Situația învăţămîntului din România a fost readusă pe tapetul actualităţii prin rezultatele examenului de bacalaureat de anul acesta. Se caută vinovaţi, se speculează capital electoral, se aruncă cu noroi şi vorbe goale, uneori tocmai de cei care trebuiau sau trebuie să gasească soluţii.
Nu mă regăsesc printre cei care clamează acum situația dezastruoasă a învățământului românesc. Învăţământul este ca restul societății și problemele vor trebui obligatoriu corelate. Cu o subfinanțare de 2,7% din PIB învățământul și educația nu au cum să meargă foarte bine. Pe lângă această subfinanţare avem şi o extrem de proastă organizare și o excesivă politizare a sistemului de învățământ. Avem de doi ani încoace o schimbare masivă a directorilor de școli, strict pe criterii politice.
La acestea se adaugă: demotivarea cadrelor didactice, dar și a elevilor; numeroase școli au fost închise, după ce au fost reduse salariile celor din învățământ; ieșirea din sistem a unei întregi generații de dascăli nu a fost suplinită de o generație nouă pregătită la standarde actuale, ci cârpită prin fel de fel de subterfugii. Demotivarea corpului profesional a fost însoţită de o harababura indusă de așa-zisa reformă, unde și-au băgat mai mult coada politicienii, decît să-și vâre capul în apă rece experții și oamenii cu experiență în învățământ.
Penibilitatea prin care ministerul transformă eșecul unui examen într-un succes administrativ-organizatoric este maximă. Bazaconiile debitate de ministru sunt pe măsura celor întâmplate. A spune că nişte obiecte, în speţă camerele de luat vederi, pot înlocui resursa umană este o aberaţie pe care numai o persoană care nu a fost macar un minut în şcoală o poate face.
Din punctul meu de vedere, printre cauzele care au declanşat rezultatele de la examenul de bacalaureat din 2011 sunt: modificarea regulilor în timpul jocului (vina aparţinând ministerului), pregatirea deficitară a elevilor (vina aparţinând ministrului, profesorilor, familiei şi elevului) şi lipsa supravegherii unitare (vina aparţinând ministerului şi inspectoratului şcolar). Ministrul Educatiei a făcut două intervenţii majore în desfăşurarea bacalaureatului, faţă de anul trecut, când acelaşi ministru a organizat examenul de bacalaureat. Aceste intervenţii sunt: modificarea calendarului, cu competenţe care s-au dat înaintea probelor, nu în timpul anului şcolar, şi supravegherea video, care a produs efecte asupra multor elevi. Nu toate unităţile şcolare au avut în sălile de clasă camere de luat vederi şi astfel s-a creat o discriminare. Asta nu înseamnă că supravegherea video a influenţat rezultatele examenului de bacalaureat.
Pregătirea elevilor depinde de: programele şcolare care trebuie reformate, aerisite de balast şi repetiţii inutile, de profesorii formaţi şi bine plătiţi pentru a preda noile programe şi de baza materială necesară aplicării acestor programe. Pentru asta e nevoie de 6% din PIB nu de jumătate cât este alocat acum.
Până nu le vom avea pe toate vom căuta mereu vinovaţii...adică clasa politică din ultimii 20 de ani, corpul profesoral, elevii și părinții, în această ordine și în procente greu de fixat.
