Aşa cum am mai postat de multe ori pe acest blog, pe comentarii şi în mass media, LSU îşi produce efectele secundare.
Avem marea majoritate a colegilor care au diminuate drepturile salariale. Asta deoarece premiul de 2%, salariu de merit,sporul de biblioteca de 15%, anumite sporuri obţinute în baza CCM nu se mai acorda.
Mai mult algoritmul de calcul în baza acestei legi, cu acele sume tranzitorii, face ca pentru mulţi colegi salariile să fie diminuate chiar daca nu aveau sporurile din CCM.
Poate MECTS trebuia sa emita acel ordin privind salarizarea personalului din invatamant, asa cum a solicitata FSLI inca de luna trecuta.
Totodată nimeni din conducerea învăţământului nu respectă Legea 330 şi în special art 30 şi 34 din aceasta.
Art. 30. - (1) Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, şi, după caz, indemnizaţiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcţiilor de bază, respectiv din indemnizaţiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcţiilor de bază, respectiv în indemnizaţiile lunare de încadrare corespunzătoare funcţiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuţie, cât şi pentru funcţiile de conducere.
(2) Sporurile specifice pe categorii de personal şi domenii de activitate sunt cele prevăzute în cap. III şi în anexele la prezenta lege.
(3) Reîncadrarea personalului se face corespunzător tranşelor de vechime în muncă şi pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale avute în luna decembrie 2009.
(4) La funcţiile de execuţie unde s-a redus numărul de grade sau trepte profesionale, reîncadrarea personalului ale cărui grade sau trepte profesionale au fost eliminate se face la gradul sau treapta profesională imediat următoare celei eliminate.
(5) În anul 2010, personalul aflat în funcţie la 31 decembrie 2009 îşi va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:
a) noul salariu de bază, solda funcţiei de bază sau, după caz, indemnizaţia lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcţiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;
b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcţiei de bază sau, după caz, indemnizaţiei lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
(6) Pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege şi nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcţiilor de bază sau, după caz, în indemnizaţiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
(7) Prevederile art. 19 alin. (2), art. 20 şi 24 nu se aplică în anul 2010.
Art. 34. - (1) Soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor şi a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competenţa ordonatorilor de credite.
(2) Contestaţia poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoştinţă a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.
(3) Ordonatorii de credite vor soluţiona contestaţiile în termen de 10 zile.
(4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulţumită se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluţionării contestaţiei.
Sper că o să ne trezim în acţiuni unitare şi să realizăm că numai împreună putem reuşi.
17 feb. 2010
Legea salarizarii unitare produce efecte dezastroase
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări populare
-
1. Activitatea didactică .... 630 ore (18 ore x 35 săpt. = 630 ore) 2. Transport către diverse activităţi obligatorii (cercuri pedagogice...
-
Calculator *rezultatele calculatorului au caracter orientativ si se aplica pentru cadrele didactice cu peste 6 ani vechime în învățământ
-
Rugaminte pentru cei care aveti particularitati: un email pe fsli@fsli.ro pentru a va raspunde oficial conducerea FSLI. Multumesc pentru int...
-
Metodologia de miscare de personal 2012-2013 o puteti descarca de AICI pentru cei care nu reusesc se poate descurca de pe www.slimm.ro
-
Anexă la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6239/14.11.2012 METODOLOGIA - CADRU PRIVIND MOBILITATEA P...
-
Gasiti cateva modele pentru subiectele de la examenul de titularizare 2012 AICI Pana la inceputul saptamanii viitoare vor mai aparea si alt...
-
O R D I N pentru modificarea şi completarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în ...
-
" Art. 277.(1) Copiii personalului didactic şi didactic auxiliar aflat în activitate sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere la con...
HG 281/1993 art 8 lit a) - spor conditii vatamatoare 15% (Hotarare Judecatoreasca) nu se mai da din 1 ian 2010
RăspundețiȘtergereLegea bibliotecarilor - spor praf 15 % nu se mai da de la 1 ian 2010
La ce folosesc postarile astea????La ce folos ca se scriu lucruri normale si se semnaleaza incalcari flagrante ale Legilor in vigoare????Ce masuri luati voi cei ce trebuie sa ne aparati drepturile?????Ce sa credem noi cei oropsiti cand nimic nu se vede in dreptul nostru ca ar exista ca o protectie, o pavaza, un sprijin?????Poate va cautati locusoare caldute si privilegii directe intr-un regim dictatorial ca asta a lu' Basescu.E o oportunitate ca pe valul de nemultumiri sa puteti coopta nevoile si sa le transformati in proprii preamariri!Dar macar sa stim si noi cu cine avem de-a face!!! Nu ar fi cinstit????Ce facem cu Legile care nu se respacta si aplica???? Acel spor de 15% al bibliotecarilor s-a dat in Decembrie, deci trebuia conform Ordonantei 1/2010-Art.6 sa se dea o suma compensatorie-tranzitorie care sa acopere acest spor legal acordat, dar care a fost anulat de Legea 330/2010 a salarizarii unice.Unde se aplica asa ceva? Peste tot in tara se incalca Legile, contabilii isi bat joc de cei ce incearca sa-si apere drepturile cu legea in mana, neacordand acest spor, si nu numai acesta.Toti in tara asta isi bat joc de toti.E tara lui Boc si a camarilei Basesciene.Iar voi? Ce faceti voi???? Demarati o procedura prin care macar sa se emita niste norme de aplicare a aceste mizerabile Legi a lui Boc si Basescu prin care nenorocesc o natiune, dar macar s-o faca dupa niste reguli, nu cum vrea fiecare impotent de contabil in teritoriu.Noi va multumim pentru indiferenta si nepasarea de care dati dovada.
RăspundețiȘtergereNIMIC NU FACETI! SAU FACETI DOAR NIMIC!NU SE ALEGE DECAT PRAF DIN INTENTIILE VOASTRE! SUNTETI PLAFONATI,OAMENII SUNT PREA FLAMANZI CA SA REACTIONEZE, SE GANDESC CA IN ORICE MOMENT POT SA AJUNGA MAI JOS, SA FIE DATI SI FARA, NEAVAND NICI SPERANTE.VOI POSIBIL UMBLATI DUPA PRIVILEGII, AVANTAJE DIRECTE, LASAND LUMEA SA AGONIZEZE IN SARACIE DIN CAUZA MIZERABILILOR CE NE CONDUC.SALARIILE AU SCAZUT, GRILA SALARIZARII UNICE SE APLICA DUPA URECHE FARA SA-I PESE CUIVA, VOI TREBUIND SA-I DETERMINATI PE CRETINOIZII DE SUS SA EMITA O SERIE DE NORME DE APLICARE.TOATE-S PRAF, NOI SARACIM, FLAMANZIM SI PLECAM CAPUL DEOARECE IN ORICE MOMENT POATE VENI GHILOTINA CAND NE POATE TAIA CAPUL DEFINITIV.CE FACETI VOI ACOLO SUS?CUM NE APARATI DE JIGODIILE CE NU LE PASA DECAT DE EI???????DE CUM SA FURE TARA MAI TARE SI DEFINITIV???????CE FACETI? RASPUNS:NIMIC !!!!!!!! NOI VA MULTUMIM!!!!!!!!!!!!
RăspundețiȘtergereCARE ESTE ARTICOLUL DE LEGE(ANEXE) CARE SUPRIMA SALARIUL DE MERIT IN INVATAMANT INCEPAND CU 1IAN 2010? MULTUMESC PT RASPUNS
RăspundețiȘtergerenoi putem face daca cei pe care incercam sa ii reprezentam ne sustin.nu cred ca suntem nepasatori. Am cerut si cerem in continuare multe. Pe www.fsli.ro se observa demersuriel care tin de federatie.
RăspundețiȘtergereMA intreb de multe ori ce ar trebui sa facem??
Sa faceti miscari sindicale de strada de sa se cutremure tara ca la revolutie! Sa li se ridice la imbecilii aia din guvern parul pe spate de groaza, sa li se faca ochii cat cepele si sa tremure pe la ferestre de frica oamenilor din strada.Asta ar fi o masura buna de aplicat.Restul sunt vorbe, atitudini impartiale si izolate, toate se traduc in interese si iar interese.Noi ne vom obisnui cu aproape nimicul existential, voi posibil veti avansa in structuri de partid, si Basescienii vor procreea si vor acapara aceasta tara.Din nou va multumim!!!!!!!
RăspundețiȘtergerePentru luna ianuarie sporul de biblioteca a fost trecut pe compensatii tranzitorii dar nu se stie cat timp o sa il mai avem. Pentru bibliotecile din Ministerul Culturii acest spor a fost introdus in salarul de baza. De ce numai la ei si la noi nu???
RăspundețiȘtergereOare nu se pot sesiza nicaieri diferentele astea; este totusi vorba de aceeasi meserie, aceelasi studii, ...
Ne poate raspunde cineva?
Am auzit un comentariu al unei persoane foarte importante, care spunea ca despre ridichi si papadie oricine poate se caute pe Google. La fel putem cauta si despre istoria persana...
RăspundețiȘtergereStimati colegi, potrivit acestui rationament, cu operatiile matematice o scoatem imediat la capat in piata, ca ne luam un calculator cu noi, daca nu mai vorbim bine romaneste, o s-o rupem noi cumva in piata prin semne, cu limbile straine ne descurcam imediat, ca gasim pe Google un program de traducere, la geografie, ne conectam pe Google Art si nu mai avem nevoie de altceva, la istorie la fel, la biologie nu mai comentam... si putem face un astfel de rationament pentru fiecare discplina predata in scoala. Deci ce nevoie mai avem de profesori daca putem rezolva orice intrebandu-l pe nea Google? Urmarea: de ce sa le dam salarii mai mari, sau, pentru binele patriei, de ce sa le mai dam salarii?
Societatea a inceput oare sa ne considere nedemni pentru banutii pe care ni-i plateste lunar pentru serviciile aduse/prestate?
Daca tot ni se adauga prin scadere niste sporuri, atunci propuneti ministerului de finante, in stilul cel mai patriotic cu putinta (pentru ca de fiecare data se facea apel la patriotismul nostru cand ni se justifica micimea salariilor noastre) sa acorde tuturor bugetarilor sporul de vechime si sa le taie din venituri toate celelalte sporuri. Insa la ABSOLUT TOTI BUGETARII; fara legi speciale. Ia sa vedeti cat de repede se va ajunge la un echilibru bugetar! Ca de la noi, mare lucru nu mai au ce taia...
2%daca nu se mai acorda se trece la compensatii tranzitorii sau nu se mai da deloc si salarul se diminueaza fata de octombrie?
RăspundețiȘtergereSporul rural se calculeaza la noul salar de baza sau...?
Cu respect!
Stimate domnule Liviu Marian Pop,
RăspundețiȘtergereSunt bibliotecar intr un Colegiu din judetul Vaslui. De la 1 ian 2010, sporul de praf nu mi a mai fost dat, dupa decizia celor de le contabilitate. Ciudat e ca in unele scoli s a acordat din ian pana in martie...
Tara Nimanui sau a celor Puternici.. cum vor asa fac.... Am sunat la ISJ, contabil sef, sef personal, revizor... toti mi au raspuns ca .... nu se mai acorda sporul de praf....
Vad ca si in tara legea e interpretata diferit
si in unele scoli se acorda/....nu stiu cum sa i conving pe director, contabil... ce sa le prezint ca sa i lamuresc .... vor sa faca economii ....
am vorbit si cu liderul sindical din scoala ....a notat doleanta mea... cam atat
deocamdata. In speranta unor vremuri mai bune.... va multumescsi urmaresc postarile de pe blogul dvs. Deocamdata, FARA NUME
URGENT!!!sunt referent asistent intr-o primarie a unui oras.Salariu meu de incadrare in luna decembrie a fost de 612 lei,iar in luna ianuarie 2010 a ramas la fel.Intrebarea mea este urmatoares:de ce nu am beneficiat de prevederile art.7 alin 1din O.G.nr.1/2010 conform caruia salariul mai mic de 705 lei beneficiaza de o nou incadrare fara a depasi aceasta valoare.mentionez ca nu am vechime in sistemul muncii(lucrez din anul 2008).Va rog ajutati-ma!
RăspundețiȘtergere