Din pricina sărăciei lucii şi a lipsei de viitor, o mare parte dintre adulţii din Săliştea de Sus au ales drumul, deloc uşor, al străinătăţii. Pentru o situaţie materială convenabilă şi pentru confortul vieţii de zi cu zi, peste 1.000 de sălişteni şi-au părăsit casa, rudele, locurile natale şi au ales să trăiască printre străini, muncind pe rupte. Mulţi dintre aceştia au renunţat, pentru ani buni, chiar la pruncii lor, cu riscul de a pierde o perioadă frumoasă din copilăria acestora. Cu riscul de a nu fi de faţă la prima zi de şcoală, la prima coroniţă sau la prima dragoste a odraslelor lor. I-au încredinţat unor rude apropiate, care de multe ori încasează un salariu nu tocmai de lepădat pentru această povară. Pentru a mai tempera sentimentul de vinovăţie care îi încearcă, părinţii îşi copleşesc odoarele cu daruri, încercînd să suplinească cu bani, jucării, haine, telefoane şi calculatoare afecţiunea pe care nu le-o pot oferi zi de zi. Pentru că oricît de dese ar fi apelurile date pruncilor, nu e ca şi cum ar fi acolo, alături de ei, la bine şi la rău. În acest fel, copiii învaţă de mici că trăim într-o lume guvernată de puterea banului, în care averea e singura care îţi oferă siguranţă şi în care trebuie să te descurci de unul singur. O lume haină şi egoistă, unde e periculos să visezi… Oare se poate cumpăra fericirea cu bani?
Unul din cinci locuitori e plecat la muncă „dincolo”
În oraşul Săliştea de Sus, circa o cincime din populaţie e plecată la muncă în străinătate. Într-adevăr, conform datelor oferite de Mihai Chiş, secretarul primăriei, din 5.480 de locuitori, aproximativ 1.010 muncesc (mai mult sau mai puţin legal) în Italia şi Spania, mai puţini în Germania sau Franţa. Majoritatea lucrează în domeniul construcţiilor sau în agricultură, iar banii sînt investiţi în localitatea natală, unde locuinţele vechi sînt modernizate, dar se construiesc şi multe case noi. Alţii s-au întors deja în oraş şi şi-au deschis firme (un depozit de materiale de construcţii, 3 firme de prestări servicii în construcţii), care oferă şi cîteva locuri de muncă pentru concitadini (circa 30). De altfel, sărăcia şi lipsa locurilor de muncă au constituit motivul principal pentru care săliştenii au ales, în masă, calea pribegiei. În oraş nu există nicio firmă de dimensiuni mari, doar cîteva buticuri, un atelier de făcut pufarin, vreo 10 societăţi de prelucrare a lemnului, la care se adaugă job-urile oferite de primărie, poştă şi şcoală. Majoritatea locuitorilor lucrează în agricultură (totuşi se consideră orăşeni…), dar mulţi bărbaţi sînt plecaţi în marile aglomeraţii urbane din ţară, unde lucrează în domeniul… aţi ghicit, al construcţiilor. „În general, locuitorii din Săliştea îşi duc traiul de pe o zi pe alta, au o situaţie materială mediocră, dar sînt şi oameni aflaţi sub limita sărăciei”, recunoaşte secretarul Mihai Chiş. În urma celor plecaţi peste graniţă în căutarea unei vieţi mai suportabile au rămas copiii. Deşi în ultima perioadă mulţi sălişteni au ales să îşi ia pruncii alături, în Italia sau Spania, o mare parte au rămas acasă, în grija bunicilor sau a altor rude.
Copiii ai căror părinţi sînt plecaţi iau note mai mici
„Avem un număr destul de mare de elevi ai căror părinţi sînt plecaţi în străinătate. Din punctul de vedere al notelor obţinute, se simte lipsa părinţilor, acestea sînt sensibil mai mici. Elevii nu se mai simt atît de supravegheaţi şi sînt mai libertini. O mare parte din timpul liber îl dedică altor activităţi decît celor şcolare. Dar situaţii deosebite nu am avut”, spune Dumitru Chiş, directorul Şcolii Generale „Mihai Eminescu” din Săliştea de Sus. Acesta este conştient de faptul că, în cazul acestor copii, şcolii îi revine un rol mai mare în ce priveşte educarea şi pregătirea lor şcolară. Tocmai de aceea, în cadrul Centrului de Documentare şi Informare se organizează activităţi educative complementare, în sensul că elevii sînt ajutaţi să se pregătească în plus la materiile din curricula şcolară, sub supravegherea unor profesori şi a documentaristului CDI. Aproximativ o dată la două luni se organizează şedinţe cu… bunicii, la nivel de şcoală, iar lunar, şedinţe pe clase. Adesea, părinţii din străinătate iau legătura telefonic cu diriginţii şi se interesează de situaţia şcolară şi de comportamentul copiilor. Directorul Chiş spune chiar că pregătirea şcolară de la noi este mult mai bună decît în Occident, elevii din Săliştea care s-au transferat la şcoli din Italia sau Spania obţinînd acolo note mult mai mari decît aici şi chiar reuşind să „sară” un an.
Chiar şi cei care au mai rămas în Săliştea ar vrea să plece
Abia „aterizată” în Săliştea de Sus, odată cu răsăritul soarelui, intru într-un magazin, să schimb două vorbe cu cineva de-al locului. O întîlnesc pe Maria V. – o învăţătoare care, după 30 de ani de muncă, e nevoită să vîndă la tejghea, în vacanţă, pentru a-şi asigura cele necesare traiului. Femeia e extrem de revoltată: „După 30 de ani de învăţămînt, am un salariu de 10 milioane, din care 8 milioane las lunar la magazin, deşi nu cumpăr decît strictul necesar. Parlamentarii îşi măresc salariile lor şi la noi nu se gîndesc. Dacă aş fi ziaristă, aş da cu ei de pămînt. Eu nu plîng după Ceauşescu, dar pe vremea aia aveam un loc de muncă sigur, aveam şi atunci doi copii, dar în fiecare vară îmi permiteam să merg în concediu undeva, într-o staţiune. Acum… am fost două zile la Ocna Şugatag, după care i-am zis lui bărbatu-meu: „Hai acasă, că am rămas fără bani!” Şi nu am dat niciun leu pe transport!”, se plînge Maria V., care mărturiseşte că, dacă nu ar fi cei doi copii ai ei, ar pleca şi ea să lucreze în străinătate, „doar pot şi eu să îngrijesc un bătrîn”.
Bunica nu şi-ar lăsa nepoatele să plece
Anuţa (13ani) şi Andreea (11 ani) sînt două fetiţe frumoase şi talentate din Sălişte, dar care suferă de singurătate. Bunica lor, Anuţa D., le iubeşte ca pe ochii din cap şi se ocupă de ele cum nu se poate mai grijuliu, însă lipsa părinţilor se simte totuşi. Aceştia sînt plecaţi în Anglia de 7 ani. „Am doi băieţi şi o fată, şi toţi sînt în Anglia. Ei lucrează în construcţii, iar fiica mea serveşte la masă”, spune Anuţa D., bunica după mamă a celor două fetiţe. Înainte de a pleca, mama fetelor lucra pe lîngă casă, iar soţul ei avea cai şi oi, pe care le-a vîndut, pentru a putea pleca. O duceau foarte greu. Acum, părinţii Anuţei şi ai Andreei stau legal în Anglia şi probabil vor veni în ţară de Sfîntă Mărie; n-au mai fost în Săliştea de anul trecut. La un moment dat se vor întoarce la casa lor, dar nu se ştie cînd. „Nu mi-au spus că ar vrea să ducă fetele acolo, oricum nu le las eu. Să stea aici să facă şcoala. Ne descurcăm bine, ne înţelegem bine. Cea mare a luat premiul trei, cea mică e mai leneşă…”, spune bunica, uitîndu-se cu drag la odoarele ei.
Ţara unde stau părinţii - un loc îndepărtat şi necunoscut
E vacanţă şi Anuţa e prinsă cu lecturile obligatorii. Acum citeşte „Hagi Tudose”. Îi plac matematica, româna şi muzica. De altfel, fetiţele au început, de vreun an, să cînte muzică populară pe la festivaluri, obţinînd premiul II la Şieu şi cîntînd chiar la concursul „Moştenitorii”, organizat în Baia Mare de cunoscuta Marioara Murărescu. Tot bunica le-a învăţat şi să cînte… Au scos deja un CD (nu este, însă, de vînzare) şi vor să devină cîntăreţe. Pe Anuţa, însă, o bate gîndul să se facă ziaristă, ar vrea să prezinte ştirile la televizor. „Mi-i dor de mami şi de tati, nu i-am văzut de mult.Vorbim la telefon în fiecare zi. Le spun ce fac, ce note am luat”, îmi povesteşte Anuţa, care recunoaşte, totuşi, că atunci cînd a luat nota 4 la geografie doar bunica a fost cea care a aflat… „Îmi aduc haine, dulciuri, încălţăminte, jucării, tot ce vreau. Nu există niciun lucru pe care să mi-l doresc şi să nu îl am. Dar nu aş vrea să merg acolo, nu o las pe buni. Nu, nu am fost niciodată în Anglia”, îmi mărturiseşte fetiţa. De o altă părere este sora ei, Andreea, care la toamnă va începe clasa a V-a: „Eu vreau să merg la mami. Mi-a zis odată că mă ia la ea. Mi-i dor şi de ea, şi de tati, de amîndoi la fel de tare”, spune micuţa, rîzînd din ochişorii frumoşi. Îi plac muzica şi geografia, dar nu ştie pe unde e Anglia. Ştie doar că e departe… Pe lîngă temele de vacanţă, Andreea îşi ocupă timpul jucîndu-se cu „bebelaşul” ei de jucărie, mai mult singură, pentru că în vecini mai sînt doar doi copii. În majoritatea timpului, bunica şi fetele îşi ţin de urît una alteia.
În cîţiva ani, munca în străinătate nu va mai fi o soluţie
În familia I. nu e greu să te descurci: pe bărbaţi îi cheamă Ioan, iar pe fete, Năstaca. Seniorii sînt acum acasă, au o lună de concediu, şi între timp lucrează la locuinţa lor, construită de părinţii lui Ioan (bunicii copiilor). Ioan lucrează în Italia de 8 ani, în domeniul construcţiilor, iar în urmă cu 6 ani a plecat acolo şi Năstaca, ce cîştigă un ban îngrijind o bătrînă bogată. Înainte, Ioan a muncit la mină în Baia Borşa, dar a fost disponibilizat, a devenit şomer şi s-a apucat de agricultură. De munca la cîmp se ocupa şi Năstaca. „Ne-am obişnuit acolo şi cîştigăm mai bine decît în România. Sîntem angajaţi cu carte de muncă. Eu cîştig 800 de euro pe lună”, îmi spune femeia, în timp ce Ioan mărturiseşte că are în Torino propria firmă, iar cîştigul variază între 700 şi 1.200 euro lunar. Copiii lor, Ioan (16 ani) şi Năstaca (13 ani) au rămas acasă, în grija surorii tatălui. „Aveţi noroc cu ea!”, le spun, naivă. „Ba are ea noroc cu noi!”, spune Ioan senior, care mă informează că mătuşa beneficiază, pentru faptul că are grijă de copii, de un salariu bunicel. „Dacă nu era ea, duceam copiii în Italia”, îmi sugerează Ioan o eventuală soluţie, dat fiind faptul că bunicii copiilor s-au stins din viaţă. Cu toate cheltuielile, familia a reuşit, totuşi, să pună ceva bani deoparte. Ioan şi Năstaca seniori au cumpărat nişte terenuri şi în viitor ar vrea să se ocupe de creşterea animalelor. „Deocamdată, 2, 3, 4 ani, cît se mai poate munci în Italia, nu venim acasă. Mai mult nu va dura. Se cîştigă mai puţin ca înainte acum în Italia şi banii nu mai au valoare. 10.000 de euro cît faci pe an în Italia, acum aproape că îi cîştigi şi în România”, se plînge bărbatul.
„Vreau să îmi fac un viitor aici”
Plecarea în Italia nu este, însă, considerată o soluţie şi de către cei doi copii. „Nu vreau să merg în Italia. Am fost acolo de trei ori şi e frumos, dar mai bine îmi place aici. Vreau să îmi fac aici un viitor”, îmi spune Năstaca. Cu toate că îi place istoria dintre materiile de la şcoală, nu s-a hotărît ce meserie va învăţa în viitor. În schimb, fratelui ei, Ioan, îi place informatica. Urmează să intre în clasa a X-a la Liceul Pedagogic, profilul matematică-informatică. „Încă nu ştiu ce vreau să mă fac, dar încerc să învăţ cît mai mult despre calculatoare. La matematică am mai avut probleme, dar nu am rămas corigent. Cînd iau o notă proastă, prefer să îi spun mătuşii, decît mamei”, mărturiseşte băiatul, care are motive să se teamă de părinţi, dat fiind că aceştia îl sună chiar de două ori într-o zi, pentru a-l verifica. „Am fost la el la liceu, să vedem care sînt condiţiile. Pe dirigintă o sunăm în fiecare săptămînă şi o întrebăm dacă băiatul merge la ore şi ce note a mai luat. Dacă îmi spune că fiu-meu nu merge la ore, îl sun şi îl iau la rost. Ioan face şi meditaţii, la matematică şi informatică. Dacă noi nu sîntem acasă, nu putem să îl supraveghem şi să-l punem să înveţe, ce să facem? Fata ia şi ea ore, cîteodată, la matematică şi la română. Năstaca nu învăţa prea bine şi am vrut să o luăm cu noi, în Italia, dar ea a promis că se pune pe învăţat, numai să nu o ducem din Săliştea”, îmi mărturisesc părinţii care speră ca ambii copii să urmeze o facultate. Pînă atunci, însă, ar vrea să îi găsească lui Ioan pe cineva care să îl ţină în chirie, dar care să îi şi gătească, să îl supravegheze şi să se ocupe mai mult de el, evident, contra unui salariu. Un fel de părinte de împrumut, gîndesc eu…
Dacă în alţi ani şi-au petrecut vacanţa în Italia, vara aceasta nu merg nicăieri. Stau în Săliştea şi lucrează la modernizarea casei. Îl întreb pe Ioan junior care îi e răsplata. „Primesc euro, calculator, telefon şi tot ce îmi doresc”, îmi spune el, arătîndu-mi un mobil ultimul răcnet, faţă de care bietul meu telefon pare tocmai scos la suprafaţă în urma unor săpături arheologice.
Anca GOJA
Sursa: www.graiul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu