Din la ziarul Gandul am preluat de la adresa
http://www.gandul.info/educatie/200-lucrari-identice.html?3934;855891
urmatorul material
200 de lucrări identice17 IULIE 2007 -
O comisie a MEC este aşteptată în Maramureş ca să verifice modul în care s-a desfăşurat examenul de bacalaureat în judeţ, după ce Sindicatul Liber din Învăţământ a sesizat că 200 de lucrări sunt identice şi a cerut recorectarea lucrărilor. Liderul local al Sindicatului Liber din Învăţământ (SLI), Liviu Pop, a declarat, luni, că ancheta este urmare a unei sesizări făcute de SLI Maramureş, care a semnalat existenţa a 200 de lucrări identice la proba scrisă de limba şi literatura română, cu un conţinut foarte asemănător, toate fiind corectate la Grupul Şcolar „C.D. Neniţescu” din Baia Mare.
Sindicaliştii din învăţământ au cerut să fie recorectate toate lucrările de la limba şi literatura română din judeţ, pentru că nu exclud ca şi în alte centre de evaluare să se găsească astfel de nereguli. „Ar trebui să se vadă ce note au avut elevii de clasa a XII-a în timpul anilor de studiu şi ce note au avut la bacalaureat. Sunt elevi cu media şcolară de 5, dar cu medii peste 9 la bacalaureat”, a declarat Liviu Pop.
Liderul SLI Maramureş a spus că, în cazul recorectării lucrărilor, elevii nu vor avea de suferit, răspunderea în cazul confirmării sesizării urmând să revină atât profesorilor supraveghetori, cât şi preşedintelui Comisiei Judeţene de Evaluare. El a afirmat că neregulile au fost cunoscute de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Maramureş încă din 4 iulie, dar că s-a dorit muşamalizarea acestora.
Pavel Filip, purtătorul de cuvânt al ISJ Maramureş, a declarat că pentru a răspunde acuzaţiilor lansate de sindicalişti s-a dispus efectuarea unei anchete proprii. „Toate lucrările de la Grupul Şcolar din Borşa, unde s-a precizat că ar fi probleme, sunt recorectate. Vom vedea dacă reclamaţiile sunt întemeiate şi dacă lucrările sunt similare. De asemenea, vom vedea dacă acestea se aseamănă pentru că s-a copiat sau pentru că s-a dictat în sala de examen”, a spus Filip.El a declarat că profesorii supraveghetori au dat declaraţii pe proprie răspundere prin care au precizat că nu au semnalat nereguli. Nici preşedintele Comisiei de examen, prof. univ. Gheorghe Achim, nu a semnalat probleme în desfăşurarea bacalaureatului. Conform ISJ Maramureş, rezultatele anchetei vor fi făcute publice peste câteva zile.
Frauda la Bacalaureat in Maramures
Profesorii corectori de la centrul de evaluare de la Grupul Scolar „C. D. Nenitescu“ din Baia Mare au descoperit o frauda la examenul de Bacalaureat. Ei au identificat 200 de lucrari identice la proba scrisa de Limba si literatura romana. Declaratia a fost facuta de catre liderul Sindicatului Liber din Invatamint Maramures, Liviu Pop. In urma acestei descoperiri, Ministerul Educatiei va trimite o comisie de ancheta in judetul Maramures, care va verifica modul in care s-a desfasurat examenul de Bacalaureat in acest judet. Liderul de sindicat Liviu Pop a solicitat ieri ca toate lucrarile de la proba de Limba si literatura romana sa fie recorectate. Metoda nu ar aduce prejudicii elevilor, sustine el, care vor ramine cu mediile nemodificate, dar cei care vor fi sanctionati sint profesorii, in cazul in care ancheta va dovedi ca au lasat elevii sa copieze. C. J.
Sursa:http://www.monitorulcj.ro/cms/site/m_cj/news/pe_scurt_19224.html
17 iul. 2007
Anchetă la bacalaureatul din Maramureş
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări populare
-
1. Activitatea didactică .... 630 ore (18 ore x 35 săpt. = 630 ore) 2. Transport către diverse activităţi obligatorii (cercuri pedagogice...
-
Calculator *rezultatele calculatorului au caracter orientativ si se aplica pentru cadrele didactice cu peste 6 ani vechime în învățământ
-
Rugaminte pentru cei care aveti particularitati: un email pe fsli@fsli.ro pentru a va raspunde oficial conducerea FSLI. Multumesc pentru int...
-
Metodologia de miscare de personal 2012-2013 o puteti descarca de AICI pentru cei care nu reusesc se poate descurca de pe www.slimm.ro
-
Anexă la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 6239/14.11.2012 METODOLOGIA - CADRU PRIVIND MOBILITATEA P...
-
Gasiti cateva modele pentru subiectele de la examenul de titularizare 2012 AICI Pana la inceputul saptamanii viitoare vor mai aparea si alt...
-
O R D I N pentru modificarea şi completarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în ...
-
" Art. 277.(1) Copiii personalului didactic şi didactic auxiliar aflat în activitate sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere la con...
A nu se intelege gresit. Eu nu am spus ca aceste lucrari sunt de la Borsa. Am cerut sa se corecteze din intreg judetul. Nu mi se pare logica sa se viorbeasca de numele unui singur liceu atat timp cat informatiile le am de la colegi din toate centrele de corectura. mai ales dupa conferinta de presa de ieri
RăspundețiȘtergereAm gasit si pe http://www.emaramures.ro/index.php?page=det&cat=2&id=6793
RăspundețiȘtergereurmatoarele
Lucrarile la bacalureat vor fi corectate din nou
O comisie de control de la ministerul educatiei vine in Maramures
Autor: Camelia Tocaci
Scandalul examenului de bacalaureat ia amploare in judetul Maramures. Liderul SLI Maramures, Liviu Pop, a declarat luni intr-o conferinta de presa ca in aceasta saptamana este asteptata o comisie de ancheta de la Ministerul Educatiei si Cercetarii, care va efectua o ancheta privind neregulile semnalate la bacalaureat.
Profesorii evaluatori de la centrul de examinare de la Grupul Scolar ”C.D. Nenitescu” din Baia Mare au sesizat ca au gasit in jur de 200 de lucrari identice la proba scrisa de limba si literatura romana.
Liviu Pop nu exclude ca situatia sa fi fost similara si in cadrul altor centre de evaluare. Sindicalistii din invatamant au solicitat verificari. In plus, SLI Maramures a cerut Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) sa faca o analiza serioasa cu privire la ceea ce s-a intamplat la bacalaureat.
”Ceva nu a fost in regula la bacalaureat in judetul Maramures. Ar trebui sa se vada ce note au avut elevii de clasa a XII-a in timpul anilor de studiu si ce note au avut la bacalaureat. Sunt elevi cu media scolara de 5, dar cu medii peste 9 la bacalaureat”, a aratat Liviu Pop.
El a mai spus ca elevii nu vor avea de suferit in urma anchetei, deoarece rezultatul nu mai poate fi modificat. Singurii care pot fi sanctionati sunt profesorii. ”Nu vom accepta doar sanctionarea profesorilor supraveghetori. Vina apartine tuturor care au participat la examinarea elevilor de la presedintele Comisiei Judetene de Evaluare pana la supraveghetorul de sala”. Pop a precizat ca cei de la ISJ au cunoscut situatia inca din 4 iulie, dar cu toate acestea nu au luat nicio masura.
Surse neoficiale au precizat ca scandalul de la bacalaureat din judetul Maramures ar fi doar un pretext pentru inlaturarea de la sefia ISJ a actualului inspector scolar general, Sandu Pocol, membru PD. Liviu Pop a negat ca s-ar dori indepartarea lui Sandu Pocol de la ISJ. Mai mult, a declarat ca ”nu sunt de acord ca atunci cand apare o problema, inspectorul scolar general sa demisioneze si sa vina un alt inspector care sa rezolve problema”.
Pavel Filip, purtatorul de cuvant al ISJ Maramures, a declarat ca pentru a raspunde acuzatiilor s-a dispus efectuare unei anchete proprii. El a aratat ca din datele de pana acum nu reiese ca ar fi fost probleme, precizand ca s-au corectat sase lucrari incriminate de unul dintre profesorii care au facut corectura si nu s-au gasit similitudini.
”Toate lucrarile de grupul scolar din Borsa, unde s.a precizat ca ar fi probleme, sunt recorectate. Vom vedea daca reclamatiile sunt intemeiate si daca lucrarile sunt similare. Dea semenea, vom vedea daca acestea se aseamana pentru ca s-a copiat ori pentru ca s-a dictat in sala de examen”, a spus Pavel Filip.
El a mai declarat ca profesorii supraveghetori au dat declaratii pe proprie raspundere in care au precizat ca nu au semnalat nereguli. Nici presedintele comisiei de examinare din Borsa, profesorul universitar Gheorghe Achim, nu a scris in procesul-verbal despre eventuale fraude in desfasurarea examenului de bacalaureat.
Data aparitiei: 16.07.2007
Liviu Pop, liderul SLI Maramures (c) eMaramures.ro
1/1
http://www.realitatea.net/76059_Maramures--200-de-lucrari-la-romana-de-la-bacalaureat-au-fost-identice-.html
RăspundețiȘtergereadica
Maramureş: 200 de lucrări la română de la bacalaureat au fost identice
Luni 16 iulie 2007, 20:43
Fraudă la bacalaureat în judeţul Maramureş! Profesorii corectori de la centrul de evaluare de la Grupul Şcolar C.D. Neniţescu din Baia Mare au descoperit 200 de lucrări identice la proba de limba şi literatura română, a declarat pentru agenţia NewsIn liderul Sindicatului Liber din Învăţământ Maramureş, Liviu Pop.
Ministerul Educaţiei va trimite o comisie de anchetă în judeţul Maramureş pentru a verifica modul în care s-a desfăşurat examenul de bacalaureat. Liderul de sindicat a solicitat astăzi ca toate lucrările de la proba de limba şi literatura română să fie corectate din nou. Elevii nu vor avea se suferit, întrucât rezultatul final nu va fi modificat, dar profesorii din centrele de examen riscă sancţiuni în cazul în care se dovedeşte că aceştia i-au lăsat să copieze.
Sursa: Realitatea TV
http://www.graiul.ro/?p=2401
RăspundețiȘtergereProf. Liviu Marian POP: „avem semnale care ne fac să credem că ceva nu a fost în regulă cu derularea Bacalaureatului în Maramureş!”
17-07-2007
- cu privire la cele circa 200 de lucrări identice, o delegaţie de la minister va veni în această săptămînă la Baia Mare -
Ieri, prof. Liviu Marian Pop – preşedintele Sindicatului Liber din Învăţămînt Maramureş (SLIMM) – a convocat conferinţă de presă avînd ca subiect central „situaţia unică ivită la examenul de Bacalaureat din Maramureş”, făcînd referire la cele circa 200 de lucrări identice depistate la proba scrisă de limba şi literatura română la Centrul Zonal de Evaluare de la Grup Şcolar „C.D. Neniţescu”.„elevul nu va fi afectat de ceea ce s-a întîmplat în Maramureş. Dacă s-a întîmplat ceva în Maramureş…”„Noi, ca instituţie, ştiam de ceea ce s-a întîmplat exact din prima zi în care s-a făcut corectura la limba şi literatura română, de la un profesor din cadrul comisiei de corectură. Aflasem de asemenea că doi dintre profesori au fost rugaţi să părăsească centrul de corectură „C. D. Neniţescu” de către vicepreşedintele acestuia, explicîndu-li-se că rolul profesorilor evaluatori este să corecteze lucrările şi nu să constate dacă sînt sau nu identice. Cei doi au revenit a doua zi. Am luat legătura cu inspectorul şcolar general, care ştia de situaţie. Noi în 4 iulie am făcut o adresă către inspectorul general în care îl avertizam pe Alexandru Pocol că în subcomisia 3 de la „C.D. Neniţescu” doi colegi de ai noştri au sesizat preşedintele centrului că un număr de aproximativ 200 de lucrări (dintre care 25 consecutive) sînt identice. De situaţie, v-am spus, Alexandru Pocol ştia deja, dar ar fi trebuit să ştie şi preşedintele comisiei judeţene şi cel al comisiei naţionale” a făcut introducerea în subiect Pop, admiţînd că a existat un dialog între el şi Pocol, prin care s-a stabilit să nu se mediatizeze situaţia, astfel încît să nu existe presiune suplimentară pe elevii care mai aveau de susţinut trei probe de Bacalaureat. „O presiune inutilă, pentru că rezultatele sînt mici şanse să se mai modifice, deci elevul nu va fi afectat de ceea ce s-a întîmplat în Maramureş. Dacă s-a întîmplat ceva în Maramureş…” a punctat preşedintele SLIMM. În urma discuţiei între inspectorul şcolar general şi preşedintele SLIMM, s-a ajuns la decizia de a se aştepta deschiderea lucrărilor, astfel încît să se vadă exact de unde provin lucrările identice şi să se stabilească cine şi cum a supravegheat. „Noi vom cere să se recorecteze toate lucrările la limba şi literatura română din Maramureş!”„Din capul locului vreau să vă spun un lucru: nu cred că un profesor – că e evaluator, că e supraveghetor – se pune de bună voie şi nesilit de nimeni să dea note peste cunoştinţele elevului sau să spună elevului „te rog frumos să copiezi din carte”!!! Daţi-mi voie să nu cred că doi supraveghetori, care ştiau tot timpul că un preşedinte, un vicepreşedinte sau un membru din comisia din centrul de examen poate oricînd intra în sală, ba mai mult, şi supraveghetorul de hol, să lase elevii din sala respectivă să copieze. Pentru că este de ajuns ca un singur elev din sală să facă ulterior o sesizare” a declarat Pop, înşirînd şi paşii greşit făcuţi în buna gestionare a situaţiei: „Prima greşeală a fost să li se ceară evaluatorilor să plece, în al doilea rînd nu îi putem condamna doar pe cei doi profesori care au ieşit primii în faţă şi au anunţat situaţia. Ce va fi vom vedea, cert este că nota finală a elevilor nu va fi afectată.” Şi apropo de „ce va fi”, sindicalistul a menţionat că cel mai probabil se va institui o anchetă numită de minister, dată fiind amploarea cazului şi aceasta va recorecta lucrărilor de la centrul „Neniţescu”. „Noi vom cere să se recorecteze toate lucrările la limba şi literatura română din Maramureş! Şi să se depisteze dacă au existat rezolvări copiate. Nu numai în cazul lucrărilor de la „C. D. Neniţescu” unde au avut curajul unii profesori să sesizeze situaţia. Asta pentru că au existat centre unde profesorii nu au putut intra decît cu… batista, iar în alte centre există lucrări identice! Aşadar nu vom accepta doar sancţionarea supraveghetorilor dacă se va constata vreo fraudă! Pentru că dacă într-un centru de examen s-a copiat, atunci vina porneşte de la preşedintele comisiei judeţene pînă la supraveghetorul de sală” a declarat prof. Pop, menţionînd că din sursele sale de informaţie se pare că în această săptămînă o delegaţie din partea ministerului va veni în Maramureş, admiţînd totodată că adresa trimisă în 4 iulie inspectorului Pocol a fost trimisă săptămîna trecută şi ministerului de resort din partea SLIMM. „Oricum, avem semnale care ne fac să credem că ceva nu a fost în regulă cu derularea Bacalaureatului în Maramureş! Şi vom cere Inspectoratului Şcolar cu siguranţă să facă o analiză reală, luînd în considerare mediile absolvenţilor de clasa a XII-a şi notele obţinute la Bacalaureat. Pentru că există elevi cu medii de 5 în anii de liceu şi au 9,95 la Bacalaureat. Nu vreau să mai trag un semnal de alarmă şi să îmi ridic în cap învăţămîntul particular, dar avem în învăţămîntul fără frecvenţă (care nu contest că poate fi de calitate) 24 de medii peste 9 la Bacalaureat!” a concluzionat sindicalistul, lăsînd să se înţeleagă că ar mai fi şi alte informaţii pe care SLIMM le deţine despre Bacalaureat 2007 în Maramureş, dar pe care nu le scoate, încă, la rampă.
Ramona-Ioana POP
http://www.evz.ro/article.php?artid=314212
RăspundețiȘtergereLucrari de Bacalaureat identice la Borsa
17 Iulie 2007
Angela Sabau
Finalul examenelor de Bacalaureat a venit cu surprize neplacute in Maramures, unde doi profesori care au evaluat lucrarile scrise la Limba romana au anuntat ca au gasit mai multe lucrari identice, care provin din Borsa.
Desi numarul care se vehiculeaza în cazul lucrarilor identice este de circa 200, Inspectoratul Scolar Judetean nu are certitudini decât pentru sapte dintre acestea.
Purtatorul de cuvânt al ISJ Maramures, Pavel Filip, afirma ca doi dintre cei 28 de profesori care au corectat lucrarile au vrut la un moment dat sa renunte, motivând, printre altele, faptul ca au gasit mai multe lucrari la fel. Unul dintre cei doi profesori a precizat ca este vorba despre sapte lucrari dintre cele pe care le-a corectat.
Totusi, cei doi, mai spune Filip, au continuat sa corecteze lucrarile, iar dupa incheierea si desecretizarea lor, ISJ a anuntat Ministerul Educatiei despre situatia creata.
„Inspectoratul General a dispus infiintarea unei comisii care va verifica lucrarile de la Borsa, pentru ca se pare ca de acolo provin lucrarile identice. Nu putem sti daca au fost mai multe decât cele sapte numite de unul dintre cei doi profesori, acest lucru se va stabili dupa ce comisia va face cercetarile”, a afirmat Filip. Surse neoficiale arata ca elevii au copiat dintr-o culegere de texte. Mai mult, sursele arata ca elevii au copiat pâna si explicatii de genul „vezi paragraful X”.
In situatia in care comisia ministeriala care va ancheta cazul de la Borsa va descoperi ca s-a copiat, cazul va trece in competenta parchetului pentru rezolvare, iar profesorii care au supravegheat ar putea fi cercetati penal.