26 nov. 2012

Semnal de alarmă - Copiii lăsaţi în grija rudelor, primii care abandonează şcoala


Părinţii care îşi lasă copiii în grija fraţilor mai mari, fără a le asigura nicio formă de protecţie, vor fi traşi la răspundere. Liviu Marian Pop, ministrul delegat pentru dialog social, susţine că fiecare copil merită şansa unui trai mai bun. Nici unul nu trebuie privat de dreptul la educaţie şi sănătate.

"Nu se poate să nu avem date exacte referitor la această situaţie. Au fost cazuri în ţară, chiar şi în Maramureşul Voievodal, când copiii au fost închişi în casă, iar mama sau tatăl, singurul susţinător al familiei, a plecat în străinătate, în căutarea unui trai mai bun. Alţii i-au lăsat în grija bunicilor, a vecinilor sau chiar pe mâna oricărei alte persoane. În momentul în care nu au reuşit să mai facă faţă situaţiei, rudele sau persoanele care şi-au asumat responsabilitatea de a-i creşte pe aceşti copii, au anunţat autorităţile. Acesta este un aspect îngrijorător care trebuie să dea de gândit tuturor celor care au datoria să îi ajute. Mare parte a acestor copii cresc fără dragostea părintească, primind nişte bani care nu fac altceva decât să le adâncească drama. Ajung să abandoneze şcoala, nu mai ştiu să respecte valorile societăţii, se refugiază în alcool şi droguri trăind clipa fără a mai lua în seamă şi viitorul lor. Suferă traume, depresii, sunt supuşi violenţelor extreme şi abuzului sexual", sustine Liviu Marian Pop.


În prezent, în Maramureş, sunt 459 de familii în care ambii părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, 793 cu un singur părinte plecat la muncă peste hotare, iar 107 familii monoparentale, în care părintele unic susţinător a optat pentru un loc de muncă în afara graniţelor României.


"La nivel naţional se estimează ca fiind ân această situaţie 400.000 de copii abandonaţi de cei care le-au dat viaţă. Psihologii susţin că 80% dintre ei se îmbolnăvesc grav, pur şi simplu de dorul părinţilor. Legătura dintre profesori, părinţi sau tutori şi elevi, precum şi asistentul social, trebuie să fie strâns legată. Doar aşa putem veni în sprijinul acestor copii. Să -i înţelegem, să le oferim ajutor, înainte de a fi prea târziu. Legătura cu şcoala nu trebuie să se rupă după patru, cinci sau şase ore de curs. Trebuie să creăm spaţii unde să se desfăşoare activităţi extraşcolare", a mai adăugat ministrul delegat pentru dialog social. 


Demnitarul susţine că pentru rezolvarea acestei situaţii este nevoie de conlucrarea mai multor instituţii, printre care inspectoratele şcolare, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, dar şi inspectoratele de poliţie, jandarmerie şi, nu în ultimul rând, autorităţile locale. Totodată, organizaţiile nonguvernamentale se pot implica pentru a oferi sprijin copiilor şi tinerilor aflaţi în astfel de situaţii.


3 comentarii:

  1. Ne confruntam cu acesta situatie si e clar trebuie rezolvata cumva. Problema este ca trebuie sa rezolvam si cauza, nu doar efectul. Asa ca, propuneti solutii pentru cresterea numarului locurilor de munca si salarii mai mari, ca in Europa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multe explicatii, solutii putine.Traiesti foarte greu cu 1000 ron pe luna dar din ajutorul social? Unde sunt locurile de munca promise de fiecare guvernare? Au lasat la mana trepadusilor de doi lei fabrici, uzine, IAS-uri cu teren cu tot, si s-au imbogatit peste noapte.Bietul roman de rand tot sufera.Si a fost un mare noroc ca am intrat in UE.Daca ar fi fost si granitele inchise, nu vad unde ar fi fost Romania acum...si ce soarta ar fi avut acei care, siliti de spectrul foamei, au plecat in patru zari sa se salveze, lasand copii in grija cui au putut.Ce au facut toate guvernele de la Revolutie pana acum? Au creat poteci salvatoare pentru oamenii partidului.Atat.Din pacate perspectiva e si mai sumbra...

      Ștergere
  2. Domnule profesor, viitor senator, nu credeti ca in primul rand GUVERNUL este obligat sa asigure un minim confort social pentru ca cetatenii sai sa nu mai plece in bejenie?

    RăspundețiȘtergere

Postări populare