26 nov. 2011

Gaura dată de guvernarea Boc – peste 11 miliarde de euro, un adevarat dezastru national

Datele publicate de BNR la 15 noiembrie permit o analiză a primilor doi ani ai guvernării Băsescu-Boc, în ceea ce privește performanța economică. Rezultatele anului curent nu sunt încă accesibile, dar se pare că se încadrează în același tipar. Potrivit argumentelor prezentate de jurnalistul Eugen Zainea, pierderea suferită de bugetul statului ca rezultat al guvernării, este de 11,572 miliarde de euro, din 2008 în 2010.
Ținând cont că deficitul bugetului de pensii care trebuie finanțat de stat este de circa 3,4 miliarde de euro, rezultă că pensiile și salariile din sistemul bugetar erau integral sutenabile la momentul 2008, devenind nesustenabile exclusiv din cauza căderii economice în mandatele dlui Boc. Dacă nu ar fi scăpat situația de sub control în 2009, nu ar fi fost nevoie de curbele de sacrificiu din 2010, care au dus la griparea economiei și au afectat toate categoriile populației. Datoria publică directă pe termen mediu și lung la 30 septembrie 2011 a crescut cu 103 la sută față de momentul preluării mandatului, respectiv cu 9,488 miliarde de euro și a ajuns la 18,75 miliarde. Datoria externă totală reprezenta în 20-8 doar 37 la sută din PIB. Astăzi, ea se ridică la 59,4 la sută din PIB.
Rezultă că fiecare dintre români a pierdut cel puțin 25 la sută din câștigul unui an, în cei doi ani de mandat pentru care există date statistice oficiale.
Iată integral articolului jurnalistului Eugen Zainea:
In ziua de 15 noiembrie, printr-un Comunicat de presa, Banca Nationala a Romaniei a adus la cunostinta opiniei publice principalele date care definesc situatia financiara actuala a tarii, respectiv situatia contului curent si a datoriei externe la sfarsitul lunii septembrie si evolutia fata de aceeasi perioada a anului 2010.
O prima constatare este ca evolutia contului curent a fost pozitiva, marcand o scadere a deficitului fata de deficitul de la sfarsitul lui septembrie 2010  cu aproape 10,8% (3.795 milioane de euro in septembrie 2011 fata de 4.253 milioane de euro in septembrie 2010). Trebuie insa remarcat ca aceasta situatie este bazata pe evolutii contradictorii in sfera bunurilor materiale, respectiv a serviciilor. Astfel, in vreme ce in privinta bunurilor (exporturi fob/importuri fob) evolutia a fost pozitiva (o scadere a deficitului de 8,9%, de la 4.918 milioane de euro in septembrie 2010 la 4.493 milioane de euro in septembrie 2011), serviciile au contribuit substantial la majorarea deficitului (o crestere de 26,1%, de la 547 milioane de euro in septembrie 2010 la 690 milioane de euro in septembrie 2011), cu cresteri ale deficitului la toate categoriile de servicii, inclusiv la turism-calatorii (308 milioane de euro in septembrie 2011, fata de 282 milioane de euro in septembrie 2010.
Mai aflam din Comunicatul BNR ca deficitul contului curent a fost finantat doar in proportie de 31% prin investitiile straine directa in perioada ianuarie-septembrie 2011 (care au insumat doar 1.175 milioane de euro, in scadere cu 54,1% (!) fata de aceeasi perioada a anului trecut).
Lucrurile stau insa cu mult mai grav in privinta datoriei externe, care a ajuns la sfarsitul lunii septembrie 2011 la valoarea de 97.934 milioane de euro, fata de 92.460 milioane de euro la 31.12 2010 si fata de numai 73.100 milioane de euro la 31.12.2008. Se observa ca avem de-a face cu o crestere septembrie 2011/decembrie 2008 de 24.834 milioane de euro (sau, procentual, de 34% fata de sfarsitul anului 2008! Asta pentru o cadere a Produsului Intern Brut in aceeasi perioada de peste 7%!).
Daca facem comparatia intre datoria publica directa pe termen mediu si lung la 30 septembrie 2011 (18.715 milioane de euro), fata de datoria publica directa pe termen mediu si lung la 31.12.2008 (9.227 milioane de euro), constatam o crestere cu 103% in aceasta perioada (adica 9.488 milioane de euro)!
Daca datoria externa totala insuma in anul 2008 era de 37,1% din PIB, in anul 2010 ajunsese la 59,4% din PIB (precizez ca datele sunt preluate din Rapoartele Bancii Nationale a Romaniei pe anii 2008, 2009 si 2010).
Cum stiu ca vor exista dintre aceia care, cazuti prada usoara propagandei portocalii, vor arunca vina cresterii exorbitante a datoriei publice directe pe seama “gravei mosteniri” a “odioasei guvernari Tariceanu” si in carca pretinselor majorari nejustificate de salarii ale bugetarilor si de pensii operate in anii 2007 si 2008, ma vad nevoit sa fac urmatoarele precizari strict necesare, pentru a-i descuraja din fasa pe cei din aceasta categorie, fie ei naivi din nestiinta sau ingenuitate, fie cu naivitatea platita cu ora sau cu postarea pe site-uri:
-  dupa prabusirea economica suferita in anii 1990-1992 si 1997-1999, Romania a atins din nou, in termeni reali, nivelul economic din anul 1989 abia la granita dintre anii 2004 si 2005;
nivelul salariului mediu real si al pensiei medii reale nu a mai atins niciodata pe cel din anul 1989, pana in anii 2007 si 2008;
-  simpla analiza a acestor doua observatii (care sunt adevaruri verificabile de oricine, prin consultarea datelor statistice oficiale), demonstreaza aberatia afirmatiilor caraghiosilor care pretind ca majorarile de pensii si de salarii in sistemul bugetar din anii 2007 si 2008 au fost iresponsabile, nesustenabile etc. Realitatea economica, demonstrata cu datele statistice arata ca aceste majorari au fost justificate nu doar economic, ci si moral, fiind bazate pe crestere economica si pe productivitate, deci perfect sustenabile la data la care au fost decise;
faptul ca aceste majorari par astazi sa fie nesustenabile nu se datoreaza lipsei lor de fundament economic la data la care au fost aplicate, ci incapacitatii guvernelor Boc de a mentine macar nivelul economiei romanesti in perioada cand si-a asumat inconstient si iresponsabil gestiunea Romaniei. Realitatea economica si statistica (oficiala!) arata ca, daca in anul 2008, nivelul Produsului Intern Brut era de 503.958,7 milioane de lei, el mai era in anul 2010, in termeni reali, nu in preturi curente, de numai 462.091,3 milioane de lei, deci cu 8,3% mai mic decat in anul 2008 reprezentand o pierdere in termeni reali de 41.867,4 milioane de lei! Din compararea datelor Institutului National de Statistica si din Rapoartele Bancii Nationale a Romaniei, tinand cont de modelul fiscal al Romaniei, care arata ca 32,8% din PIB se transfera in buget, potrivit, cum spuneam, datelor BNR, pierderea suferita de buget in anul 2010 fata de 2008 din cauza gestiunii guvernelor Boc este de 4.772 milioane de euro. Cum dl Basescu ne spunea ca deficitul bugetului de pensii care trebuie finantat de la bugetul de stat este de circa 14.000 milioane de lei (sau circa 3.400 milioane de euro), rezulta cat se poate de limpede ca pensiile si salariile din sistemul bugetar erau integral sutenabile la momentul 2008 si ca ele au devenit nesutenabile exclusiv din cauza incompetentei guvernelor Boc, materializata in dezastruoasele caderi ale economiei;
-  mult mai grav insa este faptul ca o pierdere considerabila (mai mare decat cea din 2010 comparativ cu 2008) a inregistrat bugetul Romaniei din cauza guvernelor Boc si in anul 2009. Potrivit datelor din Raportul BNR pe anii 2008 si 2009, tinand cont si de modelul fiscal din aceasta perioada, pierderea suferita de buget in 2009 fata de 2008 (prin nerealizarea de PIB fata de cel din anul 2008) a fost de 6.800 milioane de euro. Insumand aceasta pierdere (2009/20080) cu cea din 2010/2008, rezulta o pierdere totala cumulata in numai doi ani (nu am cum sa introduce in calcul si pierderea din 2011 fata de 2008 pana cand nu vom avea datele, asa schioape cum le stim, ale INS!) de 11.572 milioane de euro (cifra care reprezinta, in numai doi ani, mai mult de 25% dintr-un buget anual!). Poate, in acest fel, cei care au curiozitatea sa citeasca acest articol vor intelege de ce, din 2008 pana in septembrie 2011, numai datoria publica directa pe termen mediu si lung a crescut, cum spuneam mai devreme, cu 9.488 milioane de euro. Trebuie avut in vedere ca si datoria totala pe termen scurt (platibila intr-un an), aflata la 30 septembrie 2011 aproape la acelasi nivel ca la 31.12.2008 (22.642 milioane de euro) si-a schimbat ponderile interne, in defavoarea datoriei publice directe (chiar daca BNR nu ne mai ofera si aceasta informatie). Cand vom avea si datele la nivelul intregului an 2011, tinand cont si de  cresterea de datorie publica directa pe termen scurt, vom intelege ca, de fapt, practic toata cresterea  exorbitanta a datoriei publice din 2008 pana in 2011 se datoreaza dezastruoasei gestiuni economice a Romaniei in aceasta perioada. Pentru care sunt vinovate guvernele Boc. Si in mod cel putin egal, cel care le-a girat, impus si mentinut cu o incapatanare (provenita din interes personal ingust) de-a dreptul diabolic.

3 comentarii:

  1. Exista raspundere juridica pentru aceste lucruri ?

    RăspundețiȘtergere
  2. As! Cand au raspuns astia juridic vreodata? N-o sa vedem!

    RăspundețiȘtergere
  3. ASTA SE INTAMPLA CAND POLITICUL PREDOMINA VIATAPE TERRA!

    RăspundețiȘtergere

Postări populare