La nivelul judeţului mai sunt primării şi consilii locale care nu au acordat şi nici nu au prevăzut sume pentru tichetele cadou
Liviu Pop, preşedintele Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş, a convocat o conferinţă de presă pentru a face cunoscute ultimele evenimente petrecute în judeţ în ceea ce priveşte sistemul de învăţământ. Aşa cum am am scris, în urmă cu două zile, zeci de sindicalişti au pichetat Prefectura din cauza neacordării tichetelor cadou. Prin urmare, sindicaliştii au înaintat prefectului de Maramureş o adresă prin care şi-au exprimat nemulţumirile.
În continuare vă prezentăm câteva fragmente din scrisoarea adresată prefectului de Maramureş. "SLI MM a făcut un puternic lobby pe lângă administraţiile locale pentru obţinerea tichetelor cadou în baza prevederilor Legii 193/2006, conform cărora salariaţii din învăţământ aveau dreptul să le primească. Din păcate, nu toţi primarii şi toate consiliile locale apreciază locul şi rolul educaţiei cu aceeaşi unitate de măsură. Am asistat şi participat pe parcursul celor patru luni de la implementarea acestei legi la nivelul judeţului la diverse discuţii, negocieri şi forme de protest. Am constatat că la nivelul Maramureşului sunt încă primării şi consilii locale care nu au acordat şi nici nu au prevăzut sume pentru acordarea acestor tichete cadou. Mai grav e că lipsa de comunicare dintre aceste autorităţi administrative şi instituţiile de învăţământ fac ca tensiunile şi nemulţumirile colegilor noştri să se acutizeze. De aceea, în numele celor peste 7.600 de membri pe care îi reprezentăm, venim şi pe această cale la dumneavoastră cu următoarele solicitări: să transmiteţi Guvernului României să ia măsuri pentru ca Legea nr. 193/2006 să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi unitar la nivel naţional, lucru cerut si de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ prin Memoriului din 4 decembrie 2007, să transmiteţi la nivelul judeţului precizările privind modificarea acestei legi în urma şedinţei de Guvern, precum şi hotărârea Comisiei paritare ISJ - SLI MM. Solicităm aceste lucruri pentru a reuşi să implementăm corect egalitatea de şanse şi a nu lăsa rezolvarea acestor probleme numai în stradă şi în presiune. Nu excludem ca la nivel local sau judeţean, acolo unde nu există niciun interes, membrii noştri de sindicat să recurgă în continuare la forme de protest specific sindicale. Ştim că se apropie campania electorală şi dorim să vă asigurăm că nu dorim să se înţeleagă că acestea sunt cu iz electoral".
Anca Dindiligan
http://www.informatia-zilei.ro/index.php?sect=actualitatea&editia=bm&data=2008-04-18&id=9380
19 apr. 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări populare
-
1. Activitatea didactică .... 630 ore (18 ore x 35 săpt. = 630 ore) 2. Transport către diverse activităţi obligatorii (cercuri pedagogice...
-
Calculator *rezultatele calculatorului au caracter orientativ si se aplica pentru cadrele didactice cu peste 6 ani vechime în învățământ
-
Rugaminte pentru cei care aveti particularitati: un email pe fsli@fsli.ro pentru a va raspunde oficial conducerea FSLI. Multumesc pentru int...
-
Metodologia de miscare de personal 2012-2013 o puteti descarca de AICI pentru cei care nu reusesc se poate descurca de pe www.slimm.ro
-
Anexă la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6239/14.11.2012 METODOLOGIA - CADRU PRIVIND MOBILITATEA P...
-
Gasiti cateva modele pentru subiectele de la examenul de titularizare 2012 AICI Pana la inceputul saptamanii viitoare vor mai aparea si alt...
-
O R D I N pentru modificarea şi completarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în ...
-
" Art. 277.(1) Copiii personalului didactic şi didactic auxiliar aflat în activitate sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere la con...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu