28 iul. 2009

Nota MECI cu reducerile -una dintre ele

10 comentarii:

  1. Domnule Pop, sunt un cadru didactic care a iesit la pensie si a mai lucrat si dupa pensie. Sunt unul din cei care "subminez economia Romaniei" prin faptul ca am lucrat, potrivit legii, cu cumul pensie - salariu. In activitatea mea am fost si inspector scolar si culmea si de personal. Pentru stiinta dumneavoasta problema reducerii de norme a mai fost si in 2000. Ministru, la vremea respectiva a fost tot Andronescu ! Se pare ca la minister este o problema cu normele, mai intai informatica , apoi cu numarul. Se pare ca "ori de cate ori" se numara posturile numarul nu este acelasi, fondurile se pare ca sunt indreptate catre cercetare pentru rotunjirea salariilor universitarilor.
    In alta ordine de idei, cum este posibil ca dupa concursul de titularizare (prin care se realizeaza titularizarea, detasarea si suplinirea cu personal calificat) sa modifici lista de posturi ? Cum poti ca intimpul jocului numit "miscarea de personal" sa schimbi regulile cand in Legea 128/1997 exista o precizare clara ca metodologiile se comunica pana in data de 15 noiembrie.
    In privinta reducerilor, unele judete au facut aceste reduceri pentru ca au fost pilot altele "au stat linistiti".

    RăspundețiȘtergere
  2. postati va rog si nota 38271, pentru ca reducerile se fac pe baza acestei note care este pastrata ca un secret national!!

    RăspundețiȘtergere
  3. difera nr de posturi de la judet la judet
    In MM in aceasta nota sunt prevazute 8406 posturi cu 406 mai putine ca in acest moment

    RăspundețiȘtergere
  4. daca ii lasati sa mai reduca sa comaseze clase,o sa vada ca se poate si peste 2 saptamani o sa vina cu marirea normei didactice si alte prostii.o sa intinda coarda pana se va rupe

    RăspundețiȘtergere
  5. Vi e pare normal ca in acest moment au ramas o multime de ore spre suplinire, iar oameni care au luat note de titularizare, unii dintre ei chiar note mari, au ramas fara post?
    De ce nu se pot constituii posturi in 2 sau chiar 3 scoli, mai ales in mediul rural? Se stie ca in aceste scoli sunt doar un rand de clase pe nivel si in afara de matematica si limba romana (materna) la toate specialitatile nu se pot forma catedre intregi intr-o singura scoala.Sau nu se stie?
    Eu cred ca nu se vrea!In acest fel vor exista in fiecare an "clienti" la titularizare.Cred ca este un subiect la care trebuie sa ne gandim cu totii.Un om stresat permanent de examenul de titularizare si de lipsa posturilor, nu va da niciodata randamentul maxim iar scoala nu va putea profita de potentialul sau integral.

    RăspundețiȘtergere
  6. Domnule Pop,va rog sa ma ajutati si pe mine cu niste informatii.As vrea sa particip la detasarea prin cerere, care am inteles ca va fi in august, nu stiu exact data.Pot participa la aceasta detasare chiar daca m/am titularizat anul trecut?Va multumesc anticipat!

    RăspundețiȘtergere
  7. NU mai inteleg nimic!!Ieri m-am titularizat si astazi intru in restrangere pt. ca se mareste nr. de copii la clasa. Sunt inv. si lucrez la simultan in rural. Cand au fost "sefii"(nu mai stiu cine si ce si cum??)seriosi? De ce se joaca cu sanatatea si cu viata noastra? De ce s-a mai tinut titularizarea ca sa ne invrajbeasca? Nu le este rusine? Sa vina toti la tara(ministerul) si sa vada cum se munceste, cat este de greu cu copiii din fel de fel de familii, chiar doresc sa distruga inv. rural? A desfiinta o scoala intr-un satuc nici macar Ceausescu n-a facut-o, cu toate economiile lui, iar acum ce fac? De ce s-au mai dat posturile la concurs daca acum se cere isj-urilor (directori de scoli)sa vina cu solutii pt identificare de restrangeri...sau mai stiu eu...ce.. ce faceti domnilor de la sindicat, ori pt. dvs. tot acest tam-tam este doar o trambulina spre politic...deci BANIIII....mai multi...???11 Luati masuri si nu va bateti joc de noi pt. ca exista un dumnezeu care va va judeca in curand..pe dvs si ...ceilalti..ai dvs

    RăspundețiȘtergere
  8. este o nebunie instrumentata de MECI
    si mai grav e ca unii inspectori se executa
    si se intampla ceea ce dvs ati semnalat.
    Nu s emai poate
    trebuie sa iesim in strada
    sa ii actionam in judecata

    RăspundețiȘtergere
  9. AU TAIAT POSTURI DIN LISTA ANUNTATA LA TITULARIUZARE .FACETI CEVA FEMEIA ASTA NU GANDESTE.

    DEMISIA.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare