• prof. Pop: „Să nu uite primarul că puterea lui se opreşte la gardul şcolii…”
Personalul unităţilor şcolare de pe raza comunei Săcălăşeni era ieri în fierbere, dat fiind că salariile pe luna ianuarie nu au ajuns la destinatar. Motivul este unul pe cît se poate de simplu: „Primarul de Săcălăşeni a refuzat să semneze statele de plată pentru luna ianuarie, deoarece nu sînt în conformitate cu pretenţiile lui” a informat prof. Liviu Marian Pop, preşedintele Sindicatului Liber din Învăţămînt Maramureş (SLÎMM). „Am refuzat să semnez statele de plată cu salariile profesorilor pentru luna ianuarie 2008 pentru că erau întocmite altfel decît era dată dispoziţia primarului” admite şi primarul Emilian Pop.
Povestea începe în 28 decembrie anul trecut, cînd primarul Pop a semnat o decizie internă, prin care decidea către cine să se îndrepte salariile de merit şi premiul de 2%. Gestul nu numai că a generat nemulţumirea cadrelor didactice, dar, conform liderului SLÎMM, are şi iz de „abuz în funcţie”. „S-a gîndit primarul că nu are destul probleme de soluţionat la primărie şi s-a apucat de condus unităţile şcolare. 30 de minute am încercat să-l conving că e în eroare, am făcut o adresă în acest sens şi către Prefectură, pentru că e absolut aberant ce se întîmplă la Săcălăşeni: primarul nu are nicio tangenţă cu salariile de merit şi cu premiul de 2%!” a detaliat preşedintele sindicatului maramureşean.
„Dacă tot îl preocupă în aşa măsură destinele şcolii, atunci primarul ar fi trebuit să participe la şedinţele Consiliului de Administraţie, din care face parte, pentru că atît decizia legată de salariile de merit, cît şi cea privitoare la 2% sînt luate în acest consiliu” a adăugat prof. Pop, care a avertizat că nu vrea să intre în detalii legate de implicarea primarului în viaţa şcolii, „intervenţiile lui fiind de natură pompieristică. Să nu uite primarul că puterea lui se opreşte la gardul şcolii şi că politica nu are loc pe băncile şcolilor, chiar dacă sîntem în plin an electoral”.
Liviu Marian Pop şi-a manifestat speranţa ca Prefectura să anuleze decizia primarului, Inspectoratul Şcolar Maramureş să se autosesizeze în problemă, iar primarul să-şi revizuiască urgent atitudinea, astfel încît cei circa 60 de angajaţi din învăţămîntul comunei Săcălăşeni să-şi primească banii pentru ianuarie. „De altfel statele de plată nu au fost semnate nu numai pentru că salariile de merit nu au fost acordate cui a dorit el, ci şi pentru că refuză să prindă în aceste state de plată majorarea de 10% acordată” a spus Liviu Marian Pop, avertizînd că o tergiversare a soluţionării acestei probleme poate oricînd genera acţiuni spontane de protest: „Nu pot spune cînd îşi vor lua salariile, pentru că aici au intervenit ambiţii locale. Dacă tensiunea care există deja se va transforma în proteste, de vină sînt doar primarul din Săcălăşeni şi directorul şcolii. Eu, în calitate de reprezentant al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţămînt, vă spun că vom încerca pe viitor ca drepturile salariale să vină direct de minister, fără să mai treacă prin „ograda” locală, deoarece tot mai des primarii au senzaţia că pot tăia şi spînzura după bunul plac.” Sindicalistul a încheiat subiectul informînd că dacă salariile vor mai întîrzia, atunci va duce problema în instanţă. Se pare, însă, că pînă la urmă nici tensiunea nu va escalada treapta spre proteste şi nici apelul la justiţie nu va mai fi necesar. „Astăzi (n. r. ieri) m-am întîlnit cu cadrele didactice pentru a soluţiona aceste neînţelegeri. Eu am interpretat legea într-un fel, iar dînşii în altul. Pînă la urmă am ajuns la înţelegere şi am găsit o cale de mijloc. Mîine (n. r. astăzi) voi semna statele de plată pentru ca profesorii să-şi poată ridica banii” a declarat primarul Pop.
Ramona-Ioana POP
Sursa:http://www.graiul.ro/?p=5598
13 feb. 2008
Salariile de merit, măr al discordiei la Săcălăşeni
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări populare
-
1. Activitatea didactică .... 630 ore (18 ore x 35 săpt. = 630 ore) 2. Transport către diverse activităţi obligatorii (cercuri pedagogice...
-
Calculator *rezultatele calculatorului au caracter orientativ si se aplica pentru cadrele didactice cu peste 6 ani vechime în învățământ
-
Rugaminte pentru cei care aveti particularitati: un email pe fsli@fsli.ro pentru a va raspunde oficial conducerea FSLI. Multumesc pentru int...
-
Metodologia de miscare de personal 2012-2013 o puteti descarca de AICI pentru cei care nu reusesc se poate descurca de pe www.slimm.ro
-
Anexă la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6239/14.11.2012 METODOLOGIA - CADRU PRIVIND MOBILITATEA P...
-
Gasiti cateva modele pentru subiectele de la examenul de titularizare 2012 AICI Pana la inceputul saptamanii viitoare vor mai aparea si alt...
-
O R D I N pentru modificarea şi completarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în ...
-
" Art. 277.(1) Copiii personalului didactic şi didactic auxiliar aflat în activitate sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere la con...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu