6 mar. 2010

Am muncit...de ce nu ne platiiti?

Deoarece în judeţul Maramureş fondul de salarii pentru luna februarie este insuficient, SLI Maramureş a propus membrilor săi un referendum privind următoarele forme de protest:
suspendarea activităţii în zilele 10,11, 12 martie 2010 între orele 8.00 - 10.00 şi
reducerea timpului de lucru cu 50%, începând cu data de 15 martie 2010.
(Toate activităţile angajaţilor din învăţământ vor începe la ora 10.00).
Referendumul va fi finalizat marţi, 9 martie a.c., ora 12.oo în unităţile în care nu există fonduri suficiente.
Menţionăm că protestul va înceta în momentul achitării integrale a drepturilor salariale neachitate (salarii, sentinţe, premiul anual).
SLÎ Maramureş a semnalat public, insuficienţa fondurilor la nivelul judeţului, încă din luna decembrie 2009, precum şi săptămâna trecută în şedinţa de la Prefectura Maramureş. Demersurile SLÎ MM continuă prin FSLÎ la nivelul ministerului de finanţe pentru asigurarea fondurilor necesare.
Considerăm că sacrificiile la care sunt supuşi angajaţii din învăţământ sunt nejustificate atâta timp cât, în sistemul de învăţământ s-au redus 17.000 de posturi în 2009 iar 15.000 de posturi se vor reduce din 2010. Mai mult Legea salarizării unitare plasează personalul din învăţământ la baza piramidei salariale, avînd cele mai mici salarii.
Biroul Operativ
Preşedinte,
Liviu Marian POP
Referendumul este aici si pe http://slimm.ro/
Miercuri va avea loc Colegiul National al Liderilor FSLI unde o sa se stabileasca actiunile federatiei in semestrul al doilea.

14 comentarii:

  1. felicitari! fiti puternici, nu va lasati intimidati! ramaneti uniti si demni!
    cat despre restul sistemului ... niste mamaligi. in scoala mea niciodata colegii nu vor accepta sa intrerupa orele. le e frica si de propria umbra. vorbesc in soapta, terorizati de spectrul restrangerilor. asta a facut din noi guvernul - niste mamaligi terorizate. suntem de toata jalea!

    RăspundețiȘtergere
  2. ce fain. Daca nu au motive ca sa nu plateasca, de ce sa nu le dam noi motive, ca sa faca asta barem legal?

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu va propun o alta solutie si o argumentez Nu suntem un segment care daca face greva produce repercursiuni imediate. Daca facem greva nu deranjam pe nimeni cu exceptia unor momente critice: bac, examene nationale, examene de admitere. Nici macar nu intra in calcul inchiderea anului scolar. Note sunt media o poate inchide oricine chiar directorul reprezentantul patronatului. Deci asta pica si ramin doar diferitele forme de examen.Solutia mea este: Greva japoneza 3 zile si greva de avertisment in perioada 19-29 aprilie orele 11-14 cind se dau competentele digitale pentru Bac, iar daca Ministere modifica intervalul orar modificam si noi perioada grevei de avertisment sau putem face greva generala.Abia atunci avem repercursiuni imediate si vom fi bagati in seama. Poate nu in data de 19 aprilie cind vom incepe greva si examenul de competente dar in 20 aprilie sigur vom fi bagati in seama.
    La greva japoneza nu ne afecteaza financiar, iar in aprilie nu ne platesc in intervalul orar in care facem greva de avertisment,iar daca ajungem la greva generala nu ne platesc timp de 10 zile, dar macar stim ca de data asta facem o greva cu cap si sper sa nu cedam ca la cea de acum 1 an cind am facut greva la tezele nationale.

    RăspundețiȘtergere
  4. Aveti perfecta dreptate. Daca facem acum greva guvernul se va bucura ca economiseste bani si noi vom fi de vina ca nu nu tinem cont de interesele elevilor. O greva generala ar trebuie pornita in timpul bacalaureatului. Sindicatul ar trebui sa inteleaga ca momentul optim cand putem obtine ceva este in timpul examenului de bacalaureat si examenul de competente.
    In anul trecut am ratat un moment foarte potrivit, intre cele doua alegeri prezidentiale, sper ca in anul acesta nu mai gresim.

    RăspundețiȘtergere
  5. fratilor de bac si de teze unice putem sa o facem ! nu ne intra in norma nici bacul nici tezele unice. deci se poate ataca ! DAR CINE SA O FACA???? PDL-isti din sindicat? nu ma refer la Pop ca nu stiu daca e sau nu! PDL-isti astia tac in continuare...pe noi ne restrang la greu ...si noi ii platim sa stea degeaba la judete si la bucuresti! RUSINE DOMNILOR DE SUS! SUNTETI ACOLO DIN BANII NOSTRII! GANDITI DOARA CA NU SUNTETI PLANTE!

    RăspundețiȘtergere
  6. Poate ar trebui acţiuni mai energice, gen ieşit în stradă(vezi Grecia).Aştia nu mai au nicio ruşine.

    RăspundețiȘtergere
  7. are dreptate anonimul nr 3 cel cu solutia cu Bac-ul! In alta ordine de idei ,vineri am luat si noi fluturasii de salarii si sunt mai mici cu cel putin un milion, lamine cu 1 mil9 in fine 100 lei noi si un pic) De ce spune boc ca nu scade nici un salariu? In afara de dirigentie si sporul de vechime altceva nu mai avem in fluturas, ar trebui sa fim mai uniti ca sa putem obtine ceva, altfel doar vorbe goale...

    RăspundețiȘtergere
  8. Sunt de acord cu propunerea domnului presedinte de inceperea a activitatii de la ora 10, dar prin reducerea orelor la 25 minute si desfasurarea programului conform orarului, deci si notarea activitatii in condica, ca sa nu fim acuzati ca am neglijat unii elevi, iar daca problemele persista, reducerea orelor la 10 minute, sau chiar mai putin.

    RăspundețiȘtergere
  9. Stati linistiti, sindicatele sunt deja cumparate de putere. Ni se arunca praf in ochi, ca de atatea ori, cu scopul de a nu iesi in strada. Anonimul nr. 3 are dreptate si solutiile sunt pertinente. Dar cine sa il asculte? Pop, Nistor, pensionarul Isvoranu, altii? Toti dau din gura la TV, iar in rest tac chitic si incaseaza din contributiile noastre. Stiati ca un simplu lider de sindicat, de la o scoala de provincie, care nu a facut absolut nimic, anul trecut scolar a incasat 450 de lei? Pentru ce? Ce au facut sindicatele pentru noi?

    RăspundețiȘtergere
  10. se sufera de lasitate, mult, si de indiferenta, ai senzatia ca cei care conduc, inclusiv sindicatele, se fac, doar, ca se misca ceva, nimic, insa.inertia si indiferenta, repet, sunt la putere.

    RăspundețiȘtergere
  11. noi azi, la buzau, am semnat pentru greva.

    RăspundețiȘtergere
  12. Benea Mihaela08.03.2010, 16:06

    Citesc comentariile celor de mai sus si stau sa ma gandesc, cu tristete, ca ne meritam soarta. Atata timp cat NOI, cei ce ne vaitam atata, credem ca "nu suntem un segment care daca face greva produce repercursiuni imediate. Daca facem greva nu deranjam pe nimeni ", adica NOI ne consideram NEIMPORTANTI, de ce altii ne-ar vedea altfel. Cat timp nu vom realiza ca suntem atat de credibili pe cat noi ne facem, nu vad cum s-ar schimba ceva.
    Mai citesc aici ca "sindicatele sunt cumparate" si l-as intreba pe cel sau cea care a scris asta cati bani a primit, pentru ca, din cate stiu eu, sindicatul este format din membrii sai si nu din liderii de sindicat.
    E foarte usor sa critici, semnand anonim. Mi-as fi dorit ca toti cei nemultumiti sa aiba puterea de a se privi in oglinda si a se intreba "EU ce am facut pentru ca lucrurile sa stea altfel?". Nu ce a facut liderul de scoala, nu ce a facut Liviu Pop, ci ce am facut EU.
    In noiembrie anul trecut am avut curajul sa-l privesc in ochi pe presedintele Basescu si sa-i intreb, in fata unei sali pline de cadre didactice, cum e cu aplicarea legii in Romania (legat de Legea 221). Credeti ca dascalii din scoala mea m-au laudat pentru asta? Nu, mi-au reprosat ca scoala intra de luni in RODIS si ca s-ar putea sa aiba probleme din cauza tupeului meu si "inconstientei" de a-mi spune numele si scoala de unde provin.
    Mai vad aici ANONIMI care vorbesc de lasitate, de fuga de raspundere. Au dreptate. Astia suntem noi, dascalii. Niste ANONIMI. Niste Ilene Cosanzene pline de pudoare, ascunse in spatele unor evantaie, asteptand mereu pe Fat Frumos calare pe un cal alb, sa vina sa-si asume raspunderea pentru noi si sa ne rezolve toate problemele, pentru ca suntem PREA MICI, PREA SLABI, PREA NEIMPORTANTI si PREA LASI ca sa facem noi insine ceva.

    RăspundețiȘtergere
  13. E DICTATURA! Asta e realitatea! Voi veti face tot ce va sta in putinta sa atrageti atentia asupra a ce nu functioneaza in aceasta tara, dar prin manipulare si furt acesti friponi derbedei au ajuns sa conduca o tara, batandu-si joc de tot ce misca.Vor fura cu nesimtire cat vor fi la putere, astfel incat 3-4 generatii de-a lor de acum incolo sa fie asigurate pe viata cu un trai decent, chiar de lux.Asa ca tot ce se va intreprinde pe linie sindicala va fi un mare VAX ! E DICTATURA LUI BASESCU!!!! Nu va dati seama? Ce trebuie sa se mai intample ca sa deschideti ochii si sa vedeti realitatea????Cate salarii trebuie sa se mai diminue si cati oameni mai trebuie sa fie dati afara pentru a va ilumina??????Chiar voi cei peste 5 milioane de romani care i-ati pus pe astia sa ne nenoroceasca nu aveti simturi??Nu aveti ochi ??????VA FI NENOROCIREEE IN TARAAA!!!!

    RăspundețiȘtergere
  14. aCACAdemicianul Basescu seamana tot mai mult cu Elena CODOI Ceausescu!Numai ca pe vremea ei se traia mai bine!Cel putin in invatamant!

    RăspundețiȘtergere

Postări populare