După mai multe negocieri eşuate, premierul Tăriceanu le-a propus miercuri sindicaliştilor ca salariul minim pe economie să crească de la 500 la 540 de lei de la 1 octombrie şi la 600 de lei de la 1 ianuarie 2009, urmând ca, în anii următori, salariul minim să crească cu aproximativ 100 de lei anual. Şeful Executivului le-a propus celor prezenţi un acord tripartit - Guvern, sindicate, patronate - care să reglementeze problema salariului minim pe termen mediu şi lung, până în anul 2014, în scopul eliminării discrepanţelor dintre salariul minim şi cel mediu. Sindicatele şi patronatele au cerut un termen de aproximativ zece zile pentru a consulta structurile de conducere şi teritoriale, urmând ca, la expirarea termenului, să ofere un răspuns la oferta Guvernului. Sindicalişti afiliaţi confederaţiilor naţionale CNSLR Frăţia şi Cartel Alfa au pichetat de la 1 iulie sediile prefecturilor din ţară, sediul Ministerului Muncii, al Ministerului Economiei şi Finanţelor şi al Guvernului. Angajaţii unor industrii importante, precum cea textilă sau industria lemnului, salariaţi din învăţământ, dar şi din alte domenii cer Executivului majorarea salariului minim de la 500 de lei la 600 de lei, conform protocolului semnat, la sfârşitul anului trecut, între sindicate şi patronate. Muncitorii din industria textilă sunt cei mai motivaţi în cererile lor, în condiţiile în care salariul minim la nivel de ramură este, potrivit liderilor sindicali, de 470 de lei.
Sursahttp://www.newsin.ro/sindicatele-guvernul-par-ajuns.php?cid=view&nid=5773825a-41e7-4ea3-9c4b-5afbf7d74525&hid=media
17 iul. 2008
Sindicatele şi Guvernul par să fi ajuns la un acord asupra majorării salariului minim: 540 de lei de la 1 octombrie şi 600 de lei de la 1 ianuarie 200
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări populare
-
1. Activitatea didactică .... 630 ore (18 ore x 35 săpt. = 630 ore) 2. Transport către diverse activităţi obligatorii (cercuri pedagogice...
-
Calculator *rezultatele calculatorului au caracter orientativ si se aplica pentru cadrele didactice cu peste 6 ani vechime în învățământ
-
Rugaminte pentru cei care aveti particularitati: un email pe fsli@fsli.ro pentru a va raspunde oficial conducerea FSLI. Multumesc pentru int...
-
Metodologia de miscare de personal 2012-2013 o puteti descarca de AICI pentru cei care nu reusesc se poate descurca de pe www.slimm.ro
-
Anexă la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6239/14.11.2012 METODOLOGIA - CADRU PRIVIND MOBILITATEA P...
-
Gasiti cateva modele pentru subiectele de la examenul de titularizare 2012 AICI Pana la inceputul saptamanii viitoare vor mai aparea si alt...
-
O R D I N pentru modificarea şi completarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în ...
-
" Art. 277.(1) Copiii personalului didactic şi didactic auxiliar aflat în activitate sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere la con...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu