9 nov. 2012

Consider că acuzațiile Agenției Naționale de Integritate au conotație politică și sunt legate de campania electorală


Cu privire la acuzațiile formulate la adresa subsemnatului de către Agenția Națională de Integritate fac următoarele precizări:

       9 noiembrie este ziua în care a început campania electorală pentru alegerile parlamentare 2012. Tot 9 noiembrie este şi ziua în care ANI, la comanda politică, consider că a acționat pentru a discredita membrii Guvernului României. Printre cei atacaţi din pure preferinţe politice, mă număr şi eu, ministru delegat pentru dialog social şi candidat în Maramureş pentru Colegiul trei Senat.

         Dovadă că ANI se implică la modul cel mai evident în campania electorală stă documentul de mai jos, o adresă trimisă de ANI către S.C. SIVECO România S.A., pe data de 7 noiembrie, prin care cereau o situaţie a evoluţiei încasărilor din procentaje reprezentând cotizaţiile per sistem total de învăţământ virate de unităţile de învăţământ către FSLI, pentru perioada 1.09.2011 – prezent. 

      Aceste date ar fi fost necesare în vederea unei evaluări corecte a situaţiei şi pentru a da o decizie cinstită. Nu ştiu dacă de pe 7 până pe 9 noiembrie ANI a primit răspunsul la această solicitare, însă cum avea „dead-line” până la începerea campaniei electorale, a trebuit să dea decizia de „conflict de interese penal şi abuz în serviciu”.
Pornind de aici, sunt convins că sunt şi alte adrese, trimise către alte instituţii, de la care probabil încă nu a primit răspuns. 


Nu mi-am închipuit că făcând politică cu adevărat în interesul cetăţenilor voi declanşa o  astfel de reacţie, care pe mine mă uimește, iar pe alegătorii mei îi înspăimântă. Îi înspăimântă deoarece sunt totuşi 22 de ani de când această naţiune credea că a scăpat de inchizitori politici şi conducători care manifestă ură şi dispreţ pentru cetăţenii care îndrăznesc să gândească liber în graniţele ţării lor.
De când am intrat în mişcarea sindicală am înţeles să lupt pentru drepturile colegilor mei cu ei şi între ei. Am primit cu bucurie numirea mea în Cabinet, de către un Prim Ministru tânăr şi cu privirea aţintită spre viitor, ca o recunoaştere a mişcării sindicale şi a dreptului oamenilor de a fi reprezentaţi.
Dacă am suferit privaţiuni în stradă pentru oamenii mei, pentru dascălii acestei ţări, acum aflat pe scaunul trecător de ministru nu am să-i fac de ruşine şi să le arăt ca sunt intimidat de mizeria care se aruncă spre mine. Mă simt dator foştilor colegi din învăţământ şi alegătorilor mei să le promit că nu o să-mi fie teamă să lupt cu acest sistem ticăloşit şi că o sa le fiu în continuare exemplu de curaj şi tenacitate.


8 comentarii:

  1. Niste ticalosi! Se comporta ca niste animale de prada ranite care isi traiesc ultimile minute de viata. Asta se intampla in toata tara. De fapt, ei isi dau seama ca daca vor pierde aceste alegeri nu vor mai avea nici sustinere prin "organele statului" lui basescu si vor trebui sa dea socoteala pentru tot raul pe care l-au facut tarii si romanilor.
    Sunteti un luptator, ati dovedit deja si veti invinge!

    RăspundețiȘtergere
  2. salut liviu!!!

    siveco nu poate raspunde deoarece cotizatia se retin e pentru sindicatele afiliate federatiilor si nu pentru federatii. deci federatiile ca persoane juridice sunt neutre din acest punct de vedere.

    sanatate!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Trebuie şi vom fi alături de tine, Misi

    RăspundețiȘtergere
  4. Adrian Mătu-Rancu, Timișoara10.11.2012, 09:27

    Sunt unii care n-au loc de sindicate. Probabil că le-ar merge mai bine dacă acestea n-ar exista și atunci au loc periodic mici atacuri menite să dezinformeze populația.
    Până nu demult la Alcatel nu exista sindicat. După apariția crizei, veștilor venite de la colegii de firmă din alte țări și angajarea de manageri majoritari străini, oamenii și-au dat seama că e periculos să nu ai sindicat și să rămâi singur în fața angajatorului. Ei acuma au și ei. Știu persoane care erau împotriva înființări sindicatului cu vehemență. Acum sunt membri.
    Fosta guvernare dorea foarte mult slăbirea sau chiar distrugerea sindicatuului. Din păcate printre ei erau foști sindicaliști care le făceau jocul. Acum atacă din nou. Și e numai începutul.

    RăspundețiȘtergere
  5. Si Udrea, Boc, Basescu , Videanu , Blaga, Ebba sunt integrii ? Pai de ce nu ii luati la intrebari ce averi au si cum le-au dobandit ? Spre exemplu Videanu are o vila cat un masoleu , fura marmura Romaniei platind redevente de ras ....cum poate sa faca si politica la averea ce o are? De ce nu o luati la ..... pe distinsa Udrea care a prafuit miliarde de euro pe gondole, logouri , patinoare ! Iar va fac pedelisti din vorbe ! De ce va lasati ?

    RăspundețiȘtergere
  6. Din păcate, devreme ce POLITICA încăpersistă în sistemul funcţional de stat, vor fi destule probleme.şLa ce să ne mai aşteptăm?Să ne oblige să ne facem CARNETE DE PARTID?Altfel, dacă ne SPUNEM punctul de vedere, ne trezim cu A.N.I.?

    RăspundețiȘtergere
  7. Ce usor se face manipularea ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ma indoiesc ca va fi publicat daca nu lauda partidul si slugile sale. Acest mesaj este pt, admin.

      Ștergere

Postări populare