Un coleg de lupta sindicala a avut o initiativa foarte intreresanta, fapt pentru care trebuie sa ne implicam si noi.
Astfel aveti INFORMAREA PARLAMENTULUI AICI
Sunt convins ca mai sunt multe aspecte nesemenalate in aceasta informare. Le puteti completa semna si transmite la Parlament.
Poate asa reusim sa il trezim pe domnul ministru.
9 oct. 2011
Informare Parlament despre Testele Initiale
6 oct. 2011
Nu ne luati de prosti domnule ministru
Am vazut si auzit AICI declaratia ministrului educatiei
"Prin legea salarizării unitare, care va intra gradual în vigoare, s-a crescut acest nivel al intrării în sistem. Dacă ne uităm până unde va evolua acest salariu, către final de carieră, conform legii salarizării unitare, cadrele didactice din România vor ieşi, la ieşirea din sistem, la finalul carierei, vor fi în top 8% bugetari", a declarat Funeriu, la The Money Channel.
"Prin legea salarizării unitare, care va intra gradual în vigoare, s-a crescut acest nivel al intrării în sistem. Dacă ne uităm până unde va evolua acest salariu, către final de carieră, conform legii salarizării unitare, cadrele didactice din România vor ieşi, la ieşirea din sistem, la finalul carierei, vor fi în top 8% bugetari", a declarat Funeriu, la The Money Channel.
Este incredibil cat de senin poate sa sustina neadevaruri domnul ministru.
O privire simpla in Legea Saarizarii Unitare, pe o grila de la 1 la 15 Profesor I (Studii superioare de lungadurata, ciclul II Bologna) grad didactic I are coeficient 4,25 la care se poate adauga maxim 30% sporuri adica se ajunge undeva la 5,52...
Mai este mult pana la 15... Sunt alte categorii bugetare in partea de sus a grilei...
Noi nu suntem decat in prima treime de jos a grilei tovarasul ministru. Si asta dupa reducerea cu 33% pe care ati comandato in luna mai a anli 2011
Asa ca...
Puteti sa ne reduceti in continuare posturi, puteti sa ne taiati salarii, puteti sa ne jigniti, puteti sa ne calcati in picioare, puteti sa ne ignorati, dar nu puteti sa ne luati de prosti domnule ministru.
Terminati cu declaratiile..... doar de dragul declaratiilor...
Asta din respect pentru adevar
4 oct. 2011
Lansare “Ghidul debutantului din învățământ”
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ vă invită miercuri, 5 octombrie 2011, dată la care se sărbătorește Ziua Mondială a Educației, la lansarea Ghidului debutantului din învățământ. La eveniment vor participa 150 de cadre didactice aflate la început de carieră.
Lansarea va avea loc la ora 14.00, la sediul FSLI, din Bulevardul Regina Elisabeta, nr 32, sector 5, București (sala de consiliu, etajul II).
Vă așteptăm!
Ghidul debutantului din învățământ este un material menit să îi ajute pe tinerii care pășesc în sistemul de învățământ să se acomodeze mai ușor cu acesta. Ghidul este structurat pe mai multe capitole, cuprinzând informații din legislație, activitatea didactică și cea sindicală.
Contact: Marilena Gheorghita, Departamentul de Comunicare FSLI – marilena.gheorghita@gmail.com
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări populare
-
1. Activitatea didactică .... 630 ore (18 ore x 35 săpt. = 630 ore) 2. Transport către diverse activităţi obligatorii (cercuri pedagogice...
-
Calculator *rezultatele calculatorului au caracter orientativ si se aplica pentru cadrele didactice cu peste 6 ani vechime în învățământ
-
Rugaminte pentru cei care aveti particularitati: un email pe fsli@fsli.ro pentru a va raspunde oficial conducerea FSLI. Multumesc pentru int...
-
Metodologia de miscare de personal 2012-2013 o puteti descarca de AICI pentru cei care nu reusesc se poate descurca de pe www.slimm.ro
-
Gasiti cateva modele pentru subiectele de la examenul de titularizare 2012 AICI Pana la inceputul saptamanii viitoare vor mai aparea si alt...
-
Anexă la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6239/14.11.2012 METODOLOGIA - CADRU PRIVIND MOBILITATEA P...
-
O R D I N pentru modificarea şi completarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în ...
-
" Art. 277.(1) Copiii personalului didactic şi didactic auxiliar aflat în activitate sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere la con...