Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, domnii Aurel Cornea şi Simion Hancescu au fost prezenţi ieri, 13.04.2009, la Palatul Cotroceni, la întâlnirea cu Preşedintele Traian Băsescu. Subiectele principale de discuţie au fost:
1.Stadiul elaborării pachetului legislativ privind educaţia
Participanţii la întâlnire au fost surprinşi să afle că, o echipă a profesorului Mircea Miclea, coordonatorul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, a elaborat un pachet legislativ privind educaţia.
Având în vedere faptul că mai există un proiect legislativ întocmit în timpul mandatului ministrului Adomniţei şi care nu a fost înaintat Parlamentului, reprezentanţii F.S.L.I. au propus ca, cele două proiecte să fie armonizate pentru a respecta principiile stabilite în Strategia privind educaţia.
2. Legea de salarizare unică a bugetarilor
Preşedintele F.S.L.I, Aurel Cornea, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modul în care decurg lucrurile la negocierea legii de salarizare unică în sectorul bugetar, atrăgând atenţia că unele ministere, cum ar fi cel al Justiţiei şi al Administraţiei şi Internelor nu au trimis reprezentanţi la întâlnirile de lucru privind această lege. Preşedintele Traian Băsescu s-a angajat că această lege va fi adoptată, afirmând că trebuie să dispară decalajul între salariile celor din învăţământ şi sănătate, salarii în contrast cu cele ale „bugetarilor de lux”, acest lucru fiind posibil prin dispariţia legilor speciale.
3. Problema salarizării în învăţământ
Preşedintele ţării a afirmat că „învăţământul rămâne o prioritate chiar şi în perioada de criză”. Reprezentanţii F.S.L.I. şi-au arătat nemulţumirea faţă de rectificarea bugetară negativă, în urma căreia ministerului educaţiei i s-au diminuat substanţial fondurile destinate cheltuielilor de personal şi investiţiilor. Domnul Traian Băsescu a recunoscut că „e greu să faci reformă, când fondurile sunt insuficiente”.
I s-a reamintit Preşedintelui ţării că, Legea 221 privind majorarea salariilor din învăţământ nu se respectă. Domnia sa a spus:” am promulgat această lege, fiind convins că poate fi aplicată şi nu mi-am imaginat că România va fi lovită de criza economică, atât de profund şi într-un ritm atât de galopant. Datele economice arată că va fi greu de aplicat această lege în anul 2009”.
4. Descentralizarea învăţământului preuniversitar
Legat de această problemă, preşedintele României a recunoscut că acest proces trebuie făcut numai după o analiză profundă, angajându-se că va interveni, în calitate de mediator, în derularea acestuia. Un lucru îmbucurător este faptul că, părerea şefului statului cu privire la descentralizare, este în cea mai mare parte, în acord cu cea a federaţiei noastre.
Preşedintele ţării a propus o nouă întâlnire cu sindicatele, peste aproximativ două săptămâni, cu prilejul căreia se vor aprofunda problemele legate de reforma din învăţământ şi descentralizarea învăţământului preuniversitar.
DEPARTAMENTUL COMUNICARE, Claudia PUZDREA
Bucureşti, 14.04.2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări populare
-
1. Activitatea didactică .... 630 ore (18 ore x 35 săpt. = 630 ore) 2. Transport către diverse activităţi obligatorii (cercuri pedagogice...
-
Calculator *rezultatele calculatorului au caracter orientativ si se aplica pentru cadrele didactice cu peste 6 ani vechime în învățământ
-
Rugaminte pentru cei care aveti particularitati: un email pe fsli@fsli.ro pentru a va raspunde oficial conducerea FSLI. Multumesc pentru int...
-
Metodologia de miscare de personal 2012-2013 o puteti descarca de AICI pentru cei care nu reusesc se poate descurca de pe www.slimm.ro
-
Anexă la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6239/14.11.2012 METODOLOGIA - CADRU PRIVIND MOBILITATEA P...
-
Gasiti cateva modele pentru subiectele de la examenul de titularizare 2012 AICI Pana la inceputul saptamanii viitoare vor mai aparea si alt...
-
O R D I N pentru modificarea şi completarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în ...
-
" Art. 277.(1) Copiii personalului didactic şi didactic auxiliar aflat în activitate sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere la con...
Astfel de informari sa tot fie. Dvs. va faceti ca faceti iar noi ne facem ca muncim, lucru care se si intampla, de altfel, de 20 de ani incoace. De aceea am ajuns sa fim condusi de niste nimeni, betivi, mincinosi, scursori ale societatii, care ne duc cu vorba, aranjandu-si intre timp situatiile in favoarea lor.
RăspundețiȘtergereNu stiu ce e de facut, mi-e rusine sa spun acest lucru dar e adevarat.
Daca te pui impotriva mafiei dispari, uneori si fizic, iar psihic induram destule in viata de zi cu zi, incercand sa facem ceva util pentru copii.
As infiinta propria mea scoala dar sunt extrem de mari taxele. Statul, adica ministerul, de ce nu ajuta mai mult? Stim si de ce: cum sa ramana ei fara spagile babane?
Sanatatea si invatamantul trebuiau sa fie prioritare, dar au ramas doar vorbele.
Si , din pacate, nu este nici un semn ca va fi altfel decat rau, din ce in ce mai rau.