22 iul. 2009

Preşedintele României continuă elucubraţiile la adresa sindicatelor din educaţie!

În ultima perioadă, Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, din motive numai de domnia sa cunoscute, şi-a făcut obiceiul păgubos de a ataca constant sindicatele din educaţie. După ce le-a acuzat că sunt o frână în calea reformei, iată că, într-o declaraţie recentă, halucinantă, făcută pe marginea scandalului declanşat la Universitatea „Spiru Haret”, Traian Băsescu vituperează din nou sindicatele din educaţie, afirmând că „acestea în tandem cu Ministerul Educaţiei blochează modernizarea sistemului de învăţământ”.
Inconsecvenţa şi duplicitatea manifestate de Şeful Statului sunt evidente. Pe de o parte, afirmă ca şcoala românească „scoate tâmpiţi”, iar pe de altă parte, nu-i convine dacă se încearcă să se facă ordine în învăţământul superior, începând cu cel privat, spunând că „cei de la stat, care au pâinea şi cuţitul, vor să diminueze învăţământul privat”.
Preşedintele României trebuie să se hotărască: ori vrea creşterea calităţii în învăţământul românesc, ori vrea voturi!
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ reafirmă că susţine fără rezerve reformarea sistemului de învăţământ centrată pe creşterea CALITĂŢII ACTULUI EDUCAŢIONAL!
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ consideră că este inadmisibil ca Preşedintele României să încerce să utilizeze sindicatele din învăţământ şi implicit cadrele didactice, ca masă de manevră în jocurile politice pe care le iniţiază în contextul evenimentelor electorale din toamna acestui an.

PREŞEDINTE,
AUREL CORNEA

Bucureşti,
22 iulie 2009

3 comentarii:

  1. Pozitia aceasta a Presedintelui Romaniei lasa de dorit. Dupa ce a prtomis ca ne va marii salariile acum arunca cu noroi in noi. Nu meritam lucrul acesta!
    Nu ia in calcul mobilizarea noastra din acest an pentru buna desfasurare a examenelor nationale.
    Plata este derizorie sau deloc ( in cazul presedintilor , vicepresedintilor de comisie si monitorilor de calitate de la examenele de certificare a competentelor profesionale )
    MIoara

    RăspundețiȘtergere
  2. La ce v-ati dus la teze si bac? V-ati gandit ca va iesi Base pe postul national si va va multumi fiecaruia in parte? Loviti-i cand poate sa-i doara!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Daca e sa-mi exprim si eu parerea cu siguranta in momentul de fata presedintele Romaniei doreste voturi - necontand modul in care acestea sunt obtinute! Din pacate totul e un joc politic!

    RăspundețiȘtergere

Postări populare