5 nov. 2007

Vacanţa a însemnat exerciţii interminabile

În loc să se recreeze, copiii care au avut vacanţă au stat cu nasul în carte pentru a rezolva zecile de teme date de învăţătoare

Părinţii cred că volumul mare de lucru scade interesul elevilor pentru şcoală


În vacanţa de o săptămână pe care au avut-o elevii din clasele primare, atât ei, cât şi părinţii lor sperau să se odihnească şi să scape de temele interminabile, din timpul şcolii. Nici vorbă! Foarte mulţi părinţi s-au plâns că doamnele învăţătoare le-au dat zeci de pagini de exerciţii copiilor lor, în loc să-i lase să se odihnească.

„Plânge copilul meu la câte are de făcut! La mate, are 20 de probleme, la română a avut pagini întregi din culegeri, de lucru. Nu mai spun de istorie şi geografie. Am luat-o cu mine la muncă, să o ajut să-şi facă temele. Dacă le mai dădea la muzică, desen sau altceva, cred că plângeam şi eu în fiecare zi!”, ne-a spus Ioana Şerb.

Alţi părinţi, care lucrează de dimineaţa până seara, au fost nevoiţi să-şi ajute copiii la lecţii noaptea, altfel aceştia nu ar fi reuşit să termine la timp cu exerciţiile. În majoritatea cazu­rilor, părinţii se transformă în meditatori, fiindcă problemele pe care le au de rezolvat copiii lor sunt din ce în ce mai grele.

„A avut de făcut nişte scheme la geografie şi istorie, în care şi eu mi-am prins urechile. E doar clasa a IV! Cum să-i dai asemenea teme? În nişte pro­bleme i se cerea să măsoare drumul de acasă până la şcoală sau mărimea clasei!”, ne-a spus şi doamna Angela.


Conflictul mocneşte între părinţi şi dascăli

Alţi părinţi sunt de părere că numărul mare de exerciţii, pe care le au copiii de rezolvat, atât pentru vacanţă, cât şi în cursul semestrelor, nu face decât să scadă interesul copiilor pentru materiile respective. „«A, iar am de făcut probleme la matematică», o să ajungă să spună elevii, mai ales dacă părinţii nu-i pot ajuta la teme. Vor rămâne cu un gust amar pentru respectivele discipline. Înţeleg că profesorii nu vor ca elevii să uite ce-au învăţat, pe perioada vacanţei, dar nici să îi chinuiască aşa!”, ne-a spus Alina Marinescu, mama unui băiat de clasa a III-a.

Conflictul mocnit şi tăcut între profesori şi părinţi, în privinţa temelor este deja cu­­nos­cut: profesorii dau teme ele­vilor, de teama reproşurilor, sau a reclamaţiilor, pe care le-ar putea primi de la părinţi.

Când însă profesorii dau teme, părinţii încep să se plângă că este prea mult şi că elevii nu pot face faţă unui volum de muncă atât de mare. Echilibrul lipseşte, pentru că părţile implicate nu stabilesc foarte clar ce anume vor unii de la alţii.

elena.larion@gandul.info

Sursa: http://www.gandul.info/scoala/vacanta-insemnat-exercitii-interminabile.html?3934;1024843

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare