18 nov. 2009

Legea educatiei a fost declarata neconstitutionala de CCR

Curtea Constitutionala a admis, miercuri, sesizarea facuta de Partidul National Liberal si a decis ca Legea educatiei contravine Constitutiei. Actul normativ este unul dintre cele trei pe care Guvernul Boc si-a asumat raspunderea in Parlament in septembrie, informeaza NewsIn.

Deputatul PNL Ciprian Dobre a facut o trecere in revista a principalelor aspecte de neconstitutionalitate sesizate de liberali in Legea educatiei. "Primul aspect este legat de directorii si directorii adjuncti ai unitatilor de invatamant, articolul 251 din lege, care spune ca profesorii care detin functia de director sau director adjunct sunt incompatibili cu calitatea de membru al unui partid politic", a remarcat liberalul, mentionand ca s-ar excede articolul 40 alineatul 3 din Constitutie care arata ca nu pot face parte din partide politice doar judecatorii CCR, avocatii poporului, magistratii, membri activi ai armatei, politistii si alte categorii de functionari publici stabilite prin lege organica.

Un alt element reclamat de liberali se refera la solutionarea starii de incompatibilitate. Potrivit lui Dobre, la articolul 331 din Legea educatiei, se face urmatoarea precizare: directorului sau directorului adjunct care este in stare de incompatibilitate i se desface contractul de munca pe motive disciplinare. "Adica incompatibilitatea se solutioneaza prin intermediul dreptului muncii. O alta aberatie - directorii si directorii adjuncti ai unitatilor de invatamant nu au contract de munca, ci contract de management", a comentat liberalul.

Deputatul PNL a sustinut si ca in Legea educatiei se introduc discriminari prin prevederea potrivit careia absolventii liceului pot sustine in mod gratuit examenul de bacalaureat de doua ori, ceea ce ar insemna ca cei de la privat o pot face o singura data sau de trei ori, "legea nu distinge si nu le mai spune nimic".

O alta critica adusa de liberali se refera la prevederea pentru acordarea a 500 de euro pentru fiecare cetatean roman la nasterea acestuia. Ciprian Dobre a punctat ca, in conditiile in care Legea intra in vigoare dupa promulgare, iar normele de aplicare ale legii sunt prevazute pentru zece luni de la intrarea in vigoare, problema care se pune este discriminarea fata de cei nascuti inainte de intrarea in vigoare a textului.

In plus, Dobre a facut referire la incalcarea articolului din Constitutie care garanteaza autonomia universitara.

Parlamentarii PNL au sesizat si incercarea de politizare a sistemului de invatamant preuniversitar si universitar.
sursa: www.hotnews.ro

2 comentarii:

  1. Adriana Petre21.11.2009, 19:10

    Pe cine votati, d-le Pop, pe P.N.L.-isti?
    De 20 de ani incoace nimic nu s-a intamplat asa cum ar trebui, legile au fost date pentru aranjamentele celor de la putere si acum toti se fac ca nu stiu, inclusiv dvs.
    Nu credeti ca meritati soarta lui ceausescu?
    EU cred ca da!
    Dar ... cine sunt eu? Cititi-l pe Nichita Stanescu.
    Si nu mai dati atata cu stangu-n dreptul, treceti la actiuni severe, de blocare a acestor smenari, cocalari si prostituati politic.
    Cat credeti ca mai induram ?
    Vad in fiecare zi ca se pregatesc tot ei, care
    ne mint si cand respira, sa preia puterea cu forta, obligandu-ne sa le suportam nemernicia ca, altfel, am fost amenintati ca vom ramane fara ore, care vor fi tinute doar de pilele lor analfabete.
    Eu am curaj, mai sunt ca mine? Si cand se va rezolva ceva? Ce mai asteptam? Sa sterpeleasca tot, n-au ros toate oasele, de nenorociti ce sunt? BA DA.
    Luati masuri adevarate, ce cautati in sindicat daca sunteti atat de lasi?

    RăspundețiȘtergere
  2. Doamna Adriana, nu c-aş fi vreo susţinătoare înrăită a domnului Pop şi în special a reprezentenţilor sindicali, dar nu credeţi că înverşunarea de care daţi dovadă este direcţionată greşit? Cu cine să se lupte, doamnă, sindicaliştii, cu poporul? Căci este însuşi poporul, stimată doamnă, cel care face legile . Să nu uităm că lipitorile din vârf n-au fost atacate de pielea românului de către alţii, ci de noi înşine. Aşa că, inutil să ne blamăm preferinţele...în fond, ne confruntăm doar c-o problemă de mediocritate sporită naţională şi cu o doză de laşitate generală şi lipsă a demnităţii.
    Consider că, mai de grabă, ar trebui să ne concentrăm pe aspectul de-a crea noi mentalităţi, alte valori care să se asigure că nu-şi vor mai vinde demnitatea pe-o ceaşcă de ulei şi vor avea capacitatea de-a decide în ceea ce priveşte situaţia unei naţiuni. Este singura noastră şansă, chiar dacă presupune timp...

    RăspundețiȘtergere

Postări populare