17 oct. 2012

Îi sugerez domnului Funeriu să citească Legea Educaţiei Naţionale

Declaraţia fostului ministru Daniel Funeriu la comanda preşedintelui Traian Băsescu mă face să cred că domnul consilier prezidenţial este total rupt de realitate. Declaraţiile domniei sale sunt o dovada în plus că habar nu are ce conţine Legea Educaţiei Naţionale şi mai grav, cred că nici nu-şi mai aduce aminte cum a condus Ministerul Educaţiei sub tutela preşedintelui Băsescu. L-am auzit declarând, într-un mod halucinant, cum că nu s-ar dori aprobarea hotărârii de Guvern vis-a-vis de învăţământul profesional. Doresc să îi reamintesc, cu profund respect, că această hotărâre de Guvern trebuia aprobată până în august 2011, iar potrivit Legii Educaţiei angajată de Guvernul Boc, era nevoie ca toţi elevii din mediul rural să beneficieze de burse de studii. Guvernul Boc fiind incapabil să aprobe această hotărâre în timpul limită, domnul Funeriu a trimis un ordin de ministru prin ianuarie însă chiar şi aşa hotărârea de Guvern s-a lăsat aşteptată.

Motivul pentru care nu se poate aproba acea hotărâre de Guvern este foarte simplu şi logic: Legea Educaţiei nu permite acest lucru, argument în plus pentru modificarea actualei Legi după care funcţionează învăţământul românesc. Actuala formă a legii face imposibilă funcţionarea învăţământului profesional în România iar în bugetul Educaţiei nu sunt prevăzuţi bani pentru acest tip de învăţământ.

Astfel, îl rog pe fostul ministru să explice public de ce nu a aprobat hotărârea de Guvern în timpul mandatului sau dar totodată, să şi propună o modificare a Legii Educaţiei care să permită funcţionarea învătământului profesional.

4 comentarii:

  1. Habar nu are funeriu ce contine LEGEA ANALFABETIZARII NATIONALE. I-a fost dictata de stapanul sau, el a executat sluj si gata.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dă-l în măsa de bou cu declaraţiile lui şi cu Băsescu lui cu tot!

    RăspundețiȘtergere
  3. Dar legea da voie ca directorul unei scoli sau reponsabilul unei gradinite sa fie necalificat si sa aiba in subordine chiar experti? Ca asa se intampla in judetul Ilfov chiar si cand erati ministru se intampla asa? Nu, dar asa vrea primarul,iar inspectorii generali si ministerul se fac ca sa vezi...ca nu vad! Asta-i calitatea in invatamant:PARTIDUL!
    Vezi Bragadiru,Cornetu etc
    Ce ati facut? Dati din gura pe blog ca si madam de la educatie.
    In toate domeniile conduc primarii cu incalcarea grava a legii iar dvs va lamentati. Luati masuri sau plecati odata daca nu puteti, sau vreti la anul sa ne spuneti cat rau s-a mai produs intr-un an?

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu cred ca dvs tot guvernul trebuie sa va apucati odata de treaba!
    Gata cu vorbele.
    Guvernul acesta nu vede ca milioane de salariati au salariul minim indiferent de calificari si studii ca patronii sa nu plateasca impozite.
    Dvs nu vedeti ceea ce vedem toti, ca in piata Obor se vand milioane de pachete de tigari ca sa nu se plateasca accize si impozite, asta chiar si in piata Rahova langa o sectie de politie.
    Dvs nu vedeti cum niste primari tampiti schimba in dispretul legii reguli din finante, invatamant si ordine publica de iti este frica sa mai treci cu masina prin unele sate.
    Dvs nu vedeti nimic. Pai noi vedem,ce cautati acolo?
    Mergeti domnilor unde sunteti in stare sa faceti ceva!
    V.D.Tot

    RăspundețiȘtergere

Postări populare