28 iul. 2010

Proiectul pentru Normele metodologice privind modul de realizare a raportului de activitate în vederea obţinerii gradaţiei de merit

Proiectul pentru Normele metodologice privind modul de realizare a raportului de activitate în vederea obţinerii gradaţiei de merit il gasiti AICI
Am rugămintea de a ne transmite observaţiile şi propunerile dumneavoastră până la data de 8 august 2010.
Multumesc
Va reamintesc ca acest proiect a fost inaintat in baza Art. 13. (1) Începând cu anul scolar 2013-2014 evaluarea activitatii desfasurata
de personalul didactic de predare în vederea obtinerii gradatiei de merit se va
realiza pe baza unui raport de activitate motivat/portofoliu personal, certificat de
consiliul/consiliile de administratie al unitatii/unitatilor de învatamânt.
(2) Raportul de activitate va fi realizat în baza unui proiect propus de cadrul
didactic, pe termen de 4 ani cu un colectiv de elevi, care va fi reactualizat la
începutul fiecarui an scolar, dupa caz, în functie de situatia încadrarii cadrului
didactic.
Responsabilitatea monitorizarii proiectelor propuse, în vederea obtinerii
gradatiei de merit, revine conducerii/conducerilor unitatii/unitatilor de
învatamânt si sefului de catedra sau responsabilului/responsabililor comisiei/comisiilor metodice
(3) Pâna la 31 august 2010 vor fi elaborate norme metodologice privind modul
de realizare a raportului de activitate prevazut la alin.(1).

25 de comentarii:

  1. La Valcea aproape tot inspectoratul si-a "impartit" gradatiile de merit. Mai bine ar disparea...decit sa favorizam "pilaraia" !

    http://www.impactreal.ro/201005165815/Actualitate/Concursul-pentru-gradatiile-de-merit-sub-semnul-intrebarii.html

    RăspundețiȘtergere
  2. http://www.isj.vl.edu.ro/portal/valcea/isj/portal.nsf/AllByUNID/5EF12C19F3DBFF26422575A7002A50F2?OpenDocument

    RăspundețiȘtergere
  3. Aceste tipuri de proiecte pentru obtinerea gradatiei de merit sunt ceva de tipul referatelor de la facultati facute de studenti care se pot lua frumusel de pe intermet. In concluzie sunt o prostie ffff mare.
    Noi suntem profesori nu studenti de a face portofoli sau proiecte.

    RăspundețiȘtergere
  4. O mare tampenie !
    Cerintele sunt asemanatoare proiectelor de finantare. Oare pentru implementarea unui astfel de proiect, ce gradatie vom primi ???
    Cate gradatii de merit se acorda (numarul lor) ? Nu se specifica acest lucru !
    Care este valoarea gradatiei de merit, cati lei sau mai bine spus euro ? Propun sa fie platite gradatiile in EURO pe masura proiectelor !
    Deci, sa se stabileasca numarul gradatiilor de merit si cuantumul lor !
    Nu inteleg un lucru sau mai bine zis, inteleg HOTIA care se practica prin aceasta metodologie:
    -cadrele didactice care se vor inscrie la gradatie in 2013 trebuie sa desfasoare proiectul in VIITORII 4 ani (nu mai beneficiaza de evaluarea ultimilor 4 ani)!!! Deci, banii ii vor primi dupa 4 ani, dupa finalizarea proiectului ! Concret, timp de 4 ani niciun cadru didactic nu va mai fi platit pentru gradatie ...doar cei care se inscriu in 2011 si 2012 si merg spre ... eliminare ! Asa ca, se face economie iar la buget !!! Asa cum se intampla in acest an scolar, gradatiile se platesc cu 1 septembrie si nu cu 1 iulie cum a fost (economie pe lunile iulie si august)
    Ca atare, NU ESTE CORECT !
    Sa speram ca nu va mai fi funeriu ministru cu 1 septembrie !

    RăspundețiȘtergere
  5. As propune mai intai, sa se elaboreze o fisa de evaluare a cadrului didactic, la NIVEL NATIONAL, ACEEASI)!Deoarece, fiecare sc are propriua fisa, dupa criteriile sale!Doar anul acesta am primit o fisa de evaluare , data de insp de specialitate1Ca sa fie clar pz toti dascalii, ce trebuie sa faca, in timpul anului sc (pt ca, pe langa propunerea proiectarii invatarii, dupa nivelul elevilor, mai are si alte act, care, conteaza, in oarecare masura-nu intru in detalii).Ar fi bine sa se stie, pt ca exista tot felul de suspiciuni intre colegi!Sa specifice clar, aceasta evaluare, pt ca, una e sa faci PERFORMANTA LA NIVEL (INTER)NATIONAL, LA O CLASA DE ELEVI DE ELITA, ALTA E SA FACI PROGRES LA NIVELUL UNEI CLASE DE ELEVI CU C.E.S., CU ALTE DIZABILITATI, DE CARE NICI MACAR, DE CELE MAI MULTE ORI NU SE DORESTE SA SE AUDA).Trebuie incurajati si motivati, deopotriva, si dascalii primului nivel de clasa, dar MAI ALES CEI CARE AU CLASE DE TIPUL CELUI DE AL DOILEA NIVEL, AMINTIT!Altfel, VAI, SARACA NOASTRA TARA, IN VIITORUL CUI ISI VA LASA SOARTA?????????????

    RăspundețiȘtergere
  6. Fac planul managerial al unitatii in calitate de responsabil proiecte-programe comunitare, monitorizez derularea lor, intocmesc rapoarte; intocmesc /derulez proiecte la toate nivelurile (evaluari), stabilesc parteneriate-desfasor activitati, monitorizez, evaluez;pregatesc copiii pentru concursuri, festivaluri...;initiez si particip la programe comunitare (monitorizare-evaluare);cursuri de formare continua;administrez pagina scolii; voluntariat si lista poate continua. Mormane de dosare-hartii si sansele sunt foarte mici.
    Asta fara a pune la socoteala activitatea de zi cu zi : proiecte activitati integrate, materiale didactice, fise, evaluari initiale, continue, finale, rapoarte de activitate semestriale, comisii si cercuri pedagogice, cercetare pedagogica, sesiuni de comunicari,simpozioane,publicatii.......Si se mai poate adauga si eforturile financiare care nu sunt putine.

    RăspundețiȘtergere
  7. nu incerc sa ma uit pentru ca gradatiile sunt pentru ISJ si oamenii lor
    asa cum spunea cineva mai sus cel mai bine sa dispara, pentru ca oricum isj-ul le da cuuuuuuuum vor ei

    RăspundețiȘtergere
  8. Am citit de 5-6 ori tot acest proiect si mi se pare scris intr-un limbaj de lemn in care se defileaza cu un "proiect" pe 4 ani din care nu se intelege nimic. Ceva mai concret ... o expunere mai clara a termenilor acestui abstract proiect. Dv, dle Pop, ar fi tb sa veniti cu explicatii suplimentare legate de aceasta noua metodologie din care, personal, nu inteleg nimic. Noua, cotizantilor constiinciosi, nu ni se cere parerea, nu suntem consultati in asemenea pb????? Astept un raspuns explicit din paretea dv.

    RăspundețiȘtergere
  9. - "Consiliul de administratie al unitătii/unitătilor de învătământ va evalua eligibilitatea candidatilor și a proiectelor". Suna bine...dar sa nu uitam cine face parte din CA. Eu nu cred ca sunt in masura sa evalueze ceva. Concret: in scoala in care lucrez, din CA fac parte 2 debutanti.
    - "20 de puncte pot fi acordate, conform fişei de evaluare, pentru performanţe deosebite în inovarea didactică, în activitatea metodică, în pregătirea preşcolarilor sau a elevilor, în pregătirea elevilor distinşi la concursuri şcolare". Cam mult domnilor! Mai intereseaza pe cineva in ziua de astazi performanta sau calitatea prestatiei didactice? Din punctaj se vede clar: NU! De ce sa muncesti cand poti sa iei puncte din hartii?!!
    Comentam si si proiectul acesta la fel cum am facut cu LEN. Si?! Usor, usor ajungem la mana primarilor tractoristi si a directorilor numiti pe orice criterii numai de competenta nu.

    RăspundețiȘtergere
  10. Astea sunt pentru pilosi si pentru cei de pe langa directori .....De ce nu reusiti sa moblizati profesorii pentru un protest serios? Cum se face ca un incepator ia 700 ron si conform siteului ISJMM un directoras ajunge la 3600 ron cu spor la spor !

    RăspundețiȘtergere
  11. Sigur veti spune ca e reactia normala a individului in fata schimbarii.Dar va spun ca este reactia in fata a tot ce se intampla de o buna bucata de timp in invatamantul romanesc: discriminarea si conducerea acestui sistem sub deviza: Divide et impera!
    Analizati cu atentie continutul acestui document si ne veti da dreptate!
    1.- OMECI 6054 din 04.12.2009.- Art. 7. Pentru personalul didactic auxiliar, criteriile pentru acordarea gradatiei de
    merit sunt stabilite în fisa de evaluare a activitatii, elaborata de inspectoratul scolar pe baza fisei postului.
    - In noul proiect,la fel ca si in trecut :
    Art. 7. Pentru activităţile obligatorii cuprinse în fişa postului personalului didactic de predare şi de conducere nu se acordă punctaj.
    2.Un proiect in acord cu PDI-ul scolii- PDI-urile sunt preluate de catre majoritatea directorilor de la alte scoli,nefiind personalizate conform nevoilor scolii.
    3.Evaluarea se realizeaza de catre CA si responsabilii comisiilor metodice-Atunci responsabilul cu proiecte din scoli,care a mai adus si finantari europene scolii munceste in continuare la Coperativa ,,MUNCA IN ZADAR,,.
    4.In continuare se a evalua continutul unor hartii si nu se doreste calitate in sistem.
    Va lua cineva in seama propuerile noastre???In ultima perioada nimeni nu a luat in considerare opiniile noastre.

    RăspundețiȘtergere
  12. mi ar parea bine sa dispara aceste prime , gradatii , ca oricum se iau dupa favoruri

    RăspundețiȘtergere
  13. ASA-I!Eu cred cav trebuie NEAPARAT sa existe o fisa clara, conform psihopedagogiei care o are la baza ORICE DASCAL CALIFICAT, la nivel NATIONAL, de evaluare permanenta a dascalilor din Romania, iar fisele metodologice pt concursul obtinerii gradatiei de merit si alte asemenea similituri, sa completeze aceasta fisa de evaluare a dascalului!Dar acum, eventual, pana la inceperea anului scolar 2010-2011, pt a sti concret dascalul sa stie ce trebuie sa faca, pe langa activitatea sa cu elevii, in cariera sa profesionala1Sunt muilte activitati si concursuri atractive pt dascali si pt implicarea elevilor in acestea, dar, pt unii dintre insp,doar unele din acestea conteaza1DECI, E F IMPORTANTA, CU UN LIMBAJ SIMPLU INTOCMITA, O FISA NATIONALA DE EVALUARE A CADRULUI DIDACTIC, PERMANENTA, PANA LA UN AN DE ACTIVITATE!MULTUMIM, ASTEPTAM SI ALTE PROPUNERI, DAR SI RASPUNSURI!Spor la lucru in continuare, stiu ca este destul!

    RăspundețiȘtergere
  14. Ar trebui sa primeasca punctaj si cei care au terminat un doctorat, mastere etc. Este o munca pentru care nu vom mai primi nimic. In ceea ce priveste proiectele, am 3 ani consecutivi de cand proietele propuse de mine au fost aprobate de minister si aveau buget alocat. Aveau. Plus un simpozion universitar organizat. Si multe altele. Si gradatia au primit-o anonimi, pilosi si fara activitati. De fapt, nu mai am incredere. Sincer. Sunt tot mai hotarata sa dau in judecata isj pentru ceea ce au facut.

    RăspundețiȘtergere
  15. TOTUL SE FACE IMPOTRIVA CELOR DE JOS SI IN FAVOAREA CLANULUI DE LA PUTERE, CAMARILEI BASESCIENE SI ACOLITILOR LUI.IN TERITORIU LEGAT DE SISTEMUL DE INVATAMANT CAMARILA DE PARTID SUNT INSPECTORATELE PE CARE NIMENI NU LE CRITICA, CI SUNT ACCEPTATE NU STIU DE CE.ELE SUNT CELE CE "SUG" DIN BUGET ZECI DE MILIARDE FARA SA-SI ADUCA APORTUL DIRECT IN EDUCAREA SI FORMAREA TINERELOR GENERATII.SUNT INSTRUMENTELE PRIN CARE SE UMPLU DE BANI BUZUNARELE PD-L-iste DIN AFACERI PE LINIE DE INVESTITII, CEI IMPLICATI DIRECT AVAND SOCIETATI FANTOMA PRIN CARE DERULEAZA LA NEGRU AFACERI NETAXABILE SI INCURAJAND EVAZIUNEA FISCALA.DAR CINE SA-I OPRESCA??? CEI PESTE 5 MILIOANE CE L-A VOTAT PE CHIORUL DE BASESCU?????? ASTA NE E SOARTA. ASA E SI CU ACESTE GRADATII.AVANTAJE PENTRU CEI DIN INSPECTORATE, CUIBURI DE SMENARI PD-L-isti CE SFIDEAZA CADRE DIDACTICE CU ADEVARAT MUNCITOARE SI CARE SFIDEAZA O SOCIETATE.LA MAI MARE !!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  16. E ambiguu termenul de "proiect" in sensul iin care este folosit cu diverse conotatii in vocabularul activ. La ce tip de proiect se refera?
    Nu se suprapune cu activitatea coordonatorului de proiecte si programe din scoli?
    Limbajul e de "lemn", greu de inteles. Continutul se ascunde sub niste formulari generale ce dau nastere la diverse interpretari.Cu alte cuvinte fiecare scoala va aproba ce-I doreste "sufletelul"., neexistand standarde la nivel national.
    L-am citit de 3 ori si tot n-am inteles nimic. Am 25 ani vechime, am mai luat gradatie de merit, dar acum chiar nu stiu ce am de facut .

    RăspundețiȘtergere
  17. Toate ,,remuneratiile" suplimentare sunt pentru o si mai mare dezbinare intre oameni...
    Se cam stie cine va obtine un punctaj cat mai mare...doar cei cu PILE, CUNOSTINTE si RELATII...
    Oamenii valororosi stau in banca lor precum cenusaresele...
    DESFIINTAREA GRADATIILOR ASA-ZISE,,DE MERIT"!!!
    Care ,,merit"? Cu totii muncim!!!
    E cazul ca statul sa mai faca inca o economie in vremuri de criza!!!!

    RăspundețiȘtergere
  18. am colege care umbla mereu dupa hartii .sa si le adauge la stufoasele dosare-colege pe care daca le iei putin la scuturat,nu stiu sa faca macar un proiect de lectie,nu stiu sa utilizeze un calculator,nu au in portofoliul lor o fisa sau un material ppt eleborat de ele.cand e ceva de facut,ele nu pot,ca sunt ,,batrane''-cum zic ele,nu eu!-dar cand e vorba de gradatie,au experienta,vorba ceea...si uite asa,noi tinerii,care vrem sa scoatem ceva din copiii aia din clase,mai uitam sa mai pastram hartii,sa le mai adunam,sau poate nici nu avem de unde sa tot participam la simpozioane pe 40-50 ron...si uite asa,unii cu munca,altii cu banii!
    as propune o alta metoda de recunoastere a meritelor-ceva imbinat: munca la clasa(fara simpozioane sau alte prostii pe banii nostri si asa destul de putini)+formele de perfectionare (sa primeasca punctaje diferite,ca una e sa faci un master,in care investi destul de mult si e detul de serios,alta e sa faci un curs amarat de cateva ore la CCD)+ activitati de voluntariat + activiati extrascolare+ concursuri.

    INCA CEVA:DE CE TREBUIE SA NE GRABIM ACUM CAND SUNTEM IN VACANTA???DE CE NU SE POATE SA MAI PRIMITI ASTFEL DE PROPUNERI SI DUPA 15 SEP 2010 INCOLO???

    EU ASA LUCRA LA UN ASTFEL DE PROIECT SI VI L-AS TRIMITE,DAR NU POT ASA REPEDE.


    DL POP,MAI AVETI GRTIJA SI DE NOI,ASTIA CU STUDII,CU MASTERATE,CA AM AJUNS MAI RAU CA AIA CARE NU AU-SI ESTE TOTUSI O FORMA DE PERFECTIONARE SERIOASA,NU? PE NOI NU PREA NE OCROTITI!

    RăspundețiȘtergere
  19. Din nou hartogarie si subiectivism in evaluare...Desi fac parte din randul celor care au obtinut gradatie de merit, as fi foarte fericita daca aceasta s-ar elimina, fiindca atata vreme cat eu eram extrem de ocupata cu fel si fel de activitati punctate la gradatie, elevii mei au avut de pierdut, nu au invatat carte.Am avut o perioada in care lucram pe branci la clasa,faceam fise, PPT-uri etc. etc, dar asa cum spunea o colega, nu aveam timp de atatea hartii. Pana cand, am constatat ca nu asta e cheia succesului. Am constatat ca am colege in jurul meu care aveau calitatea (este si aceasta o calitate, oricine ce ar spune)de a face hartii care aveau acoperire in realitate intr-o mai mica sau mai mare masura.Acelea erau cele cu gradatie de merit. Si fiindca se spune ca un om inteligent este cel care stie sa se adapteze, mi-am propus sa nu mai fiu o inadaptata si sa lupt pentru ceea ce conteaza in primul rand in evaluarea mea. Copiii pleaca si uita, parintii cu atat mai mult, iar din punct de vedere material nu te alegi cu nimic.Am reusit in cele din urma, imi merit gradatia fiindca am muncit si la clasa si la hartii (desi puteam sa fa numai hartiile, nu era imposibil), dar sunt convinsa ca sunt destule alte colege care muncesc mai mult decat mine, dar nu pun pret pe hartii. In concluzie sunt pentru eliminarea gradatiei de merit!
    O eventuala propunere: sa se propuna proiecte pentru finantare nerambursabila din fonduri UE, iar cine reuseste asa ceva sa aiba o cota parte din valoarea proiectului, Ca tot se spune ca nu absorbim fonduri europene...Chiar am vazut ca scolile pot accesa ceva fonduri si in prma faza parea interesant. Dar de ce sa-mi stric vacanta muncind la asa ceva daca nu am niciun beneficiu din asta? Gradatie pot obtine si fara proiecte europene care implica atata bataie de cap.

    RăspundețiȘtergere
  20. DESFIINTATI GRADATIILE DE MERIT pentru ca nu sunt pentru cei merituosi ci pentru pile si cei ce sponsorizeaza directorii si inspectorii.
    D-le Pop de ce nu ati verificat cum directorii de scoli care poate sunt la al doilea sau la al treilea mandat si-au depus dosarele pentru gradatii la profesori si nu la directori( este si cazul judetului dvs.- MM), au doar cateva ore in obligatie si au reusit sa faca "performante deosebite" - va intreb cand? Isi aduna la dosar toate activitatile colegilor ca si cum ar fi ale lor- daca sunt directori isi permit.Ca sa nu mai vorbim ca nu s-a aplicat nici procentul corect de 16% pentru fiecare disciplina. Listele sunt deja facute atunci cand se discuta dosarele ( x, y trebuie sa ia) si daca mai ramane ceva si pentru restul bine daca nu , nu. Aceste gradatii nu fac decat sa dezbine, unii isi fac treaba iar altii alearga doar dupa hartii si pe la ore mai rar.Mai bine aceste fonduri pentru gradatii ar intra la majorarea salariilor tuturor cadrelor didactice, chiar si cu 1%.
    Daca e criza nu toti ar trebui sa sufere la fel, de ce se mai acorda prime?

    RăspundețiȘtergere
  21. Daca aceste norme se aplica pentru anul scolar 2013-2014, cum vor fi acordate gradatii in anul scolar 2011-2012?

    RăspundețiȘtergere
  22. Eu am inteles ca ne apucam de proiect incepand chiar cu acest an scolar si vom lucra la el pana la sfarsitul anului scolar 2013-2014.Cererea pentru acordarea gradatiei de merit o vom face la inceputul anului scolar 2013-2014, pe baza proiectului realizat in 4 ani, deci vom primi gradatia de merit incepand cu 2014-2015.
    Revenind la parerile despre acet proiect.Am o singura parere: este vorba despre un proiect care este identic(cum spunea cineva mai sus)cu un proiect finantat din fonduri structurale, dar care va fi platit mult mai putin, adica sub forma unei gradatii de merit, a carei valoare o stie toata lumea. cu alte cuvinte, o mare pacaleala.Munca voluntara intr-un final.Ca sa vedeti cat de prosti ne cred!!!

    RăspundețiȘtergere
  23. Vreau sa ma refer la "criteriul participarii la proiecte nationale, europene și la criteriul creșterii prestigiului unităților școlare, criterii cărora li se acordă doar 2 puncte, respectiv 1 punct. Mi se pare un punctaj mult prea mic comparativ cu importanța domeniului, mai ales că acel criteriu "al activităților complexe educative" este urmărit și în proiectul pe care fiecare si-l concepe.

    RăspundețiȘtergere
  24. Nelamurire
    D-le Pop,
    Va rog sa ma lamuriti si pe mine in privinta metodologiei acordarii gradatiei pentru anul 2011-2012( ma refer la cei care doresc sa depuna cerere in 2011, caci incepand cu 2014 am inteles)+baza legala.
    Va multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  25. o sa apara metodologia pentru acestia

    RăspundețiȘtergere

Postări populare