTS.
Va multumesc pentru incredere si raman la dispozitia dvs  pentru intermedierea  solutionarii oricarei situatii, la adresa de email liviumarianpop@gmail.com.

Întrebări și răspunsuri


Buna ziua!As dori sa stiu daca si cei care au in anul scolar 2012-2013 o jumatate de norma si au obtinut la examenul national note peste 5,pot sa isi depuna dosarul pentru continuitate!

Pentru continuitate, cadrul didactic care solicita prelungirea CIM trebuie sa aiba cel putin jumatate din norma in specialitate si nota peste 5 la examenul de titularizare ,astfel ca  in aceste conditii se poate obtine acordul CA ( art.111 al.6-8 Ord.nr.5560/2011 privind Metodologia cadru privind mobilitatea personalului didactic din invatamantul preuniversitar in anul scolar 2012-2013).

Sunt educatoare,profesor inv. primar prescolar,anul acesta predau la clasa pregatitoare,la cerea parintilor si la propunerea consiliului de administratie,pot sa ma transfer pe un post de invatotor incepand cu anul scolar 2013/2014?

Conform Legii educatiei nationale art.248 al 3si 4 : “(3) Cadrele didactice care ocupă funcţii de educatori/educatoare, institutori/institutoare, învăţători/învăţătoare, maistru-instructor, antrenor şi care au dobândit formal, nonformal sau informal competenţe profesionale până la intrarea în vigoare a prezentei legi îndeplinesc condiţia pentru ocuparea funcţiei didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar, profesor pentru învăţământul primar, respectiv, profesor antrenor, în baza unei metodologii de recunoaştere şi echivalare elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
 (4) Absolvenţilor liceelor pedagogice, ai şcolilor postliceale pedagogice, ai colegiilor universitare de institutori sau ai altor şcoli echivalente, încadraţi în învăţământul preşcolar şi primar, care, până la intrarea în vigoare a prezentei legi, au absolvit ciclul de licenţă, li se consideră îndeplinită condiţia pentru ocuparea funcţiilor didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar, respectiv profesor pentru învăţământul primar”

Sunt PIP si m-am pensionat la limita de varsta.Din discutiile cu alti colegi aflati in prag de pensie,am inteles ca aveam dreptul sa-mi mai continui activitatea inca trei ani.E adevarat? Caci mie,desi am depus cerere de continuitate catre CA al scolii,postul mi-a fost scos la concurs si a fost ocupat de catre o colega invatatoare.Ba mai mult,desi sunt absolventa a Facultatii de Muzica,nu mi s-au dat nici macar orele de muzica (plata cu ora) la clasele V-VIII,ci au fost date profesorului de franceza pentru completarea catedrei.Asadar,la doua cereri de continuitate (invatator si profesor de muzica) am primit raspuns negativ de la director.

Potrivit legislatiei in vigoare respectiv Legea educatiei nationale art.284 al 4 “Cadrele didactice pensionate pot desfăşura activităţi didactice, salarizate prin plata cu ora, după împlinirea vârstei standard de pensionare.” Totodata Statutul personalului didactic mai prevede la art.123 urmatoarele “ Personalul didactic din învatamântul preuniversitar de stat, cu gradul didactic I sau cu titlul stiintific de doctor, care dovedeste competenta profesionala deosebita, poate fi mentinut ca titular în functia didactica pâna la 3 ani peste vârsta de pensionare la cerere, cu avizul consiliului profesoral al unitatii de învatamânt, exprimat în urma votului nominal deschis si cu aprobarea anuala a inspectoratului scolar.”

Am avut nota peste 7 in 2011 ,am ocupat un post si la sfarsitul anului trecut am pierdut 5 ore datorita comasarilor unor clase,motiv pentru care in 2012 am mers la concurs sa-mi completez catedra unde am obtinut 9,53.Deci am 13 ore in urma repartitiei din 2011 si 5 ore ca urmare a repartitiei din 2012 ,(pentru ca spre deosebire de anii trecuti completarile la continuitate s-au facut prin concurs).INTREBAREA ESTE POT BENEFICIA DE ART.253?.In caz ca nu mi se pare o mare nedreptate deoarece am fost prima pe judet si am privit cum altii cu note mai mici se titularizeaza desi am sustinut acelasi examen ,insa au fost inscrisi in alte centre,ba mai mult au devenit titulari in sistem iar acum imi pot ocupa postul la detasare sau transfer .nu este deloc drept.

Beneficiati de art.253 LEN daca potrivit OMECTS Nr. 5560/2011 privind Metodologia cadru privind mobilitatea perosonalului didactic din invatamantul preuniversitar in anul scolar 2012-2013,
Art. 63 „(1) Începând cu 1 septembrie 2012, poate deveni titular pe postul didactic/catedra ocupat/ă cu contract de muncă pe perioadă determinată într-o unitate sau două unităţi de învăţământ cu personalitate juridică în anul şcolar 2011-2012, cadrul didactic netitular calificat care, la data solicitării, îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii specifice:
a) a fost repartizat în anul şcolar 2011-2012 la nivelul unui singur judeţ/municipiului Bucureşti pe un post didactic/catedră vacantă/rezervată prin suplinire, continuitate pentru suplinire sau ca suplinitor cu post redus, în una sau două unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, în baza notei de cel puţin 7 (şapte) obţinută la unul din concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar de stat susţinute în specialitatea postului didactic/catedrei, în iulie 2010, iulie 2009 sau iunie-iulie 2008, în şedinţă publică organizată până la data începerii cursurilor anului şcolar 2011-2012;
b) a dobândit definitivarea în învăţământ;
c) postul didactic/catedra solicitat(ă) nu a fost ocupat(ă) în etapele anterioare ale mobilităţii personalului didactic, este complet(ă), este constituit(ă) conform art. 38 alin. (3) din prezenta Metodologie, nu este rezervat(ă) şi are o viabilitate estimată de cel puţin 4 ani;
d) respectă condiţiile de ocupare a postului didactic/catedrei, conform prezentei Metodologii;
e) are avizele şi atestatele necesare pentru ocuparea postului didactic/catedrei, conform prezentei Metodologii.
(2) În situaţia în care un post didactic/o catedră este solicitat(ă) de mai multe cadre didactice netitulare care îndeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute la alin. (1), pentru departajare se va lua în calcul nota cea mai mare de la concursul/concursurile susţinute în iunie-iulie 2008, iulie 2009 şi/sau iulie 2010. La note egale, pentru departajare, se folosesc criteriile şi punctajele din anexa nr. 2, parte integrantă din prezenta Metodologie.
(3) În situaţia în care nici aplicarea criteriilor de la alin. (2) nu conduce la departajare se aplică în ordine următoarele criterii de departajare:
a) media aritmetică, cu patru zecimale, calculată prin trunchiere, a mediei anilor de studii şi a mediei examenului de licenţă/stat/absolvire. Pentru absolvenţii liceelor pedagogice/şcolilor echivalente, departajarea se face pe baza mediei aritmetice cu patru zecimale, calculată prin trunchiere, a mediei anilor de studii şi a mediei examenului de bacalaureat/absolvire;
b) domiciliul în localitatea unde se află postul didactic/catedra vacant(ă). Dacă un candidat are domiciliul în localitatea în care se află postul didactic/catedra, atunci este avantajat. Dacă postul didactic/catedra este într-un sat ce aparţine de o comună/oraş, candidatul din comună/oraş este avantajat. Dacă postul didactic/catedra este într-un sat ce aparţine de o comună/oraş, candidatul cu domiciliul într-un alt sat ce aparţine de acea comună/oraş este avantajat. Dacă postul didactic/catedra este într-o comună/oraş, candidatul cu domiciliul într-o localitate ce aparţine de localitatea postului este avantajat. Toate celelalte cazuri sunt cazuri de egalitate.”
  
Referitor la incadrarea prof.de instruire practica si a maistrilor-instructori,conf.acestui Proiect,s-a omis categoria institutorilor(maistrii instructori cu studii superioare in alt domeniu),care au dobândit atestatul de recunoaştere şi echivalare a competenţelor profesionale dobândite formal, nonformal sau informal, conform art. 248 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare. Adresa MECTS NR.67149/7.11.2012-ref.la incadrarea si salarizarea prof.de instruire practica si a maistrilor instructori,aminteste de aceasta situatie, insa fara specificatia,,care au dobândit atestatul de recunoaştere şi echivalare a competenţelor profesionale''-de profesor de instruire practica,incadrindu-i pe functia de institutori,ca si pana in prezent. Are pana la urma importanta acest atestat in incadrarea si salarizarea corecta a cestei categorii de personal ?

Un maistru-instructor, care a absolvit şi studii superioare, va fi plătit, în continuare, la nivelul actual (institutor I), dacă nu-i vor fi echivalate studiile (OMECTS nr. 5553/2011) sau nu-i vor fi recunoscute şi echivalate competenţele profesionale (OMECTS nr. 5484/2011).Dacă specializarea este în profilul postului ocupat, are posibilitatea să solicite echivalarea studiilor, caz în care, de la 1 noiembrie, va fi încadrat profesor de instruire practică, cu salarizare profesor S. Dacă specializarea nu este în profilul postului ocupat, are posibilitatea să solicite recunoaşterea şi echivalarea competenţelor profesionale, caz în care, tot de la 1 noiembrie, va fi încadrat profesor de instruire practică, cu salarizare profesor S.


Mentionez ca toate raspunsurile reprezinta punctul meu de vedere.
Pentru a primi raspunsurile avizate, am trimis intrebarile cabinetului ministrului MECTS.
Va multumesc pentru incredere si raman la dispozitia dvs  pentru intermedierea  solutionarii oricarei situatii, la adresa de email liviumarianpop@gmail.com.

6 dec. 2012

Am promis, m-am ținut de cuvânt


Așa cum am promis, vă pun dispoziție un site cu acces gratuit la servicii de informare, consiliere și mediere a muncii, atât din țară cât și străinătate. Linkul site-ului este 
consiliere munca , unde vă puteți  informa si pune întrebări  la adresa de mail pe care o găsiți la secțiunea Contact sau direct la:
Birou Consiliere Munca 1
Primăria Vişeu de Jos, str. Principală, nr. 1028
Vişeu de Jos, 437390
jud. Maramureş

Turismul din Maramureş înseamnă Sighet – Vişeu – Borşa Cicloturismul, la îndemâna tuturor celor care ajung în acest colţ minunat al ţării


Sighetu Marmaţiei, Vişeu, Borşa... Nu putem face turism în zona Maramureşului Voievodal fără să ţinem cont de aceste trei localităţi importante, dar şi de celelalte care aparţin de acestea. Nimic nu se compară cu frumuseţea acestor locuri, cu portul popular, dar mai ales cu bunătatea şi sufletul deschis al oamenilor din judeţul Maramureş. Pentru a atinge acest obiectiv important, primul pas este să ne asigurăm că infrastructura va fi pusă la punct. Podul peste Tisa dar, mai ales tunelul pe sub Gutâi, sunt probleme primordiale, pentru Liviu Marian Pop, candidat în Colegiul 3 Senat.

Unul dintre proiectele pe care actualul ministru delegat pentru dialog social îl susţine, este şi cicloturismul. „Până în primavara anului 2013, Maramuresul va avea noi trasee marcate pentru turismul pe două roţi. Acestea sunt concentrate, în special, pe zonele din Munţii Gutâi şi Munţii Maramureşului. Se vor înfiinţa puncte turistice de informare, dar de acolo, cei interesaţi vor avea posibilitatea să închirieze biciclete. Având în vedere că mulţi turişti îşi doresc să se bucure de o vacanţă de neuitat şi mai ales, să facă şi mişcare, vor putea să se bucure de aceste condiţii şi în Maramureşul Voievodal. În urma discuţiilor avute cu reprezentanţii Centrului Judeţean de Informare Turistică Maramureş, am primit asigurări că acest lucru se va concretiza. Mai mult, turiştii vor avea posibilitatea să închirieze biciclete, li se vor pune la dispoziţie inclusiv echipamentul necesar pentru transportarea acestora pe mijloacele de transport în comun. Nu vor lipsi pachetele turistice care promovează mobilitatea durabilă în zonă”, a declarat demnitarul.

Memorialul Durerii, Cimitirul Vesel din Săpânţa, casele şi bisericile din lemn, bine conservate, meşteşugurile din zona Maramureşului Voievodal, preparatele culinare bio, poveştile spuse la gura sobei, plimbările cu saniile trase de cai, Viflaimul, mocăniţa, pârtiile de schi, sunt doar o mică parte din ceea ce această zonă a ţării oferă turiştilor. Agroturismul este una dintre cele mai minunate ocazii prin care cei care ajung în acest colţ de rai binecuvântat de Dumnezeu pot descoperi cum este să trăieşti departe de grijile zilnice. 

5 dec. 2012

Întrebări și răspunsuri


Sunt profesor calificat de Limba Engleza, titular, cu Definitivat, vechime 8 ani in invatamant (chiar la aceeasi unitate). Predau lb. engleza si la clasele primare unde clasele sunt simultane. Intrebarea mea este daca am dreptul si eu ca profesor la spor de predare simultana pe aceste ore pe care le tin in clasele respective si care imi intra in catedra.
 Prin Decizia nr. 1615/20.12.2011 , Curtea Constitutionala a constatat ca este discriminatorie plata sporului de predare simultana numai pentru invatamantul primar si a hotarat ca el trebuie acordat in toate cazurile de predare simultana (invatamant primar si invatamant gimnazial).
Prin urmare unitatile de invatamant sunt obligate a platii sporului de predare simultana atat pentru ciclul primar, cat si pentru cel gimnazial. (a se vedea si Ordinul MECTS nr.3062/19.01.2012 privind aprobarea metodologiei de organizare a claselor din invatamantul preuniversitar in regim simultan)

Sunt titular - gradul I, in invatamantul de stat. De ceva vreme, m-am angajat prin cumul de functii, pe o perioada nedeterminata, in sectorul privat. Pot muta functia de baza in privat fara a-mi pierde statutul de titular?
Conform legislatiei in vigoare personalul didactic titular in invatamantul preuniversitar isi pastreaza calitatea de titular si dupa angajarea acestuia in ca personal didactic in invatamantul privat ( vezi art.252 al5,254^1 din Legea educatie nationale nr.1/2011actualizata)

Personalul diddactic auxiliar  beneficiaza de decontarea navetei acum cu semnarea CCMUN ?
În conformitate cu prevederile art.56 alin (1) din Contractul colectiv de muncă nr.59276 din 2 noiembrie 2012, personalului din învăţământ care îşi desfăşoară activitatea în altă localitate decât localitatea de domiciliu/reşedinţă i se decontează cheltuielile de navetă la şi de la locul de muncă, de către autorităţile administraţiei publice locale, la solicitarea consiliului de administraţie al unităţii/instituţiei prevăzute în Anexa nr. 4.

Buna ziua, pensionar la limita de varsta angajat cu norma intreaga ca muncitor , beneficiaza de deducere personala la salariu?
 Deducerea personala se acorda tuturor persoanelor angajate pe teritoriul Romaniei cu contract individual de munca indiferent de natura acestuia (norma intreaga/timp partial pe durata determinata/nedeterminata etc) exclusiv la acelasi angajator unde salariatul isi declara functia de baza.Se acorda de catre angajatorii cu sediul sau domiciliul in Romania, pentru veniturile din salarii, realizate de persoane incadrate cu contract individual de munca.
   Potrivit codului fiscal art 56 ART. 56 Deducere personala
1. Persoanele fizice prevazute la art. 40 alin. 1 lit. a  alin. 2 au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub forma de deducere personal, acordat pentru fiecare luna a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii la locul unde se afla functia de baza.
2. Deducerea personala se acorda pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de pana la 1.000 lei inclusiv, astfel:
- pentru contribuabilii care nu au persoane in  intretinere - 250 lei;
- pentru contribuabilii care au o persoane in intretinere - 350 lei;
- pentru contribuabilii care au doua persoane in intretinere - 450 lei;
- pentru contribuabilii care au trei persoane in intretinere - 550 lei;
- pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane in intretinere - 650 lei.
Pentru contribuabilii care realizeaza venituri brute lunare din salarii cuprinse intre 1.000,01 lei si 3.000 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive fata de cele de mai sus se stabilesc prin ordin al ministrului finantelor publice.
Pentru contribuabilii care realizeaza venituri brute lunare din salarii de peste 3.000 lei nu se acorda deducerea personala.
      Potrivit celor mentionate mai sus puteti beneficia de deducere personala daca are persoane declarate in intretinere. Pensia nu este considerata venit realizat la functia de baza.



Mentionez ca toate raspunsurile reprezinta punctul meu de vedere.
Pentru a primi raspunsurile avizate, am trimis intrebarile cabinetului ministrului MECTS.
Va multumesc pentru incredere si raman la dispozitia dvs  pentru intermedierea  solutionarii oricarei situatii, la adresa de email liviumarianpop@gmail.com.


Maramureş – pasărea Phoenix a României În urma pârjolului PDL, Maramureşul va renaşte din cenuşă


România, această ţară minunată şi cu un imens potenţial a ajuns, după patru ani de criză economică gestionată dezastruos şi în bătaie de joc de Guvernul lui Traian Băsescu, să fie populată de cei mai săraci cetăţeni ai Europei. Din păcate, unul dintre cele mai importante judeţe, Maramureşul, ocupă al treilea loc în topul celor mai mici salarii. Chiar dacă salariile au crescut în ultimele luni iar acum, în decembrie, se recalculează cu un plus de 7,4% pentru bugetari, trebuie depus dublu efort, combinat cu voinţă, pentru a le oferi tuturor maramureşenilor venituri decente, demne de o ţară a Uniunii Europene.
De aceea am decis să îmi asum acest nou statut, cel de parlamentar, pentru a putea susţine şi promova noi investiţii în Maramureş. Această zonă superbă, populată de oameni plini de voinţă şi muncitori, merită să devină una dintre cele mai bogate şi răsunătoare regiuni din România!


4 dec. 2012

Biletele de odihnă pentru bugetari vor fi reluate din 2013


După un an de muncă, mulţi dintre români îşi fac socotelile pentru a vedea dacă îşi permit să-şi petreacă un concediu într-o staţiune din ţară. Neavând salarii foarte ridicate, una dintre ofertele cele mai la îndemâna bugetarilor erau biletele de odihnă alocate prin casele judeţene de pensii. Însă, în acest an, acestea nu s-au mai acordat. Liviu Marian Pop, candidat pentru Colegiul 3 Senat, susţine că va face demersurile necesare, astfel încât din 2013, programul să fie reluat.

A fost o insultă la adresa bugetarilor derularea acestui program. De fiecare dată, biletele de odihnă pentru bugetari erau alocate după începerea sezonului estival, angajaţii instituţiilor de stat nemaiavând posibilitatea să beneficieze de un sejur de vacanţă încă din prima serie. Aşa se face că, în 2011, la nivelul judeţului Maramureş, din cele 2.040 de bilete alocate, doar 701 au fost vândute. Nu mai discutăm de anul 2012, când vechea guvernare a concluzionat că acest sprijin acordat oamenilor nu mai trebuie să existe. Spre marea nemulţumire a angajaţilor din sistemul sanitar, al celor din administraţiile locale, învăţământ şi alţii au rămas doar cu promisiuni”, susţine Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Marian Pop.

Nu doar bugetarii au avut de pierdut, ci şi staţiunile turistice. Dezvoltarea turismului în România trebuie să se facă şi prin încurajarea românilor de a cunoaşte cele mai frumoase locuri din ţara noastră. Cu siguranţă, odată cu oferirea celor mai bune condiţii de odihnă şi tratament, străinii îşi vor dori să vadă la faţa locului frumuseţile patriei noastre.

Întrebări și răspunsuri


Sunt profesor titular, predau de doi ani si ma confrunt cu o problema veche ce nu gaseste solutie;autoritatile locale imi refuza,decontul transportului pe motiv de lipsa de fonduri,mai precis lipsa de interes;fiind un oras-municipiu, consider ca e imposibil asa ceva,in cdtiile in care sunt comunitati mici si mult mai sarace care sustin si asigura decontul cadrelor didactice;sunt intr-o situatie delicata,va rog sa-mi oferiti un sfat constructiv,ce ar putea fi salvarea de la injumatatirea salariului si asa ridicol cu care suntem apreciati,noi,dascalii sectorul neproductiv...

Potrivit Instructiunii MECTS nr.2/2011 privind decontarea navetei cadrelor didactice “ Art.1 ….Decontarea sau plata echivalenta costurilor de transport se va efectua de catre autoritatile administratiei publice locale din unitatea administrativ-teritoriala pe raza careia se afla unitatea de invatamant la care isi desfasoara activitatea cadrul didactic, in urma solicitarilor adresate autoritatilor administratiei publice locale, astfel:
a) decontarea contravalorii calatoriei pe mijloacele de transport in comun prin depunerea la sfarsitul fiecarei luni de activitate a biletelor de calatorie sau a abonamentului, iar decontarea contravalorii corespunzatoare a 7,5 l benzina Premium la 100 km parcursi, prin depunerea la sfarsitul fiecarei luni de activitate a documentelor justificative eliberate de unitatea de invatamant, care certifica efectuarea transportului cu autoturismul proprietate personala;
b) solicitarea contravalorii calatoriei efectuate cu mijloacele de transport in comun sau a contravalorii corespunzatoare a 7,5 l benzina Premium la 100 km parcursi, pentru cei care isi asigura transportul cu autoturismul proprietate personala, ca urmare a pontajului zilnic efectuat de conducerea unitatii de invatamant.
    ART. 2 Consiliul de administratie al unitatii de invatamant propune, lunar, spre aprobare consiliului local drepturile banesti aferente personalului didactic care solicita cheltuieli de deplasare.
   ART. 5 Directiile de specialitate din cadrul Ministerului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, inspectoratele scolare judetene/al municipiului Bucuresti, unitatile de invatamant, institutiile de invatamant superior si autoritatile administratiei publice locale duc la indeplinire prezenta instructiune.

Sunt profesoară titulară, cu dublă calificare, cu definitivat.Până în iunie am profesat pe a II a mea specializare, dar între timp s-a ivit post pe prima mea specializare,în cadrul aceleiaşi şcoli şi e catedră completă. Ce trebuie să fac pt a rămâne pe catedra liberă din şcoală? D-nul director mă poate numi ? E nevoie de concurs sau se poate hotărî pe plan local ? Ar fi benefic pentru elevişi pt mine.Vă mulţumesc anticipat.
Dubla specializare va da posibilitatea sa sustineti examen pe doua discipline.
Conform Legii Educatie Nationale nr.1/2011, art.254
(3) În învăţământul preuniversitar de stat şi particular, posturile didactice se ocupă prin concurs organizat la nivelul unităţii de învăţământ cu personalitate juridică, conform unei metodologii-cadru elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
(4) Deciziile privind vacantarea posturilor didactice, organizarea concursurilor pe post şi angajarea personalului didactic se iau la nivelul unităţii de învăţământ de către consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, la propunerea directorului, conform unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
(5) Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ stabileşte posturile didactice/catedrele disponibile pentru angajare, statutul acestora: vacante, rezervate, precum şi condiţiile şi modalităţile de ocupare a acestora. "
Totodata lamuriri suplimetare la intrebarea dvs.va aduce si Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din invatamantul preuniversitar in anul scolar 2012-2013, Cap I ,art 3 si art 4 al 2,pct f "ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante, rezervate de unitatile de invatamant, prin concurs organizat la nivelul unitilor de invatamant, consortiilor scolare ori asocierilor temporare de unitati de invatamant la nivel local /judetean;"

Parintii care sa faca parte din Consiliul de Administratie au fost propusi si alesi de CP, iar comitetul de parinti care a fost amanat de director de 2 ori pentru diverse motive si intrunit pe 7 noiembrie nu este de acord cu cei alesi si totusi CA s-a tinut se mai poate schimba ceva,se pot realege 2 membri-parinti ?
ESTE OBLIGATORIU SAU TREBUIE CA DIRECTORUL SA PARTICIPE LA TOATE SEDINTELE CU PARINTII CLASELOR DE ELEVI?

Pentru a va lamuri in privinta celor ridicate de dvs. va sugeram sa cititi Regulamentul de ordine interioara al scolii(ROI) acest regulament avand putere de lege ceea ce impune a fi respectat.Sesizarile le puteti face Inspectoratului scolar judetean.
Potrivit Regulamentului de organizare si functionare a unitatilor de invatamant preuniversitar carecuprinde norme referitoare la organizarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular, în conformitate cu Legea învăţământului şi cu Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare.


Buna ziua!as vrea sa va intreb daca e posibil,o persoana care s-a titularizat anul asta,2012, pe un post de profesor psihopedagog avand disciplina de examen din psihopedagogie speciala,poate sa se detaseze pe un post de educatoare gradinita in invatamantul special,desi pt ocuparea acestui post se cere disciplina de examen sa fie din terapie educationala.Mentionez faptul ca detasarea o vrea acum in luna noiembrie,in alta scoala si localitate decat cea in care s-a titularizat.Va intreb totusi chiar se poate obtine detasarea in timpul anului scolar ?si daca e in regula si cu trecerea de pe un post pe altul avand diferita disciplina de examen?Va multumesc si astept raspunsul dumneavoastra!!!


Potrivit legislatiei in vigoare daca detasarea se face in interesul invatamantului aceasta se poate face pe tot parcursul anului.
Conform Ord.5560/2011 pentru aprobarea Metodologiei -cadru privind mobilitatea personalului didactic din invatamantul preuniversitar in anul scolar 2012-2013, art. 9 al 15 "Pentru ocuparea posturilor didactice /catedrelor din invatamantul special personalul didactic trebuie sa indeplineasca, dupa caz, conditiile de studii prevazute la al.(1)-(14), iar pentru alte specializari decat cele psihopedagogice este necesar un stagiu atestat de pregatire teoretica si practica in educatie speciala conform art.248 al (5) din Legea educatiei nationale nr.1/2011.


Sunt profesor documentarist, deci incadrata ca si personal didactic ce program ar trebui sa am, mai exact cat ar trebui sa stau in CDI? In institutie exista si biblioteca, dar nu integrata in CDI din motive necunoscute de mine. Ca si profesor documentarist din ce arie curriculara fac parte? sau fac parte din vreo arie curriculara? zi metodica ar trebui sa am sau nu? Cunosc legislatia in vigoare insa, nu stiu ce ar trebui facut pentru a avea acelasi statut, program,etc ca si colegii din tara. Daca la Maramures, spre exemplu, in marea majoritate a CDI-urilor profesorii documentaristi au 18 ore activitate cu elevi, iar cele 10 activitati libere le fac sau nu in CDI in judete precum Bihor, Zalau, Dolj, Gorj, Bacau stau 40 de ore probabil datorita faptului ca directorii, desi au fost la cursuri inainte de infiintarea CDI-urilor, ii tin la program de 40 de ore ca si personalul
  auxiliar chiar daca ii platesc doar 18 ore pe saptamana/72 ore pe luna. Ce demersuri ar trebui facute pentru a avea acelasi program toti? opiniile personale nu ne sunt luate in calcul cu atat mai mult raspunsurile neavizate mai exact raspunsuri primite la solicitari in nume propriu? (consider ca am avea un program asemanator cu cel al consilierilor scolari poate spun prostii....).Va multumesc anticipat!

 Profesorul documentarist este cadru didactic care are misiuni pedagogice, culturale de comunicare si gestiune si nu se confunda cu documentaristul care este personal didactic-auxiliar conform art.6(1) Legea nr.128/2011 cu modificari si completari.
Potrivit Ordinului nr. 5556 din 7 octombrie 2011 privind aprobarea
Regulamentului de organizare şi funcţionare a bibliotecilor şcolare şi a centrelor de documentare şi informare
În baza prevederilor art. 70 alin. (1) din Legea educa ţiei naţionale nr. 1/2011,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, 
Art. 24 "Activitatea profesorului documentarist se desf ăşoară pe parcursul a 40 de ore săptămânal, repartizate după cum urmează:
a)18 ore de activităţi didactice cu elevii, individual sau în parteneriat cu cadrele didactice. Activităţile constau în iniţiere în cercetarea documentară, activităţi şcolare, proiecte didactice disciplinare, pluri-/inter-/transdisciplinare, educative şi culturale, animaţii-lectură, animaţii culturale, orientare şcolară şi profesională, activităţi de sprijin pentru elevii cu dificultăţi de învăţare etc. Activităţile se vor desfăşura în timpul sau în afara programului şcolar al elevilor, cu clasa întreagă ori cu grupe de elevi;
b)activităţi de pregătire metodico-ştiinţifică, pregătirea şi evaluarea materialelor şi activităţilor, întocmirea programelor de intervenţie în scop recuperator în parteneriat cu cadrele didactice, culegerea informaţiilor în/din interiorul şi exteriorul unităţii şcolare, reprezentând maximum 12 ore;
c)activităţi de educaţie complementare procesului de învăţământ: asigurarea accesului liber la fondul documentarşi punerea CDI la dispoziţia elevilor în cadrul activităţilor libere, de mentorat, de tip "şcoală după şcoală", activităţi pentru părinţi şi alţi membri ai comunităţii locale, gestionarea CDI, reprezentând minimum 10 ore. " Pentru a pune corect in aplicare prevederile legale privind diferitele aspecte legislative din domeniul educatiei va indrumam sa comunicati aspectele ridicate de dvs .Inspectoratului scolar judetean.


Lucrez in invatamant din anul 1997, dar am avut un an de concediu fara plata in 2001-2002. As dori sa stiu daca acest an intra la vechime in invatamant, pentru a mi se acorda sporul de la 15-20 ani.

 Potrivit Legii nr.63/2011 privind incadrarea si salarizarea in anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant , art.3 Perioadele în care personalul didactic s-a aflat în concediu fără plată acordat în conformitate cu prevederile legale în vigoare sau în concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, precum şi perioada în care personalul didactic a efectuat stagiul militar, după care s-a reîntors la catedră, respectiv perioadele în care personalul didactic a avut catedră rezervată în învăţământ, nu întrerup vechimea în învăţământ. Aceste perioade nu constituie vechime efectivă în învăţământ pentru acordarea sporului de stabilitate."


Va rog, sa  ma  consiliati : doresc continuarea raporturilor de  munca cu  contract de  munca pe perioada determinata- cu incepere din o8.01.2013.- sunt o salariata pensionabila pentru limita de varsta la 08.01.2013.- angajatorul meu solicita sprijin legal -  prin adresa la i.s.j. cs -pentru a  gasi solutia legala. eu lucrez  ca  secretara sefa la o  scoala  gimnaziala de 31 ani cu un calificativ "f.bine" permanent. va rog, sa ma sprijiniti,cum sa procedez legal  ??? sunt  intretinator de  familie,sotul este pensionar de invaliditate gradul ii(bolnav de coxartroza bilaterala ), cu o pensie de 578 lei(dupa 36 ani de munca).sunt disperata si a trecut o  luna  si  nu am primit nici un raspuns oficial cum sa procedez ???

  Institutiile publice, indiferent de modul de finantare si subordonare, pot angaja, in anul 2012 , pensionari pentru limita de varsta, cu respectarea reglementarilor speciale prevazute in Legea-cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice nr. 284/2010, Legea 283/2011 , capitolul IV din Legea 329/2009 , Instructiunile aprobate prin Ordinul MMFPS 1730/2009, art. 21 si 22 din OUG 34/2009, Regulamentul-cadru aprobat prin HG 286/2011 , coroborate cu celelalte dispozitii legale in vigoare.





Mentionez ca toate raspunsurile reprezinta punctul meu de vedere.
Pentru a primi raspunsurile avizate, am trimis intrebarile cabinetului ministrului MECTS.
Va multumesc pentru incredere si raman la dispozitia dvs pe adresa de e-mail liviumarianpop@gmail.com, pentru intermedierea  solutionarii oricarei situatii

3 dec. 2012

3 decembrie - Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi


Astăzi, 3 decembrie, este Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. Vreme de 20 de ani, această zi, dedicată lor, este o ocazie pentru schimbarea atitudinii faţă de persoanele cu dizabilităţi, o oportunitate de a motiva cetăţenii să înţeleagă efectele dizabilităţilor dar şi pentru a combate discriminarea. Prin evenimentele organizate astăzi în toată lumea, în cinstea lor, se încearcă sensibilizarea opiniei publice cu privire la avantajele integrării persoanelor cu dizabilităţi în fiecare aspect al vieţii sociale, economice şi culturale.
Oamenii din întreaga lume trebuie să înţeleagă că, prin eliminarea obstacolelor în ceea ce priveşte implicarea persoanelor cu dizabilităţi în diverse sfere de activitate, vor avea şansa să fie martorii creativităţii şi sensibilităţii acestor persoane, care impresionează, deschid suflete şi provoacă emoţii.
          Vă urez pe această cale un sincer „La Mulţi Ani”, sănătate şi putere pentru a ne oferi, în continuare, un plus de valoare societăţii în care trăim!

Bocicoiu Mare, Câmpulung la Tisa şi Călineşti, zone montane defavorizate


Terenurile agricole din  Bocicoiu Mare, Câmpulung la Tisa şi Călineşti trebuie să fie acceptate ca zone montane defavorizate. Odată făcut acest demers, oamenii vor fi sprijiniţi prin plăţi compensatorii, pentru suprafeţele de teren agricol utilizat. Pentru a se face acest pas, trebuie mai întâi clarificate unele aspecte, după care simplificate procedurile. Mare parte a ţărilor Uniunii Europene consideră că definiţia zonelor defavorizate nu este suficient de precisă.



„Mare parte a Maramureşului Voievodal se regăseşte în zona de teren agricol utilizat cu grad ridicat de dificultate. Oamenii sunt muncitori, dar este foarte greu să te lupţi cu greutăţile care apar în acest colţ al ţării. Fermierii trebuie să fie sprijiniţi în achiziţionarea de utilaje specifice, de capacităţi mici, care pot fi folosite pentru terenurile agricole de aici. În acelaşi timp, acestea au un randament de lucru scăzut, cheltuielile fiind implicit mai ridicate, comparativ cu terenurile plane. Din această cauză, marja brută obţinută este mult mai scăzută. Nici nu este de mirare că o parte din fermieri renunţă să îşi lucreze pământul”, este de părere Liviu Marian Pop, candidat pe Colegiul Uninominal 3 – Senat.

Delimitarea zonei montane defavorizate trebuie să se facă după următoarele criterii: Unităţile Administrativ Teritoriale (UAT) de bază, situate la altitudini medii mai mari sau egale cu 600 metri, limitele acestora fiind acelea ale blocurilor fizice ce aparţin UAT-urilor. Totodată, trebuie avute în vedere UAT-urile de bază, care sunt situate la altitudini medii, între 400 şi 600 metri şi care au o pantă medie egală sau mai mare de 10%. 

AGENDA DE LUCRU PENTRU SENATUL ROMÂNIEI 2012 – 2016


LIVIU MARIAN POP  - SENATOR
Colegiul 3 Senat Nord Maramureş


1. Promovarea de iniţiative legislative privind investiţiile în infrastructura Maramureşului:
a. Alocarea de fonduri pentru reabilitarea majorităţii drumurilor naţionale şi judeţene din Maramureş până la finalul anului 2015
b. Construirea unei legături rutiere peste râul Tisa şi trecerea actualului Pod istoric în administrarea Ministerului Transporturilor
c. Includerea şi aprobarea Tunelului pe sub Muntele Gutâi  în proiectele naţionale
d. Finalizarea drumului Baia Sprie - Bârsana
e. Reabilitarea drumului Vadu Izei - Săcel
f. Reabilitarea termică a blocurilor şi a cabinetelor medicale din comune
2. Iniţiative legislative privind dezvoltarea turismului în zona Maramureşului istoric
a. Alocarea de fonduri de la Ministerul Dezvoltării şi Turismului pentru promovarea Maramureşului în ţară şi străinătate
b. Finalizarea proiectului Telegondola Borşa
3. Promovarea de iniţiative legislative în domeniul agriculturii
a. Legea intabulării gratuite sau la un preţ modic a terenurilor agricole
b. Sprijin pentru accesarea mai facilă a fondurilor europene în domeniul agriculturii
4. Iniţiative legislative şi amendamente privind Legea Educaţiei
a. Lobby pentru alocarea a 6% din P.I.B.ul României pentru educaţie
b. Recuperarea drepturilor salariale pentru bugetari
c. Redeschiderea şi reabilitarea şcolilor din comune
d. Finalizarea de campusuri şcolare în Sighetu Marmaţiei şi Borşa
5. Amendarea Legii Dialogului Social
6. Iniţiative legislative privind finanţarea reabilitării lăcaşurilor de cult din Maramureşul istoric
7. Alocarea de fonduri pentru spitalele din Maramureşul istoric
a) Construirea unui spital cu 200 de paturi în municipiul Sighetu Marmaţiei
b) Reabilitarea Spitalului din Borşa
c) Deschiderea unei secţii de Urgenţă la Spitalul din Vişeu
8. Sprijin pentru reabilitarea sau construirea de noi biblioteci şi cămine culturale în comunele Maramureşului istoric.



“Vocea Maramureşului la Bucureşti”
CONSTRUIM ROMÂNIA PUTERNICĂ!

Postări populare