Profesorii pensionari care au continuat să predea, puşi să aleagă între pensie şi postul de suplinitor | ||
* Începând din toamnă, posturile vacante ar urma să fie ocupate doar de profesorii încadraţi la plata cu ora | ||
Ieri, Liviu Pop, preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ Maramureş (SLI MM) a organizat prima conferinţă de presă din acest an. Pe ordinea de zi au fost discutate mai multe subiecte printre care şi ultima “găselniţă” a Guvernului Boc. Măsurile noului Guvern nu vor fi pe placul cadrelor didactice, în special a celor pensionaţi care încă mai predau. Asta deoarece noul Guvern a hotărât ca profesorii pensionari care ocupă posturile de suplinitor să nu mai poată cumula mai multe norme. Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, este de acord cu hotărârile Guvernului. Aceasta intenţionează să acopere deficitul de cadre didactice din unităţile de învăţământ doar prin plata cu ora a dascălilor care au depăşit vârsta pensionării. Astfel, începând din toamnă, posturile vacante ar urma să fie ocupate doar de profesorii încadraţi la plata cu ora. În Maramureş sunt 110 pensionari în acest domeniu Din cei aproximativ 6.500 de profesori, peste 2.000 sunt suplinitori, astfel că Maramureşul este în top, ca fiind judeţul cu cei mai mulţi suplinitori. Liviu Pop, preşedintele SLI Maramureş a precizat că “profesorii pensionari care fac plata cu ora sunt cei mai afectaţi, chiar dacă ocupă posturi înaintea calificaţilor. Aceştia vor trebui să se hotărască la ce să renunţe, la pensie sau la post. La fel vor avea de suferit şi educatorii şi învăţătorii care sunt plătiţi cu ora, ei trebuind să se decidă. Pensionarii încadraţi cu cumul sunt în derută totală. În cazul în care pensionarii vor renunţa la catedră în locul lor vor veni necalificaţii. În Maramureş sunt 110 pensionari, din care 31 învăţătoare şi educatoare, restul fiind profesori”. Un alt subiect abordat în cadrul conferinţei de ieri a fost problema neacordării tichetelor cadou pentru angajaţii din unităţile şcolare din judeţ. Dacă unele primării au găsit totuşi resurse financiare pentru acordarea acestui drept profesorilor, sunt localităţi unde pe 2008 nu a fost dat nici macăr un tichet cadou pentru salariaţii din învăţământ. În schimb, n-au fost deloc probleme cu găsirea sumelor necesare pentru primele şi tichetele cadou de care au beneficiat angajaţii din primării. Liviu Pop a mai subliniat că primăriile care nu au acordat tichete cadou vor fi acţionate în instanţă. | ||
Anca Dindiligan |
6 ian. 2009
Profesorii pensionari care au continuat să predea, puşi să aleagă între pensie şi postul de suplinitor
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări populare
-
1. Activitatea didactică .... 630 ore (18 ore x 35 săpt. = 630 ore) 2. Transport către diverse activităţi obligatorii (cercuri pedagogice...
-
Calculator *rezultatele calculatorului au caracter orientativ si se aplica pentru cadrele didactice cu peste 6 ani vechime în învățământ
-
Rugaminte pentru cei care aveti particularitati: un email pe fsli@fsli.ro pentru a va raspunde oficial conducerea FSLI. Multumesc pentru int...
-
Metodologia de miscare de personal 2012-2013 o puteti descarca de AICI pentru cei care nu reusesc se poate descurca de pe www.slimm.ro
-
Anexă la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6239/14.11.2012 METODOLOGIA - CADRU PRIVIND MOBILITATEA P...
-
Gasiti cateva modele pentru subiectele de la examenul de titularizare 2012 AICI Pana la inceputul saptamanii viitoare vor mai aparea si alt...
-
O R D I N pentru modificarea şi completarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în ...
-
" Art. 277.(1) Copiii personalului didactic şi didactic auxiliar aflat în activitate sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere la con...
Parerea mea e ca daca ai iesit la pensie, ar trebui sa ramai la pensie. Exista cazuri in care profesori de peste 70 ani predau in continuare cu toate ca o fac foarte prost, deoarece varsta (si comunistul din ei) nu le permite sa mai fie deschisi fata de elevi/studenti. Chiar sunt oameni care nu stiu cand sa puna punct si probabil vor sa iasa din invatamant cu picioarele inainte.
RăspundețiȘtergerenu cred ca sunt de acord cu parerea anterioara din 2 motive :
RăspundețiȘtergerepoate ca este un om vital si cunoaste continutul stiintific al materiei pe care o preda si poate are atata respect pentru meserie ca nu e de acord cu referate de pe Internet pe care sa dea note si atunci este comunist comparativ cu alti profesori care doar pe ata dau note iar predarea se limiteaza doar la a dicta din manual sau de pe o foie lectia pe care la randul lor elevii dotati si doritori sa invete o gasesc pe referate.ro
2.sunt f multi tineri titulari si suplinitori care sunt atat de relaxti in asi face meseria si in a se implica real si nu de forma (ptr ca e nepoata directorului sau mai stiu eu ce partid la putere sau nu )in activitati reale concrete care sa duca la crestrea prestigiului real al colectivului in comunitatea locala si nu numai
sunt de acord daca e un ramoloi care e in invatamant dosr pe pile relatii si cunostinte sa stea acasa ptr ca nu merita ca statul sa-l plateasac
legile sunt bune dar cei cre le aplica le aplica pe interese si dupa ureche