Când am aflat de respingerea cererii de finanţare a proiectului „Extinderea şi modernizarea suprafeţei de mişcare la Aeroportul Internaţional Baia Mare”, inevitabil am comparat această situaţie cu celebra vorbă românească „unde nu-i cap, vai de picioare”. Aeroportul Internaţional din Baia Mare ar fi putut fi uşor modernizat în cazul în care ar fi existat oameni capabili şi cu bună-voinţă să se ocupe de proiectul respectiv.
Proiectul de extindere şi modernizare a Aeroportului din Baia Mare a fost respins, deoarece în ciuda multiplelor atenţionări primite de la Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Transport, cei care au depus în august 2011 cererea de finanţare nu au reuşit să completeze corect formularele stabilite de Ghidul Solicitantului. Mai exact, cererea de finanţare nu era înregistrată, numerotată, semnată, ştampilată, datele au fost incomplete şi nu au respectat modelul standard. AM POST i-a atenţionat în privinţa acestor greşeli iar în octombrie, cei care trebuiau să se ocupe de acest proiect au retrimis informaţiile. Nici de această dată documentaţia transmisă nu a fost revizuită conform solicitărilor. În luna decembrie a anului 2011, pentru finalizarea conformităţilor administrative, AM POST a solicitat beneficiarului, din nou, completarea corectă a cererii de finanţare. În iulie 2012, beneficiarul a răspuns solicitării AM POST la fel de incomplet ca şi înaine. Ca urmare a faptului că cererea de finanţare nu a îndeplinit criteriile de conformitate administrativă, AM POST a decis să respingă cererea de finanţare a proiectului „Extinderea şi modernizarea suprafeţei de mişcare la Aeroportul Internaţional Baia Mare”.
Nefiind vorba de un caz singular, nu ştiu dacă vorbim de rea-voinţă sau de incompetenţă, dar oricare din acestea două sunt de condamnat, în egală măsură. Este mare păcat să ratăm o asemenea ocazie doar pentru că un anume director indiferent a ales o anume echipă, la fel de nepăsătoare, să se ocupe de acest proiect. După cum ne-a anunţat astăzi Comisia Europeană, avem la dispoziţie două luni pentru a remedia deficienţele identificate. După cum se poate observa, pe cei ce au condus înainte nu i-a interesat ca Baia Mare să aibă un aeroport în standardele europene, dar pentru noi acest lucru este extrem de important. Ca urmare, aceste două luni sunt mai mult decât suficiente pentru a le demonstra că merităm aceste finanţări.
25 oct. 2012
De ce a fost respins proiectul de modernizare a Aeroportului din Baia Mare?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări populare
-
1. Activitatea didactică .... 630 ore (18 ore x 35 săpt. = 630 ore) 2. Transport către diverse activităţi obligatorii (cercuri pedagogice...
-
Calculator *rezultatele calculatorului au caracter orientativ si se aplica pentru cadrele didactice cu peste 6 ani vechime în învățământ
-
Rugaminte pentru cei care aveti particularitati: un email pe fsli@fsli.ro pentru a va raspunde oficial conducerea FSLI. Multumesc pentru int...
-
Metodologia de miscare de personal 2012-2013 o puteti descarca de AICI pentru cei care nu reusesc se poate descurca de pe www.slimm.ro
-
Anexă la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6239/14.11.2012 METODOLOGIA - CADRU PRIVIND MOBILITATEA P...
-
Gasiti cateva modele pentru subiectele de la examenul de titularizare 2012 AICI Pana la inceputul saptamanii viitoare vor mai aparea si alt...
-
O R D I N pentru modificarea şi completarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în ...
-
" Art. 277.(1) Copiii personalului didactic şi didactic auxiliar aflat în activitate sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere la con...
Stimate D-le Pop,
RăspundețiȘtergereTrebuie mai intai verificat cu cei care au trimis documentele daca este adevarat. Va spun acest lucru deoarece si noi am patit acelasi lucru la Primaria Baia Mare si daca ne-am lua dupa reprezentantii Guvernului din acea perioada ar suna la fel. Insa in cazul nostru ce s-a intamplat (este vorba de un proiect de wireless pentru zona Teatru pana la Parcul Municipal):
1. Ni s-au cerul clarificari la care am raspuns in totalitate.
2. Ni s-a cerut a 2-a oara clarificari (aceleasi) de parca nu am fi raspuns prima data. Am raspuns din nou, tot complet.
3. Dl. Primar Anghel a primit o instiintare ca proiectul a fost respins pentru ca nu am raspuns corespunzator la clarificari. Numai sub conducerea PDL se putea intampla asa ceva.
In privinta Aeroportului din Baia Mare s-ar fi putut intampla ceva similar, dar considerand ca la conducere in acel moment era PDL-ul si aveau parghiile necesare sa accepte proiectul si fara amendamente si completari (asa cum au facut in multe alte cazuri pentru "alesii" lor), mai degraba cred ca este vorba de vesnica izolare a Ardealului (care din pacate a fost si este promovata si de catre USL).