12 nov. 2009

COMUNICAT Alianta Bugetarilor 12.11.2009

ALIANŢA BUGETARILOR alcătuită din:

1. Federaţia Naţională a Sindicatelor „ALMA MATER”,
2. Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „SPIRU HARET”,
3. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ,
4. Federaţia „SANITAS” din România,
5. Alianţa Sindicatelor „SED-LEX”,
6. Federaţia Sindicatelor din Administraţia Publică „PUBLISIND”,
7. Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor,
8. Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual,
9. Federaţia Sindicatelor din Administraţia Locală şi Centrală din România „COLUMNA”,
10. Federaţia Naţională a Sindicatelor Libere Tehnic-Economic-Administrativ din unităţile sanitare şi balneare din România;
11. Federaţia Naţională a Ziariştilor de la AGERPRES
12. Federaţia „UNITESA” a personalului fără normă didactică din învăţământul superior,

reunită la nivel de Birouri Executive, în data de 12 noiembrie 2009, a hotărât următoarele:
1. Respingerea art. 10 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional;
2. Nesemnarea acordurilor individuale între angajat şi angajator pentru respectarea art. 10 din Legea nr. 329/2009;
3. Organizarea de forme specifice de protest (grevă de zel, nedesfăşurarea de activităţi cu publicul etc.), în funcţie de domeniul de activitate, precum şi a unui miting/marş „al tăcerii”;
4. Neparticiparea la Comisiile de Dialog Social – şi nu numai – pe a căror ordine de zi se află discutarea aplicării Legii nr. 329/2009;
5. Întreprinderea unor demersuri la instituţiile internaţionale cu privire la efectele aplicării Legii nr. 329/2009.

Alianţa Bugetarilor cere conducerilor instituţiilor publice să îşi asume răspunderea pentru desfăşurarea în bune condiţii, cu respectarea legislaţiei şi a standardelor de calitate, a activităţilor publice, în condiţiile în care decide unilateral trimiterea în concediu fără plată a personalului sau reducerea timpului de lucru.
Alianţa Bugetarilor cere Guvernului să facă publice datele privitoare la economiile realizate prin: blocarea posturilor vacante, disponibilizările de personal, rectificările bugetare negative şi anularea unor drepturi salariale.
De asemenea, Alianţa Bugetarilor cere Guvernului să prezinte sumele prevăzute în buget pentru organizarea campaniei electorale şi să reducă cu 15,5% cheltuielile pentru fiecare tur de scrutin.

Bucureşti, 12 noiembrie 2009


Secretariatul Tehnic Central al Alianţei Bugetarilor

7 comentarii:

  1. "Nesemnarea acordurilor individuale între angajat şi angajator pentru respectarea art. 10 din Legea nr. 329/2009";
    Cum poate hotari (alt)cineva, adica alianta, in numele altcuiva, nesemnarea acordurilor individuale. Daca e vorba despre o optine individuala, personala,lasata la latitudinea fiecaruia, formularea de mai sus este o tampenie curata. Corect era ca alianta, eventual, sa recomande sa nu se semneze aceste acorduri individuale.

    RăspundețiȘtergere
  2. cf art. 147 alin. (4) din Constitutie de la data publicarii in M.O. a deciziei CCR au efect numai pentru viitor.
    Cum decizia CCR nu e publicata(acum) in M.O. nu se poate aplica efectiv.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce se mai aude de concediul fara plata?

    RăspundețiȘtergere
  4. intentia guvernului este prea perfida pentru a recomnda. SIndicatele sa impuna. numai asa putem capata respect.
    CAre membru nu se supune sa plece. Nu sa stea sa castigam noi prin sacrificiile noastre si ei doar sa beneficieze/ ori cu noi ori impotriva noastra

    RăspundețiȘtergere
  5. intram sau nu in concediu fara plata?

    RăspundețiȘtergere
  6. Se pare ca s-au primit niste note prin care unii functionari de la pensii vor intra in concediu. La noi la scoala inca nu se stie nimic. Vineri a fost sedinta cu directorii, dar cand s-a intors directoarea era tarziu si n-am aflat nimic. EXISTA CUMVA POSIBILITATEA DE A NI SE TAIA DIN SALARII DACA NU FACEM CERERE DE CONCEDIU asa cum ni se vantura pela nas? Cine este patronatul,ministerul sau inspectoratul? Caci in Prahova LUCRURILE SUNT AMESTECATE INTRE PDL SI PSD!

    RăspundețiȘtergere
  7. Sunt profesoara la o scoala din Timisoara. Azi la noi, s-a afisat in cancelarie o nota de serviciu care contine urmatoarele, citez: ,,Prin prezenta va aducem la cunostinta, ca in conformitate cu Legea nr. 329/2009 art. 10 alin. b si 4 in perioada 16 - 20 noiembrie 2009 tuturor cadrelor didactice li se va reduce programul de lucru cu 3 ore pe zi. Acest lucru nu va afecta in nici un fel norma de predare la clasa.,,
    Stimate domnule Liviu M. Pop, va rog sa-mi spuneti daca s-a procedat corect, sau este un exces de zel. Mi se pare aberant sa venim la scoala, sa ne tinem orele si sa primim salariul diminuat. Ca explicatie ni s-a spus, ca ziua de lucru este de 8 ore si in invatamant, iar cele 3 ore s-au redus din orele de pregatire pentru lectii nu din norma didactica. Pe langa faptul ca legea 329 este un abuz in sine, aplicarea ei in acest mod in cazul invatamantului este revoltatoare! Asteptam reactia Sindicatelor in acest caz!

    RăspundețiȘtergere

Postări populare