Ieri, 08.04.2009, la sediul PSD, a avut loc o întâlnire a reprezentanţilor Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, domnii Aurel Cornea, Simion Hancescu şi Liviu Pop, cu o delegaţie a PSD, formată din domnii Mircea Geoană, Liviu Dragnea, Marian Vanghelie şi dna ministru Ecaterina Andronescu. Scopul acestei întâlniri a fost clarificarea unor probleme legate de descentralizarea învăţământului preuniversitar.
În urma discuţiilor purtate, părţile au convenit următoarele:
- directorul unităţii de învăţământ nu va fi numit de primar, urmând ca acesta să fie investit în funcţie, în urma promovării unui concurs, care va fi organizat la nivelul unităţii;
- se va păstra titularizarea în sistemul de învăţământ, concursul de titularizare urmând a fi organizat de unitatea/grupul de unităţi de învăţământ;
- consiliul de administraţie va fi format din: 1/3 profesori, 1/3 reprezentanţi ai părinţilor şi 1/3 reprezentanţi ai consiliului local, alţii decât consilierii locali;
- fiecare unitate de învăţământ va avea contabilitate proprie şi va întocmi şi gestiona bugetul de venituri şi cheltuieli;
- sumele destinate cheltuielilor de personal vor fi stabilite pe baza unor formule de finanţare, vor veni de la bugetul de stat, iar primarul, în calitate de ordonator principal de credite, nu le va putea diminua;
- tot pe baza unor indicatori vor fi stabilite şi sumele destinate întreţinerii unităţilor de învăţământ, pentru a nu da posibilitatea unor primari de a reduce aceste cheltuieli;
- lucrările de investiţii pentru unităţile de învăţământ se vor derula prin consiliile locale;
- Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, prin inspectoratele şcolare, se va ocupa în continuare de politicile educaţionale;
- nu se vor externaliza serviciile specifice personalului didactic auxiliar şi nedidactic.
Având în vedere contextul economic, complexitatea şi importanţa descentralizării, s-a conturat ideea că aceasta trebuie făcută gradual şi în urma unor analize profesioniste, pentru a nu conduce la bulversarea sistemului de învăţământ.
Urmează să fie organizate întâlniri între reprezentanţii sindicatelor, ministerului educaţiei şi cei ai administraţiei publice locale, pentru stabilirea tuturor principiilor care vor sta la baza descentralizării, în vederea includerii acestora în pachetul de legi privind educaţia.
Problema descentralizării învăţământului preuniversitar va fi abordată şi cu ocazia întâlnirii pe care reprezentanţii sindicatelor din învăţământ o vor avea luni, 13.04.2009, cu Preşedintele României, domnul Traian Băsescu.
DEPARTAMENTUL COMUNICARE,
Claudia PUZDREA
Bucureşti, 09.04.2009
9 apr. 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări populare
-
1. Activitatea didactică .... 630 ore (18 ore x 35 săpt. = 630 ore) 2. Transport către diverse activităţi obligatorii (cercuri pedagogice...
-
Calculator *rezultatele calculatorului au caracter orientativ si se aplica pentru cadrele didactice cu peste 6 ani vechime în învățământ
-
Rugaminte pentru cei care aveti particularitati: un email pe fsli@fsli.ro pentru a va raspunde oficial conducerea FSLI. Multumesc pentru int...
-
Metodologia de miscare de personal 2012-2013 o puteti descarca de AICI pentru cei care nu reusesc se poate descurca de pe www.slimm.ro
-
Anexă la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6239/14.11.2012 METODOLOGIA - CADRU PRIVIND MOBILITATEA P...
-
Gasiti cateva modele pentru subiectele de la examenul de titularizare 2012 AICI Pana la inceputul saptamanii viitoare vor mai aparea si alt...
-
O R D I N pentru modificarea şi completarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în ...
-
" Art. 277.(1) Copiii personalului didactic şi didactic auxiliar aflat în activitate sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere la con...
Cine ar putea fi reprezentantii Consiliului Local ,,altii decat consilierii locali''? De unde vor proveni ei?
RăspundețiȘtergeree problema lor. angajati ai Primariei banuesc ca experti de+a lor. Ca doar nu o sa fie neprofesionisti si necunoscatori in CA
RăspundețiȘtergereHehe, Liviule, ce de experti peste tot...
RăspundețiȘtergereadica?
RăspundețiȘtergereputina ironie???