Urmare a discutiilor din cursul zilei de astazi, 28.07.2009, cu doamna ministru Ecaterina Andronescu, va avea loc intalnirea Grupului de Lucru pentru dezbaterea Codului Educatiei.
Prima sedinta va avea loc joi, 30.07.2009, ora 10,00 la Complexul Studentesc Tei, str.Oltetului nr.30, Bucuresti, urmand ca dezbaterile sa continue in perioada imediat urmatoare.
Din partea fiecarei organizatii sindicale o sa particpe cate doi reprezentanti
Titluri, capitole şi secţiuni
CODUL EDUCAŢIEI
PARTEA I – LEGISLATIVĂ
CARTEA I – EDUCAŢIA ŞI FORMAREA PROFESIONALĂ
TITLUL I – DISPOZIŢII GENERALE
TITLUL II – SISTEMUL NAŢIONAL DE ÎNVĂŢĂMÂNT
TITLUL III – ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
TITLUL IV – ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR
TITLUL V – ÎNVĂŢĂMÂNTUL MILITAR ŞI ÎNVĂŢĂMÂNTUL DE ORDINE ŞI SECURITATE PUBLICĂ
TITLUL VI – ÎNVĂŢAREA PE PARCURSUL ÎNTREGII VIEŢI (EDUCAŢIA PERMANENTĂ)
TITLUL VII – EVALUAREA ŞI ASIGURAREA CALITĂŢII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT
TITLUL VIII – RECUNOAŞTEREA DIPLOMELOR ŞI CALIFICĂRILOR PROFESIONALE
Anexele TITLULUI VIII:
Anexa 1: Lista activităţilor care nu intră sub incidenţa titlului
Anexa 2: Lista profesiilor reglementate în România
Anexa 3: Lista autorităţilor competente corespunzătoare fiecărei profesii reglementate în România
Anexa 4: Lista profesiilor reglementate în România care necesită cunoaşterea dreptului român
Anexa 5: Lista ciclurilor de formare profesională care au o structură specială (a)
Anexa 6: Lista ciclurilor de formare cu o structură specială (b)
TITLUL IX – ÎNVĂŢĂMÂNTUL PARTICULAR
TITLUL X – FORMAREA PROFESIONALĂ A ADULŢILOR
TITLUL XI – DEZVOLTAREA STRATEGICĂ A SISTEMULUI NAŢIONAL DE ÎNVĂŢĂMÂNT
TITLUL XII – DISPOZIŢII TRANZITORII ŞI FINALE
CARTEA A II-A – STATUTUL PERSONALULUI DIDACTIC
TITLUL I – DISPOZIŢII GENERALE
TITLUL II – ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
TITLUL III – ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR
TITLUL IV – DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PERSONALULUI DIDACTIC, DE CONDUCERE, DE ÎNDRUMARE ŞI DE CONTROL
TITLUL V – DISTINCŢII ŞI PREMII
TITLUL VI - RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ ŞI MATERIALĂ A PERSONALULUI DIDACTIC, DIDACTIC AUXILIAR, A PERSONALULUI DE CONDUCERE, DE ÎNDRUMARE ŞI DE CONTROL
TITLUL VII – PENSIONAREA PERSONALULUI DIDACTIC
TITLUL VIII – DISPOZIŢII TRANZITORII ŞI FINALE
CADRUL NATIONAL AL CALIFICĂRILOR
PARTEA A II-A – PROCEDURALĂ
(listă orientativă)
I. REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT PREUNIVERSITAR
II. METODOLOGIA PRIVIND STABILIREA CIFRELOR DE ŞCOLARIZARE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR ŞI SUPERIOR
III. METODOLOGIA PRIVIND TRECEREA ELEVILOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL GIMNAZIAL ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL LICEAL
IV. METODOLOGIA PRIVIND MIŞCAREA PERSONALULUI DIDACTIC DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
V. STANDARDE NAŢIONALE DE REFERINŢĂ PENTRU SPAŢIILE ŞCOLARE ŞI UNIVERSITARE
VI. STANDARDE NAŢIONALE DE REFERINŢĂ PRIVIND DOTĂRILE CU MATERIALE ŞI MIJLOACE DIDACTICE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
VII. STANDARDE NAŢIONALE DE REFERINŢĂ PRIVIND TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI ŞI COMUNICĂRII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
VIII. STANDARDE NAŢIONALE DE REFERINŢĂ PRIVIND BIBLIOTECILE ŞCOLARE ŞI CENTRELE DE DOCUMENTARE ŞI INFORMARE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
IX. METODOLOGIA PRIVIND FINANŢAREA DIN FONDURI PUBLICE A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR
X. METODOLOGIA PRIVIND FINANŢAREA DIN FONDURI PUBLICE A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI SUPERIOR
XI. METODOLOGIA PRIVIND EVALUAREA, AUTORIZAREA ŞI ACREDITAREA FURNIZORILOR DE EDUCAŢIE ŞI FORMARE PROFESIONALĂ
XI. METODOLOGIA PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA EVALUĂRILOR ŞI EXAMENELOR NAŢIONALE
XII. METODOLOGIA PRIVIND RECUNOAŞTEREA ŞI ECHIVALAREA STUDIILOR ŞI DIPLOMELOR
XIII. REGULAMENTE DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A INSTITUŢIILOR CONEXE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
XIV. INFRACŢIUNI ŞI CONTRAVENŢII. SANCŢIUNI
XV. [LA DISPOZIŢIE]
XVI. [LA DISPOZIŢIE]
XVII. [LA DISPOZIŢIE]
XVIII. [LA DISPOZIŢIE]
XIX. [LA DISPOZIŢIE]
XX. [LA DISPOZIŢIE]
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări populare
-
1. Activitatea didactică .... 630 ore (18 ore x 35 săpt. = 630 ore) 2. Transport către diverse activităţi obligatorii (cercuri pedagogice...
-
Calculator *rezultatele calculatorului au caracter orientativ si se aplica pentru cadrele didactice cu peste 6 ani vechime în învățământ
-
Rugaminte pentru cei care aveti particularitati: un email pe fsli@fsli.ro pentru a va raspunde oficial conducerea FSLI. Multumesc pentru int...
-
Metodologia de miscare de personal 2012-2013 o puteti descarca de AICI pentru cei care nu reusesc se poate descurca de pe www.slimm.ro
-
Anexă la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6239/14.11.2012 METODOLOGIA - CADRU PRIVIND MOBILITATEA P...
-
Gasiti cateva modele pentru subiectele de la examenul de titularizare 2012 AICI Pana la inceputul saptamanii viitoare vor mai aparea si alt...
-
O R D I N pentru modificarea şi completarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în ...
-
" Art. 277.(1) Copiii personalului didactic şi didactic auxiliar aflat în activitate sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere la con...
va rog sa ma lamuriti si pe mine , la cine face referire doamna ministru prin expresia reducerea cu 20.000 de dascali, care dintre ei, titulari sau suplinitori de orice fel?
RăspundețiȘtergereva multumesc.
daca anul trecut am avut la CNU 7,60, trei copii participanti la Olimpiada - faza pe municipiu, dintre care doi au obtinut 100 si 100,5 puncte; un elev care a participat la faza nationala a Concursului +/-Poezie; 23 de premianti la Concursul National "Copilaria - poetica matematica" (premiile I, II si III); un volum antologic publicat, ce cuprinde creatiile beletristice ale elevilor mei si ale mele voi avea vreo sansa sa mai fiu repartizata, sa mai primesc vreun post? Sau voi ramane fara serviciu? Pentru ca astazi au obtinut posturi doar cei pana la media 8,30...
RăspundețiȘtergereSi sindicatele se aseaza Cu bucurie? la o noua discutie. Evident din nou va vor consulta, si la urma o sa-i doara in cot de ce discutati. Si ca de obicei o sa primim explicatii si promisiuni, acceptate de sindicatele bucuroase ca sunt chemate la "reforma" invatamantului. In acest an nu am vazut decat acest scenariu.... Dupa care la final o sa ramanem tot cu o droaie de hartii, aparitii la tv, discutii fara sens. rezultate ZERO!
RăspundețiȘtergereDECI CE GARANTII AVETI CA NU VA DUCETI DEGEABA?
parerea mea personala este ca niciuna.
intre timp se taie de zor din posturi, nu mai zice nimeni nimic. Iar despre ce am vazut scris pe undeva , liderii de la unitatile scolare nu au nici un cuvant de spus. Iar la nivel de judet pai daca acel lider este acolo de 10 ani a devenit piesa de mobilier, nu se mai poate impune in fata politicii. este considerat un rau necesar, care nu inspaimanta pe nimeni.
Deci sunt PESIMIST 100% in aceasta noau incercare de a elabora un act pentru reforma...CAre reforma??? a ministrului?
ca a noastra nu e sigur
Dle Sandor sunt perfect de acord cu dvs.
RăspundețiȘtergereTinand cont de cat si au batut joc politicienii pana acum de invatamant, dialoguri peste diaologuri, promisiuni peste
promisiuni si nici una importanta respectata.
Si acum ne spuneti ca stati din nou la masa tratativelor? Foarte bine..pe noi unii..din ce in ce mai multi ..pur si simplu nu ne mai intereseaza.
As putea face o rememorare dar din pacate nu am nervii necesari a cate promisiuni si declaratii, acte, legi, normative au fost publicate doar pe acest blog in ultimii 2 ani si s ar putea constata ca guvernul/guvernele nu le au respectat.
Si acum din nou dialoguri...Dar pe noi ne ar interesa mai mult, care e situatia cu legea acordarii maririlor de salariu (e pe la Bruxelles pe undeva vreun memorandum, in ce stare este?), se va acorda sau nu 100 euro, chetsiuni concrete de acest gen nu reforma reformei reformei etc.
In judete au disparut unele ore scoase inainte de concurs..Astazi, cei care au participat la concurs nu au avut ce ore sa ia.
RăspundețiȘtergereIntalniti va dnilor cu dna ministru ca e mare om.
Spunea ca" nu accepta legile Miclea ,pt ca nu e venita cu pluta ,e din sistem".
Acum sa vedeti stimati colegi de ce este in stare dna .
Cititi va rog pe site edu.ro mesajul dnei ministru in legatura cu Spiru Haret
1.Am toata sustinerea lui Mircea Geoana ....
Se teme sa nu o schimbe.
Codul educatiei trebuie aprobat de Vanghelie si Oprisan ,nu ii intereseaza de sindicat.
Ce ma stupefiaza e ca liderii nostri nu sesizeaza,ca sunt de umplutura si le face jocul.
Cum e posibil sa anunte unele ore libere si inainte de etapa de repartizare le scoate.
Problema e ca nu recunoaste .
NICI UN MINISTRU NU A FACUT HARABABURA PE CARE A FACUT O DANSA IN 7 LUNI.
DEZAMAGIRE .
TREZITI_VA oameni buni! Ramanem fara PAINE! Renuntati la concediu ca altfel in toamna veti fi tooot in concediuu definitivv.....!Ce fac sindicatele???DOrm? Ei suntt asigurati ca nu-si vor pierde slujbele!??? Dar noi??Suplinitori, titulari...cu vechime sau nu...toti vor fi in aceeasi "oala" sunt sigur. Haideti cu lupta sindicala, nu vedeti ca min. ,isj-urile ne "lucreaza pe la spate" si noi stam in concediu?? TREZITI-vaaaaaaaa pana nu este prea tarziu....Au veni de la min. note de reducere de personal, iar isj-urile lucreaza(mai intai se asigura pe ei si neaaamurile lor)la reduceri cu toate situatiile in fata Gata ! ca pe timpul lui Ceausescu!!! sa nu-si piarda functiile si slujbele ...s-au "pus" de frica si pe aranjamente ,iar marea masa de oameni este in concediu... TREZITI_VA pana nu este prea tarziu!
RăspundețiȘtergereDomnilor lideri de sindicat ar trebui sa va ocupati pana la discutarea acestui cod de urmatoarele probleme:
RăspundețiȘtergere-marirea cu 50%
-disponibilizarile
- titularizarea absolventilor USH
- recunoasterea diplomelor pentru cei care lucreaza in inv si au absolvit USH
-abuzurile directorilor de scoli
-aranjamentele si abuzurilor ISJ
- conditiile grele de munca si de trai ale cadrelor didactice mai ales acolo unde sunt doi in familie si au studenti
Codul e f f f stufos si ministerul va face tot cum vrea el
mai ales ca e condus de un nepriceput, sa nu spun incompetent hot etc asa cum afirma de cei care au absolvit USH si au 20-30 de ani de munca Urat din partea unui om care e pus sa ne apere sa ne ajute
Ce vreti sa discutati cu doi ingineri? Adomnitei si Andronescu? De miclea nici nu se pune problema . El vede reforma din hartii si din birou .Cand a dat de greu in fruntea ministerului ne-a parasit si acum e specialist in hartii. Pe noi trebuie sa ne intrebe ce dorim si cum dorim sa facem reforma Sunt multe de spus. Nu trebuia sa lasam ca politicul sa intre in invatamant nici scoala nici ISJ si nici minister. E haos total in scoli dar avem hartii cu duiumul. bine ca ministerul nu vede acest lucru.Cu buna stiinta toti ministrii au
distrus totul.
Am prins 12 ani de inv si inainte de revolutie.
Atunci se invata nu ca acum cu tot felul de metode din occident si an de an cu tot felul de modificari- tranzitie nonstop de 20 de ani.
si cred ca asa fa fi pana voi iesi la pensie.
observ ca sindicatele incep sa faca jocul politicienilor.
imi pare rau dar in cel mai scurt timp nu vor mai fi membri de sindicat.
Cred ca acest lucru se urmareste.
Incet,incet dar sigur inainte spre o noua dictatura
Dar personal de întreținere (nedidactic) în școli, nu va mai exista...?
RăspundețiȘtergereLiderii de sindicat sunt pe o mana cu directorii si fac toate aranjamentele legate de posturi,examene.Ce vorbesc la televizor e din alta lume.
RăspundețiȘtergereSindicatele si politica au distrus scoala.Tin in functii directori incompetenti.Au format retele.
De ce un director poate fi pe viata in functie?
Masurile de reduceri le iau in vacanta normal.
Liderii sindicali nu ar trebui sa participe la nici o discutie.Din moment ce continuati dialogul se intelege ca sunteti de acord cu deciziile luate.
Ce reduceri vor fi ,spuneti ne?
Dati va toti demisia daca mai aveti o umbra de bun simt.
Ati discutat multe principii.Iar hartii si hartii. Ceva concret? Cam vesela ministra in declaratii la tv!!!! Banuieste ce o asteapta?
RăspundețiȘtergereDemisia, procese,retragerea sprijinului politic, etc.
Domnilor lideri de sindicat sunteti convinsi ca ce se incearca sa se realizeze in timp scurt si fara dezbaterea publica va fi in interesul invatamantului? Eu nu mai am incredere in nici un ministru, minister, guvern, presedentie, sindicate.Nu se va realiza o lege care sa fie f f buna si care sa nu se mai modifice pe o perioada buna de ani.
Cu Andronescu,Miclea, Adomnitei nu se va realiza ceva bun pentru invatamant.
Va rog sa imi spuneti, cand e concursul pentru suplinitorii calificati.
RăspundețiȘtergeresf de august
RăspundețiȘtergere