9 feb. 2011

Experimentul LEN începe astăzi, 9 februarie 2011

Ministrul Educaţiei, Daniel Petru Funeriu, a început de astăzi să coordoneze marele experiment numit Legea Educaţiei Naţionale, transformându-ne pe noi toţi- profesori, elevi, părinţi- în simplii cobai de laborator.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ atrage atenţia că ziua de 9 februarie 2011, în care intră în vigoare Legea Educaţiei Naţionale, este momentul în care se pune în aplicare planul de “reformare”, care în opinia noastră va duce la distrugerea iremediabilă a sistemului de educaţie. Vă dăm câteva argumente:

- reducerea a 15.000 de posturi, începând cu acest an;
- modificarea ciclurilor de învăţământ, fără asigurarea infrastructurii necesare iar cei care vor absolvi 9 clase vor fi aruncaţi pe piaţa muncii, ca muncitori necalificaţi;
- concursul de titularizare la nivelul şcolii va provoca haos în sistem;
- reducerea drastică a veniturilor cadrelor didactice navetiste prin nedecontarea cheltuielilor de transport;
- minimalizarea rolului cadrelor didactice în luarea deciziilor majore privind procesul instructiv-educativ, din cauza structurii consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ.

Ţinând cont de responsabilitatea pe care o avem faţă de membrii noştri, cerem ministrului Educaţiei, Daniel Petru Funeriu, să participe la discuţii cu membrii Biroului Operativ al federaţiei noastre, aşa cum i-am mai solicitat într-o adresă oficială. Totodată, F.S.L.I. îi va cere preşedintelui Traian Băsescu să participe la o întâlnire cu membrii Biroului Operativ pentru a-i prezenta neregulile din sistem. Îi vom solicita preşedintelui Traian Băsescu să medieze conflictul existent între Guvern şi salariaţii din învăţământ, ca urmare a neaplicării unitare a hotărârilor judecătoreşti privind majorarea salarială prevăzută în Legea 221/2008.
Vă reamintim că federaţia noastră a hotărât să iniţieze un proiect legislativ prin care să modifice anumite prevederi din Legea Educaţiei Naţionale, proces care este în plină desfăşurare. Totodată, i-am cerut premierului Emil Boc să emită un act normativ prin care să reglementeze aplicarea unitară a Legii 221/2008, ţinând cont că majoritatea sindicatelor au obţinut în instanţă aplicarea acestei legi. Între timp, membrii de sindicat sunt consultaţi în legătură cu formele de protest la care vor recurge.

Comunicat FSLI

SCRISOARE DESCHISA FSLI

7 comentarii:

  1. Aleluia sistem de invatamant romanesc !

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna ziua, v-ar interesa un link/banner exchange cu www.cecacat.com ?

    RăspundețiȘtergere
  3. Acuuuum? Ce-i asta,resuscitarea mortului???
    Mi se pare ,mai degraba super potrivit link-ul!

    RăspundețiȘtergere
  4. Valeria invat09.02.2011, 19:53

    responsabilitate fata de membrii...poate in MM dar la nivel national nu se implica sindicatul prea tare. decontarea cheltuielilor de naveta...fac 120 km (dus intors)intr-o comuna din bz si de trei ani nu am mai vazut decont...asa ca...cu restul sunt de acord dar asta si asa nu aveam

    RăspundețiȘtergere
  5. Octavia:
    LEN se aplica incepand de pe 9 februarie,dar incadrarea la profesor pentru invatamant primar sau prescolar cand se va face?S-au implinit 30 de zile de cand am depus cerere la directiune prin care solicitam incadrarea.N-am primit vreun raspuns.Ce-mi recomandati???

    RăspundețiȘtergere
  6. vai de capul nostru noua din mai anul trecut de cand s-a primit o nota telefonica de la ISJ DOLJ, cum ca naveta nu se mai plateste din cheltuieli de personal*(pana atunci se putuse)nu am mai primit nic o letcaie! Problema e ca acolo unde primaria este PDL sunt fonduri profesorii iau naveta 75% cum e legea iar noi ceilalti ioc! Eu intreb UNDE ESTE EGALITATEA INTRE NOI PROFESORII NAVETISTI! SAU CINE E DE VINA DESCENTRALIZAREA? Pai atunci sa nu se mai faca! Lumea (mapamondul) se lupta pentru globalizare noi ne luptam pentru opusul acestei idei. TRAIASCA PARTIDUL!!!!! Ma uitam aseara la TV si vedeam ce infocat e Nistor. Voi ce faceti conducerea FSLI ca v-o ia astia inainte credeti-ma!

    RăspundețiȘtergere
  7. Octavia
    Sa credem ca stiati ce pregateste prea luminatul nostru ministrul si ne pregateati psihologic???Sau faceati predictii care s-au adeverit????
    E normal sa fie valabil un ORDIN de ministru cu note tranzitorii privitoare la NOUA LEN decat legea in sine???
    Legea este in vigoare de ieri,la 30zile de la aparitia in monitorul oficial,iar dumnealui emite ORDIN in aceeasi data??!!!
    Traim in TARA LUI PAPURA VODA!!!!!!!
    Nu cred ca aveti un raspuns care sa-mi alunge nemultumirile- art 248 -alin 4 si OMECTS 3753-NEAPARUT IN MONITORUL OFICIAL.
    Toate intrebarile noastre sunt din acest moment retorice???
    Sa ne tina Dumnezeu sanatosi si sa ledea de 10 ori mai mult rau decat au facut ei omenilor din invatamant.Credinta ne-a mai ramas!!!!!

    RăspundețiȘtergere

Postări populare