14 iul. 2009

pentru cei cu continuitate- DB

Art 81 alin (3) a) Posturile didactice/catedrele vacante/rezervate publicate pentru detaşare la cerere se ocupă cu prioritate aplicând principiul continuităţii pentru cadrele didactice participante la concursul naţional de ocupare a posturilor didactice vacante/rezervate din iulie 2008 sau la concursul organizat pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante în unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţele nominalizate în Hotărârea de Guvern nr. 1942/2004, sesiunea iunie-iulie 2008, care au obţinut minimum media 5,00 (cinci) în specialitatea postului, au fost repartizate prin detaşare la cerere pe posturi didactice/catedre începând cu 1 septembrie 2008 în şedinţă publică conform Calendarului, au acordul consiliului de administraţie/consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ şi au calificativul/calificativele „Foarte bine”. Acordul/refuzul consiliului/consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor deînvăţământ este comunicat inspectoratului şcolar şi cadrelor didactice solicitante, până la data de 15 mai 2009. Consiliul/consiliile de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ comunică în scris cadrelor didactice solicitante motivele acordului/refuzului continuităţii prin detaşare. Dacă un post didactic dintr-o unitate de învăţământ este solicitat de mai multe cadre didactice, pentru departajare, se vor folosi criteriile din anexa nr. 2 parte integrantă din prezenta Metodologie. Pentru a fi repartizate prin continuitate pentru detaşare la cerere, în baza notei/mediei din 2008, cadrele didactice
titulare care participă şi la concursul naţional din 2009/concursul organizat în
municipiul Bucureşti şi judeţele nominalizate în ordinul ministrului educaţiei, cercetării
nr. 5573/2008 în 2009, trebuie să obţină minimum media 5,00 (cinci) la disciplina corespunzătoare postului didactic/catedrei solicitat(e) pentru continuitate.

Art 82 alin (2) Cadrele didactice calificate cu statut de suplinitor, participante la concursurile naţionale de ocupare a posturilor din iulie 2007 şi/sau iulie 2008 sau la concursul organizat pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante în unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţele nominalizate în Hotărârea de Guvern nr. 1942/2004, sesiunea iunie-iulie 2007 şi/sau iunie-iulie 2008 care au obţinut minimum nota/media 5,00 (cinci) în specialitatea postului, au fost repartizate pe posturi didactice/catedre prin suplinire începând cu 1 septembrie în şedinţă publică potrivit Calendarului, au avizul consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, au calificativul "Foarte bine" şi mai au cel puţin jumătate de normă în specialitate, pot solicita continuitatea pe post/catedră. Pentru aceasta, se adresează, în scris, conducerii unităţii de învăţământ până la data de 8 mai 2009, care comunică acordul/refuzul la
inspectoratul şcolar, până la data de 15 mai 2009. Dacă un post este solicitat de mai multe cadre didactice, pentru departajare se va lua în calcul nota cea mai mare de la concursul/concursurile susţinute în perioada 2007 – 2008. La note egale se vor folosi criteriile din anexa nr. 2, parte integrantă din prezenta Metodologie. Consiliul/consiliile de administraţie al unităţii/unităţilor de învăţământ comunică în scris cadrelor didactice solicitante motivele acordului/refuzului continuităţii prin suplinire.
Pentru a putea fi repartizate prin continuitate la suplinire, în baza notelor din 2007 sau 2008, cadrele didactice care participă şi la concursul naţional din 2009/concursul organizat pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante în unităţile de învăţământ preuniversitar din municipiul Bucureşti şi judeţele nominalizate în ordinul ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului nr. 5573/2008 trebuie să obţină minimum nota 5,00 (cinci) la disciplina corespunzătoare postului didactic/catedrei solicitat(e) pentru continuitate.

45 de comentarii:

  1. Va rog sa ma lamuriti,am o nedumerire.Mi/a spus un coleg de catedra ca,in situatia in care nu i/au examenul de definitivat, mi se anuleaza titularizarea.E adevarat asa ceva?

    RăspundețiȘtergere
  2. nu este adevarat......mereu vor exista..acei colegi binevoitori..va urez succes..codruta

    RăspundețiȘtergere
  3. se anuleaza daca nu luati definitivatul in 7 ani (5 plus 2) de la finalizarea specialitatiiin care sunteti titular

    RăspundețiȘtergere
  4. cristina popescu20.07.2009, 22:51

    salut! m-am titularizat anul acesta (poimaine ma duc sa-mi iau postul). pot sa primesc detasare in interesul invatamantului la toamna? de la insepctorat mi s-a spus sa ma prezint la post, ca nu pot face doua miscari in acelasi an scolar. directorul scolii este mai mult decat disponibil sa-mi acorde detasarea.

    RăspundețiȘtergere
  5. @cristina popescu Felicitari.
    Te poti detasa in prima sedinta publica dupa titularizare. Spune-le celor de la ISJ ca de 3 ani se pot face doua miscari in acelasi an. Sa mai citeasca putin metodologia

    RăspundețiȘtergere
  6. liviu receanu30.07.2009, 03:03

    as dori sa stiu din ce cauza dosarul meu de continuitate, depus respectand prevederile legale, a fost refuzat, desi m-am inscris cu nota de la examenul de titularizare din 2008, peste 5, si fara sa fie vreun impediment din partea scolii unde activez? Am intrebat inspectoarea de la resurse umane, si mi s-a raspuns ca de vina era nota sub 5 de la examenul din 2007. Ce sa fac in aceasta situatie?

    RăspundețiȘtergere
  7. e o necunoastere a legii de catre directorii dvs
    Trebuia facut o adresa in perioada in care s-au discutat aceste continuitati.
    In sedinta publica trebuie sa alegeti un post

    RăspundețiȘtergere
  8. ce nota se ia in considerare la acordarea continuitatii, cea din 2007 sau 2008,avand in vedere faptul ca am participat la ambele sesiuni de titularizare?

    RăspundețiȘtergere
  9. as dori sa stiu daca in cazul a 6 ore degrevate pentru director la club elevi se poate plati un cerc de pictura (alt cadru didactic) , in norma.
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  10. Am o situatie putin mai incurcata. In anul 2008-2009 am primit numire prin decizie in sedinta publica pentru 10 ore istorie la o unitate sc si 5 ore limba latina la o alta unitate. (in specialitate ambele, in baza notei de la ex de titularizare istorie 2008). Am primit continuitate in luna mai pe cele 5 ore de latina respectiv 10 ore de istorie, cu conditia ca titularul celor 10 ore sa se detaseze in anul scolar 2009-2010, lucru care s-a si intamplat titularul celor 10 ore pe care am primit aceasta continuitate, fiind detasat in interesul invatamantului devenind managerul unitatii scolare[director].cele 5 ore de latina de la cealalalta unitate scolara le-am pierdut in fata unui titular care s-a detasat.Problema mea in prezent este urmatoarea- mi-a fost incalcat dreptul de a profesa pe cele 10 ore istorie in urma acordarii continuitatii intrucat, schimbandu-se conducerea scolii s-a dat recomandare pe post unui alt suplinitor ce a sustinut concurs in vara anului 2009, in momentul de fata fiindu-mi luate toate orele.reprezentantii isj neputandu0mi justifica ceea ce s-a intamplat cu continuitatea mea, eu cunoscand faptul ca pot pierde continuitatea pe post doar in fata unui cadru titular detasat.in baza metodologiei in vigoare legea este de partea mea?

    RăspundețiȘtergere
  11. faceti un memoriu catre organizatia judeteana sin care faceti parte.
    daca sunteti la FSLI astept si eu un email pentru a lua legatura cu ei
    Multa bafta

    RăspundețiȘtergere
  12. continuitatea se acorda in functie de nota sau se lasa la aprecierea directorului?

    RăspundețiȘtergere
  13. consiluu de administratie decide, nu directorul

    RăspundețiȘtergere
  14. Daca sunt detasata in interesul invatamantului pot solicita contuinuitate?

    RăspundețiȘtergere
  15. sunt suplinitoare de 2 ani pe un post al carui titular a fost in concediu de maternitate. titulara va mai intra inca 2 ani in concediu de maternitate si prin urmare eu mi-am depus cerere pt continuitate. insa in acelasi timp a mai depus cineva o cerere de continuitate pe postul pe care sunt eu suplinitoare. este posibil asa ceva? si mai ales, este posibil sa primeasca persoana respectiva continuitate pe postul meu , iar cererea mea sa fie refuzata??? mentionez ca postul pe care momentan colega mea este suplinitoate nu va mai fi scos pt suplinire (din cauza ca un titular s-a transferat pe postul respectiv prin restrangere de activitate) si din acest motiv ea a fost sfatuita sa isi faca cerere pe postul meu pt a nu ramane "pe dinafara".

    RăspundețiȘtergere
  16. As dori sa stiu la ce se refera conditia acordarii continuitatii la suplinire: cel putin jumatate de norma in specialitate".
    Jumatatea sa fie la o scoala sau in specialitate indiferent de unitatile de invatamant. Eu am mai multe scoli, la niciuna minim 9 ore, insa toate orele sunt in specialitate. Pot solicita continuitate?

    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  17. domnule Liviu va rog daca puteti sa imi spune-ti in ce perioada se depune dosarul pentru continuitate si care sunt locatiile in Baia Mare in functie de specialitate.Va multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  18. ajutati-ma..cum arata recomandarea consiliului de administratie pt continuitate???am nevoie de un model...

    RăspundețiȘtergere
  19. Va rog, ajutati-ma cu un sfat- avizul medical cerut la dosarul pentru continuitate suplinire- este eliberat de medicul de familie sau de la medicina muncii? Cel de anul trecut pe care il am de la medicina muncii, in copie, mai este valabil anul acesta? - daca inca nu s-a implinit termenul de 1 an?

    RăspundețiȘtergere
  20. BUNA ZIUA! VA ROG SA MA INFORMATI CINE ARE PRIORITATE LA REPARTITIE,SUPLINIRE PRIN CONTINUITATE:PERSOANA CU CONTINUITATE DIN 2009 SAU PERSOANA CE PARTICIPA LA CONCURS 2010 SI IA NOTA MAI MARE.MULTUMESC!

    RăspundețiȘtergere
  21. buna ziua!
    Se pare ca am pierdut continuitatea pe post datorita acordarii completarii de norma didactica(cu 3 ore) unui titular.Mentionez ca orele sunt de optional.
    Este prevazuta in metodologie posibilitatea completarii normei didactice a unui titular cu ore de optional?

    RăspundețiȘtergere
  22. Continuitate pe post in a doua specializare sau DE CE REGULILE PENTRU TITULARI NU SUNT ACELEASI CA PENTRU SUPLINITORI ?

    - Un titular (de exemplu unul titularizat pe baza de dosar/buletin ,fara concurs, in 1990) isi poate transfera titulatura in a doua specializare daca nu mai are ore pe prima specialitate.
    - Un suplinitor (de exemplu unul ca mine , care are peste noua la examenul de titularizare de anul trecut, gradul I)nu poate primi continuitate pe post in a doua specializare, macar un an.

    Este inechitabil , nedrept ! Se poate face ceva in aceasta privinta pentru suplinitori ?

    RăspundețiȘtergere
  23. Transferul titulaturii pe a doua specializare se face fara examen de titularizare si doar pentru ca persoana respectiva nu mai are chef sa predea ore in prima specializare?(ca la noi cam asa e!....Buzau).

    RăspundețiȘtergere
  24. domnule pop...in cazul in care 2 profesori au primit continuitate pe acelasi post -cod,cum se face departajarea?mentionez ca avem acelasi calificativ f.b.,aceeasi nota 8.10,obtinuta in diferiti ani,care este urmatorul criteriu de departajare legal,cui ii revine postul?multumesc anticipat!!!

    RăspundețiȘtergere
  25. adica ...criterii sociale=cum vrea directorul? multumesc inca o data

    RăspundețiȘtergere
  26. am si eu o intrebare daca se poate. mi-am pierdut continuitatea pe post deoarece am luat sub 5 . pot sa merg cu nota de anul trecut pt a-mi lua post. sau trebuie sa particip la exmenul de suplinire din anul acesta. multumesc anticipat. domnului Liviu Marian Pop. astept raspuns daca se poate.

    RăspundețiȘtergere
  27. Domnul Marian Pop : daca sora mea si-a pierdut continuitatea pe post fiind luata la detasare. a participat la examenul de titularizare de anul acesta si a luat peste 5 are prioritate in fata celor care isi iau post pe suplinire daca si-a pierdut continuitatea. multumesc

    RăspundețiȘtergere
  28. Va rog sa ma lamuriti, azi am fost la sedinta de suplinire, educatoare, brasov, daqr mi s-a refuzat dreptul de a participa pe motivul ca nu fac cerere scrisa de renuntare la continuitate pe postul de profesor engleza
    Anul acesta am participat la examenul de titularizare, educatoare si am depus dosar de continuitate la engleza pentru ca anul trecut am functionat ca profesor.
    Azi dimineata eu apaream pe listele inspectoarelor cu continuitate la educatoare si am cerut explicatii. Cum sa am continuitate pe educatoare daca am depus dosar la profesor. Mi-au spus ca a fost o eroare tehnica, ca s-au incurcat numele. La examen am luat nota 7.35, azi trebuia sa intru in sedinta, dar pentru ca eu am conti uitate la engleza mi-au spus ca nu pot participa decat dupa ce fac cerere scrisa de renuntare la post. eu am spus ca nu am cum sa renunt la continuitate pana ce nu se ajunge la mine, iar in cazul in care iau post, prin semnatura mea renunt la post. E logic sa renunt la continuitate profesor cand eu am dat titularizare la educatoare. Acum ma aflu in faza ultima de disperare si sper ca m-am facut inteleasa cat de cat. mentionez ca sedinta de suplinire pentru profesori engleza nici nu a avut loc, cum pot sa renunt la post antinicpat? Va rog sa va spuneti parerea. A fost cumva o sedinta in care trebuia sa renunt la continuitate in avans?

    RăspundețiȘtergere
  29. avand continuitate dvs aveti repartizat un post de aceea aplicatia nu va primeste. Cred ca doar comisia de mobilitate poate rezolva problema.

    RăspundețiȘtergere
  30. nu am fost anuntati ca trebuie sa renu ntam la continuitate pentru a participa la sedinta publice
    eu am sustinuit examenul national, am luat peste 7, dar mi-a fost refuzat un drept castigat

    RăspundețiȘtergere
  31. Va rog sa ma lamuri si pe mine. Daca un suplinitor care are continuitate pe post redus si nu a participat la concursul din 2010 are prioritate in fata unui canditat care a obtinut nota peste 5 in 2010 (pt alt post;nu pe acela pe care a activat acel suplinitor)?

    RăspundețiȘtergere
  32. Cine are prioritate in sedinta publica? Un suplinitor cu continuitate pe post redus care participa cu nota din 2009 si care nu a participat la concursul din 2010 sau un candidat care a obtinut nota peste 5 la concursul din 2010?

    RăspundețiȘtergere
  33. Lamuriti-ma, va rog!
    Am luat peste 5 la examenul de titularizare 2010, am primit post in sedinta publica(28.07.2010), iar a doua zi am depus o cerere de renuntare la post. Mentionez ca nu mi s-a emis decizia de numire pe post cand am depus cererea. Mai pot participa la sedinta publica din 23 august 2010, daca am renuntat la post?
    Astept raspuns.

    RăspundețiȘtergere
  34. cati ani are dreptul un suplinitor calificat sa aiba un post prin continuitate?

    RăspundețiȘtergere
  35. buna ziua.sunt supliniti la o gradinita cu program prelungit din 2010.as dori sa am continuitate si in 2011.care ar fi pasii de urmat?multumesc anticipat.

    RăspundețiȘtergere
  36. Buna seara. sunt suplinitor calificat si as dori sa aflu daca in acest an mai sunt valabile regulile de continuitate din anii precedenti. mai pot avea continuitate si in 2011? Daca da, cand trebuie trimisa si aprobata cererea si dosarul?

    RăspundețiȘtergere
  37. sunt suplinitor calificat , am luat la concursul de titularizare din 2009 nota 7,30 ,anul trecut am primit continuitate pe post ,anul acesta directorul a dat postul pe care am lucrat eu la altcineva pe continuitate ,am sunat la sindicat sa ma informez in legatura cu continuitatile ,si directorul a inceput sa ma ameninte credeti ca directorii au posturile de la ei de acasa? nu mai aveam dreptul la continuitate inca un an?

    RăspundețiȘtergere
  38. pentru detasarea in interesul invatamantului ai nevoie printre altele si de recomandarea consiliului de administratie al scolii la care esti angajat. asta inseamna ca acest consiliu hotaraste daca poti pleca sau nu? are acest drept?

    RăspundețiȘtergere
  39. cati ani are dreptul un suplinitor calificat sa beneficieze de continuitate pe post?

    RăspundețiȘtergere
  40. Cine are prioritate pt. continuitate:cel cu media peste 7 obținută în 2010 sau cel cu media peste 7 obținută la concursul de titularizare din acest an-2012.Mai exită vreo etapă de titularizare pe post pe parcursul următorului an,cu excepția titularizării din vară și cea pe baza art.253aplicată în primăvara anului 2013.

    RăspundețiȘtergere
  41. Sunt titular detasat si vreau sa va intreb daca am voie sa ma pretransfer si apoi sa ma detasez. Am voie la doua miscari de personal in cadrul aceluiasi an?
    Pot participa la pretransfer cu nota cu care m-am titularizat...respectiv cu nota din 2011 sau e o conditie sa particip si la concursul de anul acesta pentru a folosi nota de anul trecut?
    Va multumesc anticipat!

    RăspundețiȘtergere
  42. Buna ziua! Va rog sa ma lamuriti si pe mine. Sunt profesor suplinitor, desi am nota 9 la titularizare, nefiind posturi, activez pe un post rezervat. De 1 an de zile sunt in concediu de maternitate si doresc sa mai raman un an, asa am si decizie pt 2 ani de concediu de crestere a copilului. Anul acesta mi s-a adus la cunostinta ca tb sa depun din nou cerere pt continuitate , ca sa nu pierd continuitatea pe baza notei obtinute. Astfel am mers la inspectorat si mi-am luat decizia de continuitate si pt acest an sc., desi eu intentionez si am anuntat sc ca nu ma prezint ca raman in concediu de cresterea copilului. Am primit tel ca tb obligatoriu sa ma prezint la sc pt am lua incadrarea si sa ma prezint la post. Ce este de facut? Imi pierd astfel continuitatea daca nu ma prezint? Nu mai am drept la continuitate dupa ce ies din concediu de cresterea copilului? Va multumesc!

    RăspundețiȘtergere

Postări populare